Mă numesc Victor Ponta şi vă scuip în cap pe toţi.

În creştet vă scuip, aşa de sus m-am suit. Până mai ieri, eram scroafa din copacul guvernului; dar azi m-am mutat la bloc, deasupra parlamentarilor. Stau la ultimul etaj, de-acolo vă scuip. De-acuma fac ce vreau – chiar dacă unii vă enervaţi, nu mai aveţi cum mă ajunge. Dar ce vorbesc? Cei mai mulţi nici nu se gândesc să-şi ridice capul, iau flegmele mele drept ploaie. Nu ştiu de ce. Poate că bate vântul şi răspândeşte stropii. Poate că s-au obişnuit cu flegma. Poate cred că e doar spârcăitul inocent al vreunui porumbel. Iar dacă se opreşte cineva jos şi caută vinovatul, mă trag repede de la marginea terasei, hlizindu-mă în continuare. Cine să mă ştie? Doar sunt atâtea şi atâtea etaje, descurajant de multe ferestre opace, atâtea balcoane aparent goale.

Când a scris Domnul Goe sau Vizită, Caragiale despre mine a scris. Da’ şi ăla, auzi! marele scriitor! credea că nu voi putea trece niciodată clasele şi că nu voi face nicicând ceva mai spectaculos decât să opresc un tren, trăgând de mâner şi tupilându-mă după poalele mamiţichii. Când colo, am un doctorat în Drept şi am oprit în loc o naţiune, am pus-o-n genunchi în faţa unor şmecheri cu care-s prieten. Iar când au început să se uite după mine câteva zeci de mii (nişte fraieri, le-am tras-o şi-o să le-o trag în continuare până uită iar ce e demnitatea şi se culcă la loc în troaca lor) m-am ascuns după oameni şi ziduri, într-un loc numit, să nu mori de râs? Casa Poporului.

M-am scos, beeei, hipstărilor! V-am făcut cum nimenea nu v-a făcut în viaţa voastră de vite înhămate în jug, care taman acu v-aţi găsit să vă-ntrebaţi încotro mergeţi, cine vă mână!

E 1-0 pentru mine. Aţi lătrat voi cât aţi lătrat, că mi-am încălcat atribuţiile, că sunt şeful unei bande de tâlhari, că am în Şova, Plumb, Barbu sau Duţu nişte slugi mai corupte, chiar, decât mine. Ei, şi ce? Aţi rezolvat ceva?

Stau pe terasă şi vă arăt un semn obscen, cu un deget în sus. Nuuu, nu stau chiar pe margine, nu e bine să mă vedeţi acum. Acum trebuie să uitaţi. Acum trebuie să reveniţi la viaţa voastră, la traseul vostru umil, la munca voastră de furnici cu ochelari de cal. Să nu vă mai miraţi că hăţurile sunt la mine şi oamenii mei, să nu mai vorbiţi unul cu celălalt, să tăceţi dracului toţi, poate afară de minerii ăia din muzeu care îşi ştiu lecţia, au făcut frumos pentru un boţ de pâine mucegăită plus o promisiune deşartă şi m-au aclamat aşa cum mi se cuvine.

Şi ce dacă-s incapabilul incapabililor, ce dacă nu mă pricep la nimica? Ce dacă, fix în domeniul ‘profesiei’ mele, promovez fără să clipesc un grup nemaiîntâlnit de prevederi legale împotriva legii, a normalităţii şi a drepturilor elementare ale cetăţenilor români? Ce dacă, informat de cine ştie care dement, inventez nişte lacuri actuale cu cianură la Roşia Montana? Ce dacă particip la teatrul ieftin al unor ‘mineri’ cu torţe de Bamboo, blocaţi într-un muzeu şi care după trei zile de subteran au uniformele perfect curate şi obrazul proaspăt bărbierit? Ce dacă în calitate de prim-ministru furnizez cu propria mea gură, în luări de poziţie publice, argumentele probabil cele mai puternice pentru ca RMGC să ne dea în judecată, şantajându-vă în acelaşi timp pe voi, ‘naţia’?

Am avut mai mulţi profesori excelenţi: mai întâi, un bunicuţ pe nume Iliescu m-a învăţat despre mineri şi cum pot fi ei folosiţi. Din păcate, astăzi nu prea se mai găsesc, trebuie inventaţi şi susţinuţi cu instrumentele televiziunilor; din fericire, chiar şi posturile ‘opoziţiei’ sunt cumpărate de acelaşi sponsor ca şi noi. Apoi, părintele meu spiritual, conducătorul meu de doctorat, Adrian Năstase, m-a învăţat că orice minciună şi orice ticăloşie poate fi ştearsă dacă Puterea e destul de hotărâtă, n-are scrupule şi îşi subordonează legea. Dacă am reuşit să scap de plagiat, desfiinţând pur şi simplu orice comisie care l-a constatat, credeaţi că o să am vreo problemă cu eliminarea dificultăţilor RMGC? În fine, ‘învăţătorul’ meu cel mai preţios e şi acum vecinul meu aici, la etajul de sus. Îl cheamă Traian Băsescu, şi ne prefacem foarte bine că n-am fi de acord; deşi în fapt am decis deja împreună vânzarea şi otrăvirea României, şi am ales chiar şi substanţa – cianura – avem, iată, aprige dezbateri procedurale.

Mda, de Băsescu m-am temut o vreme, mai ales fiindcă e aşa de… bărbat în comparaţie cu mine. Mie mi-a luat o vreme până să mă pot hlizi ca azi, el se hăhăie cu glas tare în văzul şi auzul tuturor de ani de zile şi tot mai rezistă, tot mai locuieşte aici, sus. Secretul, însă, i l-am învăţat: calci în picioare pe oricine, îţi foloseşti prietenii sau subalternii şi după aia îi sacrifici. E simplu, ca să ştergi murdăria îţi trebuie cârpe. Nimeni nu ştie asta mai bine decât fostul marinar, actual cianurist.

—————————–

Nu mă mai tem. Am aruncat pisica moartă în curtea altora – iar voi, biată haită de câini, vă veţi duce grămadă acolo.

Nu mă mai tem. Ştiu care e nivelul – de credibilitate, de moralitate, de conştiinţă – al Parlamentului. Vor fi într-atât de zgomotoşi, ineficienţi, proşti şi, la urma-urmelor, jegoşi, că în câteva zile veţi uita cu totul de la cine a început toată treaba.

Stau lejer pe terasa mea şi mă hlizesc. Mă relaxez, se adună în mine flegma zilelor şi mizeriilor viitoare. Sunt intangibil.

A nu ştiu câta oară, v-am făcut în sânge, naţie de sclavi!

Articolul are 2 comentarii

  1. Am inteles..Uniti salvati RM, USL=PDL=aceasi mizerie, jos capitalismul si cel mai important JOS CLASA POLITICA…asa si? cine vine in locul actualei clase politice? VOI? Doamne fereste..
    Articolul denota mediocritate si penibilitate…ceva de genu”Ei sunt prosti si corupti, hai sa-i facem sa se simta mai bine vazandu-ne pe noi de 2 ori mai prosti si corupti”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *