Fapte, nu vorbe

După ce, vreme de luni de zile, am scris mult(e), aici, despre Roşia Montana şi nu numai, în septembrie am cam tăcut. Mi-am găsit şi îmi găsesc în continuare greu cuvintele şi ideile, în mijlocul torentului de evenimente ‘brute’. Oscilez între exaltarea aproape sărbătorească a duminicilor, pline de putere-speranţă-încredere (şi cu siguranţă, într-un sens sau altul, de… viitor) şi depresia neagră a zilelor de luni, când reintră în scenă, ca un nămol împuţit, politicienii – comisia parlamentară, miniştrii lui Ponta, mai nou serviciile… Încerc, în întunericul fetid al declaraţiilor, să-mi amintesc forţa de cu-o-seară-înainte, şi îmi dau seama că domeniile astea două se îndepărtează tot mai mult, ca doi tauri care îşi dau rotocol mereu mai furioşi, înainte să se izbească în capete.

Totul – şi intuiţia, şi luciditatea ‘calculată’ – îmi spune că o confruntare este, dacă nu iminentă, inevitabilă. De aici înainte, cred că două scenarii sunt posibile… şi mă întorc la datoria de a scrie, făcându-mi totodată un pic de ordine în mintea înfierbântată.

Un război din două

Alternativa e următoarea: sau vom reuşi să provocăm lupte în câmp deschis între politicieni (prin eventuala rupere a USL + regrupări repetate, toate mincinoase, în căutare de putere momentană vs. voturi mai târziu), sau vom intra într-o luptă cu Statul, în care toate mijloacele nu doar de descurajare, ci şi de represiune vor fi folosite din plin împotriva noastră. Fireşte, din cele două variante, preferabilă (deşi perdantă pe termen mediu şi lung, dacă ‘piaţa’ nu-şi dezvoltă una sau mai multe mişcări politice, fie ele şi non-partinice) ar fi prima. Văzând, însă, în ultimele zile cum toate forţele… executive se regrupează în jurul prim-ministrului, regret să spun că mai plauzibilă mi se pare varianta revoluţiei. Şi cred că simte toată lumea: de data asta cuvântul nu e scris cu entuziasm, dimpotrivă. Prinşi în vâltoarea străzii, am devenit, paradoxal, ceva mai puţin atenţi la mişcarea de ansamblu a României. Dacă, însă, ne tragem un pic răsuflarea şi ne uităm mai ‘de sus’, vom constata… o îngrozitoare derivă. Roşia Montana e, pe de o parte, reactivul chimic/ turnesolul datorită căruia corupţia generalizată (şi, cel puţin în acest caz, dar mă îndoiesc că e singurul, transpartinică) a devenit, vorba aceea, vizibilă din spaţiu. Pe de altă parte, însă – nu ştiu dacă aţi observat – putem spune, tot în termeni chimici, că mişcările de stradă sunt şi un catalizator al acţiunilor Puterii. Politicienilor le e frică, asta e clar. Dar frica nu îi face să se oprească din mizerii, ci… să se grăbească a le face pe toate, ba chiar să se solidarizeze în jurul cauzelor comune cu adevărat mizerabile, cum ar fi toate cele legate de vânzarea en-gros a resurselor de tot soiul.

Faptul că ministere care dăduseră avize negative proiectului de lege pentru Roşia Montana au afirmat apoi, oficial, în faţa unei comisii a Parlamentului, că ni s-a părut şi totul era, de fapt, în regulă… era deja îngrijorător. Dar cu mult mai grav e atunci când un parlamentar cianurist răstălmăceşte un raport al SIE, sau când SRI ia atitudine, de data asta pe bune, în sprijinul intereselor Gold Corporation şi incriminează tocmai mişcarea ecologistă de la care au pornit actualele proteste de stradă. Pentru că aceasta confirmă o bănuială oribilă: că plătim din buzunarul nostru mai multe servicii aşa-zis ‘de informaţii’, care sunt în fapt simple organe de propagandă, dezinformare şi în ultimă instanţă represiune – fie ea şi simbolică, deocamdată.

Demonstraţie de forţă

“Bun”, vor spune unii, “şi ce e nou? Doar tocmai ai afirmat-o: fiecare din noi ştia de fapt cum stau lucrurile cu serviciile”… Ei bine, tocmai asta: că frica politicienilor generează agresiune şi tupeu. Că au început să se facă în văzul întregii lumi lucruri care până acum trăiau ‘în ascuns’, şi că ritmul s-a schimbat complet, suntem în mişcare accelerată către o Putere care se doreşte, cel puţin, discreţionară. Iar cel mai prost semn în acest sens (şi îi rog pe toţi cei prea dezgustaţi de discuţiile despre DNA să-şi învingă repulsia şi să înţeleagă că abia acum avem de-a face cu ceva grav) e demiterea unui procuror-şef la scurt timp după ce primul-ministru al ţării s-a exprimat public privitor la respectivul… într-o nouă, dar de data asta voită, demonstrativă, pe faţă, încălcare a separaţiei puterilor în stat. Ne-am arătat muşchii; acum politicienii ni-i arată pe ai lor.

Dragnea-Ponta-Şova şi ai lor au trecut la agresiunea deschisă asupra ultimelor rămăşiţe de democraţie. În opinia mea, PSD-ul nu va ezita să scoată tunurile de apă, umplute, ca în Turcia, cu substanţe acide, împotriva populaţiei… nici să închidă televiziunile care ar îndrăzni să dea ştiri corecte despre manifestaţii, nici să folosească jandarmeria, poliţia, procuratura şi… serviciile, care deja fac asta, pentru a-şi menţine cu orice preţ supremaţia.

Părinţi şi copii

Pe Facebook-ul clujean a avut loc, la începutul săptămânii, o întreagă discuţie despre doi băieţi care, la ultima demonstraţie, au aprins o torţă şi o fumigenă, umblând cu ele câteva minute în mijlocul mulţimii. S-a deschis o anchetă, oamenii sunt acum sub mare presiune, ameninţaţi cu un proces… penal. În acelaşi timp, jandarmii care au dat cu spray iritant au fost ‘salvaţi’ printr-un comunicat scurt şi sec: descărcarea substanţei a fost… accidentală. Dubla măsură e evidentă (deşi în locul celor cu fumigena aş spune că ea s-a descărcat din greşeală şi am ţinut-o în sus fiindcă aşa era cel mai puţin periculos pentru oamenii din jur). Însă discuţia pe reţeaua socială nu a fost despre asta, ci s-a învârtit în jurul întrebării: ieşim sau nu mai multe zeci de oameni, duminica viitoare, cu fumigene?

Ei bine, un vot democratic ar atârna puternic înspre varianta NU – iar argumentul cel mai puternic l-a oferit un părinte care zicea ceva de genul: “dacă începeţi cu asemenea provocări, eu nu voi mai ieşi cu copilul, şi ca mine mai sunt sute sau mii… veţi pierde o importantă componentă a protestului”. De aici a izbucnit o lungă dispută: de ce se încearcă ocuparea a cât mai mult din stradă? De ce hârjoneala asta continuă cu jandarmii? De ce să nu ne manifestăm cuminte, democratic, în limitele admise, de ce ne ambiţionăm să încălcăm legea… şi să ieşim din normalitate?

Ziua a 7-a

Toate revoluţiile încep dinăuntru, toate se deschid ca nişte sărbători. Oamenii se descoperă pe ei înşişi şi unii pe alţii, într-o solidaritate la început caldă şi îmbătătoare. Dacă regimul e democratic, mulţimea obţine efecte; dacă el e autoritarist, urmează un duş… nespus de rece.
Ce mă surprinde extrem de tare (dar capacitatea noastră de a ne ascunde faţă de propriile inerţii sau chiar laşităţi e extraordinară) e că părintele despre care vorbesc nu a întrevăzut deloc posibilitatea de a-şi lăsa copilul acasă cu cineva şi de a lupta pe mai departe pentru el într-un loc unde, e perfect adevărat, ‘minorii’ nu vor mai avea, de la un moment dat, ce căuta. Când gândeşti aşa, e evident că nu poţi înţelege ocuparea unei benzi de circulaţie sau şicanarea continuă cu forţele de ordine. De ce să riscăm să ‘ne-o luăm’, fizic, pentru o miză simbolică?

Păi, zic eu (dar potrivit SRI eu sunt eco-anarhisto-terorist, deci luaţi-mi vorbele cum grano salis), în primul rând pentru că există cauze şi drepturi pentru care ‘se’ merită să iei bătaie. Nu cunosc nici una pentru care să iei la bătaie pe cineva… dar asta e cu totul altă treabă. Treabă pe care, să n-aveţi nici o îndoială, o vor face, ca angajaţi, jandarmii de peste tot, în primul moment în care o să i se pară lui Ponta sau Dragnea sau Stroe că gata, ne-am jucat prea mult. Eu cred că din nefericire plimbările exaltante de duminică sunt pe cale să devină imposibile. Inevitabil, odată ce ‘nuanţa’ se va schimba, vom pierde mulţi participanţi. Dar speranţa mea e că nu ne vor părăsi toţi… mai mult, chiar, că ni se vor alătura alţii.

Pentru că reacţia Puterii – ba chiar a clasei politice la vârf, aproape în întregime – la ceea ce am făcut până acum a fost o regrupare în vederea ducerii până la capăt a propriilor planuri iniţiale, indiferent ce-am face noi.

Să nu cumva să credeţi că-mi place mirosul de praf de puşcă. Aţi face o imensă greşeală de interpretare punându-mă în rândul ultraşilor, aşa cum uneori (după părerea mea incorect) ni-i imaginăm – simpli golani, provocatori, însetaţi de adrenalină. Şi nu e problema că m-aţi interpreta pe mine greşit – v-aţi înţelege greşit pe voi, spunându-vă: “ăia din stradă sunt periculoşi, eu nu mă asociez cu aşa cineva”.

Dimpotrivă. Când, pe 29 septembrie, am văzut fumigena şi mai ales când i-am simţit mirosul, mi s-a strâns stomacul şi de greaţă, şi de frică. Mărşăluiam în mijlocul unei mulţimi care îşi schimbase de-a lungul săptămânilor nu componenţa, dar cu siguranţă atitudinea. Pentru prima oară, se simţea în scandări, în mişcări, în provocarea forţelor de ordine, în hotărârea de a avea strada, de a chema lumea, de a denunţa politica şi pe politicieni – furia.

Frustrarea. Perplexitatea de a vedea că politicienii ne sfidează în continuare, ne mint tot mai grosolan, îşi pregătesc mijloacele de represiune. Şi un început, abia mijit, de hotărâre… să nu mai acceptăm aşa ceva, oricare ar fi costurile.

Any given Sunday

Probabil, într-una din următoarele duminici, forţele de ordine vor intra în manifestanţi (mai întâi la Bucureşti, apoi în mai multe părţi) ca un cuţit în unt. Atunci va fi un moment hotărâtor pentru fiecare din noi în parte. Fiindcă frica (absolut firească, vă rog să mă credeţi) ne va şopti la ureche: “nu mai ieşi cu ăia, că sunt anticapitalişti… sau ultraşi… sau de extremă dreaptă… sau naţionalişti”… în fine, nimeni nu cunoaşte mai bine vorbele potrivite pentru urechile mele decât frica mea.

Dacă, în zilele următoare agresiunii, ne vom sparge în vechile noastre mici grupuleţe şi ne vom deplânge eşecul acuzându-ne unii pe alţii (“dacă nu venea ăla cu torţa, ce minunat ar fi fost!”), suntem pierduţi nu numai noi – e pierdută, iarăşi (a câta oară?), România.

Dar dacă rămânem ca untul… dacă ne strângem unii în alţii sub ploaia de apă sau gaze şi ne spunem pe mai departe cuvântul, ne păstrăm poziţia… avem o şansă. Nu ştiu cât de mare, matematic… nici nu mă interesează. Pentru că e, de fapt, singura.

This article has 4 comments

  1. Parerea mea este ca nu-i util sa facem pronosticuri.Stiu ca suntem obisnuiti asa dar ar fi mai bine sa renuntam la ele si sa avem incredere in noi ca SE POATE!

  2. Demiterea de azi din cadrul DNA m-a oripilat la usl. Eu sunt antibasist si pana azi preferam cat de cat usl oricarei alte formatiuni. Dar azi s-a rosipit si ultima mea speranta legata de un viitor mai bun. Ies in strada pt a scapa de toti hptii care au aparut la tv in ultimii 20 de ani. Dar il vreau pe base impuscat in cap 🙂

  3. Dilema celor două variante de război este validă. Nu puteţi ieşi din paradigma asta. Din punctul de vedere al protestatarilor tertium non datur. A crea o falie între Antonescu şi Ponta care să determine blocarea definitivă RMGC este trecut de naivă. Rămâne într-adevăr doar varianta radicalizării, cu excepţia cazului în care Ponta vă oferă încă o concesie de etapă, superficială, care să vă scoată din impasul de moment şi pe care să o speculaţi cantitativ şi calitativ. Puţin probabil.
    E un fel de chikengame în care politicienii sunt convinşi că vor ieşi învingători. Asta nu înseamnă că nu au emoţii sau că nu se tem că le-ar putea exploda bluful în faţă, ci doar că ei cred că au o mână câştigătoare.

  4. Ca sa fie foarte clar:sunt anticomunist feroce,si invitabil,ANTIUSELIST’ definitiv si irevocabil.
    Mi-a placut textul si incercarea de a ,prevesti’.
    Nu sunt un specialist in pshiologia maselor,cum nu sunt mare specialist in diversiuni si manipularea maselor,si cu toate astea,cred ca miscarile de strada nu vor ramine fara efect,si imi permit sa spun rezultate spectaculoase.
    Si acum atentie-nu sunt antisistem,deci nu vreau anarhie,si cred ca democratia,asta,romaneasca,schiloada,violata,batuta,cu capul spart,este infinit mai buna decit ce??????????
    Strada,si demostratiile pot si trebuie sa-i oblige pe politicieni sa GINDEASCA……………….NU NE VOR PUTEA IGNORA,pt ca nu ne ignora nici acum.

    Ponta si ciracii lui-SUNT NISTE FRICOSI-SA NU UITATI,SUNT MODELUL TIPIC DE BOLSEVICI LASI…………..
    N-am vrut sa arat care sunt vulnerabilitatile textului,si unde sunt fracturi evidente de logica,pt ca eu cred ca orice parere si scenariu trebuie luat in seama.
    In ce priveste transformarea intr-o formatiune politica……………………hmmmmmmm…………….vom vedea,cel putin pt moment,ENERGIA STRAZII,NICI MACAR NU A FOST SOLICITATA LA 10% din capacitate si resurse………

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.