Lisabona, Portugalia, sâmbătă 2 martie: jumătate de milion de oameni (după estimările cele mai modeste; conform altora, peste 800.000) au ieşit în stradă împotriva austerităţii prin care trece ţara.

Cluj-Napoca, România, duminică 3 martie: peste 3000 de oameni au dansat, în Piaţa Unirii, ceea ce s-a vrut şi, pare-se, s-a şi reuşit a fi cel mai mare Harlem Shake (de până acum) din lume.

Portugalia este în Schengen, iar poporul pare îndeajuns de disperat, sau măcar îndeajuns de conştient de situaţie ca să pună o presiune formidabilă; România nu e în Schengen – ba dimpotrivă, va mai fi o dată respinsă fiindcă aşa i s-a năzărit, de data asta, Germaniei – iar tineretul ei nu pare deloc nefericit/ neliniştit, ba chiar dimpotrivă.

Păi la ce ne trebuie (în) Schengen, fraţilor?

—————————————————-
1.
La o primă vedere, sunt şi argumente pentru poziţia (pe care totuşi o declar, din start, de o ticăloşie şi iresponsabilitate fără seamăn – voi arăta mai jos de ce… a) lui Corlăţean, Ponta, Antonescu. Cu toate că

am îndeplinit de-demult criteriile tehnice, sunt ţări, şi ţări puternice care, încălcând tot ceea ce fusese agreat, ne ţin în continuare în afara Schengenului. E o mizerie în plus, o nedreptate, vorba aceea, ‘politică’, venită în primul rând din partea nemţilor (care, să nu uităm, se apropie de alegeri) şi, pare-se, a franţujilor (în cazul acestora, guvernaţi de o Stângă ce ar trebui să fie apropiată PSD-ului, lucrul ar fi cu adevărat surprinzător). Cu această ocazie, se fortifică un sentiment/ curent foarte necesar politicienilor europeni acum: românoscepticismul europenilor, euroscepticismul românilor. Ferească Dumnezeu să înţeleagă germanii că mâna de fier a Angelei Merkel şi austeritatea generalizată duc spre catastrofă, sau să iasă şi mai masiv în stradă spaniolii, portughezii, italienii supăraţi pe propriile bănci, gata să ceară socoteală propriilor guverne. Nu. Europa ‘celor mari’ trebuie să creadă că de vină sunt grecii, poporul acesta de oameni, toţi ca unul, leneşi şi risipitori… că de vină sunt bulgarii, românii, cetăţenii unor ţări de mâna a treia, gata să intre în disperare pe piaţa europeană a muncii, acceptând orice slujbă, oricât de grea, în orice condiţii şi astfel distrugând ultima şansă la demnitate şi drepturi normale a mai-vechilor-cetăţeni. Europa a fost o idee minunată, generoasă, din păcate toţi aceşti nou-veniţi nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor noastre. Nu sunt de vină politicienii corupţi până în măduva oaselor – aceste figuri de faţadă mişcate, din umbră, de corporaţii, de forţa capitalului speculativ, de hotărârea de a face, în cele din urmă, orice pentru a păstra statu-quo-ul. Nu ei au călcat în picioare ideea de Europă. Nuuuuuuu. Au fost grecii, ungurii, românii, bulgarii!

2.
Paradoxul e că, într-adevăr, toate aceste patru naţiuni sunt, fiecare în felul ei, vinovate – dar vinovate tot, mai degrabă, prin politicienii lor. Grecii au minţit, au ascuns deficite, au furat până s-au trezit pe o pantă de unde nu mai exista întoarcere; ungurii au instaurat un guvern autoritarist şi au, ştergând cu buretele principii şi drepturi democratice elementare; bulgarii au făcut şi ei tot soiul de lucruri, culminând cu un fel de… revoluţie, chiar în zilele acestea. Iar românii? apăsaţi de o corupţie a clasei politice de-a dreptul scandaloasă, împărţiţi în tabere uneori radicalizate până la limita războiului civil (yes, I know what you did last summer!) de partide în fapt purtătoare ale aceleiaşi mizerii, ale aceluiaşi autism/ ‘divorţ’ absolut faţă de orice agendă publică autentică, românii cad din nou în capcana de a discuta dacă Băsescu şi Udrea, sau Ponta şi Antonescu au dreptate în chestiunea Schengen.

În teorie, câtă vreme am îndeplinit criteriile tehnice, ar trebui să fim lăsaţi în Schengen. În practică, fiindcă e vorba de o decizie politică, n-avem ce căuta acolo. Dincolo de micile avantaje pe care le-ar fi avut cetăţenii care ar fi scos paşaportul din buzunar ceva mai rar, sau companiile avantajate de dispariţia unor graniţe, aceasta e o respingere simbolică, şi tocmai simbolismul ei o face cum nu se poate mai gravă. Într-adevăr, nu e deloc clar dacă România e un stat de drept. Ba chiar e tot mai evident că, în loc să meargă spre o normalizare, această ţară se îndreaptă, dimpotrivă, spre cauţionarea corupţiei şi a ilegalităţii ca sistem-de-stat, pătruns ‘de sus în jos’ până în ultimele straturi ale socialităţii. Sau că în loc să se aşeze la un moment dat la masa negocierilor ca un partener egal, ea devine (tot cu ‘sprijinul neprecupeţit’ al clasei sale politice) o colonie economică a Europei – pe de o parte sursă de materie primă şi forţă de muncă ieftine, pe de altă parte loc de depozitare a tuturor deşeurilor, fie ele reale (cianuri, fracturare hidraulică) sau, iarăşi, simbolice (ţară a cerşetorilor, a cărnii-de-cal-bolnav etc. etc.) Există argumente serioase, legitime, pentru ca, simbolic, să fim menţinuţi în afara ‘primei’ Europe. N-am ştiut deloc să ne facem curat, să ne facem bine aici, în ţară; trebuie să ne arate cineva lungul nasului.

3.
Când, însă, un Victor Ponta sau un Crin Antonescu se fac portavoce a euroscepticismului inerent acestor zile şi situaţiei mai-sus-descrise, ei nu fac decât să continue un furt de legitimitate început în primăvara-vara lui 2012. Să îşi însuşească un lucru care nu le aparţine: mişcarea, atâta câtă a fost la începutul anului trecut şi atâta câtă mai este azi, de trezire, înţelegere, conştientizare-de-sine a românilor. Tot aşa cum după referendumul de demitere a preşedintelui au afirmat că voturile anti-Băsescu ar fi fost, inerent, voturi pro-USL, astăzi aceşti oameni preiau şi promovează un curent anti-U.E. cum nu se poate mai periculos.

Da, formidabilele demonstraţii din Spania, Portugalia, Italia, Franţa etc. arată că Uniunea Europeană de azi e, mai degrabă, cum sugerau Tinerii Mânioşi clujeni la boicotul lor adresat UBB-ului şi lui Gunter Verheugen, o Exploitation Union, un fel de Sicilie continentală, condusă cu mână de fier de o Mafie transnaţională şi poate chiar trans-ideologică, inclusiv prin politica divide et impera. Da, văzând cât de nedreptăţiţi, cât de nemulţumiţi, cât de solidar-activi fără a obţine, cel puţin deocamdată, vreun progres sunt oamenii devii, inevitabil, eurosceptic în sensul distanţării faţă de acest sistem politico-economic continental.

Dar înainte de a ne alătura corului antenisto-USL-ist al respingerii Europei, ar trebui să ne întrebăm: ce refuzăm, de fapt? ce ne supără cu adevărat? Cu siguranţă, avem de-a face cu, vorba aceea, un vis spulberat – sau cu tot soiul de visuri, în funcţie de cât de naiv a fost fiecare dintre noi.

Avem ce căuta în Europa, am avut vreodată, mai avem ce dori de la ea?

4.
Ca ţară a acestor politicieni, cu siguranţă nu avem ce căuta în Europa –

o spun în acel sens al expresiei care vrea să zică: pur şi simplu, nu merităm. Suntem, vorba aceea, un măr putred a cărui alăturare la grămadă, taman acum, când criza e peste tot, nu are cum să prindă bine. Până ne-am luptat (‘în genunchi’ sau nu, rămâne o discuţie deschisă) să intrăm în Uniune, ne-am comportat cât de cât decent; după, însă, politicienii au luat-o razna iar noi, cetăţenii, n-am fost nici pe departe destul de treji la minte, destul de atenţi spre a observa, pe fondul problemelor întâmpinate de toată lumea, că la noi răul avea specificităţi destul de pronunţate. Că murdăria era, vorba lui Caragiale, ‘curat’ românească.

Nu merităm să fim în Europa, însă, nici ca ţară a acelor oameni care ies, la îndemnul Primăriei Cluj-Napoca, să ţopăie într-un spectacol grotesc de tip Cartea Recordurilor, mai mult (mulţi) de 3000 – pe când la cea mai importantă demonstraţie din iarna lui 2012, cea anti-Acta, au partipat în jur de 2000, iar împotriva lui Băsescu/ a guvernului Boc nu s-au strâns (la Cluj) nicicând mai mult de câteva sute. Nu. Dacă suntem atât de superficiali, atât de incapabili să vedem/ simţim/ înţelegem ce se întâmplă, dacă toţi românii suntem… clujeni (v-o spun cu durere eu, din oraşul meu natal şi-de-suflet!), n-avem ce discuta cu europenii. Cu acei europeni, singurii care ar putea fi ‘fraţii’ noştri, pe care îi fură şi îi reduc la statutul de sclavi aceleaşi bănci, pe care îi păcălesc şi mint aceiaşi politicieni, care se prăbuşesc în acelaşi hău – dar care, spre deosebire de noi, au decis to do something about it.

5.
Aş vrea să fiu pro-european, dar sunt prea româno-sceptic. O frază doar în aparenţă glumeaţă, care rezumă – în fapt – tot ceea ce cred acum.

Prin multe părţi ale vechiului continent, ba chiar şi printre cei mai recenţi dintre europeni (iată Bulgaria, iată Slovenia!) bate un vânt al schimbării care, în opinia mea, anunţă, curând, o severă furtună totală. Pentru toţi românii tentaţi, eu ştiu, să-şi petreacă timpul liber în uitare şi distracţie, uitându-se la Capatos ori Leonard Miron sau mergând în cluburi sau dansând Harlem Shake, vestea aceasta ‘meteorologică’ nu poate fi decât înspăimântătoare. After all, life is about having fun. În consecinţă, mai dă-i în mama cui i-o făcut (şi adunat) pe europeni, că la nimica nu ne-au folosit!

Dar poate că există (şi dacă scriu aceste rânduri, e numai fiindcă sunt convins măcar de… posibilitatea lor) şi români destul de treji ca să se uite în jur, să măsoare, să tragă concluzii: primăvara arabă s-a desfăşurat în ţări, teoretic, incomparabil mai totalitare, în condiţii mult mai dificile de comunicare, împotriva unor forţe de represiune specifice (ne-am obişnuit noi să spunem şi chiar să credem) non-democraţiilor; şi totuşi, tiranii au fost înlăturaţi iar, pentru o vreme măcar, binele a ieşit la suprafaţă, răzbind şi învingând răul.

Nu mă îndoiesc că va exista, nu neapărat coincidentă cu anotimpul care începe acum, o primăvară europeană. Zgomotul din adâncuri creşte; sângeroasă sau nu, mişcarea va fi, cu siguranţă, de-a dreptul tectonică. Europa de după va semăna foarte puţin cu cea de azi; deşi am fireasca temere faţă de tot ce e nou şi nemaiîncercat, încerc să mă pregătesc pentru ea, ca şi pentru “războiul” dinaintea ei. Singura întrebare care, după părerea mea, se pune e dacă noi, românii, vom mai trişa o dată istoria şi, odată cu ea, pe noi înşine, sau vom fi – măcar de data aceasta – capabili să ne trăim eventuala vocaţie europeană.

This article has 3 comments

  1. Pingback: Ratarea Schengen sarbatorita cu record la Harlem Shake. Sentimentul romanesc al neputintei « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET

  2. Nu am fost si nu voi fi niciodata adeptul acestei nerozii care se cheama UE. Cu sau fara pasoport mi-e egal. Prefer sa-mi cheltui banii in aceasta tara si nu in alte locuri pe la unii care se prezinta prieteni si stau la cotitura cu sisul in mana gata sa-ti taie beregata. M-am lamurit deplin de haznaua puturoasa care se chema Capitalism,Economie de piata sau Democratie. Peste tot pe planeta cetatenii onesti sunt marginalizati de corhote de Mafioti care conduc statele,corhote de Mafioti care sunt legati unii de altii indiferent de ideologie,culoare,sex. Caracteristica lor comuna este modul murdar in care isi agonisesc averile.

  3. Teorie, practica; pro-european, romano-sceptic, merit, ne-merit samd…astea sunt doar dileme demne de umplut pagini de frustrari. Discutia se rezuma, in ochii multora, la cazul politicii maresalului Antonescu din cel de-al 2-lea razboi mondial. Despre el inca se discuta daca a fost un geniu politic (pentru ca a stiut sa schimbe “macazul” in politica externa, cand a mutat armata pe frontul opus cand devenise clar ca Romania pierdea) sau daca a fost un tradator international (pentru ca nu poti pur si simplu sa iti furi aliatii si apoi sa te dai cu adversarii, ca sa ii furi si pe aia).

    Ce uita romanii dar nu vor uita strainii inca 1000 de ani(!) este ca Romania ca tara este lipsita de caracter si deci nu este de incredere in politica externa. Asadar nu politica interna (clasa politica la conducerea tarii) intereseaza UE, ci mentalitatea romaneasca, pentru ca ea ar fi (fost) lasata libera sa isi propage influenta in Europa, in caz de acceptare in Schengen. Multe tari au probleme de genul romanilor: tinerii sunt la fel de manipulati ca la Cluj (doar ca nu se organizeaza in “cete”, pentru ca in Vest oamenii sunt mai individualisti si nu stiu ce e spiritul indisciplinat balcanic); tendinte neocomuniste/socialiste au si cehii de exemplu (dar ei totusi respecta “practic” cerintele UE). Romanii au o problema de atitudine care nu va disparea prea curand – si asta e singurul motiv de ingrijorare pentru adevaratii europeni. Mai simplu spus, ceea ce sunt ii face pe romani persona non grata in Europa de maine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.