PROIECTUL LEGII SPECIALE PENTRU ROŞIA MONTANA – PROBLEME FUNDAMENTALE

[ 0. e o lege scrisă în întregime în interesul RMGC; 1. un proiect privat NU poate fi declarat de interes naţional! 2. se doreşte exproprierea localnicilor care se opun proiectului minier; 3. se invocă o falsă creştere a numărului de locuri de muncă; 4. se deschide calea distrugerii patrimoniului; 5. se renunţă la orice protecţie reală a mediului, a sănătăţii populaţiei şi împotriva catastrofelor; 6. se încalcă principiul fundamental al separării puterilor, punându-se în pericol însuşi statul de drept ]

———————-

Am prezentat, în trei intervenţii anterioare [links: 1 expunerea de motive 2. acordul stat-RMGC; 3. legea propriu-zisă], diverse aspecte ale acestei iniţiative legislative (cu trimiteri la textele propriu-zise, prezentate în format foto la finalul fiecărei postări). Mai jos aveţi un rezumat, ceva mai clar structurat, al întregii problematici:

 

0. Aşa cum este redactat, acest proiect e propriu-zis o compilaţie legislativă, fără un fir roşu logic, redactată, punct cu punct, pentru a rezolva, prin exceptare de la alte legi sau prin modificarea acestora, fiecare problemă de care s-a izbit până acum Gold Corporation, ajungând uneori până la hotărâri definitive şi irevocabile care blocau anumite dimensiuni/ direcţii de desfăşurare ale proiectului minier. Această tendinţă e atât de evidentă, încât cel mai plauzibil e ca actualul proiect să fi fost scris de avocaţii Companiei şi apoi preluat/ semnat de către ministrul marilor proiecte (Dan Şova), cel al mediului (Rovana Plumb), cel al culturii (Daniel Barbu) şi directorul ANRM, (Gheorghe Duţu), ca iniţiatori.

 

1. Este declarat ‘de utilitate publică şi interes naţional deosebit‘ proiectul privat al unei companii străine ce deţine între 80,7% (cel mult) şi 75 % (cel puţin) din acţiuni. Preluarea diferenţei de acţiuni şi creşterea participaţiei statului român se vor petrece, însă, doar dacă Statul, mutilându-şi propriile legi, îndepărtează din calea RMGC toate obstacolele întâmpinate până acum.

Or, 1.1. declararea interesului privat ca fiind public încalcă din start o diferenţiere fundamentală pentru statul de drept;

1.2. în termeni strict economici, România cedează mult mai mult decât câştigă: chiar şi în cele mai optimiste (citeşte: umflate) promisiuni ale investitorului străin, câştigul nostru maxim (din toate sursele, inclusiv redevenţei) va fi de 5,3 miliarde USD, în condiţiile în care valoarea estimată a zăcământului (luând în calcul exclusiv aurul, fără argint şi celelalte metale) este de 22,2 miliarde.

Cu alte cuvinte, e numită ‘de interes naţional’ exploatarea rapidă, completă, a unei resurse neregenerabile, în condiţii extrem de periculoase pentru mediu, sănătatea şi chiar viaţa populaţiei, cu distrugerea ireparabilă a unui patrimoniu excepţional şi renunţând la orice posibilitate de dezvoltare alternativă a zonei sau de păstrare a bogăţiilor subsolului pentru alte tipuri de exploatare, fără decopertare şi fără cianuri.

1.3. Ideea creşterii redevenţei miniere, exclusiv în cazul Proiectului Roşia Montana, de la 4% la 6% este ‘praf în ochi’ şi reprezintă o insultă la adresa inteligenţei românilor: Statul acceptă să îşi încalce sau rescrie legislaţia pentru a ceda nu 96, ci ‘doar’ 94% din propriile metale preţioase.

1.4. De fapt, principalul scop al declarării ‘interesului public deosebit’ este crearea posibilităţii de a încălca dreptul (teoretic) inalienabil, constituţional, la proprietate al acelor familii din comuna Roşia Montana care au refuzat să-şi vândă terenurile; rezistenţa de un deceniu şi jumătate a acestora a reprezentat şi mai reprezintă impedimentul cel mai important din calea companiei; conform prevederilor acestui proiect, ei pot fi expropriaţi.

 

2. Cu alte cuvinte, prin acest proiect se încearcă un lucru de o gravitate mult mai mare decât celebra naţionalizare din 1948 – şi anume, preluarea cu forţa a unor bunor imobile private (în schimbul unei ‘compensaţii’ care va fi în întregime la latitudinea companiei miniere) pentru interesul unei alte entităţi private, corporatiste. De asemenea, toate mijloacele de atac legal ale celor expropriaţi sunt eliminate, oamenii rămânând propriu-zis fără apărare în faţa acestui abuz. Este, pur şi simplu, o legiferare a încălcării drepturilor omului. Mai mult decât atât, se creează un precedent cum nu se poate mai periculos: pe viitor, fiecare cetăţean român care deţine un teren ‘interesant’ pentru un investitor ‘strategic’ ar putea fi deposedat de acest bun fără a dispune de protecţia legală pe care, în scripte, o garantează însăşi Constituţia.

 

3. Roşia Montana Gold Corporation promite crearea a cel puţin 2000 de slujbe temporare (în scurta perioadă de construcţie a facilităţilor) şi 900 pe termen mai lung (pe durata exploatării). Acest argument a fost cel mai mult folosit de către politicieni. Contraargumentele sunt următoarele:

3.1. ce deosebeşte (în termenii stricţi ai ne-ocupării forţei de muncă) zona Roşiei Montane de alte zone din România, pentru a justifica tratamentul excepţional acordat acestui investitor? Există zone mult mai sărace în România; Apusenii nu sunt nici astăzi zonă defavorizată, şi în regiune există industrie a lemnului, ferme, turism – surse deocamdată pe deplin funcţionale pentru subzistenţa sau chiar bunăstarea localnicilor.

3.2. mineritul cu cianuri va distruge masiv mediul, va decredibiliza întreaga Vale a Arieşului ca loc pentru turism, iar după construirea lacului de decantare şi a barajului va pune în constant pericol însăşi viaţa locuitorilor din aval; ca urmare, toate celelalte industrii şi prestări de servicii vor fi afectate, şi numeroase locuri de muncă azi existente se vor pierde.

3.3. înalta tehnologie cu care se laudă Compania presupune profesiuni hiper-specializate, mai ales în domeniul propriu-zis chimic-industrial, dar şi în cel birocratic. Foarte puţine slujbe ar fi realmente accesibile pentru cei care astăzi, manipulaţi sau chiar constrânşi de către RMGC, strigă că îşi doresc, indiferent de preţul pentru ţară şi naţiune, un loc de muncă.

3.4. pentru fiecare loc de muncă în exploatarea minieră, în Roşia Montana ar fi aduse, până la finalizarea proiectului, 220 de tone de cianură de sodiu în înaltă concentraţie, adică 74 milioane de doze letale pentru un adult.

 

4. Proiectul de lege specială pentru Roşia Montana garantează distrugerea unui patrimoniu cultural-istoric excepţional, fără echivalent în lume. Pentru a evita cel mai mare pericol la adresa proiectului minier, şi anume listarea UNESCO a localităţii, Compania a promis, oficial, sume importante (70 + 30 de milioane dolari) pe care e dispusă să le investească în ‘valorificarea’ monumentelor şi vestigiilor atât din zonă, cât şi din ţară. În realitate, însă:

4.1. Vreme de peste un deceniu, până de curând, RMGC a dus o politică deliberată de distrugere a clădirilor şi vestigiilor importante deja existente în Roşia Montana; doar după ce au perceput pericolul reprezentat de dezvoltarea turistică a zonei (care înseamnă încetarea oricărei discuţii despre mineritul de suprafaţă), conducătorii companiei au început să mimeze respectul pentru monumente.

4.2. Statului Român, mai exact Ministerului Culturii i se promit aceşti bani (a căror cheltuire ar fi controlată, însă, în continuare, direct şi exclusiv de către RMGC) cu condiţia ca ele să nege oficial valoarea patrimoniului local care va fi distrus. Este vorba, aşadar, de o mită oficială în schimbul declasării masivelor muntoase şi al descărcării de sarcină arheologică pentru orice obiectiv care stă în calea proiectului.

4.3. Condiţiile prevăzute de proiectul de lege pentru cercetarea eventualelor noi descoperiri arheologice făcute pe parcurs sunt aberante, draconice: munca industrială în imediata vecinătate a sitului nu încetează, iar cercetătorii sunt obligaţi să-şi încheie munca şi să elibereze terenul pentru lucrări în termen de 3 luni. Pe scurt, valorile arheologice vor fi tratate nu ca valori, ci ca impedimente care trebuie îndepărtate urgent din calea mineritului.

 

5. În ce priveşte aspectele de mediu, Statul român renunţă la orice protecţie reală acordată cetăţenilor săi, preluând ca atare oferta minimală a RMGC şi transformând-o în ansamblu de condiţii de îndeplinit de către Companie. România nu doar că nu impune condiţii, ci se deposedează de orice posibilităţi de a trage ulterior la răspundere investitorul în cazul unei (extrem de probabile) deteriorări a mediului în regiune, sau chiar ale unei catastrofe. Acest proiect industrial care nu a reuşit, în ciuda eforturilor desfăşurate de mulţi ani, să obţină o asigurare de mediu (în mod normal obligatorie, dar ne-pomenită în actuala lege) din partea nici unui terţ (un asigurator cum este Allianz declarând explicit că nu va colabora niciodată cu RMGC) este acceptat sub condiţia depunerii unor garanţii financiare ridicole.

5.1. Proiectul minier de la Roşia Montana ar fi exceptat, dacă legea în discuţie ar fi adoptată, de la toate condiţiile normale impuse de legislaţie pentru: dobândirea şi întăbularea terenurilor, pentru regimul pădurilor şi păşunilor, destinaţia clădirilor şi spaţiilor; propriu-zis, î toată zona ‘acoperită’ de proiect ar deveni o enclavă în care legile din ‘restul’ României nu se aplică.

5.2. Prin această de lege, Statul român se obligă să modifice, la cererea RMGC, înseşi amplasamentele vizate (dimensiunile şi ‘amprenta’ proiectului minier), fără negociere şi/ sau licitaţie, exact în sensul cerut de companie.

 

6. Din punct de vedere strict legislativ, cel mai negativ aspect al acestui proiect îl reprezintă încercarea de a priva sistemul de justiţie (ca Putere separată în stat) de capacitatea oricărui control/ a oricărei penalizări a ilegalităţilor/ iregularităţilor comise de dezvoltator în timpul desfăşurării construcţiei şi/ sau a mineritului:

6.1. Dacă o autorizaţie sau orice fel de act necesar Proiectului minier este anulată în instanţă, autorităţile Statului de la orice nivel (strict local, judeţean, naţional) sunt obligate să elibereze, în termen de cel mult 30 de zile, un act similar celui anulat, care să producă aceleaşi efecte.

6. 2. Dacă pe durata de până la 20 de ani preconizată pentru desfăşurarea Proiectului Roşia Montana intervin schimbări legislative care ar afecta în orice fel activitatea sau profitul Companiei, Statul se obligă să ia toate măsurile necesare pentru ca respectivele modificări să nu se aplice, sau să fie compensate în cazul RMGC.

Avem de-a face, altfel spus, cu o flagrantă încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat şi cu o declarare ante-factum a imposibilităţii legale de a interveni în orice fel, pe toată durata proiectului, în activitatea companiei.

 

7. Rezumat final:

7.1. această lege ar crea pe teritoriul românesc o enclavă industrială în care multe dintre legile statului (legate de regimul proprietăţii, protecţia monumentelor, protecţia mediului) nu s-ar aplica şi asupra căreia orice legiferare/ acţiune ulterioară a justiţiei ar fi din start interzisă

7.2. această lege ar crea precedentul pentru exproprierea, la cererea titularului privat al unei licenţe industriale, a oricărui cetăţean care ‘stă’ în calea unui proiect minier sau de exploatare a altor resurse (spre exemplu, a gazelor de şist, pentru care s-au acordat deja perimetre acoperind o mare parte din ţară)

7.3. în ce priveşte strict Roşia Montană şi Apusenii, legea creează şi garantează toate condiţiile necesare pentru distrugerea, la bunul plac al Gold Corporation, a mediului, a unor bunuri de patrimoniu inestimabile, a oricărei şanse de dezvoltare alternativă sau durabilă pentru toată regiunea, privând în acelaşi timp Statul român de orice control viitor şi punând costurile de după încheierea întregii operaţiuni industriale (mai cu seamă asigurarea în contra accidentelor potenţiale provocate de lacul de steril) în sarcina eventuală a contribuabilului român.

ACEASTĂ LEGE REPREZINTĂ, ÎNTR-ADEVĂR, UN DOCUMENT “DE INTERES NAŢIONAL DEOSEBIT”. EA ESTE O DEMONSTRAŢIE CUM NU SE POATE MAI COMPLETĂ ŞI CONVINGĂTOARE PRIVIND MODUL CUM AUTORITĂŢILE CORUPTE DE LA CEL MAI ÎNALT NIVEL (PREŞEDINTE, GUVERN, PARLAMENT) TRANSFORMĂ UN ‘TUN’ ECONOMIC ŞI O CATASTROFĂ SOCIALĂ, ECOLOGICĂ, PATRIMONIALĂ ÎN POLITICĂ DE STAT.

Articolul are 3 comentarii

  1. Pingback: Protestăm împotrivă exploatării Roșia Montana | Andrei Albu

  2. Pingback: Duminică, 1 septembrie: cel puţin 5 motive să ieşim ȋn stradă pentru Roşia Montană + UPDATE « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET

  3. Oamenii sunt pasivi pentru ca nu inteleg cum ii afecteaza pe ei, personal, tunul de la Rosia Montana.
    Noi, cetatenii, platim impozite si taxe statului. Cea mai evidenta este TVA. Daca nu ar exista TVA, am plati la cumparaturi 100 de lei fata de 124 de lei cat platim acum. 24 de lei se duc in vistieria statului, 100 de lei la comerciant. Dar platim multe alte taxe, peste 300 la ultima numaratoare (impozit pe venit, impozit pe profit, impozit pe salarii, impozit pe casa, impozit pe teren, impozit pe masina, taxa de mediu la masina, accize etc.). Statul primeste acesti bani de la noi, cetatenii, ca sa faca cu ei ceva in folosul nostru.
    Insa conducatorii tarii folosesc banii statului ca sa dea tunuri. Ce inseamna un tun? Un tun este atunci cand statul incheie un contract pagubos cu un smecher. Smecherul se-ncarca de bani si da o parte si alesilor nostri care au facilitat semnarea contractului. Acestia fiind banii nostri, care ar trebui folositi pentru educatie, pentru sanatate, pentru astupat gropi, pentru autostrazi, in contracte avantajoase pentru noi.
    Asta inseamna un tun.
    Proiectul minier Rosia Montana este un tun pentru ca vom instraina aceste zacaminte, urmand sa primim numai o redeventa de 6% din valoarea lor, iar participarea la profit de 25% nu inseamna nimic. Compania lacomiei are deja o pierdere foarte mare acumulata din 1995 si pana acum si profitul, daca va exista, poate fi adus la zero prin inginerii financiare simple (facturi de la furnizori umflate) sau mai complicate. 25% din zero egal cu zero. Asadar, alesii nostri au semnat un contract prin care vindem un activ valoros la un pret egal cu 6% din valoarea lui de piata. Acest lucru face din proiectul minier de la Rosia Montana un tun.
    Spre deosebire de alte tunuri pe care le-au mai dat alesii nostri, acest tun de la Rosia Montana mai are niste consecinte, foarte grave:
    – incalcarea dreptului de proprietate al locuitorilor din Rosia Montana care sunt fortati sa-si paraseasca gospodariile si sa plece;
    – distrugerea patrimoniului cultural din zona. Rosia Montana este cea mai veche localitate atestata documentar din Romania. Aici exista marturii arheologice ale traiului oamenilor de peste doua mii de ani. Rosia Montana va fi rasa de pe fata pamantului daca exploatarea minereurilor va avea loc;
    – distrugerea mediului natural, prin despadurirea zonei, prin distrugerea solului si prin crearea unui lac imens de steril cu continut ridicat de cianura.
    Concluzia mea: proiectul minier de la Rosia Montana este un tun cu consecinte foarte grave, o teapa imensa pe care conducatorii tarii ne-o dau noua, pentru ca ei sa-si ia spagile.
    Oameni buni, nu mai fiti pasivi! Nu lasati politicienii sa fure bani din buzunarele voastre prin acest tun de la Rosia Montana! Si nici prin alte tunuri!
    Desteptati-va, romani!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *