(Continuare din partea a 4-a) Trec iar prin parcul Eminescu. Noaptea, ca să evit pe cât posibil, întâlnirea cu alți oameni. Dacă s-ar atinge câmpurile noastre olfactive, copacii din parc s-ar usca. Cum mă apropii, statuia poetului crește umedă și portocalie în lumina chioară a felinarelor. El, maiestuos, cu ochii spre cer; lipită de trupul…