ANTONESCU…

Despre şeful liberalilor se spune că doarme mult – e una din acele etichete care, odată puse, sunt aproape imposibil de dezlipit. Nici nu mai contează dacă e doar invenţia vreunui răutăcios: se non è vero, è ben trovato. Iar pentru România de azi lucrul cel mai important nu e cât somn o fi în viaţa lui Antonescu; ci că, fără îndoială, omul acesta are un vis din care nu poate să iasă. Un vis care, indiferent dacă îşi ţine ochii închişi sau deschişi, îl devorează. Or, toată întrebarea e dacă ne lăsăm şi noi distruşi de obsesia/halucinaţia acestui om.

Visul lui Crin îl ţine captiv ca (pe-)o muscă în pânza păianjenului, oferă tuturor celor din jur posibilitatea de a prinde câte unul din firele care mişcă marioneta (fiindcă asta a devenit Antonescu din cauza visului, o simplă păpuşă trasă de sfori) şi de a se juca cu ea. Şi, cum Ponta şi ai lui deţin, deocamdată, multe dintre hăţurile ţării, e(ra) aproape firesc să încerce a juca rolul păpuşarului. Pentru că avem de-a face cu un Buratino special: unul care nu păcătuieşte minţindu-i pe ceilalţi (sau oricum, în comparaţie, din acest punct de vedere, cu colegul Victoraş e un adevărat sfânt), ci se minte pe sine în primul rând. Iar PSD-iştii i-au prins slăbiciunea şi îl joacă, oricând, cum vor. Ca un iepuraş ademenit c-un morcov, Crin dă să leşine de fiecare dată când partenerii de guvernare îi promit din nou că va fi candidatul Uniunii la preşedinţie. Ca un câine păcălit şi bătut, Crin mârâie şi face pe durul de fiecare dată când înţelege adevărul simplu: nici pomeneală.Nici pomeneală să-l susţină PSD-ul. Not in your wildest dreams, ar spune englezul. Însă, cum spuneam, Crin Antonescu are cam tot atâta autonomie decizională cât vrabia cu mintea plină de mălai. Ar fi înduioşător, dacă în jocul acesta n-am fi prinşi cu toţii. Aşa, visul despre care am tot vorbit poate deveni, dacă nu cumva este deja, un coşmar. Şi atunci spun: mai bine pentru ei (Antonescu, liberali, USL) decât pentru noi.

Se întâmplă aşa: Îşi aduce aminte câte o secundă Crinişor de liberalism, de demnitatea personală şi a partidului lui ‘istoric’, mai mârâie Crinişor câteodată, se-nfoaie, păi ce săgeata mea, mai scoate pe gură câte-un prin noi înşine? De-ndată scoate PSD-ul, cel cu temeinică şcoală pavloviană, clopoţelul de aur şi-l scutură doar un pic: claritatea şi hotărârea se şterg, totul recade în băloşenie.

Se spune că trebuie să ne temem cel mai rău de omul care nu mai are ce pierde; dar situaţia despre care vorbim acum e fix inversă, avem în faţă un om capabil să facă/ accepte absolut orice, numai să nu piardă un lucru… pe care de fapt nu l-a avut şi nici nu-l va avea vreodată.

JOHANNIS…

Şi, fireşte, mare parte din partid îi ţine isonul. E câte-un pic de ciolan pentru orice (şefuleţ) liberal, mai înghite fiecare câte-o rămăşiţă de pe lângă mesele unde regi, să ne-nţelegem bine, sunt baronii pesedişti. Iar când câte-o voce, complet disonantă în context, se preface a susţine principiile, ideile, statutul, în fine, liberalismul… există o soluţie şi pentru ea. Johannis a făcut-o zilele trecute, de pe o poziţie în partid care făcea imposibilă băgarea pumnului în gură. Şi soluţia a fost genială: fiind primarele Sibiului, la rândul său, un infatuat setos de putere, liberalii au folosit, pentru a-i închide fleanca, un măr. Mărul otrăvit al vice-guvernării şi al Internelor? m-ar întreba unii, iar eu aş răspunde: nici nu e nevoie să fie otrăvit, cu el între fălci oricum te vede lumea că eşti un porc – ba chiar, mai degrabă sau mai târziu, unul fript.

Înţelegem acum, în sfârşit, că Johannis e antieroul prin excelenţă, broasca transformată, prin umflare/ colorare, în prinţ, care acum vrea o şi mai, mult mai mare gură de aer. Eu unul aş sta de(o)parte şi m-aş ţine de nas, în aşteptarea a ceva asurzitor şi pestilenţial totodată.

Cu toate astea, nu Johannis e, după părerea mea, ultima uriaşă greşeală făcută de Crin, ultimul monstru născut de somnul-visul şefului liberal. Nu. Mizeria cea mai mare (şi totodată prostia înmărmuritoare) făcută azi de liberali poartă un alt nume.

ATANASIU…

Mai ţineţi minte cum a reuşit Crin – şi cum au reuşit liberalii – să câştige un pic, nu de simpatie, nu de credibilitate, dar măcar de aură pozitivă prin profilarea pe fondul PSD-ist? Păi, în primul rând fiindcă domnul Crin a fost destul de… era să scriu deştept, de fapt gregar-intuitiv-şiret pentru a se preface că nu susţine enormitatea proiectului minier de la Roşia Montana. În primul rând prin neparticiparea (desigur, profund nesinceră şi interesată) a liberalilor au căzut şi legea specială, şi varianta Legii minelor din marţea neagră. Doi politicieni importanţi, Băsescu şi Antonescu, au înţeles amândoi potenţialul fabulos anti-Ponta şi anti-PSD pe care îl deţineau mişcările de stradă din septembrie-decembrie. Cum preşedintele făcuse mult prea mult lobby pentru Gold Corporation pentru a se putea dezice fără a fi scuipat între ochi, i-a revenit lui Crin şi PNL-ului poziţia tactică a oii gri într-o turmă, în rest, a întunericului.

Pe acest val, omul şi partidul lui au reuşit să surfeze o vreme… până când oamenilor lui Ponta le-a venit ideea genială de a re-aduce Legea Minelor dinspre liberali, punând-o în balanţă cu susţinerea, chipurile, a candidaturii lui Antonescu la preşedinţie.

Ne va trăda Antonescu? Nu cred că a fost vreodată cu adevărat alături de cauza Roşiei Montana, deci nu se prea pune problema trădării, doar cea a lipsei de coloană vertebrală – lucru care doar pe naivii-naivilor i-ar mai putea surprinde.

Ne va vinde Antonescu? La întrebarea asta, răspunsul e mult mai simplu: sigur că da. Când Ponta sună clopoţelul şi pe Crin îl podidesc balele, nimic nu mai contează. Expresia obişnuită zice: şi-ar vinde şi mama. Dar ea e insuficientă; pe lângă c-ar da-o fără ezitare, Antonescu ar împacheta-o-n ţară şi i-ar face fundiţă poporul, iar pe mine personal lucrul ăsta nici nu mă miră, nici nu mă surprinde. Mă şochează doar incapacitatea lui de a vedea ceea ce pentru ochii noştri, ai tuturor celorlalţi, e limpede ca lumina zilei: că nu va primi absolut nimic pentru imensul preţ plătit.

… ŞI NOI

M-aş mulţumi să aştept ziua când acest biet prost nebun se va tăvăli pe jos urlând: dar pesediştii mi-au promiiiiiis, ca să-mi iau o bere, nişte seminţe şi să rânjesc la zvârcolelile lui.

Dar, vedeţi, nu e aşa simplu. Când numeşti în fruntea unui minister ‘decisiv’ cum e cel al Economiei un vechi şi credincios lacheu al Gold Corporation, deschizi (şi tu, ultimul care nu făcuse prostia de a ne sfida) o cutie în comparaţie cu care aia a Pandorei e, vorba aia, (un bax de) Pepsi. Când, amorţit de cântecul sirenei-Ponta, îţi imaginezi că vei putea, tocmai tu, cel-fără-vână şi fără contur, tu, omul şi politicianul mai moale şi alunecos decât toţi, să ne scuipi în faţă şi-n creştet… s-ar putea ca visul tău să devină pe neaşteptate un coşmar.

Lozinca “ANTONESCU CRIN, CIANURISTU’ CEL MAI FIN” n-a fost inventată de flori de măr.

În concluzie, domnule ‘preşedinte’, nu ştii în ce te-ai băgat.

Articolul are un comentariu

  1. Atanasiu de Alba un zabalos nemernic/ l-au cautat alegatorii.iau scris -i-au cerut audienta pentru a discuta despre aberantul proiect cu cianuri /atanasiu nu a raspuns ,s-a ascuns ca un nemernic ce este /si de 1 dec la fel- a avut dosar penal-si acum a ajuns ministru /HALAL tara

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *