[baronisatio in integrum / la lumina licuriciului /apocalipsa lipsei de temei / grassroots again and again/ fără număr]

 

Baronisatio in integrum (trecutul)

Presa românească de ieri (15 ianuarie) a fost dominată net de imaginile cu unul din cei doi baroni-de-Constanţa, Nicuşor Constantinescu, săltat de oamenii DNA; sunt convins că pe mulţi dintre noi acest spectacol ne-a împins de-a dreptul în catharsis. Eu, unul, mi-am deschis o bere din aia ultra-uşoară, cu lămâie ca să-mi amintesc de vară & Fânfest, şi m-am uitat ca la meci, bucuros că echipa pe care o urăsc îşi ia lovituri grele şi absolut, dar absolut neinteresat pentru moment de întrebarea ‘de ce nu-şi mai ia şi trupa lui Băsescu câte o scatoalcă-două?’. Mai pe româneşte, am savurat. M-am neliniştit, fireşte, când i-am auzit triumfând, cu gura până la urechi, pe cei de laB1 [dacă aveţi impresia că am mâncat spaţiul dintre cuvinte, aşa e], totuşi scandalizaţi că poliţaii, sau ce-or fi fost ăia, n-au fost mai duri cu persoana fizică a preşedintelui de CJ. E, în presa românească aservită (culmea, de ambele părţi ale baricadei politice), o sete de autoritarism poliţienesc şi un cult al jandarmismului-cu-doi-neuroni care îmi dă fiori; dar mă linişteşte speranţa în poetic justice şi chiar cred că, în cele diu urmă, fix aceia care cer pulan, pulan vor primi.

Cum se explică, însă, satisfacţia mea în faţa patimilor-coruptului-Nicuşor? Oamenii ca acesta sunt simboluri ale corupţiei grosiere, exercitată cu tupeu, la lumina zilei; nu degeaba Mazăre a avut o reacţie supradimensionată în care, după ce ne anunţa, tautologic, că el e nimeni altcineva decât el însuşi (a s*it is a sh*t is a s**t), ne promitea că dacă ajunge la putere(a) totală ne ‘sparge’ pe toţi. În consecinţă, ieri am luat hotărârea ca pentru actualul primar al Constanţei să-mi cumpăr de pe-acuma o sticlă de vin bun, de încredere. Va fi cu atât mai gustos peste câteva luni sau câţiva ani, când îi vine şi lui Răducu rândul să treacă (pe) după gratii.

Mi-am dat seama că ăsta e un deziderat concret pentru care merită să trăieşti şi chiar să te baţi (iar aici vă rog să vă imaginaţi un Cornel Vîlcu vorbindu-vă cu ochi şi voce de copil): România mea, România la care eu visez e o ţară în care măcar unii dintre următorii: Radu Mazăre, Relu Fenechiu, Victor Ponta, Dan Voiculescu, Adriean Videanu, Victor Ponta, Dan Şova, Rovana Plumb, Victor Ponta, ca şi măcar un Băsescu, vor vedea ‘lumina’ puşcăriei. Fiindcă o Românie în care nu intră măcar jumătate dintre ăştia, măcar pentru câte câteva luni, la ‘răcoare’ nu va fi (indiferent de ‘textele’ pe care ni le spunem unii altora ca politicieni) ok.

La lumina Licuriciului (prezentul)

Nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine conferinţa de presă a Victoriei Nuland, la încheierea intempestivei sale vizite la Bucureşti, constituie un eveniment istoric. Nu-mi place deloc să-mi iau, vorba aia, lumina de la Răsărit, dar nici de la Apus, şi asta nu fiindcă sunt vreun naţionalist adept al doctrinei ‘prin noi înşine’ (în epoca politicienilor de azi, mai degrabă prin ei înşile… şi să nu credeţi că am greşit acordul sau forma gramaticală), ci fiindcă realmente cred că fiecare din noi ar trebui să judece cu capul propriu şi în lumina propriei lucidităţi. Dar de data asta vă rog să mă credeţi că am avut următoarea destul-de-şocantă revelaţie: Marele Licurici a venit pe la noi ca să ne spună, pe cât de răspicat/ explicit îi permit uzanţele democratice, că suntem la capătul greşit al tunelului.

Nu mi-a venit să cred când am auzit cuvintele: “I have been briefed over the course of 24 hours about the potential futures here and it’s not all clear to me what the future trajectory is here…” – pe româneşte, ceva de genul: “fraţilor, politicienii voştri au luat-o pe ulei complet, până şi eu, nu-i aşa, un personaj greu al deciziei planetare, sunt siderat(ă) văzând unde aţi ajuns şi unde vor ăştia, în continuare, să vă ducă”. Mi-e foarte clar că, pe de o parte, Victoria Nuland a vorbit cu oamenii din justiţie, cu ONG-urile etc. şi şi-a dat seama cât de rău stă treaba, iar pe de altă parte (ne)putându-l întâlni pe Ponta-cel-ascuns-în-gaură-de-şarpe, a aflat destule de la Corlăţeanu şi alţi nenorociţi, cât să-şi dea seama că proiectul de distrugere a statului de drept merge mai departe. Cel mai probabil, în sau chiar prin absenţă, prim-ministrul României le-a repetat americanilor mesajul explicit dat după marţea neagră: “am bătut şi voi mai bate oamenii, la Pungeşti şi peste tot, pentru voi – în consecinţă, nu vă mai băgaţi şi lăsaţi-mă să-mi fac treaba”.

Altfel nu s-ar putea explica mesajul fără precedent pe care emisarul american l-a adresat românilor: ” The citizens of Romania have fought hard for the right to have an independent judiciary. You’ve made great strides particulary over the last five years or so in this direction, so I would urge all Romanians, no matter what political party you support, no matter where you live in the country, to fight hard to protect and defend the independence of your judiciary and to keep it out of politics.”

Ce mi se pare atât de neobişnuit/ relevant la acest mesaj? Păi ‘jandarmul universal’, cel obişnuit să dea ture, la nevoie, prin ţările lumii (şi mai ales ale NATO) trăgând de urechi elevii indisciplinaţi şi reaşezând naţiunile pe drumul larg al pax americana, a dat în România peste un (guvern) Victor-Ponta-şi-ai-lui cu urechi de elastic: degeaba îl strângi de ele, că nu simte nimic. Degeaba încerci să-l prinzi de amândouă şi să-l dai, cum merită pe deplin, cu capul de bancă – nu reuşeşti decât să i le-ntinzi ca-n desenele-animate. Or, americanii erau obişnuiţi cu ticăloşi ceva mai consistenţi, nu cu această loază hlizită care minte şi promite, promite şi minte făcându-şi mai departe mizeriile absolut netulburată.

“I would urge all Romanians /…/ to”… e o frază de un asemenea dramatism încât, în multe momente, m-a amuzat pe cinste. Propriu-zis, reprezentantul Marii Americi ne spune ceva de genul: băi, ieşiţi în stradă ACUM! cu aerul unui Dumnezeu care îţi dă, da’ nu-ţi bagă în traistă. În opinia mea, Statele Unite şi orice altă ţară normală-la-cap din blocul euro-atlantic devin tot mai direct interesate în înlăturarea cât mai grabnică nu doar a guvernului Ponta, ci şi a puterii USL.

Două interpretări greşite vreau însă să mai previn, înainte de a trece la următorul (şi principalul meu) subiect: 1. în nici un caz nu susţin că americanii sau europenii fac toate lucrurile astea fiindcă ‘ne vor binele’. Dar un butoi cu pulbere şi o cloacă de viermi la marginea UE e ultimul lucru de care ar mai fi nevoie acum. Deci, fireşte, oamenii ăştia vor face tot ce le stă în putinţă pentru a ne menţine în starea de colonie, exploatabilă la nivel de resurse naturale şi umane; dar, vorba cântecului lui Meat Loaf: but I won’t do that, există o limită, iar USL-ul umblă pe ea ca un acrobat fără plasă; 2. cu atât mai puţin cred că Traian Băsescu e personajul pozitiv în acest film. Preşedintele-de-prea-multă-vreme al României e un purtător-(doar)-de-cuvânt al cauzei anticorupţiei, o voce puternică (ba, de câţiva ani, de când a căpătat mania conferinţelor de presă… pardon, a monologurilor cu presa de câte o oră, o voce pur şi simplu stridentă) care vorbeşte despre paiul… hm, nu se potriveşte zicala, despre sonda de fracking din ochiul USL-ului, dar uită despre corupţia poate nu la fel de groasă, dar certă din propriul partid şi chiar propria familie. Băsescu e un tip needucat şi ne-comunicant până la autism, surd şi orb la orice altceva decât propriile lui convingeri, adesea arbitrare… dar, paradoxal, nu ăsta e principalul lucru pe care i-l reproşez, ci pur şi simplu că e o etichetă în ea însăşi corectă  (jos corupţia! trăiască justiţia independentă!), dar expirată. Stindardul e just, parul e putred… şi oricine va încerca să defileze în continuare cu Băsescu în mâini va suferi, prezic, o drastică (şi binemeritată) înfrângere electorală

Apocalipsa lipsei-de-temei (viitorul)

Ei, dacă nu v-am pierdut pe parcurs, iată ce voiam de fapt să vă spun: suntem într-o mlaştină politică. România e mai fetidă şi mai pregătită să constituie un focar-de-infecţie ca oricând. Şi nici unul, repet, nici unul dintre politicienii (importanţi) actuali nu are nici cel mai mic interes într-o asanare. Dimpotrivă, ca să pară, dacă nu chiar curaţi, măcar uscaţi, USL-iştii ne aruncă praf în ochi, şi nu cu pumnul, ci cu basculanta, doar-doar să ne-ngroape: noua Constituţie şi Referendumul ei sunt, afirm eu, cea mai greţoasă (dar şi fiindcă e destul de deşteaptă) manipulare cu care ne puteam trezi anul acesta.

De ce? Pentru că o modificare constituţională născută din conflictul între Băsescu, Ponta şi-Antonescu nu poate fi decât catastrofală. Avem trei (trupe) de isterici care nu se mai mulţumesc cu bălăcăreala în văzul lumii şi cu războiul lor (mafiot) subteran, ci care au transformat cearta minciunilor şi prefăcătoriilor lor în motivaţie… legislatoare. Ei, nu – cred eu, şi sunt convins că foarte mulţi credeţi la fel -, problema României de acum nu este Constituţia şi felul cum reglează ea jocul putori… mă scuzaţi, al puterilor în stat. [Nu mă pot abţine: olfactiv vorbind, Crin, Viorel şi Băsescu pot părea nume predestinate, dar aparenţele (vis-a-vis de cine e bun, cine e rău) înşală.] Nu. Lăsând orice glumă (şi orice vulgaritate) la o parte, problemele României sunt: nerespectarea legii aşa cum e ea acum, im(p)unitatea politicienilor, mai cu seamă a ‘aleşilor’ în timpul mandatului, transformarea teritoriului în colonie şi a naţiunii în forţă de muncă aproape-sclavagistă, combinarea vechii cedări-de-resurse cu otrăvirea efectivă a pământului-apei-aerului-oamenilor…

Mă doare fix în cot, cu alte cuvinte, dacă preşedintele are mai multă sau mai puţină putere decât prim-ministrul ori parlamentul, câtă vreme oamenii sunt bătuţi şi terorizaţi la Pungeşti, câtă vreme se pregăteşte ce se pregăteşte pentru Roşia, câtă vreme – mai ales – localităţile astea două sunt doar capete de pod după pierderea cărora ar urma, literalmente, pierderea ţării.

Grassroots, again and again

Insist iar, pentru doar un scurt alineat: când vreţi să vă agăţaţi de/ luptaţi cu realităţi, şi nu cu vorbe şi păcăleli, uitaţi-vă bine la lucrurile pe care le-am pomenit adineaori. România ‘bună’ se va cunoaşte atunci când Proiectul Roşia Montana va fi privit de toată lumea drept ceea ce este, o aberaţie învăluită în corupţie, care pur şi simplu nu are cum se întâmpla într-o lume normală. România ‘bună’ va fi atunci când nici unei comunităţi nu i se va impune, cum se face acum la Pungeşti, o răscolire, împotriva voinţei proprii, a pământurilor şi a vieţii. România va deveni acceptabilă atunci când orice (potenţial) Nicuşor Constantinescu se va gândi de o sută de ori înainte să rişte un act de corupţie. Cred că sunteţi de acord, mai avem enorm de mers până la acea Românie… dar nici o alta nu merită trăită.

Să discutăm, în ţara pe care o avem azi, despre Constituţie… e treabă de babă (auto)pieptănătoare.

Fără număr! (pentru un vot conştient)

Propun boicotarea (şi o campanie intensă pentru boicotarea) referendumului constituţional, în disociere clară faţă de orice ar vrea să facă fiecare dintre noi la europarlamentare. Nimeni nu ne poate obliga (cum probabil speră politicienii convinşi de anomia noastră electorală) să luăm ambele buletine de vot şi să le introducem în urnă (atenţie, un vot anulat se numără în cvorumul final!). Dimpotrivă, un început de trezire – a fiecăruia dintre noi ca om care învaţă să conteze în primul rând pentru el însuşi şi cei cu care comunică – este ăsta: să intrăm în secţia de votare, să semnăm pe o listă, dar nu şi pe cealaltă, să luăm un buletin, dar nu şi pe celălalt, să semnalăm că nouă, fiecăruia, nu ni se poate băga pe gât o minciună.

Şi nu vreau (eu, unul, nu vreau) să vă/ mă întrebaţi dacă vom fi destui ca să cadă Constituţia. (Eu cred că adăugaţi la absenteismul firesc vom fi, dar nu mi se pare deloc important.) Mă interesează mai puţin numărul celor ‘treziţi’, cât fiecare trezire. Call me an idealist. Dacă suntem lucizi, dacă suntem vocali, dacă ne explicităm poziţia, ajutându-i şi pe ceilalţi să şi-o găsească/ afirme pe a lor, într-o zi vom fi şi destui. Destui pentru ca nici un, nici toţi politicienii din lume să nu mai poată decide ce facem.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *