[UPDATE (28 februarie, ora 23) – aşa cum a remarcat şi prietenul Mihai Goţiu şi cum îmi atrage atenţia, în comentarii, şi Andrei (căruia îi mulţumesc în mod special), una dintre afirmaţiile cele mai ‘tari’ ale mele de mai jos e greşită. A existat o televiziune cu acoperire naţională care a spart embargoul şi a prezentat/ discutat demonstraţia de la Bârlad: e vorba despre Digi24. Toată admiraţia mea pentru acest gest de normalitate, şi scuze atât cititorilor, cât şi postului cu pricina, mai ales că, zappând printre televiziuni la ora protestului am omis să mă uit şi la el.]

În iunie 2012, în cadrul unei dezbateri organizate, la Eco-TIFF Cluj după proiecţia filmului Gasland, le vorbeam colegilor şi prietenilor din mişcarea românească împotriva fracturării hidraulice despre temerile mele privitoare la viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat al cauzei lor civic-ecologice. La momentul respectiv, situaţia părea a fi cum nu se poate mai bună; eram la nu foarte multă vreme după protestele masive din mai multe localităţi (mai ales cele de la Bârlad), aveam un guvern USL venit la putere inclusiv în baza promisiunii că niciodată gazele de şist nu vor fi exploatate în ţara noastră – în fine, totul părea a indica o reacţie sănătoasă de apărare a societăţii româneşti împotriva unei agresiuni… personal, mai că îmi venea atunci (astăzi mă bucur că n-am făcut-o) să spun, fericit, că e prima reacţie ‘imunitară’ normală a poporului nostru altfel-adormit şi a autorităţilor care, în fine, îşi respectau alegătorii.

Cum, însă, am ceva experienţă din Campania Salvaţi Roşia Montana, mă tem că am funcţionat, în respectiva discuţie, ca o cobe rea; le-am spus militanţilor anti-fracking că s-ar putea să se afle doar la începutul unui drum care se va izbi de obstacole neaşteptate; în principal, mă temeam că Chevron va începe să pompeze bani şi influenţă, să corupă, în esenţă, ceea ce eu credeam a fi în primul rând mass-media, ca şi, eventual, câţiva politicieni. Cred că pericolul cel mai mare pe care mi-l imaginam eu atunci era apariţia pe toate televiziunile româneşti a unor reclame cu noi Sanda Lungu, de data aceasta nu ale mineritului cu cianuri, ci ale beneficiilor gazelor de şist.

Am greşit şi eu – în mai mică măsură decât cei care sperau într-o normalitate a democraţiei autohtone şi o repede-încheiere a tristului capitol privitor la aceste gaze, dar am greşit. Chevron a luat-o mult mai direct: i l-a pus în braţe premierului Ponta pe consilierul Wesley Clark, a, nu ştiu, şantajat sau corupt sau amândouă de-a dreptul guvernul, i-a întors pe dos pe politicieni cu o viteză pe care, oricât de sceptic eram privitor la obrazul şi moralitatea acestei categorii umane, m-a lăsat şi pe mine mut de uimire.

Astăzi, la final de februarie, ne găsim în situaţia în care numeroase autorizaţii de explorare/ exploatare au fost deja eliberate, unele afectând chiar zone turistice cum ar fi litoralul sau Băile Felix, în care mişcările concrete ale companiilor (căci nu mai avem de-a face doar cu Chevron) interesate în gazele de şist se petrec cu o repeziciune aproape înmărmuritoare, în care USL-ul şi-a ‘tras’ printre parlamentari doi foşti ecologişti de frunte (Remus Cernea şi Ovidiu Iane), amuţind sau cel puţin surdinizând vocea unui partid care se declară, în principiu, împotriva acestui tip de exploatare, dar care cauţionează, prin participarea la Putere, politica de stat a lui Victor Ponta. În fine, pentru a pomeni lucrul după părerea mea cel mai grav, de curând premeriul român a ţinut să se laude în Franţa că a noastră ţărişoară va renaşte economic tocmai prin gazele de şist.

Ieri, 28 februarie, a avut loc, tot la Bârlad, o nouă demonstraţie la care au participat peste 8000 de persoane.

Nici una dintre televiziunile româneşti ‘cu acoperire naţională’ nu a prezentat acest eveniment.

Cu atât mai puţin Antenele, atât de active cu un an în urmă, când cauza bârlădenilor era atât de aprig îmbrăţişată de către politicienii USL, gata de orice promisiune capabilă să răstoarne balanţa politică în favoarea lor. Sau Televiziunea Română, acest organism plătit lunar din buzunarul meu şi al fiecărui român care are o factură de curent electric.

Jurnalistic vorbind, evenimentul întrecea, fără îndoială, în importanţă orice altceva petrecut în România pe 27 februarie. Dar logica jurnalismului autentic a dispărut cu desăvârşire din societatea românească, iar mult-invocata a patra putere în stat s-a transformat, de o bună bucată de vreme, în agent al unei cenzuri aproape imposibil de imaginat, mai ales atunci când are a ‘trata’ o problemă în relaţie cu care politicienii noştri, dincolo de aparentul ‘meci’ pe care-l joacă unii împotriva celorlalţi, sunt perfect de acord.

Fiindcă (noi, cei care din primele luni ale lui 2012 strigăm prin pieţe toate partidele, aceeaşi mizerie! am spus-o în repetate rânduri, dar se pare că a durat până să se prindă şi restul lumii) mult-discutata coabitare între Băsescu şi Ponta-Antonescu, între pdl şi usl e mai mult decât posibilă. Depinde doar de comision. Sau de presiunea politică.

Iar din punctul de vedere al capacităţii de cointeresare… imorală a politicienilor, ca şi din punctul de vedere al lobby-ului, Chevron este, puteţi fi siguri, incomparabil mai puternică decât RMGC. În cazul cianuriştilor de la Gold, tăcerea presei a fost asigurată doar după ce sume incredibile începuseră a fi cheltuite pe reclamă, într-o perioadă de criză economică foarte dificilă şi pentru presă.

În zilele acestea nu vedem la televizor nici o reclamă pro-gaze de şist (fiţi pe pace, va veni şi vremea aceea!), şi totuşi cenzura e strictă. Fiindcă, să nu ne facem iluzii: avem în România trusturi de presă şi posturi de televiziune ultra-concurente, şi totuşi nici unul dintre ele n-a sărit pe cea mai ştire-ştire a zilei? E semn sigur că, dincolo de marile lor confruntări, cele două sau mai multe părţi ale disputei pentru putere au considerat, toate (de la guvern la conducătorii politici ai TVR sau la magnaţii, de diverse culori, care controlează restul presei) că peste problema gazelor de şist trebuie pus capacul.

——————————-

În filmul lui Fabian Daub, Roşia Montana: un loc la marginea prăpastiei, există două scene totodată amuzante şi uşor înfiorătoare al căror protagonist e Eugen David, preşedintele Asociaţiei Alburnus Maior. Prima scenă e a preparării/ învârtirii unei… mămăligi, care devine o metaforă (de altfel foarte bine cunoscută de către consumatorii acestui preparat) a tensiunii sociale. Mămăliga trebuie grijită, amestecată, ajutată să fiarbă într-un regim al firescului, altfel explodează. Cealaltă scenă constituie chiar momentul de final al filmului, în care, răspunzând întrebării implicite ‘ce ai fi în stare să faci pentru a-ţi proteja drepturile şi modul de trai’, Eugen David răspunde simplu şi neambiguu:

Orice.

——————————-

Nu mai sper în reabilitarea politicienilor români (de fapt, mă tem că nu sper în vreun fel de politician, din vreun loc oarecare al Pământului). Nu mai sper, de asemenea, într-o revenire a presei spre normalitate, corectitudine, spre utilitatea publică în numele căreia a apărut şi care ar fi trebuit să-i fie singura raţiune de a fi. Dimpotrivă, consider că în imensă proporţie presa de azi nu mai e mijloc de informare-educare-democratizare, ci de manipulare-imbecilizare-subminare a oricărui simţ al dreptăţii/ libertăţii. Am spus-o în repetate rânduri, cred în tipul de presă alternativă pe care îl putem practica în calitate de ‘simpli cetăţeni’, lansând informaţie şi subiecte de dezbatere în diverse medii şi reţele sociale, în primul rând prin Internet – cu specificarea că, pentru mine, esenţial este ce faci după ce ai închis calculatorul şi ai ieşit, eventual, în stradă.

Dar, în prelungirea metaforei mămăligii care poate exploda, mă adresez păpuşarilor care trag sforile (ale politicii, ale presei, ale poliţiei/jandarmeriei, ale, ştiu eu? serviciilor de informaţii), comunicându-le o opinie de nespecialist: a pune capacul pe o chestiune de interes (şi risc) public ridicat cum e cea a gazelor de şist, în speranţa că nu se va atinge masa critică revoluţionară care să ceară socoteală decidenţilor… nu ştiu dacă e cea mai bună procedură. Sub capac, apropierea de fierbere o fi ea invizibilă, dar în nici un caz nu e mai puţin periculoasă. Le recomand – aşadar – păpuşarilor mai-sus-pomeniţi să recitească un excelent articol mai vechi al lui Vasile Ernu, Cum se prepară un cocktail Molotov.

Poate se mai (răz)gândesc ‘domniile-lor’ privitor la controlul informaţiei de interes public şi la ‘controlul publicului’ în general.

 

P.S. O prietenă, foarte bună cunoscătoare a situaţiei de la Bârlad şi din mişcarea anti-fracking în general, mi-a spus că în reuşita evenimenului civic de ieri un rol foarte important a fost jucat de oamenii Bisericii, iar motivaţia lor explicită a fost: “viaţa e un dar de la Dumnezeu, iar datoria lor (a preoţilor) este de a ocroti viaţa”. În mesajul ei, prietena mea comentează: Jos pălăria!, iar eu sunt cum-nu-se-poate-mai-de-acord. Încă vreo două-trei asemenea admirabile gesturi, şi voi putea retracta, din inimă, măcar în parte ceea ce am scris, zilele astea, despre rolul social al Bisericii Ortodoxe Române :).

Articolul are 10 comentarii

  1. What the fracking frack???
    Suntem chiar timpiti daca n-am fost in stare sa invatam ceva din fiesta RMGCista.

  2. Post scriptumul dumneavostra m-a facut sa zambesc. 🙂
    Vedeti, eu nici macar nu sustin ca toata lumea TREBUIE sa creada in Dumnezeu si implicit in Biserica (desi personal cred ca ortodoxia (concretizata prin institutia bisericii) este singura cale adevarata de cunoastere a lui Dumnezeu si stiu si ca dumneavoastra nu sunteti de acord). Omul are libertatea de a alege in Romania deci o campanie pro liberatate mi se pare inutila. Cum cineva remarcase, nimeni nu va darama usa ca sa va sfinteasca casa.
    In schimb sustin Biserica public pentru ca protejeaza niste traditii si niste valori morale in care noi ne avem radacinile ca popor in timp ce dumneavoastra, combatand Biserica, promovati (indirect) “modernismul” care astazi se concretizeaza prin ideea ca trebuie sa avem o orientare pro-europeana. Iar orientarea asta are doua probleme. In primul rand ideea de europenizare se materializeaza prin insuflarea unui complex de inferioritate national. Adica nimic din ce e romanesc nu mai e bun, numai ce vine din vest e “adevarat”. De asta, daca nu ramanem in Romania sa ne scoatem ochii unii altora ne mutam in vest inghitind orice si fiindu-ne rusine de originea noastra. Apoi ni se spune ca nu mai putem avea viziuni comuniste, trebuie sa imbratisam vestul. Eu ma gandesc ca cel mai bine are fi sa nu imbratisam pe nimeni si sa ne mentinem demnitatea si identitatea noastra. 2. Nu intelegem ca daca vestul ne primeste sa-l imbratisam, ne primeste numai din interes. Toate “ajutoarele” astea europene pe care le primim in dar si de care ne bucuram cu atata exaltare au un pret – pret pe care dumneavostra il surprindeti foarte bine in acest articol. Si mi-e teama ca asta-i numai inceputul…

  3. Pingback: Preoţii şi Maica Rusie. O poveste mai veche decât gazele de şist | George Damian blog

  4. Pingback: Preoții și Maica Rusie. O poveste mai veche decât gazele de șist. de George Damian | Romanian Breaking News

  5. si asa este un gunern eco pe care dreapta vrea sa il rastoarne sa castige cum a castigat alegerile dad bani furati de la poporul roman

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *