motto: “I knew him, Horatio.”

Cu câteva zile în urmă, după căderea guvernului Ungureanu, plasam pe Facebook imaginea de mai jos, însoţită de retorica întrebare: ce faceţi (în) săptămânile viitoare? Era vorba, fireşte, de o invitaţie la acţiune civică pentru suspendarea preşedintelui Băsescu.


Destul de repede, însă, după apariţia acestei fotografii, am primit următorul comentariu:

Dan Iliescu: “Băse este irelevant, în lipsa servitorilor săi… personal, consider că este un consum inutil de energie să ne mai batem capul cu el, acum… îşi va rupe oricum gâtul singur, căci de apucăturile tâlhăreşti sigur nu se va dezbăra, deci timpul şi prostia îl vor rezolva…”

O idee care, trebuie să recunosc, m-a pus pe gânduri. Foarte pe scurt spunându-vă lucrurile: nu am prea multă încredere în guvernarea USL, şi cu atât mai puţin impresia că actuala (şi, probabil, constanta) propunere a acestei alianţe pentru funcţia prezidenţială, Crin Antonescu, ar fi una de salutat. A-l suspenda pe Băsescu, aşa cum, personal nu am nici cea mai mică îndoială în acest sens, el merită pe deplin, ar însemna, în opinia mea, să înlocuim un nebun cu altul şi să cauţionăm (doar fiindcă PDL-ul este/ a fost? un partid cu o prestaţie absolut catastrofală), struţo-cămila stângisto-liberală care, mai mult ca sigur, va câştiga net alegerile parlamentare.

Aşa încât mă văd pus să vă solicit opiniile şi sfaturile: ce trebuie, după părerea voastră, făcut?

Pe de o parte, gestul moral ar fi să luptăm cu toţii, în stradă, pentru dispariţia cât mai rapidă şi cât-mai-fără-urmări a lui Băsescu de pe scena politicii româneşti. Pe de altă parte, pragmatic sau chiar practic vorbind, găsesc că acesta mai poate juca un rol care totodată să-l facă relativ util şi să-l umilească infinit mai mult decât o simplă debarcare prin votul popular, la un eventual referendum.

Preşedintele nu vrea decât să muncească, iar noi îl putem ajuta. Şi anume, Băsescu poate rămâne arlechinul naţional, nebunul de care, în cea mai mare parte a timpului, râde toată lumea, dar care, neputându-şi ţine gura, poate, în unele ocazii, să pună în lumină abuzurile suveranilor (Ponta – Antonescu). Deşi trebuie să ne aşteptăm ca televiziunile şi organismele de presă care până acum îi sărutau tălpile preşedintelui să îl treacă aproape complet pe linie moartă, deşi i se va lua, în genere, microfonul şi va fi transformat într-un soi de sperietoare-de-ciori cotrocenistă, Traian Băsescu nu se va putea abţine să nu fie un critic (câtuşi de puţin constructiv, deci acid) al USL. Astfel, am avea, noi, publicul, o dublă satisfacţie: pe de o parte, am vedea personajul pus la locul pe care şi-l merită, cel de August-prostul; pe de alta, n-am ajunge la situaţia cu totul debalansată, pe care eu unul nu mi-o doresc deloc, de a avea un 'spectru' (bun cuvânt!) politic fără PDL în Parlament, dar cu un PPDD cu peste 10 la sută din poziţiile de acolo şi, colac peste pupăză, un Crin Antonescu în postul de preşedinte totodată leneş şi isteric, superficial şi tiranic.

Bun, vă invit la discuţii şi comentarii, aştept să trageţi cu tunurile în mine 🙂 – aici, sau pe Facebook. Un singur lucru vă rog să nu-mi reproşaţi: că n-am luat în considerarea varianta cea mai bună, în care îl dăm jos pe Băsescu, dar nu îl înlocuim nici cu Crin, nici cu Dan Diaconescu sau altă orătanie din soiul lui. Din păcate, nu cred că această naţiune e destul de inteligentă ca să facă asta. Aşadar: care din cele două variante prezentate de mine credeţi că e de preferat?

DISCLAIMER:

Conţinutul acestei rubrici nu reflectă în mod obligatoriu poziția oficială a organizației ActiveWatch. Așteptăm articolele dumneavoastră. Aveți responsabilitatea să verificați informațiile pe care le publicați și să respectați valorile și misiunea ActiveWatch.

zp8497586rq

This article has 4 comments

  1. De cand cu Nicusor Dan experience, ma tot gandesc serios la un scenariu (ideal): cum ar fi sa incepem sa-i ignoram, sa-i lasam usor usor in ofsaid (pe ei, cei care nu sunt ca noi, cei care nu ne reprezinta, cei care ne fura, cei care ne polueaza, ne vand pe nimic).
    Sa incepem sa ne indepartam de politic, sa ne alegem noii lideri din societatea civila, dintre noi. Sa ramana undeva, in afara vietii noastre… ei, cu televiziunile si ziarele lor de 2 lei, cu scandalurile si jocurile lor de culise, sa incepem sa uitam cuvantul ‘politic’. Sa incepem schimbarea de jos spre varf, de la ‘guverne de cartier’ si targuri unde se poate face troc, de la publicatii media independente care informeaza nu manipuleaza, pana la a ne alege noii lideri din mijlocul nostru atunci cand vin alegerile.
    Mi-am dat seama ca nu ajungem nicaieri daca ne gandim ca putem schimba sistemul complet, ca daca pica Basescu va fi mai bine, ca USL poate veni cu schimbari in bine…NU, gresim sau suntem naivi crezand ca viitorul pe care ni-l dorim se poate cladi prin aparatul politic (cel existent).
    In legatura cu Basescu, propun si eu varianta sugerata de userul Dan Iliescu din articol: sa incepem sa-l ignoram. Pentru grandomanul din el, uitarea noastra cred ca ar fi cel mai crud sfarsit.

  2. Acest atac la Traian Basescu dovedeste ca acest domn Valcu si din pacate multi ca domnia sa traiesc pe planeta PSD/PNL/PC. Basescu a fost suspendat si a acceptat. Basescu este injurat in toate ziarele si televiziunile care majoritatea sunt proprietate a fostilor politruci securisti si accepta!
    In pozitia de presedinte nu nu poate fi messiah sa faca dintr-o tara plina de tzarani o zona super dezvoltata, industrializata, si civilizata.
    Cu o asemena natiune, greuuuuu…..Ponta va face tara de ris!

  3. Pingback: Totuşi, Roşia Montana; totuşi, gazele de şist : Blogul ActiveWatch

  4. Pingback: Totuşi, Roşia Montană; totuşi, gazele de şist | TOTB.ro - Think Outside the Box

Comments are closed.