Ceva mai jos, pe această pagină, veţi întâlni probabil un disclaimer prin care ActiveWatch îşi declină, pe drept cuvânt şi în chipul cel mai firesc, responsabilitatea privitoare la conţinutul postărilor noastre. Tot acolo, ni se atrage atenţia şi că avem responsabilitatea de a verifica informaţiile pe care le utilizăm. Cum nu mă aflu nici în poziţia TVR, instituţie capabilă de anchete (în sensurile statistic şi/sau sociologic ale termenului) interne, nici a gazdelor postării mele (un ONG care are drept îndeletnicire fundamentală tocmai monitorizarea presei), ci sunt o persoană ‚izolată’ şi, în plus, mă ocup în viaţa de zi-cu-zi de cu totul altceva, îmi încep textul de azi spunând:

Acesta este un pamflet. El poartă cu şi în sine întreaga amprentă a unei subiectivităţi – ba chiar, acum, a unei subiectivităţi supărate. N-o să mă bat în cifre cu TVR-ul (deşi pare-se că analiza făcută, tot pe cifre, de ActiveWatch spune cu totul altceva decât afirmă despre sine televiziunea naţională). Am să fac un lucru mult mai ‚fragil’, mult mai uşor de demontat, nu-i aşa, cu metode numerice – fiindcă în ‚ochii’ aritmeticii o apariţie de un ceas, în prime-time, a preşedintelui Băsescu şi una de zece secunde (eventual pe un post local, pe cât posibil atunci când nu se uită nimeni) a unui ecologist, oricât de remarcabil în el însuşi, reprezintă, numeric, tot ‘una bucată’ apariţie…

Am să consemnez impresia, senzaţia, ba, iată, voi folosi o formulare şi mai individualistă: gustul, extrem de amar (poate chiar că ar fi trebuit să-i spun: dezgustul) pe care mi l-au lăsat aşa-numitele precizări ale TVR, venite ca repliică la o serie întreagă de sesizări, printre care se poate eventual număra şi scrisoarea mea deschisă de acum câteva zile. De altfel, nu e un secret că aplecarea noastră spre obiectivismul exacerbat, spre reducerea tuturor nuanţelor la statistici şi mai ales spre acuzarea subiectivităţii ca şi când ar fi o mare vinovăţie e o gravă tară post-comunistă; fiindcă, luaţi-o cum vreţi, dar creativitatea, iniţiativa şi eventuala schimbare nu pot veni (tot ‚matematic’ vorbind) decât dinspre (deocamdată-) minorităţile numerice sau, eventual, chiar dinspre individualităţi.

Consemnez, aşadar, impresiile mele – şi n-am ce-i face dacă unii, poate chiar mulţi dintre cititorii mei, vor fi trăit acelaşi sentiment când au citit pomenita ‚replică’ a TVR…

1. în primul rând, sunt în dezacord cu afirmaţia lui Teo (căruia, fireşte, îi mulţumesc pentru semnalare), în comentariile la Scrisoarea mea, că… lucrul pe care l-au postat cei de la Televiziunea Română pe Facebook ar constitui un răspuns la aceasta. Textul meu se adresa persoanelor din Consiliul de Administraţie, nu entităţii difuz-instituţionale care stă în spatele ‚replicii’ pe care o discut acum. Consider, aşadar, că, strict formal vorbind, nu am primit nici un răspuns. Dar nici nu mă aşteptam să primesc; într-un anume sens, that was exactly my point.

2. paragraful introductiv, aparent inutil (fiindcă repetă papagaliceşte, în cea mai lemnoasă limbă-de-lemn posibilă, nişte idei probabil luate din statutul TVR), e, zic eu, în mod voit şi foarte conştient aşezat acolo, fiindcă el ne dă un mesaj liminar clar: nu vă aşteptaţi la un răspuns uman, responsabil etc. din partea unei instituţii care se poate oricând ascunde după propriul ei caracter… instituţional.

3. ni se dau apoi nişte cifre (cu o deloc-subtilă acuzaţie la adresa militanţilor pentru salvarea Roşiei Montane) din care reiese că, oricum ar fi, rmgc-ul a fost cel – chiar drastic – dezavantajat în emisiunile televiziunii naţionale. Am vorbit, însă, mai sus, despre egalizarea numerică dintre lobby-ul prezidenţial şi o mică ştire bine ascunsă în timp şi spaţiu, aşa că nu mai insist.

4. despre Occupy Conti ni se spune că au fost nu mai puţin de 8 ştiri. Nu se precizează faptul că, în “principala emisiune informativă” a serii, de pe postul naţional, nu s-a mai suflat o vorbuliţă despre cele întâmplate la Cluj. Iar toate celelalte evenimente care nu şi-au făcut niciodată loc, nici măcar ca informaţie minimală, pe TVR, sunt trecute, în această  ‘replică’ instituţională, sub tăcere (mă refer la: ocuparea TVR cu plasturi pe gură şi intervenţia, ilegală şi disproporţionată, a jandarmeriei; vizita lui Jo Leinen la Bucureşti; conferinţa ştiinţifică internaţională de la Cluj – ca să pomenim doar lucrurile cele mai importante).

5. pe mai departe, ni se repetă că (teoretic vorbind) managementul TVR nu se poate amesteca în politica editorială exercitată de profesioniştii-în-domeniu ai instituţiei. Personal, eu n-am spus niciodată că e vorba de o presiune managerială asupra angajaţilor, şi mi se pare ciudat că ‚respondenţii’ s-au gândit tocmai la asta. Nu, eu mă gândeam, sincer spunând acum lucrurile, la acea mentalitate-de-slugă specifică, din păcate, multor români (şi, în consecinţă, multor jurnalişti) care îi face să ‚anticipeze’, cred ei, dorinţele angajatorilor şi să le satisfacă din oficiu, chiar fără a fi traşi de ureche – aşa, pentru orice eventualitate. „Noi n-am făcut presiuni, noi ne spălăm pe mâini, toată vina e a profesioniştilor/ editorialiştilor din subordinea noastră”, ne spune aici conducerea TVR – iar eu văd aici un potenţial conflict intern; dar cine sunt eu, un biet muritor nepriceput, să-mi dau cu părerea?

6. zona din text în care ni se enumeră „interesele publicului românesc”, şi mai cu seamă consemnarea celui pentru „producţiile coreene”, e de Cascadorii Râsului, aşa încât nu insist. Ţin, totuşi, să pomenesc formidabila iniţiativă cetăţenească a TVR1 care le-a cerut românilor, pe Facebook, să îşi pozeze frigiderele şi să posteze fotografiile pe pagina oficială; graţie acestei idei, am avut ocazia, ieri, să citesc o teribilă polemică, între două gospodine, privitoare la următoarea chestiune de interes, veţi recunoaşte, naţional: dacă locul cimbrului este sau nu ‚la rece’.

[Cu riscul de a lungi un pic discuţia, simt că trebuie să acord un alineat separat poziţiei mele în această chestiune: eu cred că pomenita frunză îşi poate găsi locul în ‚refrigerator’ doar cât e proaspătă, dar ar fi preferabil să fie conservată prin uscare. Dar, fireşte, aştept o analiză statistică profesionistă, cum numai TVR ştie să facă.]

Nu trec, însă, la punctul 7 al analizei mele… subiective fără a pomeni faptul că TVR, dintre toate televiziunile, trebuie să şi educe ‘populaţia’ înspre capacitatea de a-şi ordona propria agendă. Iar despre cum se achită instituţia de această sarcină, exemplul cu frigiderul spune multe.

7. până la finalul ‚replicii’ TVR, mai avem un pasaj de limbă-de-lemn, peste care mă grăbesc să sar, şi un lucru care unora dintre prietenii mei li s-a părut important. E un fel de promisiune, care sună aşa: „Referitor la subiectul exploatării miniere de la Roşia Montană, în urma discuţiilor purtate între reprezentanţii TVR şi cei ai organizaţiilor preocupate de subiectul mai sus menţionat, Televiziunea Română analizează posibilitatea organizării unor dezbateri televizate, în care vor fi prezentate toate punctele de vedere. Această decizie urmează să fie luată de staff-ul editorial din TVR.” Citind intervenţiile de pe Facebook, mi-am dat seama că mai ales unii dintre reprezentanţii ONG-urilor interesate de chestiunea Roşiei îşi pun speranţe serioase în acest paragraf final, socotind chiar că toată aroganţa din restul scrisorii merită înghiţită dacă vom avea ocazia să-l vedem pe Eugen David, sau pe preşedintele Academiei Române, sau pe cel al ICOMOS, sau pe consilierul juridic al Alburnus Maior, sau pe Eckstein-Kovacs Péter, în dezbateri pe postul naţional.

Aici, cu regret, pariez că nici nu se pune problema. RMGC ştie că orice astfel de dezbatere, mai ales dacă e organizată ‚pe bune’, cu reprezentanţii cei mai legitimi ai opoziţiei la proiect, ar fi catastrofală pentru imaginea, cu atât efort şi asemenea sume exorbitante construită, a acestuia. Dacă (lucru de care, personal, mă îndoiesc) până acum n-au existat presiuni, în faţa unei asemenea perspective ele vor apărea cu siguranţă. Un Eugen David e capabil să pună în pericol, din două fraze, tot ceea ce s-a obţinut cu enormă cheltuială (la care, după cum am arătat de curând, ai participat şi tu, cititorule). Ceilalţi sunt, vorba aceea, cei mai specialişti-specialişti în domeniile acoperite de proiect. Părerea mea? Not a chance. Sau, privit din unghiul… patronatului: Over Gabriel’s dead body.

Dar, cum scriam la început, acesta a fost un pamflet, o descătuşare de… frustrări şi neîncrederi personale. Să-mi dovedească Televiziunea că m-am înşelat, să facă dezbaterile… şi, vă jur, mă voi bucura de marele ‘meu’ ridicol.

Cornel Vîlcu

p.s. Fireşte, aştept în continuare răspunsul membrilor Consiliului de Administraţie al SRTV la scrisoarea deschisă de acum câteva zile. Fie şi al unui singur membru, măcar o persoană care să aibă conştiinţa responsabilităţii şi poziţiei… individuale, dincolo de gestionarea “colectivă” a instituţiei. Aştept şi iar aştept. Cu alte cuvinte, rămân acelaşi naiv, al dumneavoastră.

Speranţa moare ultima.

Conținutul acestei rubrici nu reflectă în mod obligatoriu poziția oficială a organizației ActiveWatch. Așteptăm articolele dumneavoastră. Aveți responsabilitatea să verificați informațiile pe care le publicați și să respectați valorile și misiunea ActiveWatch.

Articolul are 4 comentarii

  1. Analiza la care faceti referire la inceputul materialului nu este realizata de ActiveWatch, ci de Kamikaze.

  2. Cand am timp mai citesc una alta pe cate-un blog si asa vad si ciudatenii uneori. Sau cel putin asa mi se par mie. bserv ca unele bloguri inchid comentariile fapt ce ma duce cu gandul la faptul ca blogul nu mai e blog fara interactiune. Vorba unui expert: “a inchide posibilitatea de a comenta anuleaza unul dintre cele mai importante atribute ale ideii de blog.”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *