A apărut, pe site-ul Guvernului, Programul executivului Ponta-II (Programul de guvernare 2013-2016). N-am apucat să-l citesc în întreg, dar cel puţin privitor la acele puncte care mă interesează în mod direct (Roşia Montana, gazele de şist, unele probleme legate de agricultură, resursele de hrană sănătoasă etc.), el sună cum nu se poate mai periculos. Dincolo de retorica foarte pompoasă (‘noi nu suntem PDL-ul, noi vom face invers decât oamenii lui Băsescu’), continuă, în fapt, ba chiar se accelerează procesul de transformare a României în colonie ‘modernă’, simplă şi ieftină sursă de materie primă pentru economiile mai dezvoltate şi corporaţiile lor, ţară a unei politici agrare care va duce la distrugerea (de data aceasta nu ‘doar’ din prostie, ci programatică) a ţăranilor şi fermierilor. Cum e posibil ca astfel de nenorociri şi o politică atât de, n-o să spun “iresponsabilă”, ci de-a dreptul rău intenţionată, să fie promovată pe faţă de Puterea care a promis, nu-i aşa, salvarea ţării (nu că eu unul i-aş fi crezut măcar o clipită) – întrebarea asta depăşeşte puterile mele de a răspunde.

Vreau să trag, însă, de pe acum un semnal de alarmă. Vom vedea apoi, pe parcurs, în câte din aceste zone vom reuşi, noi, cetăţenii, organizaţiile civice, să punem destulă presiune ca să oprim demenţa. Din ianuarie, cu siguranţă vom începe campanii de protest noi – sper eu, nu doar pe Internet. Şi v-o spun tuturor, încă de pe acum, nu mai e loc pentru nepăsare. Nici măcar pentru simplul clicktivism nu mai prea e – căci, cu fiecare moment de neimplicare, ne furăm rău, rău de tot căciula. Urmează patru ani cu o putere politică discreţionară – cu un Parlament în care opoziţia nu va putea (şi nici nu sunt convins că va vrea) să facă nimic. Tehnic vorbind, oamenii aceştia pot duce România unde vor ei (atenţie, în caz că nu aţi observat asta: nu vorbesc aici despre USL, ci despre orice alianţă sau adunătură de partide care ‘bate’ spre 70%). Nimic, dar absolut nimic nu le poate sta în cale – cu excepţia noastră.

[Cât despre toţi cititorii mei care, la momentul ăsta, au fost izbiţi de fatalismul lui ‘ce putem face noi, cei mici şi necăjiţi’, al lui ‘oricum, ei vor face ce şi cum vor’ sau, Doamne fereşte, al lui ‘lasă că n-o să ne afecteze direct, sau oricum găsim noi o ieşire (personală) şi din asta’ – vă rog, nu mă mai citiţi. Nici acum, nici altă-dată. Nu mai e vreme, zic eu, nici pentru cei care se cred dinainte învinşi, nici pentru cei care se ‘consumă’ doar atunci când răul li se întâmplă chiar lor, dar nu mişcă un deget ca să oprească abuzurile asupra celorlalţi. Propriu-zis, nu mai e vreme… nu trebuie să mai acordăm atenţie celor care sunt gata să accepte un altfel de Stat decât Statul ideal, legal, principial, cel care este în slujba cetăţenilor.]

CONSTITUŢIA. Nu încape nici o îndoială că vom avea, în lunile următoare, o tentativă de modificare a legii fundamentale. Nici în privinţa sensului acestei schimbări nu cred că există dubii: vom merge spre concentrarea masivă a puterii (atenţie! NU doar a celei politice, ci, spre exemplu, şi a celei… imunitare în faţa justiţiei) în mâinile Parlamentului. Ce poate fi mai democratic de atât? vor întreba televiziunile Puterii, în primul rând Antenele. Ce poate fi mai firesc, după nebunia băsesciană? Răspunsul meu ar fi: în nici un caz o altă nebunie, şi mai groasă, şi mai fără întoarcere. Fără îndoială, Băsescu s-a dovedit în cele din urmă a fi şi prost, şi fudul, şi laş (atunci când a acceptat să câştige ‘la masa verde’), şi corupt (gândiţi-vă doar la reclama făcută Gold-ului), şi infatuat, şi… iar aici vă las să adăugaţi adjective, fiindcă sigur mai aveţi. Dar ca, fugind de Băsescu (un om, oricum, terminat) să sfârşim în braţele celor cinci sute optzeci şi opt de aleşi… hm, vă întreb, lăsând la o parte orice discuţie ideală despre democraţie… câtă încredere aveţi în ei?

LEGEA MINELOR. De pe la pagina 83 a amintitului Program de guvernare se vorbeşte despre resursele minerale, şi încă din primul alineat e pomenită necesitatea de a modifica Legea minelor nr. 85/2003. Pentru un ochi neatent sau doar neavizat, lucrul poate trece neobservat. Unii dintre noi însă ştim (şi aţi face bine ca, aflând acum cum stă treaba, să le spuneţi şi altora – multor altora) că proiectul de revizuire legislativă despre care vorbim e un demers iniţiat, cu ceva vreme în urmă deja, de către senatorii Ion Ruşeţ (PDL) şi Toni Greblă (PSD), cu dedicaţie pentru… da, probabil vă aşteptaţi la asta, pentru Roşia Montana Gold Corporation şi, în fond, orice astfel de companie care doreşte să exploateze resurse naturale în România.

Oooo! iarăşi Roşia? îşi vor spune unii dintre cititori, şi vor tinde să încheie lectura chiar aici. Doar zece rânduri mai citiţi, vă rog – fiindcă, vă asigur, vă priveşte: dacă dumneavoastră ( sau părinţii/ bunicii dumneavoastră) aveţi o proprietate/ o casă, oriunde în ţară, şi o companie privată pretinde a fi descoperit resurse minerale de orice fel ‘sub’ terenul vostru, iar această companie obţine o simplă licenţă industrială de explorare/ exploatare, veţi fi expropriaţi în regim de urgenţă, respectiva entitate privată vă va lua proprietatea plătindu-vă cât crede ea (în colaborare cu autoritatea locală) de cuviinţă, şi nu veţi avea nici un mijloc juridic plauzibil de a vă apăra. În două săptămâni de la momentul în care ANRM va concesiona zona în care vă găsiţi pentru explorare sau exploatare, veţi fi scoşi cu forţa de pe proprietate.

“Nuuuu se poate! vor spune unii. “Baţi câmpii, domnule Vîlcu, dezinformezi cu nesimţire. E o demenţă ce spui dumneata, este anticonstituţional.” Şi totuşi este ceea ce stă scris, negru pe alb, în proiectul de modificare a Legii Minelor. Cât despre anti-constituţionalitate, să vă amintesc oare cine e Avocatul Poporului? sau că numărul celor din opoziţie, în Parlament, e sub cel necesar pentru a iniţia chiar şi o moţiune simplă?

GAZELE DE ŞIST. Victor Ponta şi l-a luat consilier pe Wesley Clark… sau poate mai corect ar fi spus: marele Wesley Clark (de aici înainte, pentru scurtime: WC) şi l-a luat, cică, şef, pe măruntul prim-ministru al măruntei Românii. Iar domnul WC s-a ocupat, la viaţa lui, şi se ocupă în continuare şi cu alte lucruri, afară de bombardarea naţiunilor ne-entuziasmate de americani. El este ambasadorul fracturării hidraulice în România. O voce tare şi o mână forte ca să înţelegem, ca stat, că deşertizarea şi poluarea a sute de metri pătraţi de teren în jurul fiecărei sonde (şi, să ne înţelegem bine, pentru gazul de şist sondele sunt literalmente mii şi mii), cutremurele de suprafaţă, poluarea gravă şi ireversibilă a pânzei freatice, consumul aberant de apă curată, etc. etc., nu au importanţă – importantă e doar o iluzorie independenţă energetică faţă de ruşi. Asta ca să înţelegem că unul din avantajele formidabile ale stării de post-comunism a unei ţări e că până şi anticomuniştii fervenţi pot fi duşi de nas ca nişte mielu… ca o turmă de oi bete.

Dacă în România începe exploatarea gazelor de şist, vom avea sute de hectare scoase pentru totdeauna din circuitul agricol, vom avea comunităţi îmbolnăvite, măcinate, distruse, vom avea peisaje selenare şi poluare post-apocaliptică, şi… da, am şi o frază interesantă pentru ultra-naţionalişti şi rrrrromânişti: vom da această resursă (de dragul discuţiei, accept să-i spun astfel, deşi ştiind cam cu ce se plăteşte eu o consider pur şi simplu o otravă), pe nimic, companiilor private străine, fără nici o consecinţă palpabilă în planul (in)dependenţei energetice.

DISTRUGEREA PROGRAMATICĂ A GOSPODĂRIEI ŢĂRĂNEŞTI. Când, cu vreo două luni în urmă, auzeam nişte experţi ai Băncii Naţionale vorbind despre necesitatea de a găsi soluţii pentru a-i forţa pe ţărani să renunţe la aşa-zisa ‘agricultură de subzistenţă’, am ridicat (ca, probabil, mulţi alţii) din umeri spunându-mi doar ceva de genul “paştele mamii lor de (simpatizanţi) pedelişti cretini!”, aşteptând prostia să treacă (“c-un Croitoru şi-un Lazea, nu se face primăvară pentru corporaţiile agrare”). Dar astăzi, ca să vezi! La pagina 14 a aceluiaşi Program de guvernare Ponta II se prevede nici mai mult, nici mai puţin decât “adoptarea de măsuri care să conducă la comasarea terenurilor şi reducerea numărului de ferme şi exploataţii.” Cu alte cuvinte? Nu doar că îi gonim pe ţărani din pieţe, făcând loc doar intermediarilor; nu doar că inundăm piaţa cu legume şi fructe din plastic, aduse de la capătul-capătului lumii; nu doar că reducem, an după an, sprijinul oferit micilor producători. Nu, nu e suficient, trebuie să avem un program coerent de lichidare.

În numele cui? ne putem întreba. Un răspuns simplu, dar destul de naiv, ar fi: în numele capitalismului strict numeric al… marilor cifre. În mari exploataţii agricole, axate pe monoculturi îmbibate de îngrăşăminte, se produc, desigur, cantităţi incomparabil mai mari de vegetale-din-cauciuc decât pot oferi ţăranii care, de generaţii, îngraşă şi îngrijesc solul, alternează diverse tipuri de plante, păstrează şi îmbunătăţesc soiuri tradiţionale. Bancherul e bancher, el ştie doar să calculeze cantităţi, calităţile – cum ar fi calitatea hranei şi a vieţii pe care ea o întemeiază – îi scapă oarecum inevitabil.

Dar răspunsul ceva mai subtil poate fi: în numele eliminării ideii înseşi de calitate, şi a ultimilor ei apărători, din domeniul agricol şi din cel al nutriţiei. In the name of Monsanto. În numele pregătirii programatice a generaţiilor de plastic. La aşa cap, aşa trup. Şi aşa viaţă.

—————————————-

ÎN LOC DE ÎNCHEIERE

Am scris mult. Prea mult, veţi zice – “nu avem noi vreme să citim şi să ne gândim atâta”.

În faţa unei atari ‘întâmpinări’, recunosc, nu am replică. Dacă n-aveţi timp, n-aveţi, asta este.

Bine că au avut alţii. Mă refer, fireşte, la politicieni – cei care, cu atâta ‘generozitate’, se sacrifică să vă facă vouă viaţa.

Articolul are 12 comentarii

  1. peeeensiile domnu pensiile, pe cine intereseaza Rosia Montana, sau ca no sa aiba pensie deloc peste 3 ani??? e foarte buna materia pe care ati scris, felicitari, din pacate cele 5 milioane de pensionari din Romania, care sau dus fiecare la vot la referendum, siau facut treaba si pe 9 decembrie. Iar cele 5 milioane sunt condusi de nas, de guvernul Ponta, si habar nau de illuminati sau de masoni cu care e plin psdul, si ca masonii din psd ii ofera pe tava toata tara masonilor in frunte cu mugur isarescu.

    Asta e o parte a populatiei., apoi ceilalti 13 milione ori sunt atat de bogati, incat nu le intereseaza ce se intampla pe plan politic, ca ei oricuim o duc bine,ori intalnim pe tinerii care acum termina liceul, si vedem nivelul lor de inteligenta la bac si habar nau ce inseamna toate astea, numai sa aiba bani parintii pe seminte bere si tigari..si pe aparate… si a mai ramas cei 30 la suta. mi frica ca suntem prea putini, si nu va fi in tara nici un protest pana nu o sa se vada clar ce crima a facut guvernul ponta impotriva tarii. dar atunci va if cam tarziu.

    P.S. imi cer scuze daca nu am scris corect gramatic sau am folosit expresiie gresit. dar nu sunt de etnie romana. va multumesc.

  2. Se uita prea repede ca guvernele au fost schimbate, mai ales prin presiunea strazii. A celor de la Universitate(TNB+Fantana). Am participat la evaporarea lui, Boc, Ungureanu, si Basescu(partial). Nu desconsiderati forta multimii. Daca va calca pe bec, actualul guvern va avea aceeasi soarta !

  3. Eu sunt curios cum aţi ajuns la concluzia că „marile exploataţii practică monocultura” şi „ţăranii îmbunătăţesc soiurile tradiţionale”.

  4. Ok, si ce e de facut ? Adica, serios ce e de facut si hai sa facem. Fara atatea nu se poate, nu avem cum, suntem mici. Eu nu sunt mica si sunt sigura ca mai sunt si altii ca mine.

  5. Scuza-ma, dar o sa fiu succint.

    Esti prost.

    Ai vrut sa scapi de Basescu, in favoarea USL – cea mai nemernica, fara scrupule, organizatie politica terorista, inca super comunista, condusa inca de Iliescu de pe patul de spital.

    Esti prost.

    Acum suporta consecintele, si nu mai plange.

    Ai aruncat 8 ani de munca anti-comunism, pro-europeana, de a duce tara spre normalitate, la gunoi.

    Prostule.

    Oricum banuiesc ca o sa stergi postul asta.

  6. @ Emilian Manolache>

    Mulţumiri pentru laconicitate. Poate că sunt prost, dar nu consider că atunci când un politician sau un regim reprezintă ‘răul mai mic’, trebuie să facem cu toţii sluj în faţa lui şi să-i trecem sub tăcere greşelile (ca să nu spun: fărădelegile) flagrante. În rest, poţi să fii liniştit, tot pe mine mă vei vedea în stradă (de fapt, pe aceiaşi oameni, obişnuiţi cu realitatea “toate partidele, aceeaşi mizerie”) luptând şi pentru drepturile tale, împotriva guvernului Ponta. Fireşte, dacă nu te temi că prostia mea ar putea contamina inteligenţa ta, te aştept alături de mine. Oricum, eu voi fi acolo.

    Sănătate 🙂 !

  7. In primul rand nu oameni schimba guverne ci ele intre ele, in al doilea rand de ce as iesi in strada ca sa ma bat cu tiganii care vin sa bea si ei o bere si sa sparga o samanata sau cu huligani “asa zisele galerii” care nu stiu decat sa injure????
    Inca ceva a fost un referendum pentru ;imitarea parlamentului la 300 is ceva (sper sa nu ma insel) ce s-a intamplat cu el???? NIMIC…a ajuns la ei si e pierdut pe undeva prin sertare. NImic nu se va intampla daca veti iesi in strada sau daca veti duce o noua revolutie (care de fapt nu a fost) decat sa muriti. Vreti sa faceti ceva implicati-va si creati un partid care sa reprezinte ceva..dar veti deveni coruptibili..da-i omului puterea sa vezi caracterul.
    Ghinion ne-am nascut intr-o tara in care nimeni nu are coloana vertrebala si nici noi…de ce? Pt ca plecam din tara..pt ca nu facem nimic ceea ce ar putea conta, pentru ca scriem banere si inghetam iarna la Universitate ca niste prostii..Ca in loc sa mergem la scoala si sa invatam, sa citim si sa ne desteptam stam la TV si la calculator.

    Din pacate nimeni nu ne mai poate salva de noi!!!!!

  8. Fenomenul nou pe care l-am trait in ultimul timp calatorind spre Romania sau intorcindu-ma din Romania spre Germania unde traiesc de un deceniu ma speriet stupefiat si enervat extraordinar am vazut linga mine in autocarul cu care calatoram oamenii obositii lipsitii de identitatea nationala de mandrie si osanditi exodului,ma durut asa de tare ca am rabufnit de cate ori pe unde am putut si mi-am strigat ´mania sus si tare si le-am spus oamenii buni voi suntetii cetatenii onorabili cu demnitate de om sunteti, ca si altii cetatenii ai Europei nu mai stati ca strutul va bagati capul in nisip sa va asundeti lasitatea pai fenomenul pe care l-am mentionat mai sus suna cam asa: pai ce sa facem asa suntem noi romanii! atunci le-am raspuns raspicat sa faci si tu romane cum si altii in alte tarii nu se lasa asa epulzatii din tara lor ca si melci esti pe drumuri cu casa in spinare desi ai undeva in Romania( ACASA) ograda lor., pai oamenii buni nemtii cand nu vor ceva ce le impune statul se organizeaza in grupuri si nu lasa de ex,un pom intr-un parc daca ei nu vreau sa fie taiat sa-l taie ei fac zid viu ssi stau acolo chiar daca e sete chiar daca le e foame chiar daca le e somn de ce nu se face si la noi asa cum sa facut in( 89)spontan si in tote orasele din Romania sa stea lumea toata sa se Puna ca zid al durerii, disperarii si al deznadejdii in fata primariilor ca doar ei sunt cei multi sau ce-i mai multi.si eu cred ca aceasta( noua poltica de siretlic) al guvernului care are ca scop sa plece cat mai multi din cei inteligentii in strainatate sa ramana oamenii mediocrii ca aceea sunt naivi si pot ei sa-i manevreze cu minciuni si promisiunii cum vor ei.Generatia mea cel putin noi am avut curajul sa mergem sa iesim in strada si sa le aratam ca nu ne-a fost frica si as merge si azi pentru copii mei,dar ce face generatia de azi frate Strainatate si vise tukburi ca eu cunosc strainatatea si multe mizerii care le indurii ca strain de tara ta nu sunt caii verzii pe peretii aici ca astia te storc ca pe lamaie dar asa e Romanul se lasa aruncat pe dupa toate usile pai astia de acum,( ca generatia mea nu am avut Internet sau mobil) se si pot organiza si comunica sa faca ceva pentru viata lor si viitorul lor dar parca le e spalat creerul numai toale masinii si multe chestii care nu au asa o importanta decisiva ca acea sa-ti aperi drepturile ca le ai ca tu esti poporul caci fara popor nu pate sa existe o natiune si fara ca poporul sa munceasca sau sa contribuie chiar numai cu prezenta ca persoana se poate forma un stat de drept asa ca ai drepurii romane! ca doara noi romanii nu suntem frunze uscate sau marionete.

  9. Acest guvern urmeaza sa vanda fiecare bucatica din Romania…
    si atunci ei vor guverna peste cine???

    http://www.youtube.com/watch?v=lM0dpDhexVE

    Ingrozita de ceea ce se intampla in Romania am realizat acest video… impreuna cu un italian, scarbit si el, de ce sunt in stare sa faca conationalii lui in tara noastra, dar si politicii nostri…

    Daca cineva dintre voi, cunoaste cum se poate face, chiar si din punct de vedere legal sau nu, vreo modaliatte prin care putem oprii vanzarea tarii noastre va rog sa ma contactati (a_aviiva_a@yahoo.com sau poetainazione@gmail.com)

    trebuie neaparat sa facem ceva
    inainte sa fie prea tarziu pentru tara noastra

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *