Azi, 23 februarie, de la 9 şi-un pic seara, se-mplineşte, dacă pot spune astfel, un ‚vis frumos’ al celor de la Salvaţi Roşia Montană: după luni de zile de cenzură sistematică a poziţiilor/ acţiunilor grupului (un subiect despre care eu unul am vorbit, aici, de câteva ori deja), după mult protest, multe discuţii pe facebook, via e-mail, prin telefon etc., televiziunea publică a României găzduieşte în sfârşit o discuţie care îi va aşeza faţă în faţă pe cei de la RMGC şi pe cei mai legitimaţi reprezentanţi ai opoziţiei la proiectul minier.

E un început de transparenţă pe care mă grăbesc să-l salut; la urma-urmelor, principala datorie a acestui ansamblu de posturi – susţinut, spre deosebire de televiziunile ‚comerciale’, şi din buzunarul fiecăruia dintre noi – e, tocmai, să promoveze informarea corectă, dezbaterea ne-trucată, ideea că privitor la deciziile importante pentru întreaga ţară/ naţiune e bine să avem cu toţii o situare cât mai corect-cunoscătoare a tuturor aspectelor problemei. Şi cu greu îmi pot imagina o dezbatere mai acută între putere, pe de o parte, şi societatea civilă, pe de alta, decât cea privitoare la Roşia. Cum bine ştim cu toţii, în urma ‚indicaţiilor preţioase’ ale preşedintelui Băsescu, PDL-UDMR, cel puţin, au început de o bună bucată de vreme să joace în echipa (din păcate nu doar de PR, ci şi de decizie-legiferare) a investitorului barbadosiano-canadian. De cealaltă parte, în mai fiecare piaţă importantă a începutului de revoluţie românească din ianuarie-februarie a fluturat, constant, chiar din primele zile (la Cluj, din ziua primului protest pro-Raed Arafat) steagul cu frunza roşu-verde a celor de la Alburnus Maior.

Am folosit, însă, cuvântul început în două sensuri, unul, dacă vreţi, mai degrabă temporal, celălalt spaţial – sau de nuanţă. Astfel, două întrebări, cred eu, se profilează deja înainte de a se fi desfăşurat pomenita emisiune:

1. cât va dura această deschidere a TVR către… propria datorie? va urma, aşa cum ar fi fost normal să se întâmple de multă vreme, o întreagă serie de astfel de discuţii, sau vom asista, imediat după cea din seara aceasta, la o nouă înecare a vocii ‚opoziţiei’ (mai ales civile) de către valul dispoziţiilor categorice ale puterii (mai ales politice)?

2. cât de transparentă va fi, la modul real, această emisiune ea însăşi, cum se ‚aşează’ ea, încă din start, în premisele propriei corectitudini?

În ce priveşte răspunsul la prima întrebare, tot ce putem face e să ghicim/ pariem; iar aici eu, personal, sunt foarte neîncrezător. Dar, veţi spune, am – cei care aţi citit postările mele de până acum o ştiţi – aproape o obsesie a neîncrederii în televiziuni, mai cu seamă în TVR. Sunt prea convins că această instituţie este supusă unor presiuni ca să mai pot avea speranţe reale de schimbare; şi nu mă refer câtuşi de puţin la profesioniştii care, de exemplu, fac ştirile sau moderează emisiunile; mă refer la decizia ocultă privitoare la care ştiri intră şi unde, şi la care teme de dezbatere sunt ‚îngăduite’/ care nu. Dar nu vreau să fiu piază rea: voi încerca, de-aici înainte, în prezentul text, cel puţin, să nu mai ‚cobesc’.

În faţa celei de-a doua întrebări, însă, cred că ne putem aşeza cu nişte lucruri deja-ştiute în minte.

Spre exemplu, ştim cu certitudine că ministrul Borbely nu va participa la discuţie. „Cu atât mai bine”, vă veţi spune, probabil, „ne-am săturat de recitativul domniei-sale, care de luni de zile repetă aceeaşi mică poezioară privitoare exclusiv la procentul de cianură din lacul de decantare”. „Foarte rău”, îmi vine mie, dimpotrivă, a spune, în condiţiile în care în nici una dintre apariţiile sale publice de până acum, acest membru al Guvernului nu s-a confruntat realmente cu întrebările unui interlocutor autentic; cu alte cuvinte, în condiţiile în care avem de-a face cu un politician căruia i s-a asigurat mereu, peste tot, spaţiul securizant al celui care vorbeşte singur, ne spune ce avem a înţelege şi nu are de dat socoteală nimănui.

Mă îndoiesc, de asemenea, că Ministrul Culturii, un om cu şi mai puţin curaj al asumării/ motivării propriei decizii (deşi, culmea, e astăzi şeful UDMR!), va fi prezent la o emisiune în care ‚de cealaltă parte a baricadei’ se găseşte un Ştefan Bâlici.

De asemenea, sunt curios – şi dinainte amuzat – gândindu-mă cum va face faţă un secretar de stat ca Ariton prezenţei lui Eugen David, ‚simplu cetăţean’ şi proprietar (dar, cum bine ştiţi, sclipitor şi foarte hotărât) din Roşia Montană, sau cum vor încerca să ‚ameţească’ chestiunile de ordin juridic reprezentanţii RMGC, mână în mână cu cei ai autorităţilor locale şi naţionale, în faţa, în sfârşit, a unui expert bun cunoscător al situaţiei de la Roşia, cum e Ştefania Simion.

Dar dacă decizia privitoare la cine, în cele din urmă, vine / nu vine în persoană în emisiune nu aparţine, în cele din urmă, Televiziunii Române (care aici şi-a făcut datoria invitând persoanele cele mai potrivite), decizia privind moderatorul şi desfăşurătorul dezbaterii e a postului… iar aici aş avea câteva observaţii de făcut:

În moderatorul Mihai Rădulescu tind să am (fiind vorba de TVR, mi-ar veni totuşi să adaug: până la proba contrarie) încredere deplină. Nu l-am văzut nicicând părtinitor, darămite manipulator pe faţă ca, să zicem, Mihai Tatulici. Alegerea noastră preferată ar fi fost, mai degrabă, Moise Guran, dar probabil că pentru ceea ce e, de fapt, nu o luare de poziţie a realizatorului, ci o discuţie polemică în direct, persoana desemnată de către televiziune e cea mai potrivită.

Desfăşurătorul, însă (aşa cum a fost el închegat/ cum ne-a fost transmis până la această oră), mă face să am o senzaţie neplăcută de ‚dejà vu’. Fireşte, el constituie ‚obiect de negociere’ între părţile implicate, astfel încât am speranţa că unele lucruri se vor schimba până deseară. Totuşi, mă deranjează destul de mult faptul că în acest document se insistă destul de mult (ba chiar, cronologic vorbind, la primul punct!) asupra proiectului minier, cu subpunctele „tehnologie, investiţii, profituri, stadiu actual”. „Nimic mai normal”, veţi spune (şi veţi vedea, destul de curând, cel puţin câţiva postaci remegecişti comentând în subsolul acestui articol). Şi aş fi fost de acord, dacă ultimele luni n-ar fi fost petrecute în nesfârşita insistenţă a media asupra beneficiilor extraordinare pe care, chipurile, le-ar aduce canadienii, asupra mai-mult-decât-celebrei chestiuni a locurilor de muncă, asupra ideii că, vezi bine, acest proiect este singura şansă nu numai a Roşiei Montane, ci şi a României în general.

Or acest punct de plecare este deja lipsit de neutralitate. De ce să plecăm de la ideea că există un proiect minier, cerându-le apoi celor care îl contestă să propună alternative? De ce n-am pleca de la ideea că există o localitate cu probleme specifice, văzând apoi mai multe strategii posibile de dezvoltare a zonei, printre care, eventual, să luăm în considerare mineritul cu cianuri, începând şi atunci – cum este, în opinia mea, firesc, de la aspectele nenegociabile într-o ţară serioasă (mediul, patrimoniul, mai cu seamă respectarea legalităţii) şi abia apoi ‚aburind’ oamenii de prin partea locului şi telespectatorii în general cu promisiunea unui paradis printre haldele de steril?

Ce vreau să spun: RMGC a creat deja, în toţi anii în care şi-a extins ‚stăpânirea’ în Roşia (mai ales prin confiscarea totală a autorităţilor locale), un statu quo care îi serveşte în enormă măsură interesele: a dispus închiderea vechii mine, participând astfel direct la ‚realizarea’ numărului de şomeri despre care vorbeşte azi; a determinat declararea zonei ‚monoindustrială’, ca să se asigure că localnicii nu au nici un fel de alternativă; a difuzat (chiar şi prin mâna, aici, zic eu, criminală, a preşedintelui Băsescu transformat în fotograf amator) imagini cu o Roşie Montană deghizată în iad ecologic, în vreme ce toţi oamenii care au trecut măcar o dată pe acolo au văzut că, de fapt, situaţia (cel puţin cea naturală) e mai aproape de paradisul descris în documentarul Wild Carpathia.

Atunci când, în calitate de instituţie oricât de bine intenţionată (şi în intenţiile perfect oneste ale lui Mihai Rădulescu cred, am mai spus-o, cu toată tăria) ne lăsăm păcăliţi de vălul – ce-i drept, destul de gros şi de bine, cu efort financiar şi politic, construit – aşezat peste realitate de compania canadiană… ei bine, ne facem vinovaţi, cred eu, de o naivitate nepermisă unor jurnalişti.

Suntem, însă, în secolul vitezelor, al etichetelor puse la repezeală. „Munţii noştri aur poartă/ noi cerşim din poartă-n poartă” e un slogan folosit intens, culmea, tot de RMGC, în ciuda faptului că obiectul de activitate al acesteia e să ne ia aurul :), dându-ne, cum e şi firesc pentru orice societate comercială, cât mai puţin în schimb – acesta e şi motivul pentru care Alburnus Maior, Academia Română, ICOMOS România, Universitatea Babeş-Bolyai, ASE-ul din Bucureşti etc. nu au dialogat, propriu-zis, nicicând cu pomenita companie, care e normal să-şi urmărească propriile interese, ci exclusiv cu autorităţile statului român, naţionale şi locale, încercând a le determina să-şi facă, pur şi simplu, datoria, să vegheze la interesul cetăţenilor şi respectarea întru totul a legalităţii.

În fine, mai sunt doar câteva ore şi vom vedea ce va ieşi… Datoria noastră, a celor care ne includem pe lista ‚salvatorilor Roşiei Montane’, sau dacă vreţi o etichetă ceva mai modestă, ai partizanilor unei Românii/ unui Ardeal fără cianură, e să ne comportăm ca şi când normalitatea care ar putea reîncepe azi, în termenii informării corecte şi ai dezbaterii publice, ar avea şanse să fie deplină.

Fiindcă greşeala cea mai mare pe care o putem face este ca, în vremuri a-normale, să ni se pară că lucrul cel mai firesc e un dar extraordinar, din care trebuie să tragem un profit imediat, cât mai mare.

Mda, e prima noastră apariţie pe un post public după foarte, foarte mult timp. Dar nu e propriu-zis un cadou, e doar ceea ce într-o ţară normală ar fi trebuit să se întâmple de multă vreme deja – de fapt, ar fi trebuit să se întâmple tot timpul, cu toate problemele importante. Discutând, aşadar, aici, despre calitatea ‚dinţilor’ acestui aparent ‚cal de dar’, n-am făcut decât să îndemn, o dată în plus, la normalitate.

Articolul are un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *