Update: Replica la acest articol, scrisă de juristul Bogdan Manolea, poate fi citită aici.

Dragi şi vajnici activewatch-i,

cum v-am mai spus (de fapt, scris), eu cred că v-aţi ales o treabă greu, dacă nu chiar imposibil de făcut – să vegheaţi, nu-i aşa, asupra presei noastre celei multiforme şi, pe alocuri, iertaţi-mi expresia, diforme…

Vreau să vă atrag (pe scurt; pentru varianta lungă, mergeţi aici) atenţia asupra unui fenomen nou, foarte inventiv, pe care l-aş numi HEC / highly effective censorship. Sunteţi, la fel ca şi mine şi ceilalţi cititori ai voştri, conştienţi de cantitatea înspăimântătoare de cenzură din presă, mai ales în condiţiile crizei economice, când o companie îţi cumpără, atunci când încheie un contract de publicitate cu tine, şi loialitatea, şi sufletul.

Dar nu cred că ştiaţi despre acea cenzură care atinge un nivel de randament formidabil, pentru că persoana cenzurată habar nu are de ea, şi e lăsată să creadă că s-a exprimat liber, iar exprimarea ei e vizibilă. În presa ‘veche’, tipărită sau audio-vizuală, această procedură nu era posibilă, internetul însă o permite.

Cum era, probabil, de aşteptat, RMGC a implementat, după ştiinţa mea pentru prima dată la noi, acest sistem. E drept, în momentul în care au început să înţeleagă că ar putea fi prinşi, au renunţat la el şi au încercat să-şi şteargă urmele; dar, cred eu, a fost doar ca să poată perfecţiona procedurile…

Am promis, însă, să nu mă lungesc. Iată faptele:

1. ştim cu toţii că una din cele mai agresive campanii PR din media românească a ultimelor zile e cea a ‘scrisorilor către România’, câteva clipuri cu oameni din Roşia Montană care apar în mai toate calupurile publicitare, întotdeauna la începutul acestuia. Dacă vă amintiţi, la finalul fiecărui clip românii sunt îndemnaţi să meargă pe www.scrisoarecatreromania.ro, spre a vedea acolo povestea completă, adevărată a roşienilor.

2. Atât eu, cât şi mulţi prieteni am intrat pe respectivul site, am văzut fiecare dintre cele şapte clipuri şi am comentat (ce-i drept, nu foarte favorabil proiectului RMGC) în ‘subsolul’ paginii. Ne aşteptam, cum e şi firesc, să fim cenzuraţi sau şterşi – însă, surpriză! de fiecare dată când verificam, descopeream că ale noastre comentarii sunt încă prezente:

3. Asta până când mi s-a întâmplat să intru pe respectiva pagină de pe un alt computer (cel de la serviciu, na! dar cum sunt lector universitar, am şi ‘ferestre’ între ore), pe care, tot întâmplător, nu-mi deschisesem nici facebook-ul, nici vreuna din adresele de mail. Deloc mică mi-a fost mirarea, când am constatat că pagina arăta cu totul altfel…

Cu alte cuvinte, administratorii site-ului au avut o idee… imorală, incorectă, spuneţi-i cum vreţi (doar voi vă ocupaţi cu monitorizarea presei!), dar genială de a-i lăsa (printr-o procedură ‘internetistică’ simplă, mi-au explicat unii prieteni, ceva de genul third party recognition protocol sau nu-mai-ştiu-cum) pe foarte numeroşii inamici ai proiectului rmgc să creadă că sunt vizibili, când de fapt publicul larg nu le putea vedea comentariile…

Ei, ce poate fi mai deştept de-atât?

4. Fireşte, am început imediat să dezbat problema pe Facebook, mai ales în pagina save rosia montana, prevenindu-mi amicii că suntem păcăliţi… şi, era să uit, numârând cele 460 de like-uri pe care le avea un clip la peste 7 milioane (!) de vizualizări, cu comentariul că Bogdan Naumovici ar trebui concediat, la asemenea performanţă de 0,005 puncte procentuale…

Câteva ore mai târziu, contoarele de likes dispăreau de pe pagină, şi toate comentariile, şi pro, şi contra proiectului, dispăreau. Cu alte cuvinte, rmgc punea punct şi o lua de la capăt. Iată cum arăta pagina ieri (21 octombrie) dimineaţă:

5. Dacă vreţi să verificaţi aspectul actual al paginii despre care vorbesc, urmaţi acest link. Oricum, fenomenul atât de interesant al cenzurii ‘invizibile’ a dispărut, pentru moment. Părerea mea: se lucrează la perfecţionarea tehnică – de ex. prin luarea în considerare şi a ip-urilor, nu doar a conturilor de facebook, twitter sau mail.

6. Ultima ‘ispravă’ pr-istă a rmgc-ului constă, cum probabil ştiţi, în deschiderea unei pagini publicitare pe gândul online [ocazie cu care mi-am permis să plasez, drept prim comment, un sincer necrolog pentru cel care a fost marele, onestul jurnalist Cristian Tudor Popescu], mai precis aici. Deocamdată (dacă bine văd eu şi nu mă păcălesc ăştia) sunt vizibile şi numeroasele comentarii anti-rmgc, dar nu ştiu cât o să mai dureze, aşa încât spun: citiţi-le acum, înainte să dispară. Sau, de fapt, nu vă îngrijoraţi prea tare, dacă dispar scrieţi aici un comment şi vă pun la dispoziţie ‘docomentele’. Am învăţat să-mi fac back-up-uri la tot şi toate.

7. Un ultim amănunt: dacă doriţi să vedeţi fotografiile de mai sus în dimensiunile lor originare, mergeţi aici. După ce selectaţi fiecare foto, aveţi posibilitatea (iconul cu lupa şi semnul +) de a modifica zoom-ul. Veţi putea citi şi comentariile; iar dacă veţi vedea că primele sunt toate ale mele, şi vă veţi spune “tot ce a scris Vîlcu aici, pe activewatch, e din frustrare”, amintiţi-vă: asta e varianta pe care o vedeam eu, singura pe care am putut-o ‘fotografia’. Dacă aţi fi comentat negativ la adresa proiectului, v-ar fi apărut, fiecăruia (firesc, pe facebook; ciudat, pe un site la care eşti trimis spre ‘a înţelege adevărul’) alte postări, în primul rând ale dumneavoastră. Iar toate (mă rog, cu excepţia celor scăpate de administrator, din neatenţie) ar fi fost cu desăvârşire inaccesibile publicului larg.

Cum spuneam, cenzura perfectă. În rest, fireşte, mai vorbim.

Conținutul acestei rubrici nu reflectă în mod obligatoriu poziția oficială a organizației ActiveWatch. Așteptăm articolele dumneavoastră. Aveți responsabilitatea să verificați informațiile pe care le publicați și să respectați valorile și misiunea ActiveWatch.

Articolul are 6 comentarii

  1. Asta se intampla pe majoritatea ziarelor online, doar ca invers, in sensul ca sunt sterse comentariile pro Rosia Montana!! sau de, multa ori se sterg pentru ca se aduna extraordinar de multe. Am observat asta de multe ori si nu numai ala cest subiect. De exemplu asa s-a intamplat si la articolele cu Nokia sau acuma cu Huidu!!!

  2. E intr-adevar revoltator, parca am fi din nou pe vremea securitatii, doar ca intr-o varianta mai moderna…Dle Vilcu, watch your steps prin Cluj, cine stie ce alte idei de cenzura mai au rmgc-istii astia…:)

  3. Pe pagina de la concursul Gandul de pe Facebook sunt vizibile o parte din comentariile anti-RMCG dar alese cu grija.
    Au disparut TOATE comentariile mele.
    Si erau 15-20 comentarii, replicile proprii, zic eu pertinente, cat si trimiteri catre punctele de vedere ale Academiei Romane, ASE, etc.

  4. Pingback: Catastrofa, în şapte puncte – mesaj către români, de Ziua Naţională : Blogul ActiveWatch

  5. Va dau tuturor un sfat: nu mai intrati absolut deloc pe site-ul scrisoare pt. Romania, ca le cresteti traficul de site si ei asta vor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *