O naţiune somnambulică

Românii au, în continuare, o imensă încredere în biserică, armată, servicii etc.

Românii sunt tradiţionalişti. O formă mai răutăcioasă de exprimare ar fi: românii sunt înceţi la minte, cel puţin atât cât e vorba de istoria (percepţiei) instituţiilor – dar, de îndată ce am lansat-o, o şi retrag. Nu cred că e vorba de prostie, e vorba mai degrabă de idealism – în sensul destul de periculos al unei bunătăţi plină de cuminţenie. Pe de o parte, le oferim instituţiilor prezumţia de nevinovăţie (pe care, cum vom vedea, serviciul ‘secret’ despre care vorbesc acum ne-a retras-o… dacă ne-o fi acordat-o vreodată); pe de altă parte, lipsa noastră de interes în a monitoriza, discuta, critica activitatea acestora ţine de o fundamentală lene. Lăsăm enorm de mult din controlul vieţilor noastre în seama statului şi a “organelor” sale – printre care mi-e teamă că percepţia noastră publică, încă grozav de incultă privitor la bazele democraţiei, include şi biserica.

Dezmăţul Bisericii

Aşa s-ar putea, probabil, explica lipsa de reacţie… ce spun? mai-mult-decât-probabila reacţie pozitivă a majorităţii la o enormitate cum e cea de mai jos. În documentul programatic Ortodoxia transilvană în confruntare cu secularismul de azi, adoptat de Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului, întrunit la Mânăstirea Bârsana în 29 iulie, stă scris negru pe alb:

“Credem că este necesară o implicare mai mare a preoţilor în conducerea comunităţilor locale și oferirea de asistenţă la luarea unor decizii. De multe ori, după săvârșirea ritualului de vot, comunităţi întregi sunt lăsate în voia arbitrariului sau bunului plac al unor grupuri de interese sau organizaţii de partid care nu mai vor să asculte vocea poporului. Fără să facă parte din partidele politice, preoţii pot și trebuie să se angajeze și să militeze pentru promovarea valorilor unei comunităţi, a unor proiecte comunitare esenţiale și chiar a liderilor sau a unor organizaţii de orice fel care servesc binele comunitar in cel mai mare grad. /…/ Este clar că în multe comunităţi Biserica noastră Ortodoxă este nedreptăţită de deciziile unor lideri comunitari care, personal, au o altă confesiune sau au identitate religioasă incertă, ori aparţin de alte etnii. În aceste condiţii, considerăm că trebuie să luptăm pentru ca enoriașii noștri, majoritari sau nu, să-și câștige drepturi egale și decizii în conformitate cu legile în vigoare. Prin urmare, Biserica noastră va trebui să se manifeste activ pentru a sprijini oameni și proiecte care corespund cu viziunea majorităţii privind viitorul comunităţii.”

Acum, ca semiotician de meserie, pot să vă spun că expresia “după săvârşirea ritualului de vot”, o mândreţe de act ratat, ar merita doar ea volume de comentarii. Să ferească Dumnezeu ca democraţia să arate aşa cum o gândesc minţile (deformate “profesional”) ale acestor oameni. Cât despre incriminarea in corpore şi din oficiu (nu dăm nume, toţi sunt la fel!) a adepţilor altor confesiuni, a ateilor şi mai ales a membrilor altor etnii, ea balansează pe muchia foarte subţire între ridicol şi neofascism. Iar acesta nu e textul vreunuia dintre apocaliptico-isteroizii pripăşiţi pe lângă Război întru Cuvânt, pe care îi putem înţelege că fac şi ei o pâine fundamentalist-extremistă în apropierea unui site de spiritualitate ortodoxă – ci, vai! un document cum nu se poate mai oficial al BOR.

Cum cu toţii am putut vedea. nici un păcat nu e sancţionat cu mai multă energie (şi pe drept cuvânt), din punctul de vedere al bisericii, decât dezmăţul. Toate ca toate, dar să nu te întinzi, în ochii întregii lumi, la o atitudine indecentă şi care îndeamnă explicit la păcat… cu excepţia, descoperim acum nu foarte stupefiaţi (căci complicitatea cu Puterea, chiar şi în comunism, ca şi megalomania instituţiei ne sunt demult cunoscute), a însăşi BOR, care n-are nici o jenă să se lăbărţeze peste zona laică a statului şi administraţiei, suindu-se în pat cu… politicieni recomandaţi.

Dacă însă trafaletul care nu e trafalet s-a plimbat deja pe monitoarele şi alte scule electronice ale unei televiziuni, de ce n-ar fi el folosit şi la lipirea de afişe electorale?

Stupoarea militară

Am făcut armata înainte de ’89. A fost, de la un capăt la celălalt, o iniţiere în umilinţă, în îndurarea batjocurii unor veleitari superiori în grad şi funcţie, în minciuna grosolană (unităţile de atunci nu aveau nici o capacitate operaţională, erau prost hrănite, fără echipamente, demoralizate, în orice confruntare reală ar fi fost spulberate în câteva minute), dar şi, printr-un singur exemplu minunat, dureros de frumos, în onoarea militară.

Am avut un comandant de pluton foarte tânăr, un ofiţer ‘de modă veche’, entuziast şi naiv, care a reprezentat încarnarea tuturor idealurilor milităriei. Dintre toate ‘cadrele’ unităţii militare cu pricina, el este cel care la Revoluţie s-a vârât, împreună cu soldaţii lui cei mai de încredere, unde era mai greu, şi fireşte că au murit ucişi de gloanţe româneşti. Vreau să fiu bine înţeles, nu îl desconsider, nu îl cred fraier, dimpotrivă; sunt convins că până şi un singur om de atâta puritate, curaj, dăruire merită, deja, existenţa unui Rai – a unui soi de veşnice plaiuri de vânătoare ale militarilor “adevăraţi”.

Sper că armata actuală, mică şi profesionistă, e cu totul altfel, se distanţează net de mascarada la care am luat noi parte. Dar nu mă pot abţine să nu observ că există un corp militar în care selecţia inversă, lipsa de inteligenţă, încălcarea legilor şi drepturilor persoanelor, urmată de blocarea oricărei comunicări au devenit regulă de viaţă. Mă refer, cred că aţi ghicit deja, la Jandarmeria Română.

Poliţia Română a fost demilitarizată ca urmare a unor condiţii explicite impuse de Uniunea Europeană. Nu poţi avea, în sfera civilă, grupuri de persoane înarmate care ‘fac dreptate’ conform unor ordine şi regulamente oculte, fără a da socoteală pentru abuzuri – aşa cum funcţionarii publici sunt obligaţi. Aşadar, pomenita demilitarizare a fost un act necesar de democratizare a societăţii/ a instrumentelor statului. Ca în multe alte privinţe, însă, România s-a prefăcut doar a respecta regulile (cel puţin pe cele de faţadă) ale ‘clubului continental’, pentru că în realitate şi-a înfiinţat un alt braţ înarmat de tip militar. Cine studiază Legea Jandarmeriei va constata uşor cât de ambigue şi, mai cu seamă de superflue (inutile, ‘de umplutură’) sunt sarcinile acesteia şi va înţelege de ce ea s-a transformat, în ultimii ani mai ales, în instrument de opresiune al Statului şi al vremelnicelor autorităţi locale… asta când nu e de-a dreptul corp de agenţi de pază ieftini pentru o corporaţie, care bagă populaţia în lagăr, ca în cazul Pungeşti.

Iată motivul pentru care eu, personal, aş recomanda multă, multă prudenţă în entuziasmarea faţă de militari. Da, există acolo o poveste foarte frumoasă, despre dragoste de ţară şi drapel, onoare, sacrificiu – despre care vă pot confirma, tot din experienţă personală, că nu sunt vorbe în vânt, pentru că îşi găsesc oameni dăruiţi (în ambele sensuri ale cuvântului) care le încarnează. Dar există în gândirea militară o stupoare inerentă, provenită din însuşi sistemul ierarhic, cu ordinele lui stricte, care, vorba aceea, se execută, nu se discută. Obscuritatea şi efectele nete ale deciziilor/ acţiunilor desfăşurate sub acoperirea acestui sistem pot deveni periculoase atunci când îşi depăşesc limitele şi invadează viaţa cetăţenească de zi cu zi.

Serviciile cui?

“Avem mii de minute (gratuite), toate ascultate”, zicea un banner, în timpul mişcărilor legate de Roşia Montana – o glumă care, vorba aceea, acum se îngroaşă. Şi tot protestele pomenite au dus la consemnarea unui fapt care, cred eu, e de o gravitate fără precedent. Convocat să dea o poziţie oficială a instituţiei pe care o reprezintă, şeful SRI, George Maior, ne-a spus tuturor că nu existau informaţii privind implicarea politicienilor în promovarea RMGC, în schimb cel puţin unii dintre noi, cei din stradă, eram cu siguranţă eco-anarhişti… purtători, adică, ai unei etichete care, într-o lume general-luminată de Marele Licurici, e aproape sinonimă cu terorismul.

E momentul din care eu unul, dacă tot fusesem desconspirat, am adoptat lozinca explicită din titlul prezentului text: SRI, bite me! – una pe care aş recomanda cu căldură s-o folosim/ răspândim cât mai mult. Fiindcă, aşa cum am arătat mai sus, instituţiile care nu sunt contestate (mergând până la persiflare-ridiculizare, dacă e necesar… iar acum eu cred că este) se întind mai mult decât le e plapuma, iar în cazul serviciilor secrete această evoluţie e cum nu se poate mai periculoasă.

Mai cred şi că trebuie să contrabalansăm, cumva, laudele de-a dreptul onctuoase care li se aduc serviciilor mai peste tot, dar – pentru a da exemplul cel mai neruşinat – de către un Rareş Bogdan, un personaj a cărui notorietate publică e construită în întregime pe populism, fraze-şablon (“să nu uităm să iubim România în fiecare clipă” etc.) şi aparentă frondă. Aproape că nu e emisiune în care să nu fie pomenit SRI-ul, să nu ni se spună că dacă ţărişoara încă nu s-a destrămat, prăbuşit, nu a sucombat, e doar fiindcă serviciile noastre sunt mai bune şi patrioate decât ale tuturor duşmanilor externi.SRI

Această arătare-a-pisicii (vă rugăm să renunţaţi la drepturile individuale pentru binele Naţiei, în rest vă puteţi culca pe-o ureche, adevăraţii Patrioţi din cele 7 servicii veghează) e o procedură care îi poate prosti pe mulţi. Amintiţi-vă ce vă spuneam la început: românul e naiv, în psihologia lui frica şi complexul Stockholm pot face minuni.

Serviciul Român de Informaţii a fost, în ultima vreme, sorginte a două legi (încă nepromulgate, una din ele chiar atacată la Curtea Constituţională) cum nu se poate mai periculoase – una a percheziţiei informatice, cealaltă privind cartelele telefonice prepay şi conexiunile free-wi-fi. Puteţi găsi şi viziona, în cazul acestor iniţiative, şi “argumentaţia” venită dinspre SRI (în fiecare secundă în care noi dezbatem legea, ţ-sprezece victime ale criminalităţii pe Internet ‘şi-o iau’) – şi e, cred, necesar să luaţi aminte, fiindcă veţi vedea cu ochii voştri cum pun problema comunicatorii instituţiei.

SRI-ul fiind un serviciu secret, se vede foarte puţin din ce face el. Dar atât cât se vede este înspăimântător. E o tentativă de confiscare a vieţii civil-private, de supraveghere totală, fără a da socoteală nimănui. Iar dacă pretenţiile de control ale BOR sunt publice, explicite, de-demult cunoscute, deci mai puţin periculoase, punerea în practică a legilor supravegherii ar fi catastrofală. Ar însemna, pur şi simplu, ca să mă înţeleagă fără ambiguitate cititorii, că în orice moment orice lucru pe care îl faceţi/ scrieţi pe calculatorul personal poate fi văzut, în deplină legalitate, de altcineva, care n-are nevoie de nici un mandat pentru asta – şi apoi folosit împotriva voastră.

Dacă mai crede cineva că trebuie să ‘dăm pe spate’, ba chiar să aplaudăm pe alocuri existenţa şi activitatea Serviciilor, e treaba lui sau a ei. Eu unul cred că oricare cetăţean lucid trebuie să le spună: până aici. Vă băgaţi unde nu vă fierbe oala.

Deci, ca să nu repet expresia din titlu, ‘pre limba ei’ destul de vulgară, închei spunând aşa: SRI, rămâne cum ne-am înţeles!

Articolul are 4 comentarii

  1. Authors aren’t obliged to cover a registrztion fee, nor is it obliged to pay for another use of the site.
    If you want to llast longer inn bed and get more satisfying orgasm,s the above herbs combined can assist you do just that.
    It claimed to induce paroxysm within just four minutes.

  2. you are truly a just right webmaster. The website loading speed is amazing.
    It kind of feels that you’re doing any distinctive trick.
    Moreover, The contents are masterwork. you’ve performed a fantastic activity on this topic!

  3. Thanks for any other excellent post. Where else could anyone get that type
    of info in such a perfect means of writing? I have a presentation next week,
    and I am at the look for such info.

  4. Online products are extremely appealing, because the
    parts are really cool, none that you have seen in a auto parts store.
    Want to buy motorcycle parts to restore your machine.
    Also, it is important to think about who will most likely be using
    your Kawasaki PWC.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *