[în textul de mai jos: 1. cazul Culcer/TVR; 2. metode bazice de manipulare; 3. curtea constituţională; 4. acţiunea opoziţiei; 5. avantajul de a fi vierme]

 

Dragi prieteni ‚găzduitori’, activ-işti ai ActiveWatch,

n-am uitat nici o clipă, să ştiţi, că ocupaţia voastră fundamentală e cea privitoare la transparenţa presei. De data aceasta, însă, un eveniment din lumea cu care vă ocupaţi, petrecut ieri, mă împinge spre a scrie despre niveluri de manipulare nu neapărat mai adânci, dar cu siguranţă mai ‚primare’. Fiindcă, oricât de greu ne-ar veni să credem, se pot manipula şi faptele înseşi, anterior oricărei reflectări a lor în comunicare… dar nu vreau să anticipez prea mult. Iată despre ce e vorba:

1.

Ieri, Rodica Culcer a fost eliminată de la şefia ştirilor TVR. Sau, mă rog, s-a afirmat o eliminare care ar putea genera un important scandal în zilele care urmează. PDL-ul refuză să accepte legalitatea acestei schimbări, ce-i drept echivalentă cu o mică lovitură de stat; ce se va petrece, propriu-zis, în continuare ţine, în primul rând, de inteligenţa „victimei” înseşi. Doamna Culcer are de ales între două atitudini: fie să se bată pentru funcţia de conducere pierdută, generând prin tămbălău încă un imens deficit de imagine pentru Băsescu şi ai lui, fie să-şi accepte înfrângerea, ceea ce ar obliga coaliţia de guvernământ să renunţe, când avea mai mare nevoie de el, la controlul asupra ştirilor ‚naţionale’. Oricum am lua-o, sunt două rele pentru PDL & friends.

Ce a fost, însă, mult mai fascinant decât vestea (pentru mine, deja hârşâit acuzator al televiziunii publice, excelentă, a) acestei decizi a Consiliui de Administraţie, a fost schimbarea incredibilă de macaz prin care au trecut câteva ‚figuri’ importante ale TVR în doar câteva ore după ce se aflase despre cazul Culcer. Spre exemplu, pe la 7 seara despre demonstraţiile de la Cluj relata… Adrian Rozenberg, reporter cu a cărui atitudine de lobby-ist pentru RMGC ne obişnuiserăm de multă vreme; şi oricât de incredibil ar părea, el a spus în direct, cu guriţa proprie, că stoparea proiectului de la Roşia e printre cele mai importante revendicări ale clujenilor. Iar dacă domnul pomenit e doar un reporter, despre care putem crede că a fost forţat la sinceritate de evidenţa faptelor înseşi, un pic mai târziu, la Foc încrucişat, am putut urmări o Ioana Lupea de nerecunoscut, transformată în purtător de cuvânt al ong-urilor şi aprig critic al guvernului.

2.

Despre televiziuni şi diversele lor… înclinaţii, sau chiar aplecări, am mai vorbit însă deja. Ce mi se pare interesant de discutat, zilele acestea, e întregul ansamblu (sau, fiindcă fenomenul nu e foarte atent organizat, toată grămada) de manipulări despre care am (re)descoperit că se pot exercita, dacă pot spune astfel, „la rasul solului”, înainte chiar de intervenţia inevitabil transformatoare a diverselor canale de ştiri. Iată o enumerare şi dezordonată, şi incompletă:

– comportamentul efectiv al poliţiei şi Jandarmeriei, mai cu seamă la Bucureşti – am scris deja foarte mult despre asta, nu mai insist.

– autorităţile în general: adunările publice şi/ sau marşurile de prin ţară nu sunt autorizate (o confuzie voită cu noţiunea, care ar fi fost corect de folosit în această situaţie, de declarare prealabilă)

– jandarmeria bucureşteană: nu se poate ocupa carosabilul în Piaţa Universităţii, ar fi extrem de neplăcut, periculos chiar, pentru restul cetăţenilor, oricum incomparabil mai numeroşi decât protestatarii

– jandarmeria, la nivelul deciziei şi comunicării primare: nu ştim câţi oameni sunt pe străzi (şi mai ales în Piaţa Universităţii)

– primul ministru: îl reprimim la Sănătate pe Raed Arafat, omul potrivit la locul potrivit [precizare de poziţie personală: comportamentul acestuia din urmă mi s-a părut ireproşabil, profesionist, perfect rezistent la instrumentarea politică de orice fel, de la un capăt la celălalt al evenimentelor]

– coaliţia de guvernământ: declanşăm dialogul nu doar cu opoziţia, ci şi cu sindicatele şi societatea civilă [aici, mă-nclin cu nedisimulată satisfacţie în faţa refuzului ong-urilor de a colabora cu aceste gesturi de operetă]

3.

La lista de mai sus, se adaugă însă un factor de o importanţă, cred eu, covârşitoare: amânarea strategică a deciziei Curţii Constituţionale în ce priveşte comasarea alegerilor. Este clar că, la fel ca în cazul de la care am pornit azi, al doamnei Culcer, oricare din două decizii ar fi reprezentat o lovitură pentru coaliţia de guvernământ. O acceptare a legii ca fiind constituţională ar arunca în aer străzile, aducând convingerea generală (cât de corectă, nu mai are nici o importanţă) că politicienii de la putere şi-au subordonat complet cel mai important organism decizional, pe întregul areal juridic, al ultimilor ani. O respingere a legii, chiar dacă ar mai „repera”, vorba lui Caragiale, onoarea Curţii, ar distruge toată strategia amânării/ comasării şi ar putea duce la rezultate atât de catastrofale, încât UDMR, UNPR sau chiar PDL să nu mai prindă Parlamentul.

De aceea, amânarea era absolut necesară, iar motivarea de către Curte a acestui gest (s-ar dori, chipurile, evaluarea comasării în termeni de eficienţă financiară) e printre cele mai înmărmuritoare gesturi de tupeu pe care eu unul le-am văzut vreodată. Pentru simplul motiv că, în examinarea constituţionalităţii unei decizii, nimic altceva nu trebuie şi nu poate fi luat în considerare decât textul Constituţiei înseşi. Îmi veţi da voie să folosesc, deformaţie profesională, o comparaţie de lingvist: propoziţia „Afară plouă” înseamnă, în ea însăşi, acelaşi lucru indiferent dacă în vreo realitate reală lucrul cu pricina chiar se întâmplă, sau e secetă de o mie de ani. Tot astfel, o frază sau alta din Legea fundamentală nu-şi pot schimba înţelesul în funcţie de cantitatea de bani economisiţi în cazul unei anumite interpretări.

4.

Dincolo, însă, de toate aceste batiste puse pe ţambalul protestelor (sau chiar printre corzile lui, spre a-l împiedica să funcţioneze), de câteva zile se discută, iar azi va începe un proces pe care eu, unul, îl consider mai periculos pentru acest început de Revoluţie decât toate celelalte. Îmi cer, mai întâi, scuze că am folosit metafora ţambalului (nu e o persiflare, ar fi şi culmea din partea unuia care urlă prin pieţe încă din prima zi ‚după Arafat’), dar această expresie românească mi s-a părut dintotdeauna extrem de inspirată. Aşa încât acum o duc mai departe şi spun:

Când a hotărât, cu impetuozitatea şi, cred eu, lipsa de judecată care îl caracterizează, să organizeze împreună cu partidul lui o manifestaţie pe care să o încheie eventual (act suprem de wishful thinking) cu un discurs în Piaţa Universităţii, Crin Antonescu nu a mai adăugat, doar, o batistă la setul deja existent.

Nu; Antonescu şi-a aşternut cearşaful. Şi-a pregătit aşternut. Iar azi va încerca să se culce… nu pe laurii mişcării, căci nefiind încă învingătoare, aceasta nu are deocamdată coroniţă; nu, pe mişcarea însăşi. E, după umila mea părere, o gafă de proporţii înspăimântătoare, o gafă tristă, denotând cel mai rău instinct de politician pe care l-am văzut vreodată; o gafă al cărei rezultat ar putea fi mai grav pentru actuala deşteptare a României decât tot ce au făcut guvernanţii. Şi nu vorbesc aici, în primul rând despre Bucureşti – unde, slavă Domnului, cele două mişcări vor putea fi disociate datorită locaţiei. Vorbesc despre ţară, unde, mai ales datorită alăturării, oarecum constrânse, a PSD la decizia iniţial unilaterală a PNL, confuzia, amestecătura va fi maximă.

V-o spun, şi ideea nu vine de la mine, ci mi se trage de la zecile de ore petrecute, zi după zi şi seară după seară pe stradă, la Cluj: dacă a existat vreodată un gest capabil să sugrume mişcarea populară, apoi acesta este. Crin Antonescu, pare-se, e convins că propria lui figură politică e la o distanţă astronomică, în bine, nu doar faţă de un Iri sau un Dan Diaconescu (lucru firesc), ci şi faţă de vechiul prieten, mai de curând frăţeşte-înjunghiat, Ludovic Orban.

Va rezista ţambalul… nu, nu mai vreau să-i spun aşa…  această fascinantă, amestecată, formidabilă orgă a mulţimii va rezista ea corpolenţei celor trei partide?

Eu cred că sau vom reuşi să scuturăm cu un gest foarte decis această foarte-grea-greutate, sau ne vom prăbuşi. Eu cred că domnul Antonescu ar fi trebuit să aibă decenţa a) de a aştepta respectuos şi disponibil ca… naţiunea să dialogheze, eventual de la un moment dat să delibereze-decidă, şi b) de a-şi oferi abia atunci sprijinul – unul, ca să fiu clar, instrumental. Numai de un Mesia obosit şi deja gălbui de visuri prezidenţiale nu are nevoie piaţa (a Universităţii, dar şi a Unirii din Cluj, a Sfatului din Braşov, a Operei din Iaşi etc. etc.) acum.

5.

Ştiu că ‚mi-o voi lua’ din greu la comentarii, şi de data asta nu doar de la postaci, ci şi de la oamenii cei mai bine intenţionaţi – fiindcă, vorba aceea, mai ales spre final am insultat un posibil simbol al schimbării. Dar de data asta, cred că aţi observat, nu v-am mai incitat la nimic, am scris doar ce cred eu, vorba aceea, ca simplu cetăţean.

Un singur lucru mai am de adăugat, despre avantajul paradoxal de a fi, cum cu atâta acurateţe a afirmat geniul carpatin (mă refer, fireşte, mai degrabă la ţigările de altă-dată decât la munţii României) al domnului Urban, un vierme.

Tot aşa cum bacteriile nu mănâncă din cartofii prăjiţi ai MacDonalds (aceştia rămânând, pare-se, veşnic tineri şi ferice, cum i-a făcut mama lor corporatistă după reţetele proprii), nici viermii nu se ating, măcar, de ciuperca otrăvită. Eu unul ştiu că, jignit sau nu de pomenitul senator, am încredere în instinctul, în intuiţia mea primară.

Oi fi înghiţit eu, ca toată lumea, destul rahat în anii ăştia, dar de lucrurile cu adevărat letale mă feresc cu grijă. Cu naturaleţe.

 


DISCLAIMER:

Conţinutul acestei rubrici nu reflectă în mod obligatoriu poziția oficială a organizației ActiveWatch. Așteptăm articolele dumneavoastră. Aveți responsabilitatea să verificați informațiile pe care le publicați și să respectați valorile și misiunea ActiveWatch.

Articolul are 9 comentarii

  1. sint de acord cu continutul, nu sint de acord cu forma. decit metode “bazice”, mai bine acide. incetati sa mai calchiati engleza, limba romana este tot ce avem.
    “verifica asta afara” fiindca “viata suge”!

  2. Mda…la Bucuresti va fi un pic mai usor sa se faca disocierea si sa se previna confiscarea revolutiei. (mitingul lor obosit va dura doar o zi, lumea va vedea la televizor sepcutele si steguletele lor…sper ca televiziunile vor pune accentul pe diferenta dintre ‘miting organizat’ si miscarea occupy din piata). Partea buna este ca la cat de ‘obosit’ e Antonescu, nu ii va tine cureaua sa organizeze des asa ceva, pe cand miscarea noastra spontana cred ca va dura ceva timp.

    Interesanta este strategia aleasa de usl-isti: Liberalii vor incerca sa manipuleze Bucurestiul (bazandu-se pe convigerea lor stupida ca in capitala ‘liberala’ sunt mult mai iubiti decat psd-istii) dar uita (sau se fac ca uita) de faptul ca asocierea lor de tip ‘curva oportunista’ cu partidul comunist social democrat, le-a spulberat aproape intreg electoratul liberal ‘pur-sange’.

    Astfel, psd-ul ramane cu provincia, unde la fel si ei au impresia ca mai au ceva adeziune in continuare, dar si ei uita (sau se fac ca uita) de faptul ca manifestatiile sunt in marile orase, treze si informate si nu in zona rurala unde se bazau confortabil pe adeziunea ‘batranului’ lor electorat. Eu cred mai degraba ca toata ‘mascarada’, (ca sa ramanem aproape de Caragiale) este un fel de incercare umila a apei cu degetul…la cat de timorat l-am vazut pe Ponta si la cat de plin de lehamite pare Antonescu, nici ei nu cred ca sunt prea convinsi ca vor intr-adevar sa calareasca acest mic (deocamdata) balaur, inca adormit si el.(momentan este treaz un singur cap, cel bun sper, iar partea buna este ca probabil si celelalte capete care stau adormite inca si privesc la tv, gandesc totusi la fel)

    Cred ca cel mai bun sfat pentru voi, in provincie, ar fi ca azi sa aveti cat mai multe bannere/pancarte/mesaje care sa le sugereze faptul ca nu sunt bineveniti la aceasta ‘petrecere’, faptul ca sunt confundati cu partidele de la guvernare, toti o apa si un pamant. Si poate ar fi bine sa incercati sa va separati fizic (dar sa ocupati in continuare piata respectiva) de grupul cu stegulete si sepcute, pentru a accentua ruptura…este foarte important sa ramana acest mesaj dupa ziua de azi: Noi NU ii mai vrem…noi VREM altceva….noi ne-am schimbat, am evoluat 🙂

    Imi pare ca tot ce se intampla zilele astea, seamana cu un fel de spectacol care se joaca pentru cei ce stau in casa, (marea adormita inca, dar care poate inclina balanta definitiv spre o democratie reala)… fiecare actor incearca sa-si joace cat mai bine rolul, pentru a primi numai el aplauzele publicului la final…si pentru a-i arunca la lei pe ceilalti actori care au jucat mai prost.

  3. Of, of, Ion Voicu, de-aţi şti cât am căutat un cuvânt românesc pentru a spune ce voiam să spun: metode fundamentale nu mergea, fiindcă nu e vorba de acele proceduri de manipulare care ar fi esenţiale, generale şi cunoscute tuturor, ci doar de cele aflate, în ordinea gradului de dezvoltare (pre-comunicative, comunicative, post-comunicative sau interpretative) ‘dedesubtul’ celorlalte. Cât despre importanţa românei, vă rog să mă credeţi că, lingvist fiind, nu mi-e greu să o apreciez; dar să ştiţi că purismul încăpăţânat (şi eventual normativizat, prin Academie sau te miri ce legi) nu face decât să crească revolta naturală a tinerilor, creatorii cei mai naturali ai limbii viitorului. Dacă vrem ca româna să ‘se mişte natural’, trebuie să ne abţinem de la a exercita presiuni asupra ei… fireşte, toate aceste argumente nu mă scuză pentru barbarismul/ calchierea produsă. Vorba aceea, ‘n-am găsit altă rimă’.

  4. Interesant articol, dar a venit momentul “sa ti-o iei”. N-ai mentionat Sibiul unde de luni incoace demonstreaza cam 20% dintre oamenii din intreaga tara (desi locuiesc mai putin de 1%). Mai multi ca la Bucuresti! Oare se traieste asa nasol in acel oras, sau e vreun motiv pentru care lume are mai multa incredere ca se poate si altfel?

  5. Mii de scuze, Christi! Într-adevăr, pentru vestea asta bună merită să mi-o ‘iau’. Îmi cer, oficial, scuze de la sibieni şi-i recunosc, tot oficial, drept demni şi importanţi purtători ai speranţei noastre. La mai mare! 🙂

    A – şi, desigur, nu doar în numele meu, ci, sunt convins, al tuturor celor care ies prin diferite oraşe: toată stima fiecărui ‘vierme’ român care, depăşindu-şi condiţia, scoate zilele astea capul la lumină…

  6. Mda, sa presupunem ca si eu as fi liberal. Liberal in gandire, pentru ca apreciez competitia (si competitivitatea), libera initiativa, curajul, spiritul intreprinzator, corectitudinea (ceea ce ne lipseste in proportii de masa, si ma refer la noi, ca popor in general, nu la persoane), riscul, dorinta de mai bine. Acestea sunt valori liberale. Le regasiti in discursul politic si in activitatea PNL de acum? Eu nu. Macar in 1990 erau promovate de acel partid omonim, dar a face o comparatie intre regretatul Radu Campeanu si acest Crin Antonescu (al carui regres din ultimii 12 ani ma infioara) ar reprezenta o jignire pentru primul.

    Am fost invitat sa particip la mitingul USL, fiind simpatizant declarat al PNL (dar, repet, nu a ceea ce reprezinta acest partid acum), dupa 10 minute am plecat scarbit din Piata Victoriei. Cand un partid autodeclarat liberal se asociaza cu unul comunist, rezultatul este curvasarie in manastire. Pentru ca liberalismul incurajeaza munca, competenta si eficienta. Comunismul (sau social-democratia, cum ii zic ei acum) incurajeaza lenea, parazitismul si escrocheria. Ori in plan ideatic (nu ideologic, ci ideatic) nu poti sa te faci frate cu dracul pana treci puntea, mai degraba preferi sa aluneci si sa cazi in apa.

  7. Pingback: Calendarul mizeriei sau despre intrarea în vrie a României / partea I, datele brute : Blogul ActiveWatch

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *