Prieteni, nu vă speriaţi de lungimea textului de mai jos. Se citeşte cu sufletul la gură, e cel mai autentic lucru (rămânând totodată inteligent şi echilibrat, chiar analitic) pe care l-am citit referitor la Roşia… şi era firesc să fie astfel, fiindcă autoarea ‘vine’ de acolo. Dar e vremea să tac, lăsându-vă în compania textului…

“Bună ziua,

Numele meu este Bianca Alexandra Cobori, am studiat Antropologia Economică şi în prezent mă ocup de Management Cultural. Am 24 de ani, locuiesc în Bucureşti şi pentru mine Roşia Montană reprezintă, dincolo de o chestiune amplu controversată, acasă.

Am plecat în urmă cu cinci ani dintr-un loc sărăcit forţat, cu o comunitate despicată, cu oameni independenţi şi mândri transformaţi peste noapte în cerşetori la uşile unei companii apărute din senin şi de niciunde; dintr-un loc controversat în care planurile de viitor, principiile, valorile sau priorităţile fuseseră şterse ca prin minune şi înlocuite de un parvenitism şi o pierdere a verticalităţii ce păreau să convină ambelor părţi. Oamenii deveneau bogaţi peste noapte şi plecau dintr-un loc în care parcă nu fuseseră niciodată, în timp ce o companie străină fără vreo istorie sau responsabilitate, înghiţea, încetul cu încetul, o localitate întreagă şi făcea presiuni fantastice asupra oamenilor ce-şi păstrau încă scepticismul.

Mesajul devenise clar, sau sunteţi cu noi sau împotriva noastră, iar în lupta dintre o companie cu un capital puternic şi o comunitate de oameni simpli, tabăra era aleasă fără a sta prea mult pe gânduri; localitatea devenise astfel, un loc din care un tânăr pleca fără prea mult regret. Strategia tacită de marketing funcţionase perfect – oamenii se simţeau martorii neputincioşi ai propriului eşec, banul fără muncă în schimbul unei case, al unui pom sau … mormânt din cimitir, primea semnificaţia majoră, iar părinţii renunţau să mai investească în vreun fel în studiile copiilor lor, în condiţiile în care compania îi transforma, pe loc şi fără pretenţii, în falnici angajaţi ai unei structuri multinaţionale, la care ei – oameni simpli – nici nu ar fi visat. Mai mult, laptele şi mierea urmau să curgă feeric în noua localitate pe care compania urma să o construiască în vârful unui munte (că acel teren era probabil instabil, că nu era nici o posibilitate reală a unei vieţi normale într-o zonă ce nu fusese locuită niciodată din motive mult prea lesne de înţeles, sau că în jurul localităţii viitoare, pământul urma să fie dinamitat şi ciuruit de aceşti falnici salvatori-căutători moderni de aur, nu prea mai interesa pe nimeni). Pentru ceilalţi oameni, constituiţi de ceva vreme în minoritate, lucrurile erau ambigue, simţeau teamă pentru ceea ce urma să se întâmple şi intuiau că povestea minunată, povestită de cei mari şi cei mici deopotrivă, era o catastrofă camuflată de minciuni, reclame, sponsorizări ieftine şi autorităţi devenite impasibile. “Hopul” iniţial fusese depăşit – după vreo 10 ani de ştiri neoficiale şi zvonuri răspândite pe la colţuri, unii oameni implorau un loc de muncă în cadrul companiei (cei cu reale capacităţi de uitare a propriei verticalităţi, ajunseseră chiar directoraşi cu un job description pe care nu-l puteau nici traduce în limba română), ceilalţi aşteptau cu ardoare vânzarea proprietăţilor şi stăteau cu actele de proprietate la coadă, la uşile birourilor lor, în timp ce restul minoritar prefera să-şi trăiască în continuare viaţa, să meargă la serviciu şi să-şi trimită copiii la şcoală.

Peisajul social era discordant, ambiguu şi demn de a fi studiat la cursurile de sociologie. Se produsese o ruptură în toate aspectele vieţii, atât în cadrul localităţii, cât şi în jur; viaţa nu mai era demult normală şi transformările creaseră un cadru sufocant în care simţeai nevoia de a evada. Eroii salvatori ajunseseră deja, goliseră şcolile, bisericile şi casele de orice urmă de viaţă, şi mesajul care se prefigura era acela că, viaţa va deveni într-adevăr insuportabilă. Timpul a trecut, lucrurile s-au schimbat prea puţin, credinţa socială potrivit căreia singura şansă de salvare e reprezentată de depopulare şi ştergere de pe faţa pământului, este adâncită, iar speranţa că autorităţile îşi vor face treaba şi vor avea grijă de cetăţenii săi contribuabili, a fost deja îngropată.

Povestea de ansamblu a localităţii e cunoscută de toată lumea, însă poveştile mărunte ale oamenilor săi sunt trecute forţat în anonimitate de câte o strategie de marketing scumpă, şi totodată ridicolă, ce scoate în faţă roboţei fabricaţi, cu poveşti false şi vieţi vândute. În ceea ce mă priveşte, localitatea devenise un loc dezolant, în care viitorul şi alegerile lui nu mai aparţineau oamenilor şi în care dispăruse orice urmă a unei comunităţi sau a unei existenţe libere, necondiţionate sau asumate responsabil şi conştient de fiecare în parte. Nu m-a încercat nici un regret în momentul în care am plecat la Bucureşti sau la scurt timp, când am părăsit ţara cu o bursă de studii pentru SUA. Ironia a fost şi în acest caz, de o promptitudine fulgerătoare şi la nu foarte mult timp de când părăsisem ţara, jurându-mi să las în urmă toată controversa legată de acest proiect care se transformase deja în banalitate, un subiect răsuflat ce nu implica decât o opinie semi-analfabetă de tipul pro sau contra, îmi dădusem seama că dincolo de imagini ale caselor părăsite, oameni săraci şi îngrijoraţi, era singurul loc pe care îl puteam numi acasă şi pe care îl iubeam. Lucrul care trebuie totuşi subliniat, este că, presiunea exercitată asupra localnicilor şi asupra familiilor lor este enormă, sentimentele sunt de conştientizare a implicării şi afectării directe, dar şi de neputinţă absolută, de teamă că nimic nu va mai fi la fel şi că, orice posibilitate de alegere a viitorului va fi ştearsă. Este incredibil de simplu să cumperi un om; în schimbul a câtorva sute de euro şi a unui loc de muncă pentru un membru al familiei, omul apare la televizor şi spune tot ce vrei tu să spună, nu gândeşte, nu reflectează la conţinutul acelor cuvinte sau la posibilele lor implicaţii, proiectarea existenţei lor în viitor sau construirea unor obiective pe termen lung, devenind inaccesibile. Detaşarea este aproape imposibilă şi stabilirea obiectivelor şi a priorităţilor devine invariabil condiţionată de acest factor extern ce-ţi impune inclusiv limitele gândirii critice şi a capacităţii de a imagina un viitor pentru propria familie. Nu am fost deloc surprinsă când, după terminarea facultăţii aflându-mă în vacanţă la părinţii mei, descoperisem că aproape toţi tinerii din localitate deveniseră dependenţi de această companie. Nu eram surprinsă, şi nimeni nu ar fi fost, în condiţiile unei minime reflecţii asupra manierii lor de a acţiona.

Noi facem parte dintr-o generaţie care a crescut sub umbra şomajului, a posibilităţilor limitate sau a oportunităţilor muribunde. Un copil care creşte şi se dezvoltă cu teama poate inconştientă asupra unui pericol de sfidare a propriei libertăţi, a alegerilor viitoare şi, implicit, a vieţii în sine, ajunge un om cu prea puţină încredere în propriile forţe, în propria capacitate de a reuşi pe cont propriu, în libertatea de a gândi, de a alege şi de a visa. Privind în urmă, îmi dau seama că, manipularea exercitată a fost de dimensiuni înspăimântătoare şi a cuprins toate aspectele vieţii. Credinţa în propria libertate şi putinţă de a realiza lucruri de durată, de a aduce o mică contribuţie sau, de ce nu, o schimbare în lumea în care trăim, a fost sfărâmată. Sunt aşadar uşor de înţeles alegerile acestor oameni, alegeri ce cred că, nici nu le-au aparţinut vreodată. În aceste condiţii, luând în considerare influenţa şi puterea unei manipulări îmbrăcate în straie de bunăvoinţă, nu este greu de înţeles pesimismul adoptat de oameni, şi conul de umbră în care au ales să se refugieze, frustraţi, îndureraţi de simţul unei neputinţe insuflate forţat, luptându-se cu o dezbinare a propriilor alegeri şi decizii.

E atât de simplu să convingi un om că viaţa lui e lipsită de valoare şi că e lipsit de putinţa de-a schimba ceva. Nu ştiu dacă oamenii în general, au capacitatea de a schimba lumea, ştiu însă că, oamenii ambiţioşi şi încrezători în propria valoare şi propriile vise, pot face orice. E un lucru pe care nu l-am învăţat la Roşia Montană, ci departe, colorând banalitatea pesimismului şi inconsistenţa temerilor, cu oameni, vise, idei, posibilităţi, încredere. Sprijinită continuu de părinţii mei, cărora le voi fi recunoscătoare mereu pentru faptul că, pe de-o parte au considerat educaţia ca fiind pionul principal şi m-au sprijinit pe toată durata studiilor, iar pe de altă parte au avut suficientă încredere în a mă lăsa să iau propriile decizii, am avut prilejul de a avea ca mentori oameni remarcabili, de a călători, de a cunoaşte oameni de pe toate continentele, de a participa la proiecte importante în mai multe ţări şi de a încerca să creionez un viitor necondiţionat de cineva. Probabil am avut alte şanse, decât fostul meu coleg de clasă care vrea să ajungă miner la RMGC în binecunoscutele clipuri publicitare, dar asta doar datorită faptului că, părinţii mei care au muncit mereu din greu, şi-au păstrat încăpăţânarea de a nu cere ajutorul nimănui şi m-au învăţat importanţa asumării responsabilităţii în rezolvarea propriilor probleme.

M-am întors în ţară cu un altfel de sentiment şi mod de a privi lucrurile; merg la Roşia Montană de fiecare dată când am câteva zile libere, observ aceeaşi incertitudine şi chiar teamă în ochii oamenilor, şi îmi dau seama că miza e mult mai mare decât credem. Când un om ia decizia de a pleca oriunde în lume, este o decizie personală, când oameni care nu vor să plece sunt strămutaţi abuziv, fiindu-le smulse rădăcinile şi orice legătură cu trecutul, este o crimă. Iar dacă, această crimă e posibilă şi mai mult, rămâne nepedepsită datorită banilor, mesajul transmis celor de-acum şi celor ce vor fi, e de un tragism istoric.

Roşia Montană e mai mult decât un loc cu bogăţii istorice şi monumente ale naturii, e mai mult decât patrimoniu şi vestigii, e pentru unii oameni, acasă. E locul în care tinzi mereu să te întorci şi să ceri ajutor, e locul familiar şi prietenos în care ştii că îl vei primi. De aceea, roşienii nu scriu de obicei scrisori către România, nu imploră ajutor, nu cred în locuri de muncă ce nu vor exista niciodată, nu îşi deplâng la televizor soarta ce ei şi-au creat-o. Ei nu cer nimic, vor doar să fie lăsaţi în pace, să-şi crească copiii şi să îmbătrânească în unicul loc în care concep că ar putea să o facă. Pentru ei, Roşia Montană nu e subiect de controversă, ci acasă, iar sentimentul că acasă ar putea să nu mai existe, devine copleşitor. De aceea, anonimitatea şi refuzul de a apărea în public cu propria lor poveste, e drept, fără ciorăpei croşetaţi, ci cu fapte reale pe care le trăiesc în fiecare zi, devin mai prietenoase şi astfel, nu riscă să transforme într-o simplă bagatelă unul dintre cele mai importante aspecte ale vieţii lor. Ei participă activ la o altfel de Campanie Salvaţi Roşia Montană, îşi propun să rămână încăpăţânaţi în hotărârea lor de a-şi continua viaţa în casele lor, de a merge la biserica în care s-au căsătorit sau şi-au botezat copiii, de a colinda dealurile mereu aceleaşi şi de a povesti misterul fiecărui colţ de stâncă, deal sau mină turiştilor doritori; de a pretinde că, prin consecvenţă şi credinţă interioară, lucrurile nu se vor schimba. Iar aceste lucruri mărunte dealtfel, cred că salvează Roşia Montană în fiecare zi. Roşia Montană e salvată prin fiecare banner, prin fiecare articol, studiu sau eseu, prin fiecare conferinţă sau prelegere universitară, prin fiecare Fân Fest, clădire de patrimoniu restaurată, turist sau simplu gând bun. Astfel, e menţinută în viaţă şi continuă să supravieţuiască demonstrând că, oportunităţile de dezvoltare sunt nenumărate.

Nu ştiu exact motivul pentru care am exprimat în scris un alt punct de vedere, o altă faţă a acestei cunoscute şi totodată, obscure poveşti…La insistenţele prietenilor şi ale colegilor mei, care erau stupefiaţi de povestea şosetelor croşetate şi de imposibilitatea ca un copil să facă o şcoală fără ajutorul companiei, eram nevoită să explic de ce părinţii mei au avut o viaţă liniştită, de ce muncind au reuşit să acorde copilului lor toate şansele, sau de ce nimeni din familia mea nu este dependent de sforile trase de această companie. Din momentul în care m-am întors în ţară, am dorit să conving pe cât posibil, că forţele proprii devansează capitalul şi fondurile oricărei multinaţionale; că devenind conştient de propriul potenţial, devii liber şi independent, iar acest sentiment e tot ce poate fi mai frumos.

Şi totuşi, dincolo de provocări, riscuri sau inevitabile frustrări, rămâne formidabila mobilizare a societăţii civile, într-o perioadă în care mulţi o consideram imposibilă. Îmi amintesc uimirea pe care am avut-o în SUA când, stând de vorbă cu un grup de prieteni arheologi de la o universitate franceză, observam fascinaţia pe care o aveau faţă de istoria şi patrimoniul arheologic al Roşiei Montane, în timp ce îşi exprimau îngrijorarea cu privire la viitorul acesteia. Pe de-o parte, era surprinzător interesul unor oameni ce nu aveau nicio legătură directă cu localitatea, iar pe de altă parte, era prima dată când, într-un context legat de Roşia Montană, auzeam de patrimoniu, conservare, management al patrimoniului cultural, turism, dezvoltare…Ceea ce auzisem până atunci, era doar exploatare (a aurului, a oamenilor), şomaj, zonă defavorizată, vieţi şi şanse irosite… Iar din acel moment, am fost martorul unei agregări unice în România, între oameni şi organizaţii, în care obiectivul comun era transmiterea unuia dintre cele mai importante mesaje şi totodată, semnale de alarmă din perioada contemporană. Cred astfel că, lucrul acesta reprezintă un succes în sine şi un pas important în salvarea uneia dintre ultimele dovezi ale autenticităţii, valorii spirituale şi ale paşilor noştri în istorie, ale unei moşteniri unice ce nu-şi merita acest viitor incert. Sper ca aportul fiecăruia să aibă efectul pe care îl dorim cu toţii şi să devină o poveste frumoasă a încrederii, a valorilor comune şi a solidarităţii.

Mulţumesc pentru răbdarea de a citi până la capăt şi un an bun să avem cu toţii!”

Conţinutul acestei rubrici nu reflectă în mod obligatoriu poziția oficială a organizației ActiveWatch. Așteptăm articolele dumneavoastră. Aveți responsabilitatea să verificați informațiile pe care le publicați și să respectați valorile și misiunea ActiveWatch.

Articolul are 63 comentarii

  1. Buna seara,

    In primul rand felicitari Biancai ca a inceput sa se implice in zona activismului civic si inevitabil sa se expuna. Nu este usor, iti trebuie…cum spunea cineva mai sus sa faci analiza …cost- beneficiu:) .
    In al doilea rand, o sa va dau exemplul Crematoriului Uman din Cluj; acolo s-au intalnit cativa factori: 1. populatia direct afectata care a reactionat;2. presa care a mediatiza;3 fundatia Parinti Clujeni care a coagulat ;4. administratia locala care ne-a presionat si 5. revolta oamenilor;6. argumentele solide, dovedite cu date, cercetari, solicitari ale specialistilor din UE catre Comisia Europeana.
    Eu cred SINCER ca se rezolva cazul Rosia Montanta daca :1. oamenii ies din zona de confort (din confortabilul on-line, in riscantul off line); 2. campanii de lobby (internationale, ca tot printul Charles este iubitor de Romania, de ce nu-l roaga nimeni sa devina “parintele “Rosiei Montane?; 3. documente si iar documente care sa dovedeasca :1 ce e in alte zone si 2 ce va fi aici;4. plan de dezvoltare a agro turismului si un business case pe termen scurt (5 ani), mediu (10 ani) lung (15 ani).4. alegeti un lider (apolitic, fara “trecut”, intransigent) si ….mergeti pana in panzele alba- daca voi credeti in Rosia Montana si in proiectul vostru, atunci sanse de izbanda sunt 90%. Probabil ca este necesara o strategie comuna a tuturor ONG-urilor de mediu si a activistilor independenti pentru a avea succes. si evitati , pe cat posibil LICHELELE care se alatura ; neutralizati-le:) Eu cred (sunt de profesie arheolog) ca Rosia Montana TREBUIE sa fie un obiectiv patrimoniu UNESCO. Daca asta salveaza Rosia Montana, atunci luptati pentru acest statut.
    E este o parere, subiectiva si posibil gresita . Sper ca nu am jignit pe cineva,
    Numai bine
    Cristina Grigore

  2. vai draga Alexandra…mai dat pe spate…cred ca tatalui tau ii este rusine ca a fost miner….si tie sa iti fie rusine ca ai facut scoala pe bani din minerit si acum vi sa ne dai noua lecti de viata si sa ne arati cat suntem de fraieri si de inculti ca vrem sa muncim in minerit….si spre deosebire de tine noi am ramas in Rosia Montana unde credem ca putem duce viata pe care o dorim….fiindca noi nu suntem lenesi si ne place sa muncim de asta vrem locuri de munca….unii dintre noi fac si scoala unii nu…dupa posibilitati si dupa ce isi doreste fiecare de la viata…nu toti suntem singuri la parinti ca tine unii suntem cate 4 cate 5 ce sa facem nu putem face toti facultate si ne multumim cu meseriile care ne plac…ce sa faci nu toti suntem asa destepti ca tine asa dar sa nu mai indrasnesti sa vorbesti de parinti nostri ca nu ne dau la scoli…vorbeste de ai tai in special de tatal tau care a fost MINER nu a fost vreun filozof……..cat despre tine ce sa mai zic….sa iti fie rusine si sa nu mai indraznesti sa vorbesti despre rosieni…..vorbeste despre tine

  3. Vreti sa o vedeti pe Bianca..intrati pe urmatorul link : https://www.facebook.com/photo.php?fbid=305875682783305&set=a.142263712477837.15279.100000826261140&type=3&theater

    Sunt nascuta in Rosia Montana si o cunosc foarte bine pe aceasta ,,domnisoara” si pe parintii ei. A ajuns la facultate in Bucuresti, dar intrebati-o cu ce sacrificii au intretinut-o parintii ei in aceata facultate, ei fiind someri??? Daca ea zice ca se reintoarce la parintii ei de cate ori poate, intrebati-o si sa raspunda sincer de cate ori pe perioada de facultate s-a intors acasa???? De asemena si acum parintii o ajuta financiar si fac sacrificii pentru a o ajuta cu masteratul!! Raspuns pentru @Liliana Marin : a plecat din Rosia Montana, pentru ca nu a avut posibilitati in zona aceea ca sa evolueze si pentru ca tot timpul ,,domnisoara” era cu nasul pe sus!!! A uitat de unde a plecat! acum are tot ce ii trebuie in Capitala, dar la cei lasati in urma nu se gandesti!!!! dar daca nu pleca in Capitala sustinea si ea proiectul!!! ca nu avea alta solutie!!! Mineritul in zona aceea este de baza, din mosi stramosi!!!!! Nu poti sa traiesti din altceva!!! Iar cum zice ea ca povestiile din video sunt la comanda, nu este adevarat, fiecare om din video isi spune poveste lui adevarata si realitatea din zona aceea!!! Si eu sunt muntata din Rosia Monatana impreuna cu familia mea, dar nu ne-a obligat nimeni sa plecam, a fost alegerea fiecaruia!!! Noi am ales sa ne mutam pentru ai oferii fiicei noastre un trai mai bun si o educatie la un nivel ridicat!!! Daca tot ii impotriva proiectului, de ce nu renunta la Capitala si sa se reintoarca in Rosia Montana pentru a locui cu familia ei!! Dar va spun eu de ce nu se intoarce, pentru ca locuieste la poalele stancii ,,Vaidoaia” , intr-o zona mai izolata de centrul Rosiei Monatna, iarna neputandu-se ajunge cu masina in aceea zona, iar pe jos cu dificultate…dar acum mai ajutand RMGC la curatarea drumurilor de zapada!!! sta intr-o zona de unde incepe padurea sa se extinda!!!! Sa nu credeti ca nu mai sunt copii destepti plecati din Rosia Montana, care au facut facultati de renume, dar acestia nu si-au dat atata importanta ,cat si-a dat aceasta domnisoara!!! Aceasta domnisoara sa nu uite de unde a plecat!! de la coada vacii!!!! ca ii era frica si de vaca!!!!! Am scris aceste cuvinte pentru ca sunt deranjata de unele minciuni care fac referire la Rosia Montana, iar cei contra sa vina cu idei alternative pentru rosieni nu doar sa faca proteste!!!!

  4. Rusine sa va fie . Aruncati cu noroi in tot ce nu va convine. Atat va duce capul. Viorica de la coada vacii ai plecat si nu ai fost in stare sa faci altceva decat sa ceri mila companiei. Nu ai facut nimic din munca ta doar din mila RMG. Aceasta domnisoara nu a fost cu nasul pe sus cum spui tu , doar ca tu vorbesti din invidia ce va roade, deoarece nu a-ti fost in stare sa faceti ceva cu puterile proprii. Cat despre locul unde locuiesc parintii ei, nu vad care este problema, caci se simt bine , au confortul dorit si subliniez , facut cu propriile puteri. Ei au ales sa investeasca in educatia fiicei lor, spre deosebire de voi care nu sunteti instare e nimic. Cat despre problema cu parintii someri, informeaza-te mai bine, deoarece au fost capabili sa faca si altceva decat sa ceara mila. Acest comentariu este valabil si pentru Andra . Compania nu va mai baga in seama , nu va mai arunca farimituri, iar prin aceste comentarii doriti sa ii mai pieptanati putin, sa mai primiti putina mila. Sunteti jalnici.

  5. Eu stiam ca rosienii sunt oameni curajosi…se pare ca le este frica sa isi spuna parerea proprie, si atunci se ascund dupa tot felul de pseudonime. Invatati sa va aparati telul, fara a recunoaste cine sunteti, degeaba va dati cu parerea.

  6. @localnic: Rusine sa iti fie tie! Nu ai nici curajul sa iti dai numele, te ascunzi sub un anonimat, daca ai atat curaj sa scri comentarii contra celor care sunt pentru proiect, dati numele adevarat. Dar daca atat te duce capul inseamna ca si tu esti jalnic. Da recunosc am fost si la coada vacii, am dat si cu sapa, am strans si fân si la padure am fost, am muncit si la stat (nu in minerit), pe atunci nu era R.M.G. Am fost si dupa fructe de padure si dupa ciupercii, si nu imi este rusine sa spun, dar nu poti trai din fructe de padure si ciuperci. Nu am trait din mila nimanui cum spui tu, daca cunosti atat de bine locul si eu stiu confortul lor si nu am nimic de comentat, dar si noi am avut confort si era facut cu munca noastra, poate mai bine ca a lor! Susti ca nu din minerit si somaj au tinut-o in scoala pe Alexandra, ca au facut ceva in plus de ce am zis eu sau au luat bani de la RMG si acum sau intors contra si sunt cu ONG-urile! Ii iei apararea, dar nu am vazut-o facand poze o data cu Rosia si acum da poze pe site-uri, pe care le are de la ONG-uri, dar aceste ONG-uri ce au facut in Rosia??? Au facut un dezastru si cu Fân Fest! Veniti voi, cei care va credeti mai destepti ca RMGC-ul cu alternative! si dati la oameni de lucru. Pacat ca te legi de Anda si ea a facut o facultate, dar nu si-a dat atata importanta! Oare unde se vede invidia? Te intereseaza daca ne mai baga compania in seama?? Da ne baga asta ti-o spun eu, ca vad ca esti curioas! Alexandra poate sa mai faca inca cinci facultati ca nu ma deranjeaza, dar sa nu uite de unde a plecat. Poate stiu mai multe despre ea, dar ma abtin! Nu am primit mila de la companie, daca nu munceam sa avem ce aveam nevoie la o casa, oare pe ce ne dadea compania ceva? Poate pe tine te duce capu la ceva mai multe fapte nu vorbe si faci ceva si poate ma lasi sa te piaptan si pe tine, poate mai castig ceva. Daca ai curaju iti dai numele adevarat nu sa fi las si sa te ascunzi sub un pseudonim!!!

  7. Bravo Bianca ! Daca tot am avut rabdare si mi am pierdut timpul sa citesc minciunile si aberatile scrise de tine despre proiectul RMGC nu ma pot abtine sa nu i ti scriu si eu niste randuri care sa reflecte adevarul si nu minciuna. Am 29 de ani si locuiesc in Rosia Montana. Marturisesc ca nu am simtit nici o presiune cu spui tu si nici nu am auzit de nimenea care ar fi stramutat fortat de catre RMGC. As avea prea mult de comentat scrisoarea ta dar nu vreau sa mi pierd timp inutil. Sa ti fie rusine !.. daca nu te gandesti la sutele de oameni din Rosia Montana si din imprejurimi care multi dintre ei si nu numai au ramas pe drumuri de pe urma incetari exploatarii miniere de catre stat si acum au un loc de munca la RMGC de unde primesc un salariu din care isi intretin familile. Revino-ti fata ! si nu te lasa imfluentata sau vanduta de ” ciumpalacii ” si ”pitipoancele” care multi dintre ei in loc sa se salveze pe iei insusi iei vor sa salveze Rosia Montana .

  8. Mă bucur că am avut ocazia să citesc scrisoarea Biancăi. Cuvintele ei au reușit să-mi șteargă gustul amar pe care celelalte „scrisori pentru România” de la Roșia Montană mi le-au lăsat.

  9. Hi, I do think this is a great site. I stumbledupon it 😉 I’m going to return once again since I book-marked it. Money and freedom is the best way to change, may you be rich and continue to help others.

    Check out my blog post; servicii seo

  10. What i don’t realize is actually how you’re no longer actually much more smartly-favored than you may be now.
    You’re very intelligent. You realize therefore significantly in the case of this subject, made me in my view imagine it from numerous numerous angles. Its like women and men don’t seem to be interested
    until it is something to accomplish with Lady gaga!
    Your personal stuffs outstanding. Always take care of it
    up!

    My web site; vanzari apartamente bacau

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *