Mang, Kövesi, Ponta.

În aparenţă, o ierarhie inversă a vinovăţiei.

Primul dintre aceştia e de meserie profesor universitar, ceea ce înseamnă azi, totodată, conducător de doctorat. Nu doar că e omul din interiorul sistemului; ci a stat, o vreme,

chiar la vârful lui ca Ministru al Educaţiei. În cazul ‚domniei’-sale, avem de-a face cu ceea ce aş numi furt intelectual calificat: la vârsta lui, la (ceea ce ar trebui să fie) priceperea lui, profesorul (şi, iată, mă mir că n-au explodat tastele sub degetele mele când scriau acest cuvânt-enormitate) Mang nu are circumstanţe atenuante.

Pentru ceilalţi doi, doctoratul nu este – pot spune, şi chiar au spus-o ei – o piesă de temelie a biografiei/ carierei, pentru simplul motiv că nu au rămas, propriu-zis, universitari. Mai mult, amândoi au fluturat, pentru o vreme, drapelul lui „eu sunt mic(ă), nu ştiu nimic(ă)” cu o inconştienţă care ne chiar poate face să credem/ acceptăm, miloşi cum suntem ca români, că erau tineri şi necopţi şi conducătorii & comisiile doctorale vor fi fost mai vinovaţi decât doctoranzii înşişi. Asta, strict, vorba aia, „tehnic” şi „profesional” vorbind.

Dar Laura

Codruţa Kövesi nu mai e doar o persoană care a făcut o… greşeală de tinereţe (eu nu cred asta. Dar cum prea multă lume o spune, accept pentru o secundă discuţia în aceşti termeni). Ea se găseşte la vârful unei… reformulez: ea este instituţia a cărei menire e, tocmai, cea de a descoperi, demasca, ataca criminalitatea/ furtul de orice fel. Faptul că preşedintele Băsescu nu a demis-o de îndată ce imaginea ei (şi, repet! mai cu seamă imaginea Procuraturii, într-o ţară unde, în urma condamnării lui Năstase, lumea începea să aibă încredere în justiţie) fusese atât de grav afectată a fost, de asemenea, un semnal grav. Fiindcă în orice societate normală, şi cu atât mai mult într-o Românie cu 20 de milioane de oameni, trebuie să existe măcar câteva zeci sau sute de persoane şi integre moral, şi excelente profesional, dintre care preşedintele să fi putut alege un înlocuitor. Iar absenţa acestei decizii mie îmi vorbeşte despre o relaţie personalizată, în care Traian Băsescu are nevoie fix de L.C.Kövesi ca ocupantă a acestui post-cheie.

În cazul lui Victor Ponta, mulţi trebuie să-şi fi spus că e vorba doar de norocul deja proverbial al PSD de a avea în frunte, de o lungă vreme încoace, doar nătărăi care nu ştiu pe ce lume trăiesc. Da, Ponta trebuie să fi intrat în/ ieşit din doctorat ca raţa prin apă, împins de un Adrian Năstase (ce vreţi mai mult ca explicaţie, decât rostirea acestui nume?) devenit conducător nu doar de cercetare ştiinţifică, ci şi de carieră politică. Însă dacă Mang s-a agăţat doar de scaun, inventând scuze nebuneşti, din punct de vedere moral (dar, probabil, eficiente legal), cum ar fi fost că nu el a scris, nu el a semnat… dacă L.C.Kövesi a adoptat o odioasă tactică a tăcerii, Victor Ponta a folosit şi continuă să folosească instituţiile statului pentru intimidarea, sancţionarea, reducerea la tăcere sau neputinţă a profesioniştilor care îi constată indubitabilul plagiat.

Ieri, o aşa-zisă „Comisie Tehnică” a Consiliului naţional de etică din Ministerul Educaţiei a decis, cică, despre lucrarea lui Ponta că nu ar fi un plagiat. „Conform legislaţiei din 2003”. Deşi era un pas aşteptat, eu unul sunt şocat. Da, guvernul Ponta a dat afară sau a pus, cel puţin, în incapacitate de acţiune toate persoanele care au făcut şi mai fac o constatare accesibilă, altfel, oricărui om alfabetizat şi instruit în ale universitarismului: indiferent de intenţii, indiferent cât de ‚cârlan’ fără minte o fi fost tânărul Ponta şi care o fi proporţia de vinovăţie autor/ conducător ştiinţific/ comisie de evaluare, ceea ce se găseşte ‚pe hârtie’ ca teză de doctorat este un plagiat extins, primitiv, definitiv-descalificant pentru orice om care se pretinde intelectual. Da, guvernul Ponta a făcut deja toate aceste lucruri. (Deunăzi, Ministrul Andronescu punea presiune pe Universitatea Bucureşti afirmând din nou că, pe de o parte, o decizie a propriei Comisii de etică privind lucrarea lui Ponta nu ar avea efecte juridice şi, pe de alta, dacă ar fi nefavorabilă ar putea duce la închiderea şcolii doctorale a acestei instituţii.) Însă, nu ştiu cum, aveam speranţa că nu vor găsi nicăieri nişte oameni într-atât de lipsiţi de coloană vertebrală ca să declare că negrul e alb şi să-l absolve, auzi, tehnic! pe Ponta de vină.

Îmi doresc foarte mult să aflu cine sunt aceşti oameni. E adevărat, după ‚vârfurile de lance’ Dumitrescu, Mang şi, mai ales brutalul şantajist şi fără-minte-distrugătorul Liviu Pop, nu mă aşteptam la ceva mai bun din partea eşalonului doi al conducerii învăţământului românesc. Avem şi noi, la Cluj, în UBB, un rector ales, printre altele, de mânuţele-astea-două care şi-a schimbat în câteva zile opinia despre CNATDCU, înscriindu-se, cuminte şi mai puţin vizibil, în seria buimăcitoare de apărători, în fond, ai fraudei lui Ponta. Avem, pe toate televiziunile, un Ioan Rus (hai, măi, că ăsta nu e intelectual! veţi spune) care ne explică despre Platon şi Aristotel, avem un Andrei Marga preocupat de calitatea traducerilor din El Pais şi nu de a da un verdict cum nu se poate mai simplu pentru un om cu… pregătirea (profesională! mă refer doar la cea profesională) a domniei-sale, avem o Zoe Petre care a schimbat morala ştiinţifică pe una politic-partinică. Dar vreau, totuşi, să ştiu cine sunt membrii aşa-zisei comisii tehnice care a putut elabora, semna, ştampila ridicolul verdict pe care l-am văzut în presă. Fiindcă despre cei deja mânjiţi nu doar până la coate, ci până la umeri, până la brâu, de-sus-în-jos-până-la-glezne de haznaua politicii, nu mă mai mir de multă vreme. Dar profesioniştii trebuiau să rămână profesionişti.

Până şi numele acestei ‚comiţii’, cuvântul tehnic în speţă, mă îngreţoşează, fiindcă îmi aminteşte de o altă enormitate a societăţii româneşti actuale, Comisia de Analiză Tehnică (CAT) [oops! scuzaţi-mi oribila scatofonie, că eu unul acolo o las] pentru Proiectul Roşia Montana. Tot un grup de… cum le spune? tehnocraţi, care ar fi trebuit să emită o părere rece şi echilbrată, dar care prin vocea şefului, odiosul Marin Anton, ieri PDL-ist, azi liberal, declara la o emisiune TV de pe postul naţional, încă de la începutul dezbaterii (aşa, ca o premisă necesară!) că propunerea cianuriştilor de la RMGC e „un proiect de aur pentru România”.

————-

„Da, dar şi tu, Vîlcule, faci politică, într-un text cu un titlu absolut inacceptabil din partea unui universitar, şi încărcat de acuze extrem de grave la adresa instituţiilor statului şi a unora din persoanele care azi le păstoresc !”

Ei nu, tocmai că nu fac politică. Sunt cum nu se poate mai profesionist. Cer sancţionarea publică şi scoaterea din sistem a unor oameni care din raţiuni şi pentru scopuri politice au intervenit brutal în treburile breslei. În vremuri medievale, croitorii, de exemplu, aveau în cetatea Clujului un turn al lor – susţineau, adică, în primul rând financiar, dar poate mai ales moral, comunitatea mai largă din care făceau parte. În schimb, noi, universitarii de azi, care nu mai trebuie să facem turn, ci doar să spunem adevărul, ne ascundem, fără să vedem că nişte nechemaţi ne-au intrat în casă, s-au aşezat la masa noastră, mănâncă cu grohăit-râgâituri şi scuipă pe jos. Atât de mult şi de gros, încât podeaua a devenit alunecoasă.

Iar titlul, o recunosc, e nedemn pentru un om din ‚comunitatea academică’. Îl apăr recomandându-l drept literal: el descrie, pur şi simplu (e drept, cu micul artificiu al utilizării a două limbi altele decât româna, tocmai spre a nu şoca urechile prea pudibonde) atitudinea noastră, a universitarilor români de azi, faţă de Universitate şi universitarism.

Pentru că, o spun din nou şi o s-o repet până n-oi mai avea aer în piept şi salivă pe limbă: mai vinovaţi decât Mang, Kövesi şi Ponta suntem noi, cei care suntem carnea şi ar trebui să fim mintea sistemului, cei care asistăm la viol fără a lua atitudine.

Articolul are 6 comentarii

  1. Remember ?

    “Trebuie să condamnăm mâna care ridică o castană fierbinte?”

    Cei din grupul Ponta “se cunosc destul de bine, au colaborat îndeajuns intre ei” incat sa se gireze unii pe altii. Absolut similar altor grupuri de interese care isi desfasoara propriile actiuni pentru realizarea scopurilor personale. Nimic nou pe pamantul universitar doar ca la un nivel mai inalt. Potul, acelasi din totdeauna, avantajele aduse de ridicarea castanei fierbinti.

  2. Poate n-ar strica înființarea unei „contracomisii”, chiar și informală, care să scoată la iveală toate falsele doctorate obținute de politicienii români. Ar putea avea un impact major la alegeri.

  3. fara prededent in istoria României: intr-un regim pretins democratic, sa fie pervetite sensul si etica institutiei universale numita “doctorat”. nu poate fi “carpato-donubiano-pontic” decat eventual daca acest “pontic” ar veni de la Ponta si dictatura lui. este doar manelistic, la fel ca multe altele. mie personal imi produce greata. un total neasteptat “come-back” al vointei de a deforma orice adevar. etapa urmatoare nu va fi ordonanta de urgenta cum ca 1 + 1 = 11, va fi ceva mult mai pervers si distrugator

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *