1. 1. O primă minciună fundamentală difuzată, în zilele acestea, în primul rând de politicieni, dar şi de presă în societatea românească sună aşa: “este vorba de un proiect controversat, în privinţa căruia părerea oamenilor este împărţită”. E o miciună comodă, fiindcă îi de-responsabilizează pe politicieni (mulţi dintre ei complici la acest cel-mai-mare-tun din istoria postrevoluţionară a României, ca şi la tentativa actuală de legalizare a furtului şi otrăvirii printr-un vot parlamentar) şi dă presei mainstream posibilitatea de a organiza acum (după ani întregi de cenzură absolută) aşa-zise dezbateri în care ridică mingi la fileu PR-iştilor (uneori deghizaţi în ‘specialişti’) ai companiei miniere.

Or, părerea oamenilor nu e împărţită; nici măcar cea a specialiştilor nu e. Avem poziţii clare exprimate de Academia Română, ASE Bucureşti, UBB Cluj, ICOMOS România, Ordinul Arhitecţilor, Institutul Geologic Român, Comisia prezidenţială pentru patrimoniu etc., toate concluzionând scurt şi net că acest proiect trebuie oprit. Însă presa mainstream a cenzurat constant aceste evaluări ştiinţifice şi instituţionale, aducând în prim-plan ‘specialiştii’ unor firme care se ocupă, de fapt, cu PR-ul, cum e deja celebra Oxford Policy Management.

Iar în ce-i priveşte pe oamenii ‘de rând’… după doi ani de Sanda Lungu şi alţii asemenea ei, după o campanie dură cu mită electorală, adus oamenii cu forţa la vot, mii de afişe şi bannere, presiune a autorităţilor locale şi, nu în ultimul rând, fraude în ziua scrutinului şi la urne, RMGC nu a reuşit nici măcar să obţină un rezultat valid din referendumul organizat în cele 35 de localităţi din Apuseni pe care firma credea a le controla.

Nu există nici o controversă reală. Pentru oricine face efortul de a studia câteva zile problema, de a citi atent câteva zeci de pagini de documentaţie mai mult sau mai puţin tehnico-juridică, faptele se arată în toată simplitatea lor.

1.2. Două alte minciuni, periculoase mai ales fiindcă au fost lansate direct şi oficial de către Victor Ponta, sunt următoarele:

1.2.1. Că Proiectul minier, în datele lui tehnice, ar fi altul decât cel de acum un an şi ceva. Oricine citeşte proiectul de lege vede că e vorba tocmai de nişte mici beneficii (2% la redevenţă, 5,7 % la participaţiei) cedate de către RMGC în schimbul legalizării de către stat a tuturor ilegalităţilor comise de firmă până acum; există chiar o zonă în care se spune explicit: România se angajează să NU solicite modificarea nici unui aspect economic, tehnic, legal al proiectului, să îl promoveze aşa cum este, declarându-l, însă, de interes naţional deosebit.

1.2.2. dacă nu duce la capăt proiectul, România va fi dată în judecată şi va plăti daune de 2 miliarde de dolari. Deja Moise Guran a explicat [în emisiunea Ora de business de ieri, 2 septembrie… din păcate, înregistrarea încă nu e disponibilă pe site] cât de ridicolă e această sumă-sperietoare. Dar şi mai important e să ne amintim o idee a lui Mihai Goţiu: nu avem, ca stat, nici o responsabilitate faţă de ‘pierderile’ companiei, câtă vreme ea nu s-a arătat capabilă să respecte legislaţia românească; nici un tribunal din lume nu ne va condamna la daune pentru aşa ceva; dimpotrivă, doar dacă actualul proiect de lege e aprobat de Parlament, România devine complet captivă şi va trebui sau să înghită furtul şi distrugerea până la capăt, sau să achite compensaţii financiare imense.

 

2. Situaţia ‘la zi’ şi probabilul viitor

2.1. Politicienii sunt, deocamdată, foarte speriaţi, dar pe de o parte speră să treacă repede, pe de alta se vor orienta curând spre a transforma conformarea (de cele mai multe ori doar aparentă, vezi cazul USL 2012) la doleanţele noastre în temă de campanie electorală.

Propunerea lui Băsescu referitoare la referendum e o strategie aproape genială de diversiune (asta neînsemnând că omul e genial – dimpotrivă, se cam repetă), fiindcă totodată încearcă discreditarea mişcărilor de stradă (ce poate fi, în aparenţă, mai democratic decât un plebiscit?), amână un deznodământ care, forţat azi de masa critică a începutului de revoluţie, ar fi defavorabil Companiei miniere şi, mai ales, atacă USL-ul pentru incredibila lui duplicitate. Ea rămâne, însă, o diversiune, fiindcă, pe de o parte, pragul de validare al referendumului se va schimba doar de la mijlocul anului viitor – deci rezultatele acestei consultări ar rămâne in-valide, iar pe de alta (şi acesta e lucrul cel mai important) chestiunile de tipul ‘respectăm legile ţării sau nu le respectăm’ nu trebuie şi nu pot fi decise printr-o astfel de consultare. Se încearcă, astfel, abaterea atenţiei de la realitatea de fapt: USL a propus o lege aberantă, anticonstituţională, care încalcă drepturi fundamentale ale cetăţenilor, prin modificarea a numeroase şi ample segmente din legislaţie în interesul unei companii private. Băsescu, însă, interesat şi să-şi demonstreze loialitatea faţă de RMGC, încearcă să mute accentul înspre un fel de “stimate cetăţean, ai vrea să-ţi dea cineva pe nimica nişte aur?”

Însăşi ideea referendumului demonstrează – dacă mai era nevoie – cât de puţină înţelegere a democraţiei şi, mai cu seamă, a statului de drept au Băsescu sau Ponta (care a acceptat şi el propunerea de consultare populară). Sau nu, daţi-mi voie să reformulez: eu cred că aceştia doi, ca şi mulţi dintre cei din jurul lor, înţeleg perfect despre ce e vorba şi încearcă la modul cel mai conştient să ne păcălească iar.

2.2. Se vorbeşte foarte mult despre constituirea unei comisii parlamentare, ca şi despre declanşarea unei dezbateri în societate. Cei care vorbesc despre asta (în speţă, Crin Antonescu şi PNL, dar şi Ponta, care acum şade, vorba aceeam, cu dosul în vreo… douăsprezece luntri) sunt, să nu uităm, liderii partidelor care tocmai au promovat şi aprobat în Guvern o lege pur şi simplu aberantă… deşi poate că nici chiar cuvântul criminală (ca intenţie şi consecinţe) nu e exagerat. Or, există un precedent al ‘participării’ societăţii civile la o consultare parlamentară – cel al noii Constituţii. A fost, de la un capăt la celălalt, o mimare a democraţiei şi o sfidare din partea politicienilor, nici una dintre propunerile (raţionale, oneste, responsabile) ong-urilor nu a fost preluată de Parlament. În condiţiile date, ne putem da seama cam cât de onestă va fi dezbaterea condusă, probabil, de acelaşi Crin Antonescu.

2.3. Indiferent dacă politicienii vor încerca să ne ducă spre referendum sau să constituie această comisie (ambele, nişte capcane îngrozitoare şi nişte încercări de a scăpa de răspunderea pentru lobby-ul şi legiferarea – în proiect – deja comise), presa aservită va fi principala unealtă de acţiune pe termen mediu şi lung. Dacă presiunea populară se linişteşte, toate televiziunile vor reveni la a face reclamă RMGC nu doar prin clipurile pe care le cunoaştem toţi, ci şi prin aşa-zise dezbateri în care opoziţia nu va mai vedea ‘lumina’ ecranului.

 

3. Ce putem/ trebuie să facem

3.1. Să pregătim cât mai bine, în cât mai multe oraşe, demonstraţiile din 8 septembrie. E posibil ca recorduri de participare cum a fost Clujul de duminica trecută (5-6000 de participanţi la momentul marşului) să nu mai fie atinse; dar numărul localităţilor – şi, în consecinţă, al oamenilor care încep să afle dintr-o sursă mai credibilă decât televiziunile cum stau lucrurile – trebuie să crească. În acest sens, oricine îşi asumă chemarea la un astfel de eveniment şi, în măsura posibilului, organizarea lui este binevenit (cu câteva condiţii fundamentale, fireşte: a) non-acceptarea participării partidelor ca partide, cu însemnele lor – deşi ca persoane private, fără a face campanie, politicienii pot fi toleraţi; b) absenţa oricărei manifestări xenofobe, rasiste sau discriminatorii; c) absenţa oricărei violenţe sau instigări la violenţă fizică din partea manifestanţilor.)

3.2.1. Să cultivăm în noi înşine şi în ceilalţi neîncrederea sistematică în politicieni – cel puţin în aceia care se află, astăzi, la vârful marilor formaţiuni partinice din România. Nu încape nici o îndoială că oameni ca Traian Băsescu, Crin Antonescu, Victor Ponta (cel mai pervers dintre toţi, din fericire de o perversitate care l-a adus la marginea ridicolului, creându-i imaginea unui schizofrenic), Vasile Blaga, la care se adaugă ‘nucleul tare’ al fiecăruia dintre partidele sau ‘mişcările’ lor, sunt cu totul şi cu totul de partea Gold Corporation. Fireşte, fiecare încearcă să facă în aşa fel încât să servească interesele Companiei, pretinzând în acelaşi timp că îl interesează vocea poporului. Ascultaţi-le, însă, cu atenţie fiecare declaraţie: toate spun ceva de genul “în fine, dacă oamenii încă nu au înţeles cât de benefic e proiectul, hai să o lungim în Parlament, sau cu un referendum” etc.

3.2.2. Să ne reamintim nouă înşine şi să le spunem clar celorlalţi că politicienii sunt reprezentanţii şi slujbaşii noştri (publici): adică să intrăm în dialog cu politicienii (‘vizitarea’ fiecărui parlamentar rămâne o sarcină esenţială!), dar nu cu ‘stimate’ şi ‘vă rog’, ci cu o rezervare a stimei pentru după (după ce omul demonstrează nu cu vorbe, ci cu fapte, că nu e un vândut) şi cu un ‘solicit să’ civilizat, rece, extrem de ferm.

3.3.1. În ce priveşte propria noastră informare/ ‘educare’, să ne menţinem cota de neîncredere în presa main-stream. Comportamentul de duminică şi luni al unor canale ca B1 (Florian Bichir spunea aseară că organizarea de proteste pentru Roşia Montană în atâtea oraşe din străinătate se poate explica doar prin ‘agenturi’ şi că e, probabil, mâna Rusiei şi a Ungariei), Antena 3 (pentru care prima seară de proteste NU a existat, astfel încât după ieşirea lui Băsescu şi replicile USL oamenii comentau evenimente teoretic ne-întâmplate) şi mai cu seamă TVR1 (a cărei moderatoare încheia dezbaterea de la Ora de ştiri spunându-i lui Mircea Kivu, invitat ca reprezentant al Pieţei Universităţii, “păi nu înţelegem pentru ce demonstraţi dumneavoastră acolo”) trebuie să ne facă foarte clar faptul că presa mimează azi consultarea publică, fiindcă mişcarea noastră a silit-o. Două soluţii care s-au dovedit deja extrem de eficiente sunt a) să cultivăm în continuare propria noastră presă cetăţenească – pe bloguri, pe reţelele sociale etc. b) să ne informăm direct de la sursă (site-ul Alburnus Maior, pagina dedicată proiectului de lege) privitor la poziţionările fundamentale ale roşienilor.

3.3.2. Toate lucrurile de mai sus nu trebuie însă să ne facă să evităm contactul cu presa – ea va manipula tot ce îi spunem, dar va manipula şi mai mult dacă nu spunem nimic. Aşadar, nu trebuie să curtăm jurnaliştii, nu trebuie să căutăm sub nici o formă atenţia lor, dar dacă suntem întrebaţi trebuie să spunem ce credem şi de ce facem ceea ce facem. Dincolo de asta, controlul – oricum – nu ne mai aparţine. Şi, pe termen mediu şi lung, singurele şanse de însănătoşire a presei româneşti sunt, pe de o parte, apariţia unor surse mai credibile în mediul electronic (Casa Jurnalistului, Think Outside the Box, Vice.ro, sau în domeniul analizei declarat-ideologice (deci asumat-părtinitoare) CriticAtac ‘pe stânga’ vs. Contributors.ro ‘pe dreapta’ etc.), pe de altă parte însuşi comportamentul fiecăruia dintre noi: a informa cum nu se poate mai onest despre ceea ce gândim/ facem/ dorim, urmând ca o selecţie ‘naturală’ (aveţi aici un articol excelent despre lucrul acesta) să elimine presa de dezinformare.

 

4. În loc de concluzii (fiindcă, evident, suntem în mijlocul unui proces exploziv, prin definiţie imprevizibil):

Cinic şi realist vorbind, ceea ce se întâmplă acum nu e nici o dezbatere (vremea acestora a trecut de-demult, cam de când Statul s-a prefăcut a discuta public situaţia, în realitate făcând jocurile Companiei), nici (măcar) o negociere. Este un război.

Nu l-am căutat, ne-a îngrozit dintotdeauna posibilitatea lui, dar dacă Victor Ponta şi guvernul lui, cu complicitatea tacită a aşa-zisei ‘opoziţii’, l-a(u) declanşat, nu putem spune decât: asta este, ne batem! (Insist, aici, asupra caracterului obligatoriu nonviolent al poziţiei noastre, până la capăt, indiferent cum se vor comporta ceilalţi.) Balanţa decisivă nu va mai fi ‘Academia Română vs. Oxford Policy Management’ sau ‘reţelele sociale vs. cooperativa TVR-Antene-Realitatea-RomâniaTV-B1’. Ci va fi o balanţă a maselor critice. Au fost deja în stradă peste zece mii de oameni şi pot ieşi curând alţii, tot mai mulţi, neplătiţi de nimeni, ne-aduşi cu autobuzele, capabili să facă literalmente o revoluţie, să dea jos Guvernul, să spargă zidul Parlamentului, să lupte împotriva actualei Puteri în ansamblul ei ‘din cauza’ Roşiei Montane.

De partea cealaltă sunt, deocamdată, politicienii, trusturile de presă şi, mai ales, banii RMGC.

Dar orice om cu minte din primele două categorii aude, astăzi, tumultul, învaţă să se teamă şi, prin teamă, învaţă să se intereseze, să studieze, să înţeleagă acum, în al treisprezecelea ceas, după ce mizeria a fost de fapt făcută, cât e ea de mizerabilă. Sper din toată inima ca România să nu încerce a servi interesele acestei companii mergând până la a-şi arunca jandarmii şi poliţiştii asupra celor care spun adevărul.

Dacă mai există o fărâmă de normalitate şi o şansă de însănătoşire pentru societatea noastră, balanţa se va dezechilibra în continuare, şi la un moment dat de partea proiectului va rămâne RMGC, cu câţi bani o să mai aibă la momentul respectiv, atât.

Vom asista totodată la încheierea unei afaceri monstruoase, şi la un prim triumf semnificativ al cetăţenilor asupra politicienilor corupţi – cu alte cuvinte, la un nou început – până şi pentru politica şi mass-media românească.

Articolul are 14 comentarii

  1. Stimate Domnule Vilcu,
    Va multumesc ca, fara sa ma cunoasteti, ma includeti in masa de oameni vanduti catre RMGC. Eu unul am pareri impartite. Conform argumentatiei Dvs. fie nu exist (comoda concluzie, dar va asigur ca am un CNP valid !), fie sunt vandut RMGC.
    Singura mea tangenta cu RMGC dateaza de pe vremea lui Frank Timis, cand era cat pe ce sa devin directorul de comunicare al RMGC. Nu am devenit pentru ca filosofia lor de business era incompatibila (asa cum s-a vazut si mai ales se vede zilele astea) cu principiile mele si cu conditiile sociale si economice din Romania. Dar in urma acestei experiente stiu cine este RMGC mai bine decat multi din cei care ies zilele astea in strada. Asta ca sa fie clare raporturile mele cu RMGC.
    In privinta restului de argumentatie, s-ar putea sa fiti socat sa aflati intr-o zi cat de nedemocratica este. Din pacate nu pareti a avea indoieli (felicitari, va invidiez pentru asta) si nu sunt convins ca ma pot angaja intr-o dezbatere cu Dvs. atat timp cat imi negati existenta inca din primul paragraf. Iar asta este exact ceea ce detest foarte tare la argumentatia anti-RMGC. Mi se pare ca este chiar mai toxica decat procesul de cianurare.

  2. Total de acord!
    Sugestie: Scoateti din textul de mai sus termenul “mainstream” (un barbarism din romgleza) care e pus ca nuca in perete si puneti in locul lui un cuvant romanesc.

  3. Valoarea celorlalte metale rare de la Roșia Montană e mai mare de patru ori decît cea a aurului.

    A lucrat vreme de peste 20 de ani la minele de la Roșia Montană, ca inginer geolog șef. Este omul care știe cel mai bine din România ce zăcăminte sînt acolo. Și cu toate astea, niciun ministru din România nu a fost curios să îi ceară opinia. Citiți mai jos ce crede specialistul Aurel Sântimbreandespre proiectul Roșia Montană.
    Reporter: Care-i cea mai mare problemă a proiectului Roșia Montană?
    Aurel Sântimbrean: Discuțiile nesfîrșite în necunoștință de cauză. Nu am văzut niciun specialist, un geolog, un miner, un inginer de preparare, care să discute problema cum trebuie. Trebuie să analizeze specialiștii. Să se facă dezbateri televizate cu specialiști, nu să vorbească oricine.

    Rep.: Unul dintre specialiști sînteți dumneavoastră…
    A.S.: Am pretenția, și mi-e jenă că o afirm, că sînt cel care cunoaște cel mai bine zăcămîntul de la Roșia Montană.
    Rep.: Cît aur este acolo?
    A.S.: Aur este mult. Aș vrea să vă spun că zăcămîntul de la Roșia Montană îi un unicat. Astăzi, dacă merg cu dumneata la Roșia Montană și dezlipim o bucată de rocă cu tîrnăcopul, o măcinăm și spălăm acel măciniș cu apă, obținem aur.
    Rep.: Dar foarte puțin, bănuiesc.
    A.S.: Da, dar la nivelul tîrnăcopului. Mii de ani oameni așa au trăit, la nivelul tîrnăcopului și al lopeții. Azi un gram, mîine zece, poimîine nimic. Acum, trebuie să știți că cei de la Gold Corporation exagerează în privința cantității de aur pe care cică o vor extrage.
    Rep.: Dar de ce să spună că e mai mult aur decît în realitate?
    A.S.: Nu știu, bănuiesc că au interese pe bursă. În muntele Cetate și în muntele Cârnic sînt evaluate 180 de milioane de tone de minereu. De ce spun asta? Ei au cumpărat documentația noastră, situația zăcămîntului de la Roșia Montană, făcută în 1985. Documentația a fost făcută sub semnătura mea, eram inginer-șef, aveam ultima semnătură. Documentația făcea o evaluare de 30 milioane tone de minereu, cu 1,05 – 1,1 grame de aur pe tona de minereu. Ei, pe baza documentației noastre, au recalculat că zăcămînt ar fi 218 milioane de tone de minereu din care se pot recupera 300 tone de aur și 1600 tone de argint. Eu la o discuție cu planurile pe masă, pot să le arăt că zăcămintele aurifere de la Roșia Montană sînt distribuite pe verticală. Zonele cele mai bogate au fost și sînt la suprafață și cu cît cobori, conținutul în aur scade. La muntele Cetate, dacă la suprafață conținutul e de 3 grame, la o adîncime de 300 metri ajunge la 0,5 – 0,4 – 0,3 grame pe tona de minereu. Vă dați seama ce diferență? S-ar putea să aibă surprize…
    Rep.: În munții ăștia care vor fi rași de pe suprafața pămîntului e doar aur și argint, nu mai sînt cumva și alte metale rare?
    A.S.: Aș vrea să vă dau doar niște date, pe care le am și în față. În 1970, uzina de la Baia Mare a extras din concentratele noastre: seleniu, indiu, galiu. În 1962, Icechim din București, evidențiează prezența germaniului, 20 de grame pe tona de minereu. În 1973 am recoltat din cariera din muntele Cetate o probă de 350 kilograme de zăcămînt și am trimis-o la analiză la Institutul de Cercetări din Baia Mare. Vreau să vă prezint cîteva din metale identificate: aur – 1,5 grame pe tonă, argint – 11, 7 grame pe tonă, arseniu – 5000 grame pe tonă, titan – 1000 grame pe tonă, molibden – 10 grame pe tonă, vanadiu – 2500 grame pe tonă, nichel – 30 de grame pe tonă, crom – 50 grame pe tonă, cobalt – 30 grame pe tonă, galiu – 300 grame pe tonă. Aceste probe și rezultate se află în documentația pe care RMCG-ul a cumpărat-o de la Agenția Națională de Resurse Minerale.
    Rep.: Aceste metale rare le vor extrage fără să plătească nimic?
    A.S.: Nimeni nu vorbește despre ele. În orice discuție se vorbește de 300 tone de aur, 1600 de tone de argint. De aceste metale nu vorbește absolut nimeni. Din anumite informații, în contractul de concesiune secretizat se spune că orice metal în plus recuperat intră în beneficiul celui care exploatează zăcămîntul.
    Rep.: Pfaaai de capul meu! Dar, ca preț, care sînt mai valoroase, tonele de aur și argint sau și mai multele tone din celelalte metale?
    A.S.: Cantitățile din celelalte metale sînt mai valoroase decît cele 300 tone de aur și cele 1600 tone de argint. Într-un document întocmit de un grup de profesori de la ASE – București se spune, pe calcule, nu pe povești, că valoarea celorlalte metale rare de la Roșia Montană e mai mare de patru ori decît valoarea aurului și argintului de acolo.
    Rep.: Pe lîngă aceste alte metale rare, mai e și problema patrimoniului cultural, care nu se poate cuantifica în valute.
    A.S.: Absolut. Sînt șapte biserici: una greco-catolică în Roșia, de la 1741, apoi una ortodoxă, de la 1620, biserica ortodoxă din Corna, de la 1710, biserica greco-catolică din Corna, de pe la 1846 și restul biserici maghiare, de pe la 1850. Ar fi multe de povestit. Familia Gritta, o mare familie, renumită în toți Apusenii, cu Mihăilă Gritta, care a trăit între 1762-1837 și care a găsit în galeria lui proprie 1700 kilograme de aur. Cu acest aur a făcut șapte biserici și șapte școli confesionale în Munții Apuseni. Cine mai face așa ceva azi? Noi cică vom scoate 300 tone de aur, cu prețul căruia vom rade de pe fața pămîntului două localități cu tot patrimoniul lor cultural-istoric, cu șapte biserici vechi, cu galerii romane unice în Europa, care pot fi vizitate în frac și cu pantofi cu lac, atît de bine-s amenajate și păstrate.

  4. Multumesc celor 14 voturi negative (pana acum). Sunt un argument al celor cu credinta, dar lipsiti de argumente. Va las in biserica voastră. Nu vreau sa va tulbur Evanghelia pe care o stiti cu vreo erezie tâmpită care sa va sperie…

  5. Indrazneste Pandele. Suntem obisnuiti cu muscatura cainilor RMGC.
    Am invatat sa dam cu piciorul. Scuipam cu naduf si trecem mai departe. N-au decat sa latre… sau sa muste de … ce ramane in spate…praful adica…

  6. Salutare si bine v-am gasit ! Sunt total de acord cu cele scrise mai sus si voi fi in fiecare zi in Piata Universitatii pana reusim sa urnim ceva in aceasta tara. Avem de dus un razboi sfant pentru aceasta tara,impotriva politicienilor corupti si a corporatiilor nesatule. Daca il pierdem putem deja sa ne facem bagajele si sa plecam in lumea larga. Ca sa le aratam ca suntem destepti si hotarati,haideti sa le dam si solutii celor care “vor locuri de munca “. Astazi am conceput un manifest pe care vreau sa-l printez si sa-l distribui in PU. Daca aveti nevoie de un om disponibil pentru organizarea mitingurilor de la sfarsitul saptamanii,sunt liber si va pot ajuta. Va transmit manifestul si va rog sa ma contactati daca credeti ca ceva e in neregula si trebuie modificat : SALVATI ROSIA MONTANA-SALVATI ROMANIA

    Romania are nevoie sa se dezvolte iar pentru aceasta are nevoie de resurse. Daca transformam aceasta tara in desert,vom deveni sclavi captivi in ceea ce va fi fost una din cele mai frumoase si bogate tari din Europa si din lume. Avem obligatia sa salvam resursele minerale ale Romaniei, padurile virgine,miile de izvoare de apa minerala,terenul agricol din care pot fi hraniti peste 100 de milioane de oameni. Guvernul si Parlamentul au obligatia sa opreasca acest furt generalizat,au obligatia sa dea o sansa cetatenilor romani sa traiasca demni in tara lor,sa stopeze vanzarea terenului agricol catre straini si retrocedarile ilegale. DOMNILOR POLITICIENI,NOI AVEM DREPTURI IAR VOI AVETI OBLIGATIA SA VEGHEATI LA RESPECTAREA ACESTORA. In acest sens va cerem :
    1-Desecretizarea contractelor de la toate privatizarile facute de stat si a celor de exploatare a resurselor Romaniei 2-Desecretizarea listei zacamintelor de aur-argint si metale rare pe care le detine Romania si un comunicat exact a ceea ce se gaseste pe langa aur si argint sub muntii de la Rosia Montana 3-Deblocarea de la buget sau rezerva valutara a sumelor necesare inceperii exploatarii fara cianuri la Rosia Montana,de catre STATUL ROMAN SI IN INTERESUL EXCLUSIV AL CETATENILOR ROMANI 4-Infiintarea unei Societati Nationale a Resurselor dupa modelul norvegian,la care sa poata participa in calitate de actionari doar cetateni romani,tinand cont ca acestia au depozite in banci de aproape 40 de miliarde de euro 5-Interzicerea exporturilor de materii prime neprelucrate si prezentarea urgenta a unui plan de dezvoltare,bazat pe exploatarea judicioasa a resurselor Romaniei 6-Interzicerea urgenta a explorarilor si exploatarilor pentru gazele de sist.Solutia pentru Romania este modernizarea urgenta a termocentralelor pe carbune dupa modelul Turceni,reactivarea mineritului din Valea Jiului, investitii masive in energia verde si tinand cont ca Romania are excedent de energie electrica, subventionarea cetatenilor pentru inlocuirea microcentralelor casnice pe gaze cu cele pe curent electric. Beneficii; reinfintarea a zeci de mii de locuri de munca in Valea Jiului si stoparea dramelor sociale de acolo,reducerea importurilor de gaze si reducerea poluarii de la microcentralele de apartament 7-Finantarea si demararea urgenta a constructiei de autostrazi in toata Romania,refacerea urgenta a sistemului de irigatii.In acest fel se vor creea zeci de mii de locuri de munca,se vor atrage investitii masive ,se va injumatati genocidul de pe sosele iar Romania poate intra usor in circuitul economic si turistic European. Domnilor de la USL,anul trecut ati fost investiti de romani pe baza unor promisiuni,acestia v-au oferit o majoritate de 70 %. 70 % sperante de mai bine,70 % speranta dezvoltarii, 70 % “DREPTATE PANA LA CAPAT” !!! Ce au obtinut ? Un parlament obez si :
    70 % MINCIUNA- 70 % TRADARE- 70 % AROGANTA- 70 % COABITARE

    03.09.2013 Marius Stodinetchi,un simplu roman care iubeste Romania !
    marius_stodinetchi@yahoo.com

  7. Mediatizati un pic mai bine demonstratiile pe care le pregatiti in orasele din tara. De exemplu abia acum am aflat despre faptul ca in 8 septembrie se vor organiza din nou manifestatii. Ultima demonstratie la Timisoara a fost foarte slab pregatita: lipsa portavocilor (aproape ca nu se auzea nici un mesaj), lipsa materialelor publicitare “Salvati Rosia Montana”, un lider care sa anime multimea pentru a scanda mesajele de sustinere a Rosiei Montane etc. Nu ma pricep in organizarea unor astfel de evenimente, dar mi-am dat seama ca lipsea ceva, prin urmare va las pe dumneavoastra sa coordonati situatia.

  8. Din capul locului vreau sa precizez, ca sunt impotriva exploatarii metalelor pretioase si rare de la Rosia Montana,Rosia Poieni si de oriunde,daca nu sunt intrunite conditiile de protejare a mediului. De asemenea,vreau ca exploatarea sa fie exercitata de statul roman,oricit de costisitoare ar fi investitiile,profiturile substantiale ulterioare justificind ori ce cheltuieli.
    Dar,vreau sa se respecte si adevarul. Contractele pentru incredintarea exploatarii Rosiei Montane au fost incredintate dubioasei societati canadiene(??) de catre Traian Basescu,prin guvernele total subordonate lui.Nerespectarea acestora ar obliga statul roman la plata unor despagubiri inrobitoare,care depasesc cu mult beneficiile obtinute dintr-o eventuala viitoare exploatare. Din acest punct de vedere,poporul roman trebuie sa fie cel care hotaraste,un referendum pe aceasta tema fiind bine venit. Cit priveste “protestele” care se manifesta in aceste zile,evident sunt provocate din disperare de cauza de catre opozitia basesciana. Am observat “protestatarii” din Piata Universitatii si pot paria ca scopul principal este provocarea autoritatilor la niste actiuni in forta. Avind in vedere ca acesti anarhisti care blocheaza nejustificat artere de circulatie importante,precum si faptul ca 90% dintre acestia habar n-au unde este Rosia Montana si ce inseamna asta,o interventie in forta pentru restabilirea ordinei este absolut necesara.

  9. Ei, nu-mi place să postez observaţii la propriul meu articol, dar ultimul comentariu e chiar ridicol. La Cluj au fost 6000 de oameni, purtând bannere cu Băsescu, RMGC, aceeaşi mizerie sau Lingoule!, ‘nucleul tare’ al Campaniei Save RM fiind cum nu se poate mai anti-băsist. Nu încercaţi să păcăliţi lumea, că oamenii care citesc acest blog sunt, vorba aia, absolut corectă de data asta, mai inteligenţi decât noi – în sensul în care se pot interesa şi se interesează cu siguranţă din mai multe surse. Cât despre apelul Dvs. la restabilirea ordinii 🙂 🙂 🙂 – poate vine domnul Iliescu să mai cheme o dată minerii? Aaaa, uitasem, RMGC-ul are în solda lui doar câteva sute de bieţi sclavi, ultra-manipulaţi şi înfricoşaţi, clipă de clipă, că vor fi daţi afară dacă nu fac frumos, nu se victimizează, nu reuşesc să impresioneze etc. La peste 15000 de oameni demonstrând duminica trecută şi, vă asigur, şi mai mulţi duminica viitoare… la ce fel de forţe de restabilire a ordinii vă referiţi?

    În fine… e simplu, dacă Ponta vrea un Taksim, o să-l aibă. Dar, spre deosebire de sălbatica Turcie unde un premier dement a reuşit să folosească forţa nepedepsit de comunitatea internaţională, România e în UE… cea mai mare greşeală tactică a acestui guvern ar fi să pună chiar şi un deget pe protestatari. Naţiunea asta atâta aşteaptă.

  10. Hai mă Pandele, nu mai fi așa rușinos… știam că lucrătorii de la RMGC (foști sau actuali) au mai mult tupeu. Hai, luminează-ne cu înțelepciunea ta!

  11. Pandele, ai scris mult si n-ai zis nimic. Ori vorbesti cu toti dintii, ori tii gura inchisa. Balmajeala nu o intelege nimeni. Nu mai polua comentariile.

  12. Scheletul unui dac înalt de zece metri, descoperit la Roşia Montană

    “HIPERBOREENII ŞI SHAMBALLA

    O descoperire senzaţională zguduie lumea oamenilor de ştiinţă. Istoria trebuie rescrisă.

    BOMBA

    În cursul lunii februarie 2012, o echipă de geologi, româno-canadiană, urmărind rămăşiţele filonului de aur la una dintre galeriile săpate de agatârşi în urmă cu 5.500 de ani la Roşia Montană au făcut din întâmplare o descoperire care ar putea răsturna toată istoria omenirii. Ei au descoperit la baza galeriei capătul rectangular al unei lespezi aurii care nu părea a fi o rocă naturală. După prelevarea unei mostre, din rezultatele analizei de laborator a reieşit că era vorba într-adevăr de o piatră compozită, obţinută din amestecul a 15% praf de granit, 30% wolfram şi 55% pulbere de aur de 50 de karate, după o tehnologie imposibil de reprodus în condiţiile ştiinţei actuale.

    HIPERBOREANUL

    Faptul este cu atât mai surprinzător cu cât galeria unde a fost semnalată lespedea, supranumită şi Galeria Hiperboreană şi aflată pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Roşia Montană, fusese cercetată în urmă cu 36 de ani, mai precis pe tot parcursul anului 1976 şi, datorită uluitoarelor descoperi arheologice şi antropologice practic de neconceput pentru acea vreme, ea a fost închisă şi apoi sigilată la comanda Securităţii. Printre mineri încă se mai vorbeşte în şoaptă despre această galerie şi nu sunt puţini cei ai căror taţi sau fraţi mai mari, foşti mineri la Roşia Montana, care au luat parte la consolidările şi săpăturile arheologice din galerie la acea vreme, au dispărut de-acasă şi s-au întors bătuţi după câteva săptămâni. Între timp cei mai mulţi dintre ei au murit datorită bolilor profesionale. Cei patru martori rămaşi în viaţă nici măcar nu mai doresc să-şi amintească. Unul dintre ei, domnul Ion Moiş, fost şef de echipă pe timpurile acelea, după o îndelungă chibzuială, s-a hotărât totuşi să rupă tăcerea. Iată relatarea faptelor petrecute atunci, aşa cum le-a trăit martorul ocular Ion Moiş:

    „Poate că nu trebuia să zic nimic, că doară am jurat la comunişti, dar eu mă trag de fel din Albac, chiar din neamul de moţi al lui Avram Iancu, aşa că nu pot să tac. Uite cum a fost: în iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul şef şi am primit dispoziţie să redeschid, să consolidez şi să electrific vechea galeria 13, rămasă închisă încă de pe vremea austroungarilor, urmând ca după consolidare să vină doi tovarăşi geologi să prospecteze. Galeria era veche, rămasă aşa neexploată încă de pe vremea agatârşilor, care la vremea aceea scoteau din ea şi prelucrau aurul şi argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole înainte să ajungă romanii stăpâni pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum le plăcea lor să le spună. E drept că se văd urme de căutare şi din partea romanilor, dar este limpede că ei s-au lămurit foarte repede şi că au abandonat. Lucrările de consolidare şi electrificare au durat aproape până în vara lui 76 şi am avut nişte probleme cu golirea de apă a unei părţi a galeriei care se inundase. Atât vâlvele din mină cât şi electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am găsit şi un os spălat de ape, aşa de mare, cum nu ne mai fusese dat să vă niciodată. Nici ortacii mei nu mai văzuseră. După ce l-am arătat directorului minei acesta l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Roşia Montana, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Că unde era osul când l-am găsit? Că în ce poziţie? Că cine a mai fost cu noi în mină? Că cine mai ştie de existenţa lui? Câţi am intrat şi câţi am ieşit din şut în ziua aia? Mă rog, tot felul de întrebări aiuritoare ca să ne sperie şi să ne facă să tăcem. Am tăcut cu toţii evident iar după ce ne-a pus să semnăm declaraţiile, ne-au trimis înapoi în galerie. Acasă n-am suflat o vorbă. Mi-era frică pentru ai mei.
    Atunci când treaba noastră a fost terminată au intrat în mină doi oameni de la Bucureşti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu ştiu, dar aşaaa… ca la vreo săptămână, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tânăr, cu o cicatrice la ochiul stâng, care a zis că e arheolog. La două zile după el au venit o echipă întreagă de civili daar şi câţiva arheologi cu nişte echipamente cam ciudate, împreună cu un echipaj de Miliţie care a blocat accesul la galeria 13 şi a început să ne controleze nouă legitimaţiile la poartă. După încă vreo lună jumate am fost chemaţi din nou, eu şi ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidări şi care deja semnasem declaraţiile, să cărăm sterilul din fundul galeriei 13 şi să-l scoatem cu vagonetele afară din mină.

    Atunci am văzut grozăvia. Arheologii scoseseră la iveală din stâncă un schelet uriaş, cam de 10 metri lungime, care zăcea pe o parte cu picioarele strânse. Osul pe care îl găsisem eu era legat cu o fundă roşie şi de-abia atunci am văzut că era de fapt o vertebră. Mamă da’ ce mai vertebră! Civilii se foiau de colo-colo! Unii îşi notau câte ceva din ce ziceau arheologii, alţii făceau poze cu blitzul. Ziceau ceva de unu Densuşianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul sare cu gura mare că să-şi vadă ăla cu Densuşianu de treabă, că Densuşianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu şi cu securitatea. Altul, şi ăsta era arheologu cel tânăr, că l-am recunoscut după cicatrice, a scapat una cum că scheletu ăla era de hiperborean şi că ar putea fi chiar strămoşul nostru! „ Nu se poate tavarişce! Ce hiperborean visezi!” – a răcnit la el unul gras în haine de piele şi cu accent rusesc! – „Omul se trage din maimuţă! Unde ai mai pomenit tu maimuţă de 10 metri? Gata! Ce s-o mai lungim!? Scheletul ăsta pleacă la Moscova!… Ia luaţi-l pă reacţionaru’ ăsta d-aici! Bîstro, bîstro!” Atunci ne-a cuprins groaza pe toţi. Doi gealaţi au sărit pe el, l-au legat şi l-au târât afară din mină. „Ia hai! Strângeţi, împachetaţi în lăzi şi duceţi totul la gară! Şi dacă mai suflă vreunul vreo vorbă v-arunc kaghebeu-n ceafă! ” Tot pe noi a căzut măgăreaţa cu strânsul şi cu căratul.
    S-a făcut dimineaţă când am terminat de împachetat, de cărat şi de urcat lăzile în tren. Dar nici pe noi nu ne-au lăsat să mai mergem acasă. Ne-au suit în două dube fără geamuri şi ne-au dus undeva. Unde?, nu ştiu…. Dar ştiu că am mâncat bătaie vreo săptămână încheiată şi că m-au pus să semnez că n-am văzut şi că nu cunosc nimic, că am un unchi legionar care e bandit şi împuşcă securişti prin munţi şi mi-au zis că dacă suflu vreo vorbă îmi saltă nevasta şi copiii iar pe mine mă bagă în puşcărie. Am semnat şi am tăcut, ce era să fac…!? Nici cu ortacii mei pe care i-am întâlnit din nou la mină nu am mai vorbit despre asta.

    Ceva de bine totuşi mi s-a întâmplat după aceea. La o săptămână după ce m-am întors la mină, unul de-l aveam mereu coadă după mine când intram şi ieşeam din şut, a venit la birt şi s-a aşezat la masa mea. Cinstit să fiu când l-am văzut mi-a îngheţat sângele în vine. „Uite Ioane, – mi-a zis -, şi eu sunt moţ ca şi tine. Şi tot ca şi la tine, neam de neamul meu au fost băieşi la Roşia Montana. Am fost acolo când s-a descoperit scheletul uriaşului. Acum e la Moscova. Eu ca şi tine am fost martor. Ia plicul ăsta şi păstrează-l ca pe ochii din cap. Înăuntru ai poză. Să ştii de la mine că acolo în galerie se afla scheletul unui dac hiperborean, strămoş de-al nostru. Păstrează poza şi arat-o nepoţilor tăi. Eu nu ştiu dacă scap pentru că am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar pe noi ăştia din securitate care nu ne speriem aşa de uşor, de noi se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu mă cunoşti. Nu ţi-am dat nimic! Ai priceput?” „Da, am priceput!”. S-a ridicat şi a ieşit repede pe uşă. Doar două zile l-am mai văzut cum păşea ca o umbră în urma mea, apoi nu l-am mai văzut niciodată . Dar mai am în schimb poza cu hiperboreanul de la el”.

    LESPEDEA

    Dar să revenim la lespede…
    Ne aflăm în luna aprilie 2012. În urma discuţiilor purtate cu uşile închise la Ministerul Minelor Petrolului şi Geologiei, partea canadiană a opinat ca această descoperire să nu fie făcută publică iar galeria să fie închisă de urgenţă. Partea română a fost de acord cu păstrarea secretului însă a insistat să continue cercetările şi să trimită o a doua echipă, de data aceasta de arheologi condusă de un arheolog bătrân cu o cicatrice în colţul ochiului stâng. Timp de trei luni, săpăturile în jurul lespezii s-au derulat în secret, rezultatul fiind decopertarea integrală a lespezii. Nu a durat foarte mult deoarece deasupra lespezii se aflase cu 36 de ani în urmă scheletul uriaşului dac hiperborean, aflat acum la Moscova iar parte din munca cu săpatul rocii şi cu decopertarea o făcuseră arheologii de atunci. Măsurătorile au scos la iveală faptul că lespedea, perfect şlefuită, avea o lungime de 12 metri, o lăţime de 6 metri şi o înălţime de 3 metri, cântărind cu aproximaţie 1700 de tone, cu 100 de tone mai mult decât a fost estimată “piatra femeii insarcinate” respectiv lespedea descoperită la Baalbek, numai aurul conţinut în ea reprezentând cca. 900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decât s-ar fi putut obţine prin reciclarea integrală timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Roşia Montană în urma exploatărilor aurifere, şi de 150 de ori mai mult decât tot aurul extras de la suprafaţă şi din toate galeriile de agatârşi pentru daci, apoi de romani, apoi de austroungari şi de români la un loc.

    Zona a fost imediat închisă cu gard de sârmă ghimpată şi pusă sub pază militarizată iar săpăturile preliminare pentru forarea unui puţ cu diametrul de 12 metri care să ajungă până la lespede au demarat la începutul lunii mai 2012.

    La sfîrşitul lunii iunie, mai precis pe data de 23 ale lunii, lespedea a fost scoasă la suprafaţă, segmentată în 80 de calupuri egale, încărcată în containere şi transportată de urgenţă noaptea, sub escortă militară către o destinaţie necunoscută. Totuşi există unele informaţii din surse demne de încredere, din care rezultă că fragmentele containerizate au fost predate Combinatului Siderurgic SIDEX Galaţi şi că au deja topite şi transformate în lingouri de aur şi wolfram, dar locul secret unde se află ele depozitate acum încă nu se cunoaşte.

    SCRIEREA DACICĂ VECHE

    Faptul că lespedea a dispărut şi nu s-a păstrat nici măcar o fotografie a ei este lesne de înţeles. Un lucrător care a participat la dezmembrarea ei suţine că există totuşi un set de fotografii care au fost făcute de către un bătrân arheolog român de prestigiu, care au fost date spre studiu unui paleolingvist şi care, a atras atunci atenţia autorităţilor că lespedea prezintă o valoare culturală şi istorică inestimabilă pentru poporul român şi pentru întreaga umanitate şi în orice caz incomensurabil mai mare decât valoarea ei economică. Pentru argumentarea afirmaţiei arheologul a prezentat atunci câteva fotografii ale lespezii în care se putea observa că toată suprafaţa ei era acoperită de o scriere în basorelief, de un verde smarald, total necunoscută după spusele paleolingvistului, dar cu probabilitatea cea mai mare de a fi pelasgă, dispusă în trei şiruri paralele care porneau din partea stângă sus şi şerpuia în diagonală încolăcindu-se în spirală în jurul unui cap de lup, şi sfârşind apoi la baza ei, în colţul din dreapta. Se pare că autorităţile române au rămas insensibile la aceste atenţionări şi dovezi şi au dispus tăierea şi topirea lespezii, urmând ca după vânzarea aurului să verse la vistieria Statului contravaloarea procentului de 19,31% negociat cu partea canadiană, conform contractului de exploatare a aurului şi a metalelor rare ale zonei.

    SHAMBALLA ?

    „Lucrurile însă au devenit de-a dreptul uluitoare atunci când, – declară de data aceasta reputatul arheolog, al cărui nume din motive de siguranţă personală nu-l putem face public – la ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de puţ cu diametrul de 4 metri în interiorul căruia cobora o scară elicoidală ale cărei trepte erau săpate în pereţii puţului, de parcă fuseseră tăiate cu laserul. Din interiorul puţului emana o lumină lăptoasă, violacee. Deşi cei câţiva lucrători, geologi şi arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii şi-au revenit după o vreme din uimire, totuşi înafara paleolingvistului care s-a precpitat ca un apucat pe scări în jos, nimeni nu a mai avut curajul să coboare şi să verifice ceea ce se afla în puţ, iar a doua zi a fost deja prea târziu. Am aşteptat cu toţii ca paleolingvistul să apară, dar el nu s-a mai ridicat la suprafaţă. Peste noapte, SRI-ul şi armata au acoperit cu scânduri intrarea în puţul care ducea spre interiorul muntelui şi-apoi au turnat ciment şi au sigilat-o. A doua zi au fost închise gura puţului exterior precum şi intrarea în galeria săpată in vremuri imemoriale de către agatârşi. Tot a doua zi, eu, dimpreună cu toţi martorii care au asistat la prelevarea lespezii, a descoperirii puţului din adâncul minei, precum şi cei care au participat la ştergerea urmelor, am fost puşi să semnăm nişte documente care garantau păstrarea Secretului de Stat şi-apoi am plecat cu toţii speriaţi înapoi pe la casele noastre, care-ncotro.”

    La sediile Ministerului Minelor Petrolului şi Geologiei şi al Institutului de Arheologie din Bucureşti, aşa cum de altfel era şi de aşteptat, nimeni nu ştie nimic. Peste toate aceste evenimente s-a aşternut tăcerea. Există unele voci carea firmă că persoane suspuse de la Guvern au muşamalizat toată afacerea şi că bancherii elveţieni îşi freacă mâinile satisfăcuţi. Ultima dată când s-a mai putut discuta cu bătrânul arheologul şi cu lucrătorul martor a fost în după-amiaza zilei de 28 iulie 2012. După această dată aceşti doi martori care s-au expus şi au rupt tăcerea nu au mai putut fi găsiţi la domiciliu. De fapt ei nu au mai putut fi găsiţi nicăieri. Vecinii povestesc ceva despre nişte ridicări cu dubele, cu agenţi mascaţi în miez de noapte, dar nici acest lucru nu este prea sigur.

    ÎN ATENŢIA CITITORILOR!

    Dacă veţi avea vreodată curiozitatea să vă aventuraţi singuri prin pădurile din jurul Sarmisegetuzei Regia, să nu vă miraţi dacă veţi întâlni un om cu o privire luminoasă, violacee, care susţine că a fost în Shamballa şi că ştie un tunel pe sub Sarmisegetuza care duce către minele de aur de la Roşia Montană. Iar dacă începe să vorbească într-o limbă necunoscută, probabil pelasgă, ascultaţi-l cu atenţie, chiar dacă nu înţelegeţi ce spune în acel moment. Va veni o vreme când veţi pricepe.

  13. Oamenii sunt pasivi pentru ca nu inteleg cum ii afecteaza pe ei, personal, tunul de la Rosia Montana.
    Noi, cetatenii, platim impozite si taxe statului. Cea mai evidenta este TVA. Daca nu ar exista TVA, am plati la cumparaturi 100 de lei fata de 124 de lei cat platim acum. 24 de lei se duc in vistieria statului, 100 de lei la comerciant. Dar platim multe alte taxe, peste 300 la ultima numaratoare (impozit pe venit, impozit pe profit, impozit pe salarii, impozit pe casa, impozit pe teren, impozit pe masina, taxa de mediu la masina, accize etc.). Statul primeste acesti bani de la noi, cetatenii, ca sa faca cu ei ceva in folosul nostru.
    Insa conducatorii tarii folosesc banii statului ca sa dea tunuri. Ce inseamna un tun? Un tun este atunci cand statul incheie un contract pagubos cu un smecher. Smecherul se-ncarca de bani si da o parte si alesilor nostri care au facilitat semnarea contractului. Acestia fiind banii nostri, care ar trebui folositi pentru educatie, pentru sanatate, pentru astupat gropi, pentru autostrazi, in contracte avantajoase pentru noi.
    Asta inseamna un tun.
    Proiectul minier Rosia Montana este un tun pentru ca vom instraina aceste zacaminte, urmand sa primim numai o redeventa de 6% din valoarea lor, iar participarea la profit de 25% nu inseamna nimic. Compania lacomiei are deja o pierdere foarte mare acumulata din 1995 si pana acum si profitul, daca va exista, poate fi adus la zero prin inginerii financiare simple (facturi de la furnizori umflate) sau mai complicate. 25% din zero egal cu zero. Asadar, alesii nostri au semnat un contract prin care vindem un activ valoros la un pret egal cu 6% din valoarea lui de piata. Acest lucru face din proiectul minier de la Rosia Montana un tun.
    Spre deosebire de alte tunuri pe care le-au mai dat alesii nostri, acest tun de la Rosia Montana mai are niste consecinte, foarte grave:
    – incalcarea dreptului de proprietate al locuitorilor din Rosia Montana care sunt fortati sa-si paraseasca gospodariile si sa plece;
    – distrugerea patrimoniului cultural din zona. Rosia Montana este cea mai veche localitate atestata documentar din Romania. Aici exista marturii arheologice ale traiului oamenilor de peste doua mii de ani. Rosia Montana va fi rasa de pe fata pamantului daca exploatarea minereurilor va avea loc;
    – distrugerea mediului natural, prin despadurirea zonei, prin distrugerea solului si prin crearea unui lac imens de steril cu continut ridicat de cianura.
    Concluzia mea: proiectul minier de la Rosia Montana este un tun cu consecinte foarte grave, o teapa imensa pe care conducatorii tarii ne-o dau noua, pentru ca ei sa-si ia spagile.
    Oameni buni, nu mai fiti pasivi! Nu lasati politicienii sa fure bani din buzunarele voastre prin acest tun de la Rosia Montana! Si nici prin alte tunuri!
    Desteptati-va, romani!

  14. România contraatacă. Petrică Resources vrea să exploateze aur cu cianuri lângă Toronto

    O companie românească a preluat modelul canadienilor de la Gabriel Resources şi intenţionează să exploateze aur undeva lângă Toronto.
    Proaspăt înfiinţata companie de minerit Petrică Resources, cu capital integral privat românesc a depus deja dosarul pentru o exploatare la suprafaţă de 30.000 km pătraţi, într-o zonă protejată din Canada.
    “Am discutat cu liderii politici canadieni, le-am explicat că metoda de exploatare prin cianurare e cea mai sigură şi cea mai profitabilă şi tot ce le cerem e să ne lase să dăm drumul la treabă, singura lor obligaţie fiind să gestioneze lacul de reziduuri pe care îl va lăsa în urmă exploatarea”, explică Decebal Popescu, inginer de la Petrică Resources.
    Potrivit companiei româneşti, dimensiunile gropii care va rămâne în urma exploatării sunt minuscule în comparaţie cu suprafaţa Canadei.
    “Impactul de mediu e infim. Abia dacă afectăm 1 la mie din teritoriu, iar beneficiile pentru economia Canadei ar fi importante. Le dăm 6% din tot ce găsim, mai puţin aurul. Prin contractul pe care l-am propus Canadei am menţionat că în cazul în care ne refuză trebuie să ne plătească 4 miliarde de dolari, deci oricare ar fi răspunsul eu zic că ne-am aranjat pe viaţă”, a mai declarat Decebal Popescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *