Am discutat cu Luiza Medeleanu, expertă în domeniul educației interculturale la Fundația Roma Education Fund, pentru a afla experiența ei ca elevă de etnie romă în mediul preuniversitar românesc, despre perspectiva ei asupra reformelor necesare din educație și despre cum putem să reacționăm într-un mod sănătos atunci când suntem martori la nedreptăți.

Carte de vizită

Sunt Luiza Medeleanu, expert educațional la Fundația Roma Education Fund (REF). Fundația REF implementează de 12 ani programe educaționale de calitate în unele dintre cele mai dezavantajate comunități din România. Misiunea fundației este de a reduce decalajele educaționale dintre populația romă și neromă. Totodată, echipa din care fac parte și-a asumat şi rolul de a acționa drept un catalizator pentru facilitarea accesului la educație de calitate, în condiţii de egalitate, pentru toți copiii romi. În cadrul fundației, eu sunt unul dintre specialiștii în educație incluzivă și interculturală. Recunosc, îmi place foarte mult să fac cunoscute părinților, copiilor și cadrelor didactice cultura, tradițiile și istoria romilor.

Ce școală, liceu și/sau studii superioare ați finalizat?

Am terminat două facultăți – Facultatea de Filosofie și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea Rromani – Engleză, ambele la Universitatea București. Dacă tot am terminat două facultăți, mi-am zis că nu mi-ar strica tot atâtea diplome de master așa că am absolvit un master în Filosofie la Universitatea București și unul în Antropologie la SNSPA. Iar acum sunt doctorandă în Studii Culturale la Universitatea București, cu o teză despre imaginea romilor în filme și seriale la mainstream. Azi îmi spun mie însămi că nu voi mai face și un al doilea doctorat dar sunt convinsă că viața îmi va oferi multe surprize. 

Care a fost materia dumneavoastră preferată la școală/liceu și de ce?

Mi-au plăcut foarte mult limba română și istoria. În liceu, am avut o profesoară de istorie care m-a inspirat și m-a făcut să mă îndrăgostesc de această materie. În schimb, nu mi-au plăcut deloc științele exacte – matematica, fizica și chimia.

Cum ați descrie, în trei cuvinte, instituțiile în care ați studiat? Dar experiența dumneavoastră generală în cadrul acestora?

Îmi aduc aminte că, la grădiniță, mi-a fost foarte greu. Nu-mi plăcea. Simțeam că educatoarea este rece cu mine. Și în școala gimnazială și în liceu mi-a fost la fel de greu. M-am simțit mereu stigmatizată datorită apartenenței mele etnice. 

Inclusiv în clasele I-IV, chiar dacă mama mi-a fost învățătoare la clasă, colegii tot mă făceau “țigancă”. Nu știam de existența cuvântului “rom”, eu nefiind vorbitoare de limba rromani. Vorbitorii nativi de rromani cunosc semnificația cuvântului “rom” de acasă, dar eu l-am aflat mult mai târziu. În limba romani, nu există termenul “Țigan”, este un denumire peiorativă atribuită de Ceilalți etnicilor romi.

Când eram la școală, chiar dacă eram de etnie romă, nu știam mai nimic despre istoria și cultura romilor. Vă dați seama că, dacă eu nu știam nimic, ce așteptări aș fi putut avea de la colegii mei neromi?! Din punctul meu de vedere, asta este una dintre problemele sistemului de educație de la noi, faptul că în școală nu se învață aproape deloc despre istoria celei de-a doua cea mai numeroasă minoritate din România. Iar lipsa de cunoaștere duce automat la prejudecăți și discriminare.

Lucrurile au început să se schimbe abia când am intrat la facultate. La Filosofie am cunoscut ce înseamnă un mediu în care etnia celuilalt nu are absolut nicio importanță în raporturile dintre indivizi.

Ați întâmpinat prejudecăți de-a lungul anilor de școală? Dacă da, povestiți-ne despre unele dintre acestea și cum v-au făcut să vă simțiți la momentul respectiv.

Oricât a încercat mama să mă protejeze, nu a reușit în totalitate. După cum ți-am relatat și mai sus, mi-a displăcut grădinița. Preferam să merg cu bunicii la munca câmpului decât să intru în sala aia de clasă, în care educatoarea mă primea mereu distant. Îți dai seama cât de mult m-a afectat atitudinea ei de îmi aduc aminte și la vârsta asta privirea aia rece?! Rece era doar cu mine pentru că, pentru colegii mei, ea avea mereu un zâmbet și o îmbrățișare caldă. 

Colegii mă făceau “țigancă”. În contextul în care tu ești mic și nu știi nimic despre tine, mai ales dacă ești și nevorbitor de limba rromani și nu ai acasă tradiții și obiceiuri rome, aceste lucruri te fac să-ți pui întrebări… “oare cu ce am greșit”, “de ce copiii mă tratează așa?”

Am studiat la cel mai bun liceu din oraș. Însă, pentru unii colegi, chiar dacă învățam bine, eram doar o “țigancă”. Oricât de puternic încerci să fii, aceste etichete ustură, lovesc atât de puternic în ființa ta încât rămâi cu răni profunde care au nevoie de ani ca să se vindece. 

Însă, ce le spun și copiilor cu care lucrez acum, foarte important este să depui toate eforturile ca să treci peste lucrurile triste care, din păcate, se mai întâmplă și la școală. Trebuie să continui să înveți, să te autodepășești. Știu că școala poate fi o luptă uneori însă, oricât de greu ar fi, trebuie să mergem înainte.

Considerați că discriminarea v-a afectat performanța școlară?

Mie, personal, discriminarea nu cred că mi-a afectat performanța școlară pentru că părinții și bunicii mei mi-au fost mereu aproape. Cunosc copii romi cărora li se întâmplă asta.

Considerați politici precum acțiunile afirmative o soluție eficientă pentru diminuarea discrepanțelor dintre comunitățile etnice române și cele etnice rome?

Consider că orice măsură afirmativă – burse, locuri speciale, reparații de tot felul sau chiar discuțiile din ce în ce mai multe în spațiul public despre istoria minorității rome – sunt foarte binevenite și chiar ar trebui să fie mai dese decât sunt acum.

Când a fost ultima oară când v-ați confruntat cu prejudecățile celorlalți? În ce context s-a întâmplat și cum ați reacționat?

Nu m-am mai confruntat de mult cu prejudecățile celorlalți pentru că nu am mai ieșit din mediul ONG care este un mediu deschis, incluziv. Însă e suficient să iau microbuzul din oraș până acasă, la țară, și îmi revin. 

Am avut în ultimii ani discuții, cursuri, întâlniri cu numeroase cadre didactice care lucrează în comunități vulnerabile. Mi s-a întâmplat să cunosc și câțiva profesori, puțini la număr, care mi-au spus deschis, fără pic de empatie, că marele lor ghinion în carieră este că au ajuns să lucreze în “școli de țigani”. Vă dați seama cum se simt copiii romi la orele lor?! Din start, acei copii nu se vor apropia cu adevărat de școală niciodată.

Se spune, adesea, că totul începe de la educația primită de acasă. Care considerați că sunt cele mai dăunătoare atitudini și preconcepții despre persoanele de etnie romă pe care părinții de etnie română continuă să le perpetueze copiilor lor?

Eu cred foarte mult în educația pentru diversitate primită încă de la grădiniță. Cred că e normal ca cei mici să vină de acasă cu tot felul de prejudecăți pentru că nici părinții lor nu cunosc multe despre cultura romă. Însă, dacă învățăm copiii despre diversitate încă de la grădiniță, chiar dacă copilul vine cu preconcepții de acasă, precum “nu te juca cu x-ulescu pentru că e țigan”, iar doamna educatoare le vorbește deschis și pe limbajul lor, despre cultura romilor, despre prietenia dintre culturi, despre diversitatea religiilor, etc – copiii vor ajunge, încet-încet, să înțeleagă că lumea este diversă și că e în regulă să fie așa. Iar poate, la un moment dat, un copil va merge acasă și le va explica părinților lui că nu e nimic în neregulă dacă se joacă cu x-ulescu, chiar dacă acesta vine dintr-o altă cultură.

Nu cred că e neapărat vina părinților, pentru că nici părinții nu au învățat, când au fost în școală despre diversitate și e clar că nu ai cum să-i explici unui copil ceva despre care nici tu nu știi. Astfel se  perpetuează aceleași stereotipuri despre romi cu care  suntem deja cu toții familiari.

Cred că școala are un rol foarte important în schimbarea acestor preconcepții. Dacă școala nu va avea o abordare interculturală cu adevărat și nu va folosi interculturalitatea la fiecare materie, atunci nu cred că lumea se va schimba,  iar copiii de azi vor deveni părinții de mâine care vor continua perpetuarea acestor prejudecăți și stereotipuri despre romi.

Ați fost vreodată nesigură în privința asumării identității rome?

Da, desigur, de multe ori. Au fost multe momente în care nu mi-am asumat identitatea etnică când eram copil. Este destul de greu să o faci datorită hate speech-ul și stereotipurilor negative din spațiu public cu privire la romi. 

Atunci când înțelegi mai multe despre cultura ta romă și descoperi lucruri despre tine în raport cu apartenența ta etnică, nu mai e o problema să îți asumi identitatea. Doar așa ajungi să știi cine ești și să-ți asumi.

Ca rom, te întrebi “ce să îmi asum? că romii ‘fură’, că sunt ‘scandalangii’, etc.? Să îmi asum stereotipurile din presă și media? Nu le vreau. Eu nu sunt așa.”

Media ne construiește o altă identitate, o identitate care nu e a noastră de fapt. Nu știm cine suntem. Eu am aflat despre cine sunt, ca rom, și despre cultura romă abia la 21 de ani, când am început să lucrez într-o organizație neguvernamentală romă.

Din nefericire, istoria romilor este foarte tristă. Asta îți afectează mult stima de sine, trauma fiind una transgenerațională.

Eu, acum, după ce am cunoscut ce înseamnă să fii rom, sunt relaxată cu apartenența mea etnică și nu mă mai simt rușinată că sunt romă, ca în copilărie. Din păcate, media și ceilalți participanți la societate, îți creează acest sentiment de rușine.

Ce le-ați spune persoanelor care îi discriminează pe ceilalți? Dar celor care se confruntă cu prejudecăți și discriminare?

De obicei, încerc să le povestesc despre istoria și cultura romă.

Cred că cel mai important antidot pentru discriminare e educația pentru diversitate încă de la grădiniță, când copiii sunt în formare.

Celor care se simt discriminați, le spun că au toată dreptatea ca să se simtă așa. Discriminarea îți scade stima de sine. Important e, însă, să nu renunțe la visele lor.

Considerați că există aspecte despre care se vorbește prea puțin în spațiul public atunci când se discută despre teme precum abandonul școlar, rezultatele la evaluările PISA sau reforma sistemului de învățământ în general?

Din punctul meu de vedere, educația trebuie să valorizeze diversitatea.

Într-un sondaj IRES din iunie 2020, 72% dintre români susțineau investițiile în creșterea accesului la educație pentru persoanele de etnie romă. Care considerați că ar trebui să fie direcțiile prioritare ale acestor investiții?

E foarte important să fim informați despre cultura și istoria romilor, despre diversitate, despre importanța interculturalității, despre diversitatea religiilor, astfel încât în școală să privim diversitatea cu mai multă deschidere. Cred că, din păcate, școala românească este un pic cam rigidă și mult prea neutră din punct de vedere cultural, motiv pentru care copiii și părinții romi, de cele mai multe ori nu se simt confortabil în relația cu această instituție.

E foarte important să investim în educație, să le oferim copiilor cele mai bune condiții. Însă nu doar condiții materiale ci și contexte în care să se simtă confortabil din punct de vedere cultural, să le creăm contexte în care să-și dezvolte indentitatea culturală și să se simtă valorizați din punct de vedere, etnic, cultural, religios. Este important să le respectăm dreptul la a fi diferiți.

Care credeți că este un mod eficient de a reacționa atunci când suntem martori la acte discriminatorii?

E important să luăm atitudine să nu trecem pasivi peste, să nu ne spunem “asta nu e treaba mea”, ci să reacționăm, să sancționăm. Dacă, bineînțeles, discriminarea merge mai departe, trebuie sesizate autoritățile competente – poliția, CNCD-ul, etc.


Acest interviu face parte dintr-o campanie de deconstruire a miturilor din jurul unor categorii care sunt ținte ale urii și este creată de un grup de tineri voluntari în cadrul proiectului Do One Brave Thing

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.