Stimate domnule Alexandru Lăzescu,
Stimată doamnă Ada Meseşan,
Stimată doamnă Anne Jugănaru,
Stimate domnule Cătălin Baba,
Stimate domnule Claudiu Brânzan,
Stimate domnule Cristian Niţulescu,
Stimate domnule Karen Attila Sebesi,
Stimată doamnă Lucia Hossu Longin,
Stimată doamnă Nicoleta Nicolicea,
Stimate domnule Paul Călin Botez,
Stimate domnule Raico Cornea,
Stimate domnule Sorin Burtea,
Stimate domnule Traian Bărbulescu,

Faceţi, împreună, parte dintr-un grup de decizie foarte important pentru ‘sănătatea’ societăţii româneşti actuale. Televiziunea Naţională trebuie să fie totodată un instrument de informare corectă şi echilibrată, şi unul de reflectare/ educare a simţului civic şi/ sau societăţii civile, atâta câtă şi cum o avem.

Mă adresez, aşadar, în nume personal (dar cu convingerea că poziţia mea e larg împărtăşită) fiecăruia dintre Dvs. personal, ca şi colectivului pe care îl constituiţi, spre a-mi semnala totala nemulţumire şi radicala dezaprobare faţă de felul în care TVR a reflectat, în întreaga perioadă începând cu mijlocul lui iulie a.c. (momentul descărcării de sarcină arheologică prin semnătura ministrului Hunor), dar cu precădere în ultimele săptămâni (de când noile reclamele RMGC supraintitulate “scrisoare către România” au pătruns masiv şi pe posturile Dvs.), desfăşurarea ‘ostilităţilor’ în cazul Roşiei Montane.

Mai precis, doresc să acuz în mod explicit cenzura cvasi-completă pe care posturile Dvs. au exercitat-o în privinţa acţiunilor organizate de societatea civilă, dar şi în mediul academic, împotriva proiectului RMGC, în săptămâna 7-13 noiembrie.

În primul rând, ocuparea clădirii fostului hotel “Continental/ New York” din Cluj-Napoca a fost prezentată (din neatenţie, presupun) doar în programul de ştiri de dimineaţa, când reprezenta o noutate extraordinară (şi chiar şi atunci, scurtul interviu luat unuia dintre ‘ocupanţi’ a fost cu grijă contracarat de către moderatorul/ crainicul emisiunii, care remarca ironic numărul redus al celor care se găseau, de fapt, în clădire la acel moment) şi într-o emisiune în limba maghiară de pe postul local (ceea ce semnalează, cred, un mai mare profesionalism din partea acestui… colectiv al TVR Cluj). Impresia mea este că s-a procedat astfel în aşteptarea unei rezolvări a situaţiei: dacă ocupaţia ar fi continuat, probabil că posturile Dvs. s-ar fi văzut nevoite, în cele din urmă, să o prezinte din nou; cum, însă, intervenţia în forţă (şi cu radicale vicii de procedură) a poliţiei a dus la îndepărtarea ‘pericolului’, toate instituţiile importante de media au răsuflat uşurate şi au abandonat subiectul.

În opinia mea, prima ocupare ‘românească’ a unei clădiri părăsite nu în scopul devalizării sau al locuirii, ci pentru a exprima o opinie civică ar fi constituit, pentru orice jurnalist profesionist, o ştire de (reluat în) prime time; de altfel, reporterii şi camerele tuturor televiziunilor au fost acolo.

 

Stimate doamne, stimaţi domni,

printre promo-urile Dvs. la TVR Info există, cum probabil ştiţi, un mic clip care descrie traseul ştirilor de pe teren, prin camera de luat vederi, în studio şi apoi, prin televizor, în casa ‘beneficiarului’. E un promo care vrea să sugereze profesionalismul, onestitatea şi mai ales transparenţa instituţiei Dvs. de presă. Sunt nevoit, aşadar, să-mi exprim surprinderea că, în cazul anumitor ştiri şi evenimente, foarte promiţătoare ‘pe teren’ şi ‘în realitate’, acest traseu se întrerupe subit undeva între studio şi televizoarele noastre.

Din păcate, ocuparea “Continentalului” a fost doar un prim eveniment dintr-un şir de întâmplări cenzurate. Cea mai gravă abatere de la regulile elementare ale jurnalismului a fost comisă de posturile Dvs. miercuri, când în mai multe localităţi din ţară s-a protestat în faţa studiourilor locale ale TVR. Oamenii au venit, la Bucureşti şi Cluj, dar şi în alte părţi, să-şi exprime nemulţumirea faţă de ‘politica’ de ştiri a posturilor Dvs. purtând plasturi pe gură. Cum probabil bine ştiţi, la Bucureşti s-au produs reţineri, oamenii au fost bruscaţi, ridicaţi şi duşi ‘cu duba’ la secţiile de jandarmerie pentru vina de, citez din înţelepciunea unui jandarm timişorean, a se fi aflat “în faţa televiziunii cu gura astupată”.

Cunoaştem tentativa de scuze şi declanşare a unui dialog pe acest subiect a D-lui Alexandru Lăzescu; am fi apreciat, poate, mai mult acest gest dacă el nu ne-ar fi fost adresat, ‘pe uşa din dos’, cvasi-neoficial, exclusiv în mediul electronic. Acestea nu sunt scuze publice, e, în opinia mea cel puţin (dar şi aici sunt convins că mulţi cetăţeni vor avea aceeaşi părere), o tentativă destul de stângace de a stinge un conflict care, afişat, ar pune instituţia Dvs. într-o lumină defavorabilă. De aceea, ţin să amintesc Directorului TVR că are la dispoziţie un mijloc de informare în care ar fi fost mult mai nimerit să prezinte evenimentele şi să sublinieze non-alinierea instituţiei la acţiunea Jandarmeriei: e vorba chiar de… televizoarele românilor.

Ca să fiu bine înţeles: putem crede că nu cei de la TVR sunt vinovaţi pentru ridicarea de pe stradă a unor oameni şi paşnici, şi… extrem de tăcuţi (reamintesc: cu plasturi pe gură); dar este vina TVR că nu a spus nimic despre aceste evenimente pe post.

În fine, spre sfârşitul săptămânii, în toată ţara începuseră a se desfăşura mai mici sau mai mari evenimente de protest – cum ar fi, spre a da doar exemplul cel mai spectaculos, sinuciderea cu cianură – desigur, simbolică – a peste 300 de oameni în cea mai importantă piaţă publică din Cluj. Şi acest eveniment şi-a avut corespondentul în Capitală – aşa încât scuza potrivit căreia toată presa locală era ocupată cu primarul Apostu e, în opinia mea, îndoielnică.

Şi, mai cu seamă, în zilele de vineri şi sâmbătă s-a desfăşurat, tot la Cluj, o conferinţă ştiinţifică internaţională organizată de UBB, Academia Română şi ICOMOS România şi dedicată în întregime problemei ‘Roşia Montana’. Dacă presa on-line a preluat şi prezentat pe larg concluziile acestei conferinţe, TVR a preferat, din nou, să treacă sub tăcere până şi existenţa acestui eveniment. În condiţiile în care mai toţi politicienii României, începând cu Preşedintele Băsescu şi Prim Ministrul Boc şi încheind cu ‘purtătorii de stindard’ ai opoziţiei actuale, au exprimat dezideratul consultării specialiştilor pentru a se putea lua o decizie în această problemă, faptul că Televiziunea Naţională s-a arătat oarbă, surdă şi mută la acest eveniment îmi pare, şi el, a fi profund suspect.

Nu pot decât să deduc că, pentru TVR, specialiştii Academiei Române de Ştiinţe sunt mai puţin specialişti decât cei ai (grupului de… PR intitulat) Oxford Policy Management, a căror opinie era menţionată, până de curând, la începutul clipurilor publicitare ale RMGC.

 

Stimate doamne, stimaţi domni,

înţeleg, în oarecare măsură (deşi nu pot deloc să-l aprob) comportamentul televiziunilor ‘comerciale’ din România, pentru care veniturile din publicitatea RMGC par a fi destul de importante pentru a justifica adăugarea, la difuzarea spoturilor, a unei aprige cenzuri privind poziţia opozanţilor proiectului. Televiziunile pe care le-am pomenit se află, fireşte, în culpă morală, dar nu neapărat şi în culpă contractuală (ca prestatori de servicii) faţă de publicul lor. Dar TVR este o instituţie întreţinută din fonduri publice tocmai pentru a preveni subordonarea ei faţă de interese (economice? politice?) private sau partinice. Sunt scandalizat de comportamentul instituţiei pe care o conduceţi nu doar ca ‘simplu cetăţean’, ci şi ca plătitor al unei taxe din care chiar şi Dvs., membrii Consiliului de Administraţie, vă obţineţi o parte din venituri.

Vă solicit, aşadar, respectuos, a vă exprima public, transparent şi personal poziţia privitor la calitatea trecută, actuală şi viitoare a reflectării subiectului Roşia Montana de către instituţia Dvs. de presă; mai mult, vă rog să începeţi a face demersurile necesare pentru a recalibra această ‘balanţă’, în opinia mea inacceptabil de dezechilibrată, cu care aţi operat, în ultima vreme, raportat la întreagă această problemă. Mai ales în condiţiile în care, acum câteva zile doar, vă lăudaţi cu un sondaj de opinie din care reieşea că instituţia Dvs. reflectă, mai bine decât oricare alta, “agenda cetăţeanului”.

Vă asigur că problema Roşiei Montane e cea mai arzătoare şi la zi problemă a societăţii civile româneşti. Ar fi păcat, ca jurnalişti profesionişti, să continuaţi a o rata. Cu sau fără sistem.

 

Cu stimă şi încredere,
Cornel Vîlcu, Cluj-Napoca.

 

p.s. Vreau să mulţumesc, tot aici, reporterilor şi oamenilor ‘de teren’ ai TVR, mai ales celor ai studioului local Cluj-Napoca, pe care i-am văzut făcându-şi datoria şi înregistrând mai fiecare dintre evenimentele pomenite mai sus. Regret din toată inima faptul că munca Dvs. este minimalizată / anulată prin decizii luate ‘de deasupra’ şi îmi exprim, sincer, speranţa că într-o zi întreaga instituţie va demonstra profesionalismul pe care l-aţi arătat, constant,’la faţa locului’.

 

Conținutul acestei rubrici nu reflectă în mod obligatoriu poziția oficială a organizației ActiveWatch. Așteptăm articolele dumneavoastră. Aveți responsabilitatea să verificați informațiile pe care le publicați și să respectați valorile și misiunea ActiveWatch.

Articolul are 5 comentarii

  1. las ca cel mai bine se vede in spoturile de la tv — ca acolo se afala defapt numai o mana de oameni —- caruia nu se supun restul cetatenilor —- eu sunt pentru si pro-spoturilor Rosia Montana — este ca si cum isi taie craca singuri reprezentatii Gold Corporation / eu sunt pt exploatare Rosiei Montane – daca 60-70% din aur ne ramane noua , altfel sunt impotriva , iar sa dam de lucru la o mana de oameni care se afla in Rosia Montana – nu sunt deacord , iar asta se vede in clipurile Tv … etc .

  2. 🙂

    “Monitorizarea solicitărilor arată un interes crescut al publicului faţă de evenimentele sportive, emisiunile de divertisment, producţiile coreene sau pentru datele de contact ale angajaţilor TVR implicaţi în producţia de televiziune.”. Interes crescut pentru productii coreene?

  3. Pingback: Un răspuns la “răspunsul” TVR : Blogul ActiveWatch

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *