Democraţia, zice-se, e un rău necesar, sau cel mai mic rău dintre cele pe care ar trebui să le acceptăm spre a nu ajunge în stadiul de homo homini lupus. În acest context, cuvântul „necesar” mi se pare semnificativ în ambiguitatea lui. În lectura cea mai obişnuită, el nu vrea să spună decât că trebuie să acceptăm imposibilitatea unei societăţi complet libere de rău, şi să alegem forma de organizare care minimizează şansele acestuia de a se manifesta. Dar există şi o altă lectură, una oarecum extremă, de posibilitatea (sau chiar justeţea) căreia trebuie să fim conştienţi.

Şi anume, pot exista condiţii în care democraţia se poate transforma într-un rău tot mai mare şi inevitabil, într-un rău care acoperă, mai repede sau mai lent, totul, cu necesitatea unei desfăşurări matematice, şi care sfârşeşte în a elimina cvasi-total binele general în ‚sânul’ căruia ar fi trebuit să se desfăşoare.

În opinia mea, România se află de ceva vreme pe acest drum, şi nu datorită PDL-ului, sau poate doar întâmplător datorită lui, fiindcă nu văd nici ‚de cealaltă parte a baricadei’ absolut nici o soluţie viabilă sau credibilă măcar. Orice tur de orizont adresat lumii politice româneşti va sfârşi prin a ne lăsa descurajaţi şi apatici: un iad pentru societatea civilă, paradisul terestru pentru politicienii înşişi: fiindcă ei au reuşit să ne inoculeze convingerea că, deşi proşti, sunt inamovibili – toţi o apă şi-un pământ, dar singurele pe care le avem.

S-ar spune, după începutul textului meu, că îi acuz pe politicieni, dar nu e aşa. Mă acuz pe mine, te acuz pe dumneata, cel/ cea care citeşte chiar acum acest text, te strig pe nume ca să nu poţi avea impresia că te-am confundat şi-ţi spun: noi, noi doi suntem vinovaţii dintâi.

Vinovaţi de complacere în căldurica din care eu, iată, scriu cuvintele acestea, iar tu, iată, la căldurică, le citeşti.

…………………………..

În ultimele zile, ministrul Laszlo Borbély apare, constant, în presă dând glas cu anticipaţie deciziei sale (chipurile, sprijinită pe o analiză rece şi nepărtinitoare făcută de CAT) de a da autorizaţia de mediu proiectului RMGC (un text excelent despre acest foarte probabil eveniment, aici). E, fără îndoială, lovitura cea mai dură pe care o primeşte oricare cetăţean care a ajuns să înţeleagă cât-de-cât situaţia acestei companii şi a acestei eventuale exploatări miniere de suprafaţă. Am mai spus-o şi nu am nici o ezitare să o repet, e vorba despre o catastrofă la nivel economic, social, cultural-patrimonial, de mediu şi, nu în ultimul rând (ba, după părerea mea, dimpotrivă), moral. E vorba, în opinia mea, de cea mai dubioasă şi evident-păguboasă ‚afacere’ a României post-revoluţionare, şi asta în condiţiile în care, ştim bine de la Caritas la FNI şi de la Bechtel la Sterling, biata noastră „ţărişoară” numai de astfel de afaceri nu a dus lipsă.

E o incredibilă ironie a sorţii că, într-o primă instanţă, cel puţin, doi… unguri – Kelemen Hunor, care deja şi-a murdărit mâinile până mai sus de coate în… hm, să zicem dejecţiile aparent-aurifere ale rmgc-ului, şi acum Laszlo Borbély – sunt semnatarii acestei noi condamnări a României la statutul de ţară ridicolă în Europa. Nu cred nici cât negru sub unghie în vreun complot extern menit să ne spolieze sau să ne distrugă, şi asta pur şi simplu fiindcă, evident, suntem destul de proşti şi imorali ca să vindem… nu, nu acesta e cuvântul, să cedăm ca nişte spurcaţi, în schimbul unor foloase şi personale, şi vremelnice, totul: resurse non-regenerabile, ‚colţ de rai’ (tristă expresie ironică, fiindcă raportată la Roşia reală, nu e, din păcate, exagerată), moştenire spirituală, chiar şi liniştea morţilor din morminte. Nu, nu cred deloc în conspiraţia iudaico-maghiaro-barbadosiană, mai ales că semnătura ultimă o va avea un român: Emil Boc, dacă în sfârşit îşi va ‚pleca grumazul’ de ex-moţ şi va trăda la rândul său; altul, dacă, aşa cum se pare, afacerea e îndeajuns de importantă spre a justifica schimbarea prim-ministrului. Se spune că până şi bărbaţii cei mai virtuoşi de la natură se simt măcar-un-pic mişcaţi atunci când o prostituată deşănţată se vinde în văzul tuturor şi pe nimic. Ei bine, astăzi România (prin activitatea intensă a politicienilor şi a presei de toate culorile, dar şi, mai ales, prin apatia noastră, a ta şi a mea) este o astfel de prostituată. Iar ‚lumea de-afară’ nu-i făcută doar din virtuoşi – dimpotrivă.

———————–

E o trădare înfăptuită ‚pe bucăţi’, în care fiecare trădător se ascunde în spatele celorlalţi şi toţi în spatele ‚specialiştilor’ (dar nu cei ai Academiei Române, sau ai ASE, sau ai Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, ci aşa-zişii experţi ‚independenţi’ plătiţi de rmgc). Vină pasată de la unul la altul, lucru firesc în situaţia unei conştiinţe mai-mult-decât-încărcate.

E o nenorocire care vine în trepte, şi o treaptă importantă se va petrece curând.

Întrebarea e: ce vom face tu şi cu mine, click-tiviştii de noi?

Voi mai scrie un articol defulatoriu pe blogul meu, te vei mai înfoia o dată pe feisbuc, ca să putem dormi ceva mai liniştiţi pe urmă? Îţi vei mai spune o dată (gând în care, cu toată părerea de rău, nu te pot însoţi) că oricum suntem prea mici, oricum vor face ei ce vor, oricum e timpul pierdut şi sunt atâtea alte lucruri importante? Ne vom măsura armele (vocile) cu ale politicienilor, televiziunilor, ziarelor şi vom trage concluzia LOGICĂ potrivit căreia n-are sens să ieşim din casă, să coborâm din fotoliu, să ne părăsim aşternutul spiritual?

Pentru că, da, am spus-o de la începutul acestui text, cântărind matematic lucrurile, stăm cam aşa: ei au un tăvălug care sfărâmă totul în cale, tras şi-mpins de nişte oameni ca automatele, surzi şi orbi la orice interpelare, insensibili la orice chemare ‚la datorie’. Noi, ăştialalţi, am avut şi mai avem în mână doar un prăpădit de mouse.

Cum foarte bine mi-o spunea un prieten pe care la momentul respectiv m-am supărat îngrozitor, cred că trebuie să ne hotărâm dacă facem asta – treaba asta, rezistenţa asta – pentru confortul nostru interior, sau pentru a încerca realmente să oprim nenorocirea. Dacă prima e motivaţia noastră, mouse-ul e mai mult decât suficient. Când am vrea, însă, să aflăm cât şi ce fel de efect avem în lumea reală, ar trebui să facem altele.

Te chem ca, dacă te simţi pregătit(ă) să ieşi, paşnic şi pe deplin legal, dar ferm, în stradă, atunci când va fi nevoie, să-mi scrii pe adresa rosia.e.romania@gmail.com, oferind date de contact – de preferinţă, chiar un număr de telefon. Te invit ca, dacă e posibil, înainte de a ne scrie, să vorbeşti cu prietenii cei mai apropiaţi cerându-le să se mobilizeze la rândul lor. E, ca să repet aici vorba inspirată a unei bune prietene, şi ea angajată în ‘chestiunea’ Roşiei, vremea să ne numărăm. Şi să ne sporim numărul, ca apoi să ne numărăm din nou.

Te rog, de asemenea, să trimiţi mai departe această veste, această chemare şi adresa de mail mai sus-pomenită.

Când vom ‘ieşi’, va fi un pas în aparenţă mic, raportat la dimensiunile la care lucrează Puterea. Dar pentru fiecare dintre noi, ca şi pentru Roşia, va fi desprinderea, pasul necesar – pentru a opune tăvălugului nu doar click-uri pe cauze şi semnături (oricât de importante şi utile) pe petiţii, ci oameni întregi.

În carne şi oase. Aşa cum e şi Roşia Montană, aşa cum – deşi uneori uităm acest lucru – e şi prăpădita, dar sper încă via noastră de ţară.

Conţinutul acestei rubrici nu reflectă în mod obligatoriu poziția oficială a organizației ActiveWatch. Așteptăm articolele dumneavoastră. Aveți responsabilitatea să verificați informațiile pe care le publicați și să respectați valorile și misiunea ActiveWatch.

zp8497586rq

Articolul are 4 comentarii

  1. Cornele, doar in Bucuresti s-au strans vreo suta de mii de semnaturi impotriva distrugerii Rosiei Montane. Lumea a facut mai mult decat un simplu clic de maus. “Doar” vreo mie au fost voluntari in strada, sa le explice oamenilor cum sta treaba si sa stranga semnaturi. Am avea, totusi, o alta baza de discutii, nu mai suntem la nivelul mousului. Daca nu depasim nivelul feisbuc, acolo ramanem.

  2. Dani, ştiu foarte bine treaba cu Bucureştiul, e minunat ce aţi reuşit să faceţi acolo. Tocmai faptul că aţi reuşit să ajungeţi la 5% din populaţia Capitalei m-a încurajat să cred că putem încerca şi o presiune ceva mai concretă asupra autorităţilor. Deocamdată, acestea se comportă ca şi când n-ar şti cât este de puternică şi de hotărâtă opoziţia la proiectul rmgc, în vreme ce presa (cu mici şi lăudabile excepţii, Formula as, Cotidianul, TOTB etc.) n-ar publica nici în ruptul capului această informaţie cu petiţia sau vreo alta dăunătoare firmei… barbadosiene. Şi aş vrea, realmente, să ştiu, câţi, nu dintre voluntari (despre ei cred că ar veni fără ezitare toţi), ci dintre semnatarii petiţiilor ar fi în stare să adauge acestui gest, oricum remarcabil, o participare la proteste de stradă.

  3. Abia astept sa ies din nou in strada sa protestez impotriva capuselor PDL care vor sa ne otraveasca tara cu CIANURA. Daca se va realiza acest proiect minier CRIMINAL nicaieri in ROMANIA nu vom mai avea apa de baut nepoluata cu CIANURA. Criminalii de POLITICIENI nu vor suferi isi vor lua catrafusele si se vor muta cu odraslele lor la: TORONTO,NEW YORK,VANCOUVER,PARIS,….. AU furat destul de la LOVITURA DE STAT din 1989 si au din ce trai pe meleaguri straine.

  4. iubesc Tara asta asa cum e ea, originala, cu taranii ei, cu pamanturile ai, cu monumentele naturale care inca pastreaza originalitatea creatiilor Domnului acolo unde mana umana n-a intervenit, cu oamenii ei simpli si naivi (la fiecare 4ani)…
    am sperat ca dupa revolutie vom fi constructivi cu totii sa ne infrumusetam tara, am sperat ca cei alesi stiu ce fac, ca sunt responsabil asa cum eu sunt in viata, ca ma respecta asa cum eu ii respect, am sperat ca va fi bine…
    am strans din dinti vazand cum sunt ciuntite padurile, vandute uzinele, falimentate bunurile tarii si date pe nimic timp de 20 de ani, am tacut cand a venit momeala Schengen si UE, am tacut cand ne-au invadat concernele straine falimentand micile firme private, am rabdat cand ne-au impus preturile ca la ei dar salariile au ramas factor de griji si neajunsuri…am criticat cand au crescut impozitele si tva, cand a venit FMI sa impuna imprumut,am criticat coruptia si hotia…acum gata am oprit propria finantare a acestui aparat de stat obez si ignorant, nu mai am furie, nu mai am nervi, am calmitatea si linistea dinaintea furtunii…am vandut tot ce aveam (pt a nu avea statul ce sechestra) si m-am pregatit pt ce va veni…otravirea tarii mele este ultima picatura de cianura varsata pe sufletul meu increzator si naiv timp de 22 de ani…nu mai am nimic de pierdut, acum am de recuperat…zid viu de vom face vom razbi, de nu vom fi suficienti… exista alte solutii… direct asupra celor ce vor indrazni sa porneasca buldozerele…

Comentariile au fost inchise.