M-am obişnuit cu manipularea partinică a televiziunilor. M-am obişnuit cu gândul că nu „mai” există obiectivitate (de fapt, formaţia mea ştiinţifică îmi spunea că, oricum, comunicarea „obiectivă” e un mit şi naiv, şi foarte dăunător pentru cine vrea să înţeleagă umanul în general). Ştiu, de exempu, că dacă mă uit pe TVR1, aud trei cucoane discutând cică analitic şi inteligent, de fapt ca la coafor, în vreme ce pe ecranul din spate „arde” Bucureştiul; că pe B1, la o amiază când toate pieţele ţării sunt pline de protestatari, văd nesfârşite transmisii live despre starea pârtiilor invadate de turişti într-o zi frumoasă de iarnă. Ştiu că dincolo, la Antena3, voi asista, pe lângă prezentarea evenimentelor şi mult peste ea, la triumful ‚tonomatelor’ anti-băsesciene. Şi observ că Realitatea TV, probabil în derivă dinspre o putere sau alta, îşi asigură şi prezenţa unei voci critice cum e Hurezeanu, dar îl invită şi pe Sever Voinescu să ne spună că nu e necesară nici o reacţie politică, mişcările de stradă fiind normale şi nesemnificative („veţi vedea că se vor stinge în câteva zile”)… ca şi, pupăză de data asta peste colac, pe Lavinia Şandru, ce-i drept frumuşică traseistă de luxe – care, pornind de la derbedeii din piaţa Unirii, sfătuieşte maternal-grijulivă oamenii să nu mai iasă din casă.

Ce e drept, de data asta ultima televiziune menţionată se face remarcată prin capacitatea ei de a exercita în continuare o cenzură nu apolitică – ci, formidabilă inovaţie care încă mă lasă perplex, transpartinică: după ce difuzează în direct de la Cluj intervenţia unui protestatar care menţionează, printre motivele de revoltă ale populaţiei, odioasa afacere de la Roşia Montană, postul taie fără jenă, atunci când prezintă înregistrarea, partea neplăcută pentru prietenii preşedintelui Băsescu.

 

Am uitat pe cineva? A, otv-ul nu a fost nicicând o televiziune din punctul meu de vedere. În vocabularul meu nu se găseşte nici un cuvânt îndeajuns de peiorativ pentru a spune ce reprezintă otv-ul pentru România; dacă urmăriţi respectivul post, vă rog respectuos să nu mă mai citiţi. (Evenimentele din ultimele zile m-au radicalizat şi pe mine, ce naiba.)

————————————-

Dar, lucru nou, de data asta campioana absolută a manipulării nu e o televiziune, ci Jandarmeria Română. Şi nu mă refer la purtătorii de cuvânt care declară la nesfârşit că „nu ştiu câtă lume se află în piaţă”. Pe ăştia îi mai înţeleg, sunt interfeţe către presă, meseria lor e să mintă cu nepăsare, menţinând a poker face vis-a-vis cu dreptul nostru la informare, dar căinându-şi colegii zgâriaţi la datorie mai ceva decât dacă şi-ar fi lăsat oasele prin Afganistan.

Nu; mă refer la însuşi comportamentul jăndarilor de Bucureşti, mai exact al comandanţilor lor, şi al comandanţilor comandanţilor lor, amin.

Sâmbătă, când au avut de împins, bruscat, săltat, bătut protestatari paşnici, au fost băieţi de băieţi; au intimidat prin numărul disproporţionat şi prin agresivitate, au provocat ţinând, vezi Doamne, să păstreze circulaţia deschisă pentru maşini… când, spre a da doar exemplul cel mai apropiat, la victoria Stelei împotriva Larnacăi n-au avut nici o problemă să asigure desfăşurarea pe carosabil a celor care sărbătoreau. (Nu mai reiau argumentul Antena3-ist despre manifestarea post-suspendare a lui Băsescu, fiindcă o să mi se-aplece.) Mai simplu spus, o demonstraţie care risca să fie prea paşnică, în ciuda faptului că nu avea organizator(i) a devenit violentă, cum toată lumea a putut vedea, fix atunci când au sosit… pacificatorii.

Duminică, însă, când au avut de-a face cu cele câteva zeci de cimpanzei aruncători de pietre şi incendiatori, aceiaşi jandarmi (sau, mă rog, aceeaşi instituţie… bănuiesc că au trimis în linia 1 plutonul pe care voiau să-l pedepsească pentru te miri ce) au fost fete mari. Virgine; şi n-au fost şaptezeci şi două, cum li s-ar fi cuvenit teroriştilor de cartier, ci binişor mai puţini – măcar pentru o buună bucată de vreme, cât să înţeleagă populaţia şi lumea întreagă că în România e vorba (doar) de banala revoltă a unor derbedei.

Când vajnicele primate au aprins cauciucuri şi alte alea, jăndarii au privit de la distanţă la veselul foc de tabără. Într-un târziu, cu o nepricepere tactică atent simulată, în loc să înconjure, venind dispre toate străzile adiacente, piaţa şi pe nenorociţii din ea, prinzându-i la mijloc şi săltându-i, au ales să-i împingă pe “protestatari” înapoi în lumea lor, printre şi după blocuri. Americanii ar fi numit asta to provide safe heaven – a garanta atât-de-necesarilor terorişti că nimenea nu va putea să lămurească vreodată identitatea şi provenienţa lor.

Pentru ca astăzi, Băsescu şi Guvernul lui să poată spune că vor lua măsuri pentru a proteja liniştea populaţiei. Pentru ca băbuţele speriate să simtă nevoia fermă a unui Salvator. Pentru ca Românica, violentată mai ceva ca Olive de Bluto, să îl aştepte cu sufletul la gură pe Popeye.

——————————————–

Numai că multe băbuţe nu mai sunt speriate; au fost şi ele prezente în stradă, în ciudata, exaltata, încântătoarea mulţime din fiecare oraş important.

„Pâine şi circ” ar fi trebuit să ne ofere Băsescu şi oamenii lui; dar cu ocazia asta, autorităţile au furnizat circul, iar noi am fost pâinea. Eu unul n-am fost la Bucureşti, am ieşit vineri, sâmbătă, duminică – şi vă asigur că voi ieşi luni, marţi, miercuri şi mai departe la Cluj. Mă duc ‚la rivuluţie’ fiindcă, dincolo de toate, mă întorc acasă seara cu sufletul hrănit. Fiindcă printre oamenii aceştia atât de mulţi, atât de diferiţi, trăiesc o mult aşteptată trezi(r)e.

Cine va câştiga? Probabil că răspunsul, sau măcar un punct critic pentru el, se va afla în seara asta. Bucureştenii trebuie ajutaţi (nu întâmplător una din scandările cele mai auzite ieri, la Cluj, a fost „suntem cu voi”). Trebuie ajutaţi prin ieşirea masivă, dar cu desăvârşire paşnică, neprovocatoare (amintiţi-vă ce spuneam ieri: să mâncăm bătaie pentru România – citiţi aici o poveste încântătoare, muuuult mai plină de învăţăminte, zic eu, decât acest prea lung text al meu), în stradă, în toate oraşele mari, acum, când nu mai e week-end.

Aşa că vă incit din nou. Personal, pe fiecare, şi prin intermediul fiecăruia pe prietenii lui, şi pe prietenii lor. Puneţi mâna pe telefon şi chemaţi-vă familia, apropiaţii, pe toţi cei încă nelămuriţi despre ce se întâmplă, dar capabili să iasă din dragoste pentru/ încredere în voi. Suntem la un punct de cotitură, când vom rezista sau vom fi defăimaţi-minimalizaţi-anihilaţi. Iar dacă asta se întâmplă iar, nopţile noastre morale vor fi şi mai greu de dormit.

La Cluj, în seara asta, totul va începe la 7. Prin oraşele voastre, nu ştiu; dar, sunt convins, nu vă va fi greu să aflaţi.

 

DISCLAIMER:

Conţinutul acestei rubrici nu reflectă în mod obligatoriu poziția oficială a organizației ActiveWatch. Așteptăm articolele dumneavoastră. Aveți responsabilitatea să verificați informațiile pe care le publicați și să respectați valorile și misiunea ActiveWatch.


Articolul are 6 comentarii

  1. Pingback: Notes&ties concept – or what Internet can do for our culture | Gabriel Dombri - digital marketing and strategy

  2. Ceea ce am văzut aseară printre protestatarii din Cluj (un amalgam de motivații de la cele privind viața decentă până la răbufnirile patriotice) m-a convins încă odată că deficitul democratic cumulat în România după 1990 este forța care în aceste zile transformă strada într-un spațiu public al manifestării diverselor nemulțumiri. Instituțiile publice nu s-au dovedit a fi în măsură să consulte în mod susținut și regulat în deciziile luate, din contra, prin liderii lor, au acționat ca foruri atotputernice și atotștiutoare, incubatoare ale formării dictatorilor la nivel central, local, instituțional și ale corupției mai în toate tipurile de organizații. Societatea a dispărut, parcă, din ecuația dezbaterilor și negocierilor dominate de întrețesutele interese economice și politice. Nouă, celor care nu deținem poziții de putere consacrate de regimurile actuale, nu ni s-au oferit mecanisme, și la rândul nostru noi nu am fost în stare să găsim canale prin care să ne exprimăm în mod susținut nemulțumirile/ideile/​propunerile privind status quo-ul și schimbarea socială. Nu este de mirare că acum spațiul dialogului a devenit strada. Asta și datorită neputinței democrației românești (susținută atât de jos, cât și de sus, atât de majoritari, cât și de minoritari de toate felurile) de a asigura participarea tuturor la deciziile asupra bunurilor comune. Și nu este de mirare că în aceste zile strada este atât teritoriul răfuielii tuturor împotriva tuturor, cât și terenul unde se revendică dreptul de a da voce diverselor experiențe. Actuala putere încearcă să denigreze strada, iar opoziția cheamă la alegeri anticipate sub presiunea străzii. Noi va trebui să încercăm să o folosim în mod susținut pentru a formula/multiplica mesajele noastre, dincolo de showul desfășurat în relația cu mass media și/sau forțele de ordine. Dacă nu reușim acest lucru, strada va redeveni un loc unde presa caută scandal, unde jandarmeria face ordine, și față de care politicienii își joacă cărțile. Dar ea are potențialul să fie spațiul unde putem participa la viața publică cu șansa ca puterea politică, economică, mediatică să ne acorde atenția cuvenită fără încercarea/reușita imediată de a ne structura/prelua/trimite acasă (Enikő Vincze, profesor universitar, membru fondator gLOC, Cluj).

  3. Precum ati afisat si mai sus , informati-va despre acest proiect miniersi incercati sa scapati de speculatiile politice!! Poate asa veti vedea mult mai mult!

  4. Nu asa se rezolva probleme tari pprin proteste violente si prin orase devastate!! Chiar asa sa ne masnifestam parca am fi niste animale scapate din cusca!! Oare am uitat ce insemna civilizatie?

  5. cristina, acei cativa huligani nu reprezinta majoritatea manifestantilor si in nici un caz nu trebuie confundati cu intreaga miscare a protestelor !

  6. Pingback: Notes&ties concept – or what Internet can do for our culture | Gabriel Dombri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *