Aţi mizat vreodată în viaţă, conştient, asumat pe o iluzie? Sau aţi evitat cu încrâncenare să faceţi asta, considerându-vă pe voi înşivă pragmatici? Ca semiotician “de meserie”, trebuie să vă spun: iniţiatorul genial al acestui curent de gândire, Charles Sanders Peirce, departe de a fi recomandat obişnuitul nostru practicalism (a lua în considerare/ a miza doar pe lucrurile care chiar există), şi-a câştigat un loc formidabil în istoria filosofiei – sau măcar a sfârşitului ei – tocmai recunoscând rolul iluziei. Conţinutul (semnificaţia) unui simbol oarecare, zice el, nu e obiectul ‘real’ la care simbolul trimite, ci e suma conduitelor adoptate/ acţiunilor exercitate de către membrii comunităţii datorită existenţei respectivului simbol. Fizic vorbind, Moş Crăciun nu există în carne şi oase; dar efectele acţionale (sociale, economice etc.) ale ‘mitului’ său îl fac să fie, pragmatic vorbind, o realitate extrem de pregnantă.

Nu cred în viitorul PNL, cel puţin nu ca o construcţie politică autentică, una care să nu se rupă iar în două sau mai multe bucăţi, după prezidenţiale. Ba mai mult: cred că lucrul care astăzi e enunţat doar ca o construcţie juridică (Alianţa Creştin-Liberală), fiindcă până la scrutin ar fi prea puţin timp pentru a înscrie/ dezvolta efectiv un partid unic, ţine mai puţin de tactica electorală şi mai mult, oricât ar încerca să creadă altfel înşişi conducătorii formaţiunii, de caracterul ei dual, dacă nu chiar eterogen. Mai pe româneşte, ca să nu mă mai complic: dacă această alianţă pierde alegerile prezidenţiale, ea se va sfărâma în câteva săptămâni după acestea; dacă le câştigă şi vine la guvernare, se va rupe în ritmul obişnuit al formaţiunilor hibride de tip Convenţia Democrată, DA, USL.

Blaga, Johannis & Comp. au constituit o alianţă electorală şi insistă să ne-o ‘vândă’ drept partid. Toţi aceşti oameni ne mai mint o dată, prefăcându-se a fi mari prieteni după ce s-au scuipat (e drept, mai degrabă prin alte voci decât actualii leaderi) în cap vreme de ani de zile. Cât de tare ne supără, oare, chestia asta?

Pe mine, prieteni, aproape deloc.

Am asistat cu muuuuulţi ani în urmă la o alianţă anti-Iliescu, singura în care am crezut cu toată forţa minţii/ a sufletului meu, ambele proaste, post-adolescentine. Guvernarea Convenţiei Democrate a fost cel mai dureros moment al experienţei mele “politice” – fiindcă de la PSD, în toate formele lui istorice, nu am aşteptat niciodată absolut nimic bun, ba dimpotrivă. Când peste câmpurile tale vine un nor de lăcuste, faci şi tu ce poţi, mai striveşti câteva, mai ascunzi nişte boabe, îţi chemi vecinii şi găsiţi mijloace de rezistenţă sau luptă… în nici un caz nu încerci un dialog cu şefii prădătorilor. Despre preşedintele Constantinescu şi ai lui, însă, crezusem că sunt oameni. N-a fost chiar aşa. A existat o diferenţă sensibilă (şi experienţa de până acum îmi spune că va exista întotdeauna), dar guvernarea cu pricina, ca şi toate cele ‘de dreapta’ care i-au urmat, şi-au avut şi ele uriaşa încărcătură de corupţie, incompetenţă, baronet… iar prin ultima instanţiere, Băsescu, de autism/ sfidare la adresa multora dintre noi şi a problemelor lor.

A mai existat şi cum-nu-se-poate-mai-perversa alianţă USL, incredibilă grupare stânga-dreapta care a reuşit să aibă cea mai zdrobitoare majoritate din istoria democratică (pe care eu o ‘număr’ începând de la câţiva ani după Revoluţie) a României. În ce priveşte această alianţă, lucrurile sunt foarte proaspete în memoria tuturor; vreau să insist doar asupra a două aspecte – mişcările de protest din toamnă care au jucat un rol uriaş în ruperea ei, dar şi apropierea finalului de mandat al ‘animalului politic’ vinovat pentru înfiinţarea acestei aberaţii, Traian Băsescu.

Noul PNL e o alianţă împotriva lui Ponta. Iar Ponta e o realitate politică fără precedent în istoria României. Băsescu, grobian şi neînţelegător, încăpăţânat şi trufaş, instinctual şi pe alocuri pur şi simplu prost… a fost şi mai este, oricât l-am urî sau iubi, un politician foarte, foarte puternic, un individ cu un instinct, o forţă brută, chiar o voinţă şi o lipsă de scrupule formidabile… aproape că aş fi în stare să spun: o corectă justificare pentru ceva de dimensiunile/ monstruozitatea USL-ului.

Dar Ponta e Neantul. În acelaşi timp o fantoşă, un om fără însuşiri, un papagal imberb, înfoiat şi obraznic, cu creierul cât o alună, dar gură cât China, o păpuşă gonflabilă susţinută şi pe alocuri mişcată de infernala maşină a aceluiaşi străvechi partid-mafie… şi o entitate de fum şi oglinzi, pe care n-ai de unde s-o apuci, căreia n-ai ce să-i faci, fiindcă a trecut de imoralitatea, oricât de groasă, a tuturor politicienilor, în amoralitatea de dincolo de bine şi rău. Ponta ne-a depăşit toate aşteptările, reprezintă altceva decât toate lucrurile pentru care eram pregătiţi. Pentru această ‘căpetenie’ a lăcustelor trebuie folosit un insecticid special.

Eu, personal, voi participa la ambele tururi de scrutin ale prezidenţialelor. În primul tur, îl voi vota pe acel opozant al PSD-ului care îmi provoacă neîncrederea cea mai mică (NU îmi voi anula, de data aceasta, votul, pentru că pericolul cel mai mare este o victorie a lui Ponta după acest scrutin). În turul al doilea, voi vota fără să crâcnesc cu oricine a rămas candidatul ‘opoziţiei’. Crearea, astăzi, a acestei iluzii numite PNL, mă face să sper că respectivul nu va fi unul dintre politicienii care chiar îmi întorc stomacul pe dos: o Udrea, un MRU, nici măcar un Crin Antonescu. Pentru mine, pe termen scurt, e o veste bună.

Nu suntem în condiţii de, nici măcar relativă, normalitate. Suntem sub un nor de lăcuste care ne mănâncă, zi după zi, nu doar boabele, ci de data asta înseşi rădăcinile. Când şi după ce scăpăm de pericolul letal, am să fiu printre primii care să vă aducă aminte toate numele corupţilor, fantoşelor, demagogilor sau ticăloşilor sadea… care abundă în noua alianţă. Am să vă trag pe toţi de mânecă, spunându-vă, ca master Yoda la finalul episodului 2 din Star Wars: nu vă bucuraţi, n-am câştigat nimic pozitiv, am scăpat doar de catastrofa-catastrofelor.

Vă-ntrebaţi dacă nu mi-e greaţă vorbindu-vă de răul mai mic?

Mi-e greaţă, da. O să iau o folie de Metoclopramid şi o să votez PNL.

Şi de-a doua zi o să ies în stradă să mă iau cu ei de piept.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.