Cum bine ştii, cititorule, datorită unor erori organizatorice tipice pentru Puterea românească, frumoasa şi, deocamdată, nu-chiar-atât-de-polua(n)ta noastră ţărişoară nu mai poate, pentru o vreme cel puţin, vinde certificate verzi. Însă dacă stăm prost cu valorificarea aerului, nu se poate spune acelaşi lucru despre fraier.

Iar dacă eşti curios să aflii cine-i acesta, iată: păi mătăluţă eşti. Şi eu. Şi mulţi alţii. Iată de ce:

Te-ai obişnuit, probabil, să-ţi intre în casă, mai ales prin intermediul televiziunii, dar şi la radio sau când ‘te dai’ pe valurile netului, câte unul din cele (pentru moment) trei personaje ale campaniei scrisoare către România – Sanda Lungu, Carol Mignea sau Florea Bolog.

Ştiai, probabil, şi că Sanda Lungu (‚drăguţa popii’) nu e chiar şomeră, şi că Mignea a condus de-a lungul anilor zeci de mii de turişti prin muzeul local fără să taie bilete, sau că Bolog tocmai şi-a construit opt noi camere în pensiunea despre care spunea că n-are clienţi, pe care o conduce împreună cu fiul ‚plecat în străinătate’ din clip. Dar, cum fiecare dintre noi e capabil să deosebească între realitate şi ficţiune, sper că nu ţi-o fi dat vreun moment prin cap (cum naivului de mine, trebuie să recunosc, i-a părut pentru o vreme) că aceştia trei ar fi realmente oameni necăjiţi, săraci şi fără vreo ieşire din impas, alta decât proiectul rmgc. Nici unuia dintre noi nu-i face plăcere să fie tras de mânecă, pe stradă, de un cerşetor – chiar dacă le mai dăm, câteodată, câte un bănuţ. Deci nici prostituarea (atent şi, aş spune, ‚măiestrit’ regizată de către Bogdan Naumovici şi Leo Burnett) celor trei, mai ales că e făcută nu în nume personal, ci în cel al unei companii autodeclarate multimiliardară, nu te va fi încântat prea mult.

Cu alte cuvinte, până la punctul acesta ai fost, sper eu, mai puţin fraier ca mine (pe care, cel puţin visceral, cel puţin la început, m-a cam afectat povestea – cu parfum de migdală amar-corporatistă – a ciorăpeilor d-nei Sanda, această fetiţă-cu-chibriturile croită pe măsura spaţiului şi milei mioritice ). Există, însă, şi o zonă unde, dintre tine şi mine, eu sunt cel mai ‚deştept’ (în sensul: sculat din somn) – aceasta pur şi simplu fiindcă deţin nişte informaţii care pentru tine vor reprezenta o, pariez că neplăcută, surpriză:

Presupun că nu ştiai următorul lucru: de fiecare dată când o vezi la TV, auzi la Radio, întâlneşti în cap-de-pagină-web pe Sanda Lungu, o cincime din costul respectivei apariţii e suportat din buzunarul contribuabilului. Desigur, nu doar dintr-al tău, ceea ce face ca suma să nu fie considerabilă. Nu te costă scump să o revezi pe femeie, să afli din nou despre mediile copiilor ei, să cauţi din nou răspunsul la teribila întrebare: „câte [perechi de şosete] trebuie să faci?”. Dar te costă. Nu doar nervi, nu doar răbdare, nu doar sentimentul ăla de greaţă dulceagă în gât. Ci bani.

Era să scriu: „bani peşin”, dar ar fi fost o exprimare eronată. Fiindcă situaţia e cam aşa: Statul, acţionar în cadrul proiectului prin Minvest Deva, trebuie să contribuie cu aproape o cincime la orice cheltuială, inclusiv la cele de PR şi advertising; cum însă Minvest era, oricum, datoare la buget şi ar fi fost culmea să solicite bani suplimentari pentru toate aceste… acţiuni, Gabriel Ressources are generozitatea să ne împrumute, deocamdată, cu toate sumele necesare, urmând să le recupereze după începerea exploatării, prin reţinerea dividendelor cuvenite României până la stingerea datoriei.

Conform unui calcul realizat de specialiştii de la Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti, datorită acestei situaţii, ar trebui să treacă 12 ani (dintr-un număr total estimat de 17) înainte ca Statul nostru să încaseze primele dividende. Tot conform calculului pomenit (prezentat, la finalul săptămânii trecute, în cadrul conferinţei ştiinţifice internaţionale dedicate Roşiei la UBB Cluj-Napoca), valoarea reală a participaţiei româneşti în afacerea de la Roşia Montana este nu de peste 19 la sută, cum ‚scrie pe hârtie’, ci de 0,02 % .
E, cum vezi, o cifră de o mie de ori mai mică decât cea vehiculată de companie, oficialităţi, Preşedintele României etc. (la aceasta se adaugă, fireşte, redevenţa fixă de 4%). Oricum am lua-o, dacă o ajutăm pe Sanda Lungu şi ‚dăm drumul’ afacerii, vom da aurul ieftin… lăsând operatorului industrial o cotă-parte zdrobitoare şi păstrând pentru noi una infimă.

Fireşte, pe deasupra tuturor celorlalte lucruri, rmgc se mai dovedeşte o dată generoasă. Ea ştie că deocamdată, cititorule, fraiere, nu ai bani să plăteşti aceşti bani. Deci ţi-i împrumută, urmând ca… ţara ta, sau chiar a copiilor tăi să plătească şi această datorie. Printre atâtea altele, ce mai contează?

Şi a cui e vina, dacă astăzi te încăpăţânezi să te delectezi cu nişte clipuri publicitare pe care, să fim sincer, nu ţi le permiţi?

Cornel Vilcu

p.s. relatări ceva mai complete ale acestei-şi-altor ‘grozăvii’ pe care le-am aflat despre RMGC cu ocazia conferinţei clujene – cât de curând (probabil, de mâine începând) pe blogul meu: www.cornelvilcu.blogspot.com

Conținutul acestei rubrici nu reflectă în mod obligatoriu poziția oficială a organizației ActiveWatch. Așteptăm articolele dumneavoastră. Aveți responsabilitatea să verificați informațiile pe care le publicați și să respectați valorile și misiunea ActiveWatch.

Articolul are 8 comentarii

  1. vezi ca incepi, ca multi altii, sa nu mai stii pentru ce protestezi sau militezi. din tot ce ai scris rezulta doar atat, ca problema nu e explotarea in sine ci faptul ca noi, ca si stat, castigam prea putin. da-l dracu de mediu, mai importanti sunt banii care sunt cam putini nu? daca ne dadeau si noua 10-15 md atunci stiam o treaba. doar atat, multa duplicitate.

    “vom da aurul ieftin… lăsând operatorului industrial o cotă-parte zdrobitoare şi păstrând pentru noi una infimă.”

  2. Am vrut sa fiu interesat de articol, dar felul in care e scris m-a impiedicat cu succes. Faci mult prea multe paranteze, stilul de expunere a ideilor e alambicat iar frazele sunt des nejustificat de lungi. Cand ajung la capatul unui fir ideatic imprastiat in 5 propozitii inlantuite fara prea mult sens si imi dau seama ca de fapt singurul scop al
    “frazei” a fost inca o ironie, ma simt trisat. Daca vrei sa te citeasca lumea, mai intai citeste-te singur.

  3. Iubiţi postaci, vă asigur de toată simpatia mea.

    Dorian, n-am afirmat că aş fi obiectiv; e evident de ce parte mă situez, şi poziţia mea e cunoscută de ceva vreme deja. Obiective sunt, cred, doar cifrele (foarte seci şi reci) pe care prof. Afrodita Iorgulescu le-a prezentat.

    Meterix, temerea ta că am uitat de ecologism e nejustificată. Să ştii că am capacitatea de a mă gândi la mai multe lucruri, dacă nu deodată (cum probabil reuşeşti tu s-o faci), pe rând, într-o succesiune acceptabil de rapidă. Şi te asigur că ‘dă-l dracului de ecologism’ nu e un gând care să-mi treacă vreodată prin cap; dacă mi-l atribui, el provine, pesemne, din propriul tău stil de a gândi.

  4. Meterix a hotarit ca este in primul rind ecologist si nu in primul, nu in al doilea, ci in ultimul rind cetatean.

  5. trebuie facuta o clarificare, chiar din primul paragraf: certificatele verzi se vand bine-merci. Ele se refera la MWh produsi din energie regenerabila. Ceea ce nu mai poate vinde Romania, pentru moment (dar probabil n-ar fi facut-o niciodata) sunt certificatele de emisii de CO2! Am tinut sa fac precizarea din respect pt corectitudinea informatiilor din materialele tale, pe care le citesc foarte des si pentru care te felicit!

  6. @ Andrei: mai întâi, scuze pentru apariţia târzie a comentariului tău – era, nu ştiu de ce, într-un folder de ‘spam’ împreună cu altele care, evident, veneau dinspre nişte firme ce-şi promovau niscaiva produse. Apoi: da, am mai avut probleme cu stilul meu prolix, dar e o deformaţie profesională de care nu prea reuşesc să scap. Te asigur că mă voi strădui ceva mai mult, pe viitor. Şi, ca ultimă observaţie, mi-e greu să nu spun: păcat că nu ţi-ai asumat efortul (e ca atunci când ucizi solul sau mesagerul care ţi-a adus o veste proastă), fiindcă problema însăşi, după umila-mi părere, e prea importantă ca să renunţi a o-nţelege din cauza… stilului meu nefericit.

  7. Pingback: O replică la “răspunsul” TVR : Blogul ActiveWatch

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *