Două precizări preliminare:

● sâmbătă, prietenul meu Mihai Goţiu şi cu mine publicam, la diferenţă de câteva minute doar, două articole de poziţionare diametral opusă privitoare la decizia Curţii Constituţionale prin care posibila rezolvare a actu

alei crize politice era amânată până în septembrie. Eu, izbit de ceea ce îmi părea o ‘dezvoltare’ mai absurdă decât tot ce văzusem până atunci, ‘comiteam’ cel mai pesimist text pe care l-am scris în ultimii ani despre politică. Un pesimism de care n-am reuşit să scap, dar pe care articolul mai încrezător (aş putea spune chiar: mai luminos) al lui Mihai îl contrabalansa, pentru mine cel puţin, salutar. El vorbea despre răgazul de acum şi până la finalul lunii ca despre un time-out atât pentru politicieni, cât, mai ales, pentru noi, un foarte necesar răstimp în care să ne distanţăm de valul care ne-a luat în ultimele săptămâni şi să gândim ceva mai la rece, ceva mai informat şi nuanţat. Textul meu de acum e o recapitulare, în vederea unei astfel de gândiri.

● am încercat să las (cu excepţia discuţiei despre evenimentele din ianuarie-februarie, unde sunt prea implicat ca să mă abţin) evenimentele ‘fără comentariu’, urmând ca în zilele viitoare să scriu şi ce cred, personal, despre principalele repere.

În fine, vă previn că textul e foarte, foarte lung; dar evenimentele pe care el le pomeneşte au fost multe şi, pe alocuri, complicate.

Finalul anului 2010 – PDL iniţiază o modificare a Legii Referendumului, astfel încât preşedintele ţării să poată fi demis doar cu un număr de Da-uri care să întrunească majoritatea simplă în raport cu cel al alegătorilor înscrişi pe listele electorale permanente. [tot traseul, extrem de contorsionat, al acestei modificări poate fi urmărit aici]

ianuarie-februarie 2012 – în Piaţa Universităţii, ca şi pe străzile şi/ sau în pieţele unui număr important de oraşe se desfăşoară mişcări de protest antiprezidenţial şi antiguvernamental, declanşate iniţial de inadmisibila poziţionare a lui Traian Băsescu faţă de SMURD şi Raed Arafat. Revendicările sunt, însă, numeroase şi neaşteptat de variate: dincolo de solicitările politice – demisia preşedintelui, plecarea guvernului Boc, se cere oprirea proiectului RMGC, suspendarea taxei auto, renunţarea la o lege privind suporterii din fotbal, respingerea de către România a acordului ACTA etc. etc. etc.

E un protest la care, personal, am participat tot timpul la Cluj şi, cu o singură scurtă ocazie (legat de un miting privind Roşia Montana) la Bucureşti. În măsura în care mărturia unui participant contează, afirm: nu un ansamblu de proteste ‘orchestrat’ sau generat de USL, sau cel puţin nu în primă fază. Dimpotrivă, majoritatea zdrobitoare a celor prezenţi, în primă fază, în stradă au fost ‘apolitici’ foarte supăraţi pe toată clasa politică. La Cluj, colega noastră Andreea Duminicioiu l-a obligat pe Marius Nicoară să nu mai vină în piaţă; la Bucureşti, cutare şi cutare politician au fost luaţi, pe deplin meritat, în şuturi.

Totuşi, de la un moment dat confiscarea mişcării de către USL, ca şi ‘antenizarea’ ei (transmisii aproape non-stop din PU, cu insistenţă pe zona Teatrului; agitatori profesionişti, pizza delivery în fiecare seară pentru protestatari – nu şi pentru cei de la fântâni, desigur; oprirea instantanee a tuturor camerelor de filmat la prima apariţie a celor de la Save Roşia Montana etc.) au devenit evidente. Reacţia foarte previzibilă a protestatarilor apolitici nu a întârziat să se petreacă, ei au început, din păcate, să se retragă masiv din piaţă. Totuşi, câteva grupuri puternice, câteva figuri remarcabile au rămas, rezistă şi azi (oameni admirabili, cărora, din poziţia mea de individ în cele din urmă ‘învins de sistem’ şi retras de la proteste, le transmit salutul meu).

9 februarie 2012 – remaniere guvernamentală: preşedintele Băsescu l-a numit premier pe Mihai Răzvan Ungureanu, iar noul executiv a trecut de votul Parlamentului

27 aprilie 2012 – guvernul MRU este demis prin moţiune de cenzură

7 mai 2012 – guvernul USL condus de Victor Ponta primeşte votul de investitură din partea Parlamentului

10 iunie 2012 – au loc alegeri locale pe tot teritoriul României. Victoria USL este zdrobitoare, PDL obţine un număr foarte mic de voturi şi mandate; în schimb, se confirmă ascensiunea pe ‘piaţa politică’ a PPDD (aici e necesar să-mi menţionez poziţia personală, şi anume că acesta mi se pare unul din cele mai mari pericole ale perioadei pe care o trăim).

18 iunie 2012 – începe scandalul plagiatului lui Victor Ponta, declanşat iniţial de revista “Nature” şi de “Frankfurter Allgemeine Zeitung”

20 iunie 2012 – Adrian Năstase este condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul “Trofeul Calităţii”. Urmează tentativa de sinucidere şi restul evenimentelor arhicunoscute

21 iunie 2012 – Sorin Ovidiu Vântu este şi el condamnat la un an de închisoare cu executare în dosarul legat de şantajarea lui Sebastian Ghiţă

25 iunie 2012 – Dan Voiculescu renunţă la funcţia de Senator; în consecinţă, dosarul de corupţie al fondatorului Partidului Conservator va fi mutat de la Curtea Supremă de Justiţie (unde a stat deja pe rol 3 ani şi 6 luni) la Tribunalul Bucureşti.

27 iunie 2012 – Monitorul Oficial al României e trecut în subordinea Guvernului; unul din primele documente publicate în ‘noul format’ e hotărârea privitoare la demisia lui Voiculescu; acest eveniment se petrece cu o zi înaintea unui nou termen în judecarea dosarului; cu această ocazie, avocaţii fostului senator solicită mutarea acestuia la o instanţă inferioară.

27 iunie 2012 – Curtea Constituţională a României decide că preşedintele este cel care are dreptul de a reprezenta ţara la Bruxelles, şi că prim-ministrul poate participa în locul acestuia doar dacă Traian Băsescu îl delegă în mod oficial. Decizia CCR nu este, însă, publicată la timp în Monitorul Oficial, astfel încât premierul merge la Bruxelles. Totodată, Victor Ponta declară că USL va declanşa procedurile de suspendare a preşedintelui Băsescu.

29 iunie 2012 – în Monitorul Oficial apare decizia de reorganizare a CNATDCU, organism care urma să se pronunţe în cazul plagiatului lui Victor Ponta. Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, intervine în şedinţa comisiei: “am venit să le spun cu subiect şi predicat că de acest caz se ocupă Consiliul Naţional de Etică”. Cu toate acestea, şedinţa e dusă până la capăt şi concluzia e netă: Victor Ponta a plagiat.

4 iulie 2012 – preşedinţii celor două camere ale Parlamentului sunt revocaţi şi înlocuiţi cu membri USL. Hotărârea încalcă regulamentul potrivit căruia inţierea unei astfel de revocări poate fi făcută doar de grupul parlamentar care a ‘furnizat’ preşedintele în funcţie; cum, însă, guvernul a dat şi publicat anterior în Monitorul Oficial o ordonanţă de urgenţă care interzice CCR să se pronunţe asupra hotărârilor ‘cu caracter intern’ ale Parlamentului, contestaţiile înaintate de PDL vor fi nu respinse, ci declarate inadmisibile. Crin Antonescu devine preşedintele Senatului şi se pregăteşte să asume funcţia de preşedinte interimar al României.

6 iulie 2012 – preşedintele Băsescu este suspendat prin votul majoritar (256 de senatori şi deputaţi) al Parlamentului. Pentru moment, se consideră că referendumul va fi valid indiferent de participarea la vot.

10 iulie 2012 – Curtea Constituţională decide că pentru validarea rezultatelor referendumului e necesară prezenţa la urne a jumătate + 1 din numărul alegătorilor. După discuţii înfierbântate în jurul ‘loviturii de stat’ şi presiuni radicale din partea comunităţii internaţionale (mai ales a UE) pentru păstrarea legalităţii şi a echilibrului democratic, această regulă este acceptată şi de USL şi consfinţită prin promulgarea legii de către Crin Antonescu.

14 iulie 2012 – noul Ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, ameninţă Universitatea Bucureşti cu desfiinţarea şcolii doctorale, în cazul în care va decide că prim-ministrul a plagiat.

19 iulie 2012 – Consiliul Naţional de Etică, subordonat Ministerului Educaţiei, decide că Victor Ponta nu a plagiat în teza lui de doctorat.

20 iulie 2012 – Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti decide că teza de doctorat a lui Ponta e un plagiat de dimensiuni extinse, făcut cu intenţie şi că va desfăşura demersurile necesare pentru retragerea titlului de doctor al primului ministru.

24 iulie 2012 – după ce iniţial afirmase că nu e interesat de o victorie “la masa verde”, preşedintele Băsescu se raliază poziţiei PDL şi cere boicotarea referendumului. Este evident, deja, pentru toată lumea, că doar prin nerealizarea cvorumului se mai poate evita demiterea. Bătălia politică îşi mută accentul dinspre voturile pro- sau contra demiterii înspre îndemnarea oamenilor să voteze (oricum), sau să se abţină.

24 iulie 2012 – ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, anunţă oficial că numărul total al persoanelor cu drept de vot e de 18.292.514.

29 iulie 2012 – are loc referendumul pentru demiterea preşedintelui. La închiderea urnelor, USL afirmă, prin vocea lui Dan Şova, că ar fi numărat în paralel şi că peste 52% dintre persoanele cu drept de vot s-au prezentat la urne. Estimările PDL şi ale Biroului Electoral Central se situează, însă, în jurul cifrei de 46%.

1 august 2012 – rezultatele oficiale finale ale referendumului, comunicate de BEC: au votat 8.459.053 persoane, adică 46,24 % dintre cei cu drept de vot. Dintre acestea, 7.403.836 au votat pentru demitere, 943.375 împotrivă, iar 111.842 voturi au fost nule (în procente: 87,52% DA; 11, 15 NU; 1, 32 nule). Deşi majoritatea zdrobitoare a votanţilor au optat pentru plecarea preşedintelui Băsescu, nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum. Presa şi comunitatea internaţională anunţă reîntoarcerea acestuia la Cotroceni, insistând totuşi asupra radicalităţii votului exprimat împotriva lui.

1 august 2012 – la cererea CCR, Ministerul de Interne confirmă că numărul de persoane cu drept de vot este de 18.292.514.

2 august 2012 – acelaşi Minister de Interne anunţă CCR că ‘nu îşi asumă’ validitatea datelor făcute publice în 24 iulie şi 1 august.

1-2 august 2012 – după două zile de dezbateri, CCR decide că nu poate lucra pe baza cifrelor contradictorii existente şi cere Guvernului ca până în 31 august să retransmită listele în baza cărora s-a desfăşurat referendumul (textual: “a solicitat Guvernului României ca, pâna la data de 31 august 2012, să transmită listele electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012” – comunicatul de presă, aici). Totodată, CCR anunţă că va relua dezbaterile privind validarea sau nu a referendumului pe 12 septembrie. USL interpretează solicitarea în sensul organizării unui ‘mini-recensământ’ informal, care ar trebui să modifice listele electorale.

3 august 2012 – CCR anunţă că va ţine şedinţa referitoare la referendum pe 31 august.

6 august 2012 – miniştrii Ioan Rus şi Paul Dobre îşi dau ‘demisia de onoare’; primul vorbeşte despre presiuni exercitate de către Traian Băsescu, pe de o parte, şi Crin Antonescu, pe de alta. La ora la care trimit către blogul ActiveWatch acest calendar, nu avem încă alţi miniştri nominalizaţi.

Aşa cum am promis, o analiză a celor mai importante dintre aceste evenimente – într-o postare ulterioară.

Articolul are un comentariu

  1. Pingback: Sunt băsist, dar mă tratez (despre intrarea în vrie a României, partea a II-a) : Blogul ActiveWatch

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *