0. Nu am avut niciodată experienţa aceasta, dar presupun că trebuie să fie dificil să îţi împarţi viaţa cu un mitoman – cu o persoană în cazul căreia minciuna a devenit un mod de a fi. Oricare dintre noi îşi poate închipui, cred, cum o fi să ai un astfel de prieten, o rudă, cineva care, vrând-nevrând, îţi influenţează viaţa. Noi însă avem un prim-ministru mitoman la modul clinic, unul care minte aşa cum respiră, cu un asemenea tupeu încât te întrebi, câte o dată, dacă nu-l va fi izbit, realmente, nebunia. Dar nu mecanismele care l-au adus pe Ponta mă interesează aici, şi la drept vorbind nici soarta lui (dacă ar trebui să ajungă şi la ospiciu sau nu). La ‘faza’ asta, gândesc egoist – dacă omul într-adevăr e bolnav, să se ocupe Daciana. Tot ce vreau e să scot acest pericol din viaţa mea.

În altă ordine de idei, ştiu că toţi aceia care mă citesc s-au obişnuit cu stilul meu retoric, implicat-exaltat şi trebuie să se întrebe de multe ori ce legitimări ‘pur empirice’, faptice, stau la baza cuvintelor mele. Ei bine, singura justificare pe care reuşesc s-o dau lucrurilor pe care le-am spus (scris) şi le voi mai spune se fundamentează pe meseria mea, care e de lingvist şi semiotician – cu alte cuvinte, (şi) de interpret atent şi, în limitele propriei inteligenţe şi experienţe, profesionist al textelor de toate soiurile.

În consecinţă, vă propun mai jos o lectură (nu exhaustivă, ci cât mai concentrată cu putinţă) a trei documente a căror comparare ‘seacă’ e capabilă, cred, să ne dea dimensiunea manipulării, atât cât ea vine direct dinspre actualul şef al Executivului. Fireşte, când îi luăm în considerare şi pe preşedinte + parlamentari şi, mai ales, când adăugăm presa care funcţionează în zilele astea ca un fel de cutie de rezonanţă pentru minciună, proporţiile acesteia devin înspăimântătoare.

Dar acum îi vom da Cezarului ce e al Cezarului şi vom vorbi doar despre Ponta.………………..

1. Înainte de a merge, totuşi, la textele promise, vă amintesc trei lucruri:

1. 1. Că Victor Ponta, preşedinte al şedinţei de Guvern în care Legea specială pentru Roşia Montana a fost aprobată spre trimitere Parlamentului, a decis să adopte un discurs asumat schizoid, în care premierul şi deputatul sunt pe poziţii diametral opuse. Justificările pe care el le oferă sunt a) că proiectul prezentat de RMGC e aşa de perfect (sau ca să folosesc termenii premierului, că firma a îndeplinit atât de complet şi corect condiţiile) încât el nu mai putea fi ţinut în loc şi b) că dacă executivul ar fi continuat această tergiversare, am fi fost daţi în judecată pentru compensaţii, iar aici Ponta a lansat înspăimântătoarea cifră de 2 miliarde de dolari. Iar aici voi contrazice argumentele în ordine inversă: b) Moise Guran mi s-a părut cum nu se poate mai convingător când a arătat că întreaga valoare a RMGC e undeva în jur de jumătate de miliard, deci Statul ar putea cumpăra totul cu un sfert din suma pomenită de Ponta, lichidând orice discuţie; a) că, din păcate pentru premier, însăşi forma legii speciale arată că RMGC are nevoie de derogare peste derogare şi privilegiu peste privilegiu. Dacă proiectul ar fi fost perfect, el ar fi avut astăzi toate avizele necesare.

1. 2. Că întreg executivul  se derobează de o responsabilitate care îi revenea în mod direct, ca structură profesională şi de natură tehnică, trimiţând decizia într-un for care are cu totul şi cu totul alte atribuţii.

1.3. Că există o întreagă dispută – susţin eu, şi voi încerca să demonstrez mai târziu, inventată ca ultimă soluţie de către Ponta – vis-a vis de un aviz radical negativ al Ministerului Justiţiei. Aici, Crin Antonescu, profitând că nu e el cel aflat în cauză, a fost destul de onest (sau de ticălos) încât să admită: da, Prim-Ministrul are libertatea legală de a ignora, de a merge contra acestui aviz. Ponta, însă, afirmă că documentul, atât de devastator pentru lege, publicat de curând în presă a fost luat în considerare şi s-au făcut modificările necesare. Totuşi, Guvernul nu a fost capabil să ne arate un aviz mai nou, pozitiv.

——————————-

Într-adevăr, între legea pe care o scoseserăm noi ‘pe surse’ (da, aveam textul de la un Consiliu Judeţean, dar nu vă spunem care 🙂 ) şi cea apărută în cele din urmă pe site există oarecari diferenţe. Întrebarea e în ce măsură ele rezolvă gravele probleme semnalate în avizul Ministerului Justiţiei. Vom lua, pe rând, doar patru – însă cele mai relevante – exemple:

——————————-

2.1.

2.1.1. Observaţia Ministerului Justiţiei: o LEGE, “prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, este necesar să fieun act cu aplicabilitate generală”; în schimb un ACORD (contract, convenţie) stabileşte raporturi juridice particulare între părţi particulare, fiind eminamente un act individual; or, cum obiectul Legii speciale pentru Roşia Montana e declarat a fi aprobarea “Acordului privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor… etc.”, se produce un viciu de fond – şi anume “legea nu corespunde finalităţii constituţionale a acesteia de a reglementa de o manieră generală”.

2.1.2. Cum suna prima variantă a proiectului de lege? Capitolul I, Dispoziţii generale, specifica negru pe alb că esenţa legii e aprobarea acordului dintre Stat şi RMGC.

2.1.3. Cum sună ‘noua’ variantă (fiindcă Victor Ponta asta spune, că s-a ţinut cont de toate observaţiile Ministerului Justiţiei)?
Articolul 1, cel problematic, nu e modificat, ci completat: apare un alineat în plus care, departe de a înlătura neconstituţionalitatea, o accentuează, subliniind că Acordul Stat-RMGC, prevăzut în Anexa legii, face parte integrantă din aceasta.

2.2.

2.2.1. Ministerul Justiţiei invocă articolul 53, (1) din Constituţie, care sună după cum urmează: “Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.”, afirmând că toate derogările acordate RMGC prin actualul proiect ar fi trebuit justificate în raport direct cu aceste prevederi ale legii fundamentale.

2.2.2. Nu există un pasaj specific din prima formă a proiectului de lege care să fi suscitat comantariul de mai sus; mai degrabă, întreaga lege e, în intenţie dar şi ca redactare, o listă de reguli derogatorii.

2.2.3. Nu are, astfel, sens să examinăm diferenţele de formulare din varianta actualmente prezentă pe site-ul Guvernului – afară, fireşte, de a verifica dacă există pentru fiecare derogare justificarea raportată la Art. 53 (1) din Constituţie. Fireşte, nicăieri aşa ceva nu apare.

2.2.4. Adaug o observaţie, cred, accesibilă oricui: evident, nici una din circumstanţele excepţionale pomenite în articolul constituţional mai-sus-menţionat nu e validă în cazul Proiectului Roşia Montana. [Poate doar dacă autorităţile ar avea curajul să spună că au dat derogări de la o mulţime de responsabilităţi de mediu tocmai în vederea prevenirii unor calamităţi 🙂 ] În schimb, pentru noi, cititorii, e foarte important că ne-am amintit (şi ar fi bine să nu mai uităm) acest articol.

2.3.

2.3.1. După o discuţie tehnică destul de lungă şi complicată, în ale cărei hăţişuri nu vreau să intru aici, Ministerul Justiţiei afirmă, despre partea din proiectul de lege referitoare la exproprieri: “… considerăm că întreaga procedură propusă este de natură să creeze premisele unor vicii de neconstituţionalitate în raport cu articolul 1, alin. (3) – statul de drept şi art. 44 – dreptul de proprietate din Constituţie”.

2.3.2., 2.3.3 Aici, Guvernul a ales să reformuleze anumite pasaje schimbând topica şi, pe alocuri, sintaxa, dar păstrând fondul neschimbat.
Spre exemplu, fragmentul “Procedura şi obligaţiile prevăzute în sarcina expropriatorului de Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi îndeplinite de către titularul licenţei de exploatare, în calitate de reprezentant desemnat al expropriatorului” (din prima variantă a legii) suportă, în varianta înaintată Parlamentului, o modificare doar la final: “… cu modificările şi completările ulterioare, vor fi efectuate de Statul român, reprezentat de Ministerul Economiei, acţionând prin titularii licenţelor de exploatare.”

2.3.4. Un foarte scurt comentariu: principalul reproş (mai exact, principalul criteriu de neconstituţonalitate) adus aici de către Ministerul Justiţiei priveşte relaţia, pe care nu voi ezita să o numesc perversă, între Stat care se declară, în teorie, expropriator, şi RMGC care va executa, în practică, scoaterea din casele şi de pe terenurile lor a localnicilor… îndărătnici din Roşia Montana. Două probleme, una de moralitate, una de imagine, apar aici. Prima constă în fapt că avem de-a face cu exproprierea unor privaţi pentru interese private, mijlocită doar de către Stat, un fel de haiduc de-a-ndoaselea care ia de la săraci dând bogaţilor (dar chiar în momentul când scriam asta, m-am prins: păi ce altceva face Statul român de două decenii încoace?). Cealaltă e mai practică: nici n-ar ‘da’ bine, nici n-ar fi prea eficient ca forţa brută exercitată asupra roşienilor să fie Poliţia sau Jandarmeria Română; nu, dacă vor fi trupe de evacuare, vor fi private. Nu numai că acestea sunt mult mai brutale şi fără scrupule, dar Statul va putea spune: nu eu am făcut asta.

2.4.

2.4.1. Potrivit Ministerului Justiţiei, încredinţarea directă către RMGC a terenurilor expropriate reprezintă o încălcare a liberei concurenţe [art. 135, alin. (2), lit. a) din Constituţie]. Cu alte cuvinte, Statul ar trebui să exproprieze el imobilele şi terenurile, iar apoi să liciteze cui şi în ce scop le concesionează… însă aici ne-am situa într-un cerc vicios, pentru că însăşi exproprierea e legată de un acord cu RMGC.

2.4.2., 2.4.3 Această observaţie negativă a celor de la Justiţie se referă la art. 6.2., alin. (7) din proiectul iniţial de lege. Cu excepţia faptului că e mutat cu un alineat mai în faţă (devenind parte a alin. 6), textul rămâne absolut identic: “Titularul dreptului de administrare va atribui direct titularului licenţei de exploatare un drept de concesiune asupra acestor imobile, pentru o durată de maxim 49 ani”.

——————–

3. 1. La finalul documentului, cei din Ministerul Justiţiei îşi afirmă disponibilitatea (absolut normală) ca, după modificarea textului normativ în sensurile indicate, să mai vadă o dată proiectul de lege şi să-şi dea din nou avizul.

Însă ceea ce Ponta afirmă, în linii esenţiale, e că acest al doilea aviz ar exista, iar greşeala noastră e că îl confundăm cu primul. Cu toate acestea, nici premierul, nici altcineva din anturajul său, nu a făcut până acum lucrul cel mai simplu şi firesc: să ne arate noul aviz. După părerea mea, sunt şanse infime ca acesta să existe. Şi chiar dacă premierul ar face presiuni pentru emiterea lui antedatată, mă îndoiesc sincer că, în condiţiile în care, aşa cum am arătat, de fapt nu s-a schimbat nimic, profesioniştii de la Justiţie şi-ar putea schimba poziţia.

3.2. Nu pot încheia fără a mai sublinia o dată că aceasta este tactica generalizată a executivului Ponta în relaţie cu proiecul RMGC: ni se vorbeşte despre un alt proiect minier, cu alte standarde de mediu, când e evident că în datele sale tehnice el a rămas pur şi simplu neschimbat şi că garanţiile financiare solicitate companiei sunt mai mult decât ridicole; ni se vorbeşte despre o renegociere fertilă pentru România, când tot ce e nou e promisiunea unor… mizilicuri, în schimbul unei autoumiliri (ca să nu mai vorbim de autodistrugere) fără precedent a Statului.

Minciuni, minciuni, minciuni.

Singura soluţie, în opinia mea, e să exercităm, prin toate mijloacele pe care le putem găsi, o presiune constantă pentru căderea guvernului. Cu aceşti oameni şi acest premier, nimic, dar absolut nimic nu poate fi nici discutat, nici rezolvat.

 

—–

P.S. O adăugire ‘nervoasă’ de la care, totuşi, nu mă pot abţine.

Rovana Plumb îmi întrece toate aşteptările, depăşeşte orice imaginaţie (şi, vă rog să mă credeţi, dacă am ceva şi de la natură, şi prin experienţa de a-i vedea pe aceşti oameni ‘la lucru’, apăi am o largă imaginaţie). După ce în urmă cu doar câteva luni apărea pe posturile TV spunând că Proiectul RMGC (în stadiul de atunci) nu avea nici o şansă să fie aprobat, astăzi afirmă nici mai mult, nici mai puţin decât că 1) această companie are un nou proiect şi 2) Ministerul condus de ea va da acordul de mediu în funcţie de votul din Parlament. Foarte pe româneşte, dacă oamenii politici votează în acest sens, cianura e otrăvitoare. Dacă nu, nu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.