Doamnelor, domnilor parlamentari,

poate că încă nu vă daţi seama, dar pentru domniile-voastre se lasă seara – pentru tipul vostru de politică, de asemenea. Ştiu, din lăfăiala, incompetenţa, mania minciunii, grobianismul care vă caracterizează în marea voastră majoritate, e greu să-ţi dai seama pe ce lume trăieşti. Dar, v-o spun eu, lumea s-a schimbat, n-o să vă mai încapă multă vreme.

Şi fiindcă vine seara politicii voastre, vă invităm – noi, poporul – la cină. Avem doar două feluri de mâncare, şi sunteţi sfătuiţi să alegeţi cu grijă.

Ambele feluri se numesc: schimbare. Puteţi, însă, alege, cât de iute vreţi să fie.

Dacă n-o veţi mai lungi mult încercând să ne păcăliţi sau adormiţi şi dacă veţi vota, cât mai curând, împotriva proiectului de lege Roşia Montana, veţi avea parte de o schimbare calmă. Nu foarte lentă, cu siguranţă mai scurtă decât v-aţi dori; veţi avea însă, cu siguranţă, timp să vă alegeţi unii de alţii, să vă conformaţi următoarelor noastre cereri, legate de interzicerea cianurii şi a fracturării hidraulice, de ducerea până la capăt a soartei Roşiei Montana prin înscrierea în lista tentativă UNESCO, de primenirea clasei politice prin demisia şi anchetarea măcar a câtorva corupţi azi cunoscuţi ca atare de toată lumea… astfel încât pentru puţinii dintre voi care mai au bună-credinţă şi resurse de inteligenţă, va mai fi loc (mult mai îngust, desigur) în politica dimineţii următoare.

Dar dacă dumneavoastră preferaţi să verificaţi, spre a folosi o vorbă din pocker, hotărârea noastră de a merge până la capăt în chestiunea Roşiei (şi de fapt, de ce să ne ascundem? în cea a României), dacă vreţi să vă convingeţi că ce facem noi nu e un bluff… dacă veţi vota în favoarea adineaori-pomenitei legi, lucrurile se schimbă.

Noi înţelegem că Ponta şi/ sau Băsescu, mari trişori fiind, v-au folosit ca pe o masă de manevră pentru a încerca ‘tunul’ secolului. Dar, vă rugăm (fără stimă şi iluzii, însă cu încă-bunăvoinţă): nu ne subestimaţi nici demnitatea, nici frustrarea, nici forţa.

Fiindcă dacă votaţi DA pe legea distrugerii Roşiei Montana… cum să vă spun eu simplu, ca să mă înțelegeți? (v-aş desena, dar nu mă pricep).

Veţi avea parte de cel de-al doilea fel de mâncare/ schimbare: rapidă, brutală, pe scurt de o cină… revoluţionară. Pe româneşte: ne veţi mânca, sau vă vom mânca. Fripţi. (Să nu se mai piardă doamna Gabriela cu firea, nu e o ameninţare cu moartea sau incendierea fizică. Mă refer la calitatea voastră simbolică şi instituţională de reprezentanţi ai poporului, deci de administratori ai Puterii. Va fi ‘care pe care’. Veţi dispărea din rândul politicienilor… sau vom dispărea noi, poporul, sub vălul unui stat poliţienesc, al unei dictaturi care, eu ştiu? s-ar putea să vă seducă pe unii, dar despre care chiar vă recomand să vă gândiţi: cam cât credeţi c-ar putea să dureze?). Să fiu clar: nu vorbesc despre ‘comandouri paramilitare’ de câte patru-cinci inşi, cum abera cineva la Comisia Cianurii – nimeni aflat în toate minţile nu s-ar coborî la a vă agresa corporal.

Vorbesc despre ceva pentru voi mult mai valoros: despre tot viitorul politic al fiecăruia, cu toţi acoliţii şi urmaşii lui cu veleităţi politice… în ochii unei întregi naţiuni care vă va cunoaşte aşa cum, în urma unui eventual vot pozitiv, veţi fi, unul câte unul, etichetaţi pentru generaţii întregi: vânduţi, mincinoşi, criminali.

Mda, ştiu, e greu. Prim-ministrul v-a păcălit, ducându-i pe mulţi dintre voi în lesă ca pe o haită de căţei. Preşedintele îi foloseşte pe ceilalţi, încercând să-l scufunde pe premier fără a pierde, totodată, sprijinul mâinii corporatiste care i-a hrănit, la urma-urmelor, pe toţi şefii voştri, indiferent de partid. E greu. Valizele cu bani aşteaptă, trebuie doar să întindeţi mâna. Pentru fiecare somitate ştiinţifică din România care v-a spus adevărul, vi s-au adus în faţă câtre zece ciori vopsite cârâitoare şi vi s-a spus că povestea lor mercenar-corporatistă, bine învăţată pe de rost, e cântec de ciocârlie. E greu, mai ales, fiindcă v-au trădat şi Serviciile, cu amestecul lor incredibil de pupincurism şi manipulare – când v-au asigurat că voi toţi sunteţi curaţi şi uscaţi – numai poporul, vezi bine, şi mai cu seamă ecologiştii lui, sunt terorişti.

De aceea, fiindcă e greu, vă mai spunem o dată să înţelegeţi. Nu e calcul infinitezimal, e aritmetică de clasa întâi, accesibilă oricui are şapte ani de acasă. Un ‘nu’ rapid spus legii înseamnă o primenire/ însănătoşire a României întinsă pe luni, poate chiar ani… ani în care aceia dintre voi care mai au conştiinţă şi calităţi şi-ar putea regăsi linia de plutire. Un ‘da’ spus legii înseamnă să fiţi pregătiţi, din minutul imediat următor, să folosiţi toate forţele de represiune disponibile ca să apere zidurile din jurul vostru… asaltate, habar n-am dacă paşnic sau nu, însă cu siguranţă neclintit, de sute de mii de oameni supăraţi.

Nu sunt clarvăzător, nu mă pricep la Istorie. Aş vrea să cred că România se va însănătoşi fără ca voi să-i ‘dăruiţi’ un nou decembrie însângerat, mai ales că sângele îl varsă întotdeauna cei inocenţi. Dar nu e decizia noastră… e cina voastră, voi alegeţi felul de mâncare.

Noi suntem benzina, voi aveţi chibritul. În ceasul al doisprezecelea, băgaţi-vă unii altora – şi fiecare sieşi – minţile în cap!

Articolul are 3 comentarii

  1. So be it ! Fucking bastards.
    Bloody politicians.
    Consciousless people.

    FIECARE PASARE PRE LIMBA EI PIERE.

    CU DOAMNE AJUTA.

    Let’s move.

  2. Imi place textul si ideea cu Cina.Din pacate ,autorul pleaca de la o premisa gresita,din care rezulta ca bietii iepurasi,parlamentari s-ar fi lasat sedusi de Ponta.
    Ohoooo,e gluma ,demna de a fi trecuta la gluma anului.
    Nuuuuuuuu,nu draga autor de text,hienele astea din parlament,pe care nu-i exclus sa-i fi votat,si poate sa fie neam de uselist,stiu exact ce voteaza si ce fac.
    Naivitatea ta draga autor de text,este induiosatoare,intr-un contrast total cu miselia DOAMNEI FIREA SI VRINCEANU pe deasupra,mare luptatoare in comandourile lui FELIX TURNATORUL,si indragostita lulea,DE MARELE PRIMARE NELSON PANDELE DE VOLUNTARI……..

    Mai baieti,nu stiu ce,dar ceva mie unul nu-mi place la voi…..am senzatia ca multi dintre voi,ATI LUPTAT CA CIUMA ROSIE ,USL sa ajunga la butoane…………

    Si doar pt acest lucru,AVETI CONSTIINTA INCARCATA……………………MIRCEA TOMA…………………….HMMMMMMMM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *