(se dedică lui Bogdan B.)

O să-ţi cer un lucru foarte greu, cititorule, prietene; atât de greu, încât vei fi înclinat să te fereşti de mine, spunându-mi: “dar cine eşti tu, ca să-mi spui lucrurile astea? Dar ce-ai făcut tu, ca să crezi că ai căderea de a-mi vorbi mie aşa?”

Şi fapt este că nimic nu m-ar îndreptăţi să te judec sau măcar să te întreb. Sunt probabil mai prost decât tine, mai nepriceput la realităţile vieţii ca tine, mai mincinos şi ticălos decât tine… şi cu siguranţă mai slab. Am clipe şi ore, uneori zile şi nopţi în care propria mea slăbiciune, laşitatea, sentimentul că nu contez, că sunt nimic şi sunt vinovat de a fi nimic mă lasă, efectiv, fără aer, mă umplu de disperare. Aşa că, vezi, în comparaţie cu mine eşti, cum se spune, o.k.

Nu-ţi pot cere nimic, n-ar trebui să-ţi spun nimic. Dar, vezi tu, vine o vreme grea pentru mulţi, când, mă tem, fiecare dintre noi va simţi nevoia să-şi scruteze propria conştiinţă, ca şi capacitatea de a acţiona, în ultimă instanţă, în acord cu ea. M-aş simţi mai în siguranţă dacă te-aş şti pregătit. Dacă aş şti că în jurul meu sunt oameni, cât mai mulţi oameni, care s-au gândit, au înţeles, s-au hotărât, sunt gata.

Vreau să te gândeşti la o realitate dintre cele mai simple, atât de elementară încât e aproape indecent să o pomeneşti. La o realitate, pe de altă parte, atât de pierdută printre stressul, minciunile, supărările, poate chiar măruntele umilinţe ale fiecărei zi, încât e greu să o regăseşti în puritatea ei – care, însă, te asigur, se găseşte undeva. Probabil, foarte în adâncul tău.

Vreau să te gândeşti la demnitate. Demnitatea ta.

Respectul tău faţă de tine însuţi, dreptul tău, locul tău, însemnătatea ta, momentul acela când, în faţa adversităţii, în faţa minciunii, în faţa înşelătoriei şi a furtului, vei trage o linie pe pământ şi vei spune: până aici. “Fire-ar să fie, până aici! nici un pas mai departe.”

O întrebare foarte serioasă, foarte practică, e dacă în tragerea acestei linii vei fi singur, sau dacă veţi fi, vom fi – eventual – doi, cinci, o mie, zece mii, o sută.

————————-

Printre nenumăratele fotografii care circulă pe internet după revolta din piaţa Taksim, apoi din întreaga Turcie împotriva unui ins obtuz, cu veleităţi de dictator, care şi-a imaginat (îşi mai imaginează încă, ceea ce înseamnă… pierzanie sigură) că poate sfida demnitatea celorlalţi, există o pereche minunată de imagini care mie îmi vorbeşte despre frumuseţea vieţii, a iubirii, a firescului şi, îmi vei ierta metafora prea biblică, despre strălucirea luminii în întunecul care niciodată n-o va putea cuprinde.

În prima, o femeie tânără sfidează ‘forţele de ordine’, primind cu braţele deschise ‘tirul’ unui tun de apă (m-am întrebat dacă nu cumva întărâtaţi de aceste atitudini au pus apoi poliţiştii în lichid chimicale care ardeau pielea). În cea de-a doua, un bărbat, la fel de tânăr ca şi ea, încearcă, îmbrăţişându-i talia, s-o dea la o parte, în vreme ce în fundal se văd alţi protestatari pregătiţi ‘de bătălie’. N-am văzut de multă vreme ceva atât de simplu, de erotic, de puternic, de viu.

Lumea e în freamăt, prietene; dacă vei asculta atent, vei auzi tumultul. Deocamdată înfundat, ca încă îndepărtata apropiere a unei herghelii de mari cai furioşi. Dar la fel de sigur ca mişcarea plăcilor tectonice. Lumea e în criză, în schimbare către un alt fel-de-a-fi pe care astăzi nici măcar să-l visăm nu ştim încă.

Vom şti să o ducem în lumină, în lumina noastră, câtă mai locuieşte în noi, sau o vom lăsa să ne fie cu totul furată? Engleza are o expresie splendidă, to stand one’s ground, un fel de “a te-nfige” într-un pământ pe care, astfel, îl faci să fie al tău; a-ţi regăsi temeiul, a ţi-l păzi, regăsindu-te pe tine odată cu el.

————————-

În România, o Putere fără opoziţie (şi nu din cauza rezultatelor în alegeri, cum ai putea crede – ci datorită faptului că ambele părţi sunt ‘pe-o mână’) te sfidează în fiecare zi prin minciună, prin corupţie, prin încălcarea, unul după altul şi una după alta, a fiecărui principiu, a fiecărei promisiuni. Un preşedinte obtuz şi dispreţuitor, un prim ministru fanfaron şi arogant, un şef al Senatului totodată leneş până la putoare şi isteric până la limita demenţei, înconjuraţi de zeci, poate sute de politicieni şi politruci corupţi, înfipţi în vârful unui sistem statal în care putreziciunea a pătruns de sus în jos până în ultimul punct de control, ajutaţi de o presă ineptă, agramată, deontologic falimentară – toţi şi toate te fac să simţi că fiecare zi e o afundare în dezastru. Într-un dezastru personal, dar şi comunitar, într-o catastrofă provocată cu bună ştiinţă, cu intenţie, cu sistem, de cei puţini împotriva celor mulţi. Şi, mai ales, că asişti, neputincios, la o victorie totală a minciunii, a răului, a banului, a puterii oculte.

Şi ce vei face, te-ntreb, prietene: vei îngenunchea, vei pleca şi mai tare capul, vei tăcea în continuare cu gura plină de noroi?

Sau, dacă tot eşti acolo, aproape de pământ, vei trage cu degetul acea linie groasă dincolo de care, cum am spus, nimenea şi nimic să nu poată pătrunde nepedepsit?

Ţi-a venit vremea, ţi-a ajuns, îţi dai seama ce e în jur? Ai contemplat/ măsurat gravitatea adevărată a ceea ce azi ni se-ntâmplă?

—————————-

Eu am re-învăţat că trebuie să-mi caut şi să-mi afirm demnitatea de la câţiva oameni din Roşia Montană. La început nu mi s-au părut prea atrăgători. Nu sunt universitari, vai! poate că nici măcar intelectuali nu sunt. Nu au haine de firmă, obiceiuri de salon şi cuvinte meşteşugite. Nu ştiu politică şi nu vor să ştie de politicieni, nu mint şi nu te ocolesc cu vorba, sunt cam din topor şi e întotdeauna incomod să te afli în preajma lor, fiindcă nu vor face nicicând nici un efort să te flateze, să te îmbuneze, să-şi vândă sufletul ca să te câştige pe tine, sau pe oricine altcineva. Nu sunt figuri istorice de mucava, nu sunt mituri naţionale de care să ne agăţăm cu disperare, nu sunt sfinţi, nici măcar modele de conduită generală nu cred că pot fi. Sunt acum, sunt acolo, sunt ei înşişi, neclintiţi în ce ştiu că e al lor. Se numesc Eugen David, Călin Caproş, Zeno Cornea, Remus Cenuşă, Sorin Jurca, Baciu Colda… şi enumerarea ar putea continua.

Ei reprezintă opusul absolut al mizeriei de la vârful României de azi. Nu îi divinizez şi nu îi propun drept viitorii conducători ai ţării. Nu îi vreau la Bucureşti (afară, fireşte, de câte o manifestaţie de protest), nu mi i-aş închipui în Guvern sau Parlament; dimpotrivă, ei sunt cel mai puternic reper moral al meu tocmai fiindcă se încăpăţânează să rămână, să reziste în locul acela minunat al lor, păzindu-i bogăţia fabuloasă – care constă în cu totul şi cu totul altceva decât… praf de aur.

Ei au tras linia groasă, decisă, fără compromis despre care ţi-am vorbit, prietene, aici. Ei au despărţit apele, adevărul de minciună, s-au aşezat, puţini şi mereu loviţi, dar neclintiţi, de o parte. Toţi politicienii lumii şi toate slugile lor nu-i vor putea scoate vii din locul lor.

——————————

Victor Ponta, omul de carton, ajutat de un grup de miniştri delincvenţi (Şova, Plumb, Barbu şi alţii), a redeclanşat procesul de ştergere de pe faţa pământului a acelui loc şi a acelor oameni. De carton însă fiind, ca un papagal înfoiat, dar cu inima măruntă ce se găseşte, el, Ponta, n-avea cum fi îndeajuns de bărbat să-şi asume această bătălie. În septembrie, Parlamentul României va fi pus să voteze o lege pentru distrugerea Roşiei Montane. Dacă această lege trece, va urma scoaterea cu forţa a ultimelor zeci de familii din comună care refuză să-şi părăsească pământurile, să permită distrugerea naturii şi ştergerea unei istorii bimilenare.

——————————

Unde, aşadar, stă linia ta? Care e limita dincolo de care demnitatea ta nu va permite nimănui să păşească? Câţi prieteni, câţi oameni întregi şi neclintiţi vor sta alături de tine când va veni vremea să ţi-o aperi? Cât eşti de singur, cât eşti de solidar, şi cu cine, pentru ce?

Vin vremuri cumplite, prietene, să n-ai nici o clipă iluzia că n-ar fi aşa. Şi când ţi-o spun cu atâta siguranţă, vorbesc nu frica şi slăbiciunea (fireşte, imense) din mine. Nu, dimpotrivă, simt curajul paradoxal al celui care s-a săturat să mai îndure şi se ridică, strângând din pumni, gata să se-ngroape în temeiul său mai degrabă decât să se lase scos din el. Vin vremuri cumplite. Dacă nu vrem să fim spulberaţi, eu zic să ne pregătim.

Iată, ne aplecăm, dar de data asta nu ca un semn de umilinţă, dimpotrivă.

Ci ca să trasăm, distinct, o frontieră. Pe cine va-ncerca s-o treacă, să-l ferească Dumnezeu. Sau dracul.

Articolul are 7 comentarii

  1. Bune intrebari. Nerabdarea caracteristica varstei m-ar face sa merg pe strada lui: “cand?”, iar pesimismul pe cea a lui “câţi?”

  2. Totul va veni de la sine,in momentul in care dezechilibrele vor fi prea mari ,forta necesara reechilibrarii o sa intervina.Aceea forta poate fii,mama,tata cu acei sapte ani de acasa,perioada cognitiva cu forta gandului,perioada mimetismului,dar aceea care este si va fi mai puternica ,este perioada educatiei!Sa ne educam la timp,in timp si pentru timp.Timpul, inseamna clipa!”Traieste-ti clipa!Educat.

  3. P.S.Am adresat cu ani in urma pe pagina foii volante Alburnus Maior,o epistola adresata d-lui Remus Cenusa,cu o propunere si o modalitate de a fii salvata zona.Este semnata tot Dumitru Pop,cititi ce am scris si poate o sa vi se para interesant.

  4. Da, vin vremuri… Erau cam de mult previzibile. Urmarind istoria de cca 5 secole a capitalismului intelegem ca si acesta prazinta o curba de tip gaussian de evolutie. Numai ca acest capitalism devenint ominpotent nu e eltceva decat apoteoza evolutiei unei lumi inca de factura animalica de forma “care pe care” (Adam Smith).
    Capitalismul nu produce economie in principiu. Produce afacere care uneori are si consecinte economice, productive. De fapt vizeaza banul, moneda, acapararea ei in cantitati fara limita.
    Dar ce e moneda? E o entitate abstracta general si conventional acceptata ca unitate valorica de schimb incumband in sine un numar de unitati valorice conventionale si deci avand ca principale functii cele prezentate aici:
    http://ro.wikibooks.org/wiki/Moned%C4%83._Credit._B%C4%83nci/Func%C5%A3iile_%C5%9Fi_formele_banilor
    Toate aceste functii coexista indiferent de forma lor de reprezentare fizice (aur, bancnote, numar in contul bancar) desi banii nu au in sine nicio utilitate materiala (cu mici exceptii aurul).
    Din aceasta cauza exista tentatia acumularii si transferarii lor in depozite de avutie determinand in mod progresiv un vid monetar pe pieta de marfuri. Consecintele sunt usor de intuit asupra relatiei debit-credit din circuitul economic. De aici vine de acum criza economica.
    V-ati imaginat o lume fara bani? Aceasta e problema care va schimba tot in mentalitatea umana.

  5. Dar de arma psihotronica de ce nu se vorbeste? Se dau dureri cu ea , se poate induc e si moartea prin atacuri pe cord sau cerebrale., vi se poate da orbire, probleme de natura ginecologica….inducerea ideii ca sunteti bolnavi si ca trebuie sa va cautati la doctor…….tehnologie S-QUAD. Cautati la sunete silentioase…apropo de asta tot ce auziti sau va vin ganduri care pana atunci sub nici o forma nu va veneau in cap, sa stiti ca va sunt induse….nu sunt ale dvs.

    “Este de notat, ca sotul/sotia, cat mai ales copiii victimelor, sunt deasemenea chinuiti, intr-un fel care imita simptome ale bolilor comune:
    Dureri de cap, nas infundat perpetuu, diaree, dureri ale articulatiilor si muschilor, arsuri ale pielii ce apar ca banale iritatii, privarea de somn, stari de agitatie, incapacitate de a concentrare etc. Astfel, va fi imposibil de dovedit ce se intampla din punct de vedere medical, intrucat practic nu exista doctori antrenati in recunoasterea efectelor iradierii cu microunde, inafara de cei care sunt parte din acest program.”

    “Trebuie inteles, ca o arma cu microunde moderna, de productie americana, este capabila de a produce de la fascicole inguste cat un ac, la unele largi, cat trunchiul omului, a carui vizualizare in pielea goala, permite atintirea cu mare precizie asupra organului vizat. Cercetarile facute de 50 de ani incoace si miliardele de dolari varsate in ele, au produs o sofisticare de-a dreptul demonica a gamei de simptome si dureri ce pot fi produse cu ajutorul microundelor, fiind posibila imitarea multor boli existente in mod natural, prin simpla schimbare a frecventei, modulatiei, nivelului de amplificare si duratei expunerii organului vizat, de catre fascicolul concentrat si invizibil care se propaga prin pereti cu viteza luminii.”
    “Metodele de operare implică agresiuni fizice si verbale pe stradă şi la locul de muncă, campanii de asalt prin zgomot – motoscutere si atv-uri care trec cu regularitate in vecinatatea victimei, asasinare de caracter prin răspândirea de zvonuri, poze si secvenţe video falsificate, distrugerea si sabotarea proprietaţii private a victimei prin efractie la domiciliu, sau in alte locuri publice (strazi, parcari) , etc.

    Aspectul cel mai rău si puţin cunoscut este insă tortura fizica si psihica aplicată de la distanţă, cu ajutorul unor arme ultrasofisticate care folosesc energie direcţionată, ca si microunde si radiaţii ionizante. Aceste arme au capacitatea de a vedea victimele prin pereţii caselor si apartamentelor în care locuiesc si sunt miniaturizate, încapând cu usurinţă într-un geamantan mic. Raza lor de bătaie este de approx. 500 m într-un oraş, unde există multe obstacole solide, mult mai mare într-un mediu deschis, lipsit de obstacole.”

  6. Demnitatea extrovertită este doar un semn al unui ego prea mare și prea nesatisfăcut. Demnitatea e o chestiune interioară care ține de statutul fiecăruia în proprii ochi. Cînd consideri că ai drepturi, că ți se cuvin lucruri, nu faci decît să îți hrănești acel ego. Dacă știi cine ești, nu trebuie să ceri lucruri. Ele vin.
    Greșeala e că se încearcă tot felul de acțiuni, de parcă istoria nu a arătat că nicio acțiune nu are rezultat. Cunosc un singur caz de inacțiune, cînd indienii din India nu au făcut nimic și englezii nu au mai suportat și au plecat. Cu cît ne luptăm mai mult cu „răul”, cu atît e mai puternic și noi mai slabi. Lucru evident, dar neaplicat, din cauză că toți ne considerăm cineva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *