Fapte, nu vorbe După ce, vreme de luni de zile, am scris mult(e), aici, despre Roşia Montana şi nu numai, în septembrie am cam tăcut. Mi-am găsit şi îmi găsesc în continuare greu cuvintele şi ideile, în mijlocul torentului de evenimente ‘brute’. Oscilez între exaltarea aproape sărbătorească a duminicilor, pline de putere-speranţă-încredere (şi cu siguranţă,…


Prieteni, războiul total despre care v-am mai vorbit în ultimele luni a început. Iniţiatorii sunt trei miniştri ai guvernului Ponta. Primii doi, Plumb şi Barbu, ar fi trebuit – conform fişei postului – să apere natura şi cultura României; însă nu doar că nu se gândesc o clipă să-şi facă datoria, ci au trecut cu…


2012?

Ziceau unii că ar fi anul Apocalipsei. Al potopului. Al flăcării cu care se sfârşeşte totul. Tot soiul de previziuni pesimiste. De ce, mă (şi, mai ales, vă) întreb, să nu fie, pur şi simplu, anul sfârşitului unei lumi? Sau măcar al începutului sfârşitului? Tuturor poveştilor despre marea, finala nenorocire vreau să le opun astăzi…


Oamenii de cultură sunt, oricum am lua-o, periculoşi pentru regimul politic. Şi nu numai ei. Ci şi (toţi) oamenii cultivaţi. De altfel, linia asta de demarcaţie între producătorii şi consumatorii de cultură e nu doar artificială, e chiar falsă, fiindcă tocmai trecerea ei, cu gândul (atunci când doar, vorba aia, ‘vibrezi’ la o operă de…