Am scris deja de câteva ori despre aservirea faţă de interese economico-politice a presei din România, despre embargo-ul/ cenzura practicată relativ la chestiuni cum e cea a Roşiei Montane. De aceea, când, cu mare tam-tam, Televiziunea naţională anunţa că va sărbători prin emisiuni speciale, pe 3 mai, ziua libertăţii presei, trebuie să admit că m-a străbătut un fior neplăcut şi rău prevestitor. Iar aflând şi că dezbaterea cea mai importantă e organizată într-un fel de parteneriat cu prietenii mei de la ActiveWatch, îngrijorarea mi s-a bifurcat, ca să zic aşa: pe de o parte, am sperat că prezenţa, în ceea ce credeam a fi centrul viitoarei discuţii, a raportului acestei agenţii de monitorizare a presei va aduce un pic de consistenţă discuţiei; pe de altă parte, mă temeam că va face TVR-ul vreuna sau mai multe boacăne care să discrediteze, întrucâtva, acceptul oricărui om onest şi nepărtinitor de a lua parte la dezbatere.

Îmi încep ziua de azi cu sentimentul că toate lucrurile la care mă aşteptam s-au întâmplat – mai cu seamă cel privitor la discreditare (din fericire, una 'căzută' mai accentuat pe însuşi postul de televiziune, decât pe colaboratori). Cu o senzaţie de uşoară greaţă, după ce am asistat (simt, consider eu) aseară la o emisiune încărcată de festivism, tendenţiozitate şi, mai cu seamă, de incapacitatea de a vedea bârna din propriul ochi. Cu regretul de a trebui să le spun generoaselor (în sensul totalei non-cenzuri) mele gazde 'bloggeristice' că, după părerea mea, ele fac o mare greşeală atunci când colaborează cu Televiziunea Română, mai ales pe un asemenea subiect sensibil. Tot astfel cum, cred eu, o persoană publică şi un reprezentant al societăţii civile cum e Mircea Toma n-ar fi trebuit să dea girul prezenţei sale (oricât de… contondente) la o întâlnire cu odiosul prim-ministru MRU, a oferi Raportul FreeEx privitor la libertatea presei româneşti (2011) drept fundament al unei emisiuni difuzate de o instituţie deontologic bolnavă a fost, zic eu, un gest de… cum să-i spun? în cel mai bun caz, maaare naivitate şi prea multă încredere în semeni.

Fiindcă despre ce s-a discutat, propriu-zis, ieri la TVR? Păi, cu gura largă şi supărată, despre OTV, Antene şi Realitatea care au făcut şi au dres, încâlcând în ţ-sprezece moduri orice normă de conduită etică, ba chiar şi legile. Să fim bine înţeleşi: nu sunt câtuşi de puţin un simpatizant al acestor posturi; orice moment în care degetele mele bat, pe tastatură, odioasele cuvinte Dan Diaconescu mă încarcă de o silă pur şi simplu fizică; sunt în continuare oripilat de felul cum Antenele, de pildă, evită atât cât pot spinosul subiect Roşia Montană (unul care, nu-i aşa, ar da multă şi excelentă apă la moară discursului lor tradiţional anti-băsist) datorită contractelor de publicitate cu RMGC. Dar, aşa cum sublinia la un moment dat Costi Mocanu în cadrul emisiunii, a acuza 'global' aceste televiziuni şi doar pe ele (nu şi, spre exemplu, postul ultraprezidenţial B1 sau, de ce nu, autocritic, TVR-ul) e o simplificare care cu greu ar putea scăpa de acuza tendenţiozităţii.

S-a mai vorbit despre tineretul care, vezi bine, vine în jurnalism 'fără şcoală' tehnică şi deontologică. Despre vinovăţia educatorilor şi a educaţiei, despre presiunea enormă exercitată de agenţiile publicitare, ba chiar şi despre subiectivitatea activiştilor cărora, vezi Doamne! li se pare mereu că sunt mai cenzuraţi decât sunt, sau cea a ultraşilor nemulţumiţi de preluarea totalmente necritică, în media, a cutărei sau cutărei luări de cuvânt a Jandarmeriei. Mai pe româneşte, despre tot soiul de culpe ale unor instituţii şi oameni care, da, au contribuit la gravitatea situaţiei actuale, dar care, consider eu, sunt mereu altele/ alţii decât… oamenii şi conducătorii (şi nu mă refer aici la patroni, ci la directorii de conştiinţă) din presa însăşi.

I s-au cerut lui Mircea Blidariu dovezi privitoare la cenzura operată privitor la subiectul Roşia Montană – asta, într-o emisiune, vă reamintesc, plecată în mod explicit de la raportul FreeEx, care spune la un moment dat aşa: “Cazul cel mai flagrant de sacrificare a spațiului editorial în favoarea unui client de publicitate rămâne campania mediatică a Roșia Montană Gold Corporation, care nu s-a limitat la inundarea spațiului publicitar cu reclamă, ci a invadat spațiul editorial cu publicitate (mascată) și a determinat cvasidispariția informațiilor critice la adresa proiectului minier.” Ce legătură au lucrurile acestea, s-a întrebat retoric, activismul privitor la RM sau cenzura exercitată pe stadioane, cu libertatea presei? Greu, cum spuneam, să-i faci pe jurnaliştii români de azi, mai ales pe cei cu statut şi aere de vedetă, să re-gândească, măcar un minut-două pe zi, în faţa unei oglinzi morale, reperele primare ale propriei lor meserii.

A întreba care e legătura între libertatea de expresie a simplului cetăţean şi libertatea presei îmi pare a fi un gest oripilant sau de tupeu, sau de prostie – fiindcă, orice individ trăitor într-o societate cât-de-cât democratică ştie asta, posibilitatea de a spune cuvinte sau de a lua poziţie publică devine ineficientă social atunci când nimeni din media nu preia/ difuzează respectivele cuvinte, respectiva poziţie. Există cu adevărat, la modul efectiv (dincolo, adică, de 'defularea' eliberatoare pe care o simte cel care îşi strigă necazul în piaţa publică), libertate de expresie doar acolo unde există şi o presă profesională. Iar nişte oameni de presă cărora li s-a confiscat libertatea nu se pot comporta profesional.

Pe scurt, comportamentul reprezentanţilor TVR a fost constant, unul în linia “nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase”. Însă fiindcă, o ştim cu toţii, karma is a bitch, taman pe când se încinseseră mai tare moderatorii, s-a petrecut intervenţia telefonică a Anei Birchall, care, deşi aparent disruptivă în raport cu tematica emisiunii şi deşi exagerat de lungă/ insistentă, a constituit, cred eu, încununarea perfectă a întregului demers.

Despre ce a fost vorba? vor întreba cei care nu au asistat la emisiune. Simplu: TVR-ul a utilizat, ca material exemplificator privind scandalurile de presă tabloidizat-imorală, imagini luate de pe un blog al menţionatei doamne… fără a verifica autenticitatea acestuia. Întâmplător (dar ce vorbesc eu aici? revin, afirmând: asta nu a fost întâmplare, ci pure poetic justice), blogul nu era autentic, iar Ana Birchall nu scrisese lucrurile 'citate' pe ecran.

Ei, dragi cititori, haideţi să ne mirăm, retoric, împreună: cum adică, o emisiune despre complicaţiile morale ale jurnalismului, al cărei producător/ al cărei staff tehnic şi documentaristic nu a(u) aplicat abc-ul elementar al meseriei? E posibil, oare, să te pui pe tine însuţi într-o situaţie mai ridicolă? Eu cred că nu, şi mai cred că există şi dreptate, şi destin. Astfel încât finalul emisiunii a fost dedicat, pe drept cuvânt, ştersului-pe-jos cu gazdele/ moderatorii discuţiei, care au fost forţaţi să-şi pună, live, cenuşă în cap pentru lipsa lor flagrantă de profesionalism.

Dar, pasămite, aşa se întâmplă, de la un moment dat, atunci când hoţul insistă prea mult să strige “Hoţul!”…

———————–

Pentru conformitate, deşi cred că s-a înţeles din întreg textul meu că de data asta dezaprob ferm participarea ActiveWatch la pomenita emisiune, adaug obişnuitul…

DISCLAIMER:
Conţinutul acestei rubrici nu reflectă în mod obligatoriu poziția oficială a organizației ActiveWatch. Așteptăm articolele dumneavoastră. Aveți responsabilitatea să verificați informațiile pe care le publicați și să respectați valorile și misiunea ActiveWatch.

zp8497586rq

This article has 1 comment

  1. Felicitari, Cornel. Ma intrebam cum vei trata ultima operatiune de cosmetizare, marca Cezar Ion. Poate stii ca domnul in cauza este presedintele unei organizatii care serveste si apara interesele jurnalistilor. Citind articolul tau, uit pentru o clipa ca Mircea Toma a inchis ochii la multe derapaje pe care inclusiv eu i le-am aratat cu speranta ca le va sesiza… Inca nu este prea tarziu sa le redescopere. Si sa intrebe si Comisia de etica a TVR cum se respecta deontologia jurnalistica in astfel de emisiuni…

Comments are closed.