Cum anticipam (deşi n-am nici un merit: toată lumea ştia că aşa urmează să se-ntâmple), isteria referendumului a ajuns maximă.

Se schimbă cuvinte şi acuzaţii atât de grele încât, deloc paradoxal, întreg discursul celor două părţi implicate în bătălie s-a devalorizat extrem, a virat de ceva vreme în zodia caricaturalului. Azi, chiar dacă ar mai zice cineva (dintre USL-işti sau PDL-işti) vreun lucru cu adevărat de substanţă, n-am mai avea aproape nici o şansă să-l observăm măcar… darămite să-l înţelegem. E săptămâna zgomotului, câteva zile de carnaval, dar nu unul vesel, ci unul grotesc, dacă nu chiar macabru. Ar fi, de aceea, poate bine să re-încercăm un discurs de „al doilea strat”, o dezbatere ceva mai apropiată de raţionalitate, pe de o parte, de agenda reală a noastră, a cetăţenilor, pe de alta. Fireşte, iţele acestei gândiri sunt şi vor rămâne, cel puţin pentru o vreme, rău încurcate cu cele ale politicii şi ale mizelor sale; dar important e să reîncepem a le recunoaşte, în ţesătura asta prea complicat-deşănţată.

Pe 14 iulie am participat, împreună cu prietenii mei din gruparea clujeană a Tinerilor Mânioşi, la un boicot… sau hai să nu folosim cuvinte mari, la un photo & tv bombing al mitingului organizat pentru Traian Băsescu în oraşul nostru. Ne-am infiltrat, adică, într-un loc strategic, între camerele (principale) de luat vederi şi scenă, am aşteptat apariţia preşedintelui suspendat (moment pentru care organizatorii prevăzuseră lăsarea-în-jos a tuturor steagurilor şi bannerelor de susţinere, ca să poată fi văzut personajul însuşi) şi i-am scos în faţă, în deplină tăcere, prea-bine-cunoscutele steaguri cu frunza roşu-verde.
Ar fi de povestit, desigur, multe şi despre sentimentul de a fi, 20

de inşi, în mijlocul unei mulţimi de câteva mii, dintre care 70 la sută băieţi deloc fini, aduşi de la ţară cu autobuzul; ar fi de examinat, fireşte, şocul organizatorilor care, neaşteptându-se chiar la aşa ceva, au ezitat minute bune înainte de a-şi aduce discret forţele la faţa locului şi a chema jandarmii. Sunt convins că bieţii oameni care s-au ocupat cu punerea la cale/ la punct a mitingului îşi vor fi auzit multe, şi nu mărunte, nici calme, de la un Băsescu forţat să se uite, pe parcursul întregii sale cuvântări, la un simbol care, o ştim, îi cade greu la stomac. Cu alte cuvinte, scopul nostru a fost atins cu vârf şi îndesat, the message was sent.

Cum, însă, în urma respectivei acţiuni, am primit şi mesaje indignate, unele chiar uşor injurioase, chiar de pe la buni prieteni, insistând (dincolo de cuvintele tari, pe care nu le voi reproduce aici) asupra ideii că „nu era momentul”, că, altfel spus, ţara arde iar noi taman acum, sau şi acum ne pieptănăm, voi mai explica o dată care era – din punctul meu de vedere, cel puţin – mesajul mai-sus-pomenit:

Că, dincolo de gâlceava politică, dincolo de falsele, ca şi realele ei probleme ‚naţionale’ (fiindcă, nu uitaţi nici o clipă, eu unul fac parte dintre cei care cred că USL a încercat o confiscare completă a Statului, şi habar n-am dacă acest efort a încetat), problemele celelalte, concrete, adevărate, mult mai palpabile, rămân. Cu alte cuvinte, preşedintele Băsescu, indiferent dacă e debarcat acum sau se întoarce la Cotroceni, trebuie să ştie că poziţia noastră în ce priveşte Roşia nu s-a schimbat, e puternică şi… contează. Nu loveşti într-un om căzut, vor spune unii, iar eu le voi răspunde că în nici un caz preşedintele suspendat nu merită, nici de la simpatizanţi, nici de la inamici o asemenea calificare. Nu trebuie implicat protestul civil într-o situaţie atât de colorată politic-partinic, vor zice alţii – şi vor atinge, spunând asta, un punct nevralgic.

Cea mai mare greşeală a populaţiei şi a societăţii civile românesc-contemporane, zic eu, e retragerea dezgustată în faţa ofensivei a-tot-acaparatoare a politicului. Ieşim în pieţe pentru a susţine o cauză, iar atunci când oamenii de partid ni se alătură ne supărăm şi ne ducem acasă. Pe şleau spunând lucrurile: ne pornim să curăţăm (câte) un rahat, dar apariţia muştelor ne alungă. Am, spre a da exemplul pentru mine cel mai dureros, numeroşi colegi universitari care spun că nu ne mai putem pronunţa asupra plagiatelor lui Mang, Kovesi şi Ponta fiindcă orice poziţie a noastră ar fi… politică. Să mă scuze toţi aceşti colegi, dar prostie mai mare eu unul nu am auzit. Adică au intrat politicienii peste tine, în casa ta, şi te acuză tot pe tine, atunci când vrei să restabileşti ordinea şi valorile… gospodăriei, că ai face politică.

Nu. Există realităţi care, tocmai, depăşesc fundamental, tocmai prin nivelul de… realitate, stratul politicii. Roşia Montana e una dintre ele, gazele de şist alta, sistemul sanitar sau cel de învăţământ sunt altele. Fireşte, parţiale, cum e şi firesc pentru lucrurile concrete.

Mă înspăimântă (atunci când nu mă amuză) efortul formidabil al USL de a mai smulge, pe ultimii metri, câteva voturi împotriva preşedintelui radicalizând discursul pentru salvarea Roşiei Montane, sau pe cel împotriva exploatării gazelor de şist. Bunăoară, mulţi dintre prietenii mei activişti se dau de ceasul morţii că Victor Ponta a promis desecretizarea contractului cu cei de la RMGC.

Pe Facebook.

Nu în şedinţă de guvern, nici măcar în conferinţă de presă, nu într-o scurtă şi eficientă aducere-la-ordin (şi la normalitate) a miniştrilor de la Economie, Mediu, Cultură – care ar trebui doar să aplice legea vreme de, să zicem, o săptămână pentru ca tot ce au făcut RMGC-iştii în anii aceştia, bazat cum e pe de-a-ntregul pe minciună, manipulare, corupţie, trafic de influenţă, încălcare a tuturor regulilor scrise şi nescrise să se prăbuşească iremediabil.

Nu, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, nu. Ci pe Facebook. Ne explică el, prietenul Victor, cum se gândeşte el la asta. La desecretizarea contractului. Şi ştiţi cum se gândeşte? Cam tot aşa cum mă gândesc eu, Cornel Vîlcu, şi probabil câteva mii? sute de mii? milioane? de oameni cu bun simţ din România. Sau, nu, să nu exagerez, să nu compar. Când eu, sau oricare dintre ceilalţi, scriem pe Facebook sau altundeva despre Roşia e, pe de o parte, un gest de eliberare al unor cetăţeni lipsiţi de putere propriu-zis, efectiv decizională; şi, pe de altă parte, e un gând liber şi gratuit, nu unul prin care să cerşim voturi.

În altă parte, ministrul Chiţoiu aminteşte populaţiei că guvernul din care face parte a pus un moratoriu pe gazele de şist… mai sunt, doar, şi acolo, câteva mii de voturi antibăsesciene de obţinut, mai ales de la cei care nu ştiu cum se numeşte şi cu ce se ocupă noul consilier al lui Ponta, Wesley Clark, sau care nu au fost atenţi la respingerea netă a legii pentru interzicerea exploatării gazelor de şist – de către un parlament aflat, nu-i aşa, sub controlul decisiv al USL.

Unde vreau să ajung?

Protestul nostru de la mitingul lui Băsescu nu a fost un protest pro-USL. Fireşte, pentru cei cu mintea comodă, simplificările, scurtăturile astea sunt utile. Pe asemenea ridicole simplificări se bazează, de exemplu, şi organizarea, în week-end-ul trecut, la Palatul Parlamentului (!!) a unei reuniuni, chipurile, a reprezentanţilor „revoluţionarilor” din ianuarie-februarie din pieţele ţării. Care revoluţionari ce credeţi că s-au gândit să facă? Nu doar să mai ceară o dată demiterea lui Băsescu – lucru aflat în continuitate reală cu acţiunile noastre din iarnă – ci, vai! să afirme solidaritatea strânsă, aprofundat-pupincuristă, a membrilor acelei mişcări în jurul USL, această mare şi unică speranţă pentru o nouă, mai bună Rrrrromânie.

Că, vorba aia, ‚crema’ protestelor reale şi non-partinice din Cluj sau Bucureşti habar n-avea de această reuniune… vorba aia, parlamentară; că un Claudiu Crăciun, un Alexandru Alexe, un Nicuşor Dan etc., sau oricare dintre Tinerii Mânioşi clujeni au fost luaţi ca din oală de veste, nemai putând face altceva decât să emită o dezminţire – asta nu e foarte important. Întotdeauna vor fi oameni (fraieri? interesaţi?) care să-mi spună, cum îmi scria cineva ieri pe acelaşi etern Facebook: dacă doreşti cu adevărat salvarea Roşiei Montane, există un singur mod în care poţi vota la referendum.

Ei bine, afirm, doresc salvarea Roşiei şi totuşi voi vota la referendum împotriva demiterii preşedintelui. How about that? Să sprijini USL-ul din cauza Roşiei Montane e, zic eu, similar cu a saluta regimul fascist fiindcă a făcut şosele bune. Iertaţi-mi gluma sinistră, dar nici măcar un transportator-de-meserie nu poate face o asemenea confuzie.

Roşia Montană e o cauză locală. Şi acest cuvânt îşi are conotaţiile pozitive şi negative. Pe de o parte, nu cred că se poate salva Roşia prin politica ochelarilor-de-cal sau, şi mai rău, punând bază pe ultimele intoxicări dinspre Ponta sau alţii; oricât de mult am iubi-o, nu se poate salva Roşia într-o Românie sacrificată. Pe de altă parte, nu poate exista reper etic (atât la nivelul principiilor, cât şi la cel al acţiunii) de o limpezime mai mare decât problema Roşiei sau cea a gazelor de şist. Sunt locuri unde, Slavă Domnului, orice privire mai atentă şi aprofundată îţi poate arăta care e adevărul, ce trebuie făcut, în ce direcţie trebuie mers. Privirea aţintită asupra acestor probleme se curăţă instantaneu de zgura politicii.

În rest, diferenţa e de experienţă, de lungime a luptei civice. În chestiunea Roşiei, politicienii de toate culorile mint, înşeală, manipulează de un deceniu şi jumătate deja. În cea a gazelor de şist, populaţia şi-a luat, deocamdată, o singură uriaşă scatoalcă, votul din Parlament; lobby-ul, cenzura, aşezarea tuturor energiilor în slujba Chevron-ului şi a altor corporaţii încă nici n-au început cu adevărat. Iar când e de ‚servit’ o corporaţie, să n-avem iluzii, politicienii români (cel puţin cei pe care-i ştim până azi, inclusiv ultimele-ultime răcnete de tip Neamţu sau, vai! MRU) sunt toţi o apă şi-un pământ.

Să nu vă faceţi, aşadar, speranţe deşarte, prieteni „roşieni” şi „bârlădeni” şi luptători-pentru-Vama-Veche. La scurtă vreme după 29 iulie, va trebui să fim din nou în stradă, poate chiar mai furioşi decât înainte. Indiferent dacă Băsescu, acest clovn obosit, pleacă sau nu ‚la culcare’.

Articolul are un comentariu

  1. Dacă acele “muşte” au numele Traian Ungureanu sau Blaga… mi se pare normal să-i lăsăm singuri, să plecăm de la protestul respectiv!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *