Prieteni, nu vă speriaţi de lungimea textului de mai jos. Se citeşte cu sufletul la gură, e cel mai autentic lucru (rămânând totodată inteligent şi echilibrat, chiar analitic) pe care l-am citit referitor la Roşia… şi era firesc să fie astfel, fiindcă autoarea ‘vine’ de acolo. Dar e vremea să tac, lăsându-vă în compania textului…

“Bună ziua,

Numele meu este Bianca Alexandra Cobori, am studiat Antropologia Economică şi în prezent mă ocup de Management Cultural. Am 24 de ani, locuiesc în Bucureşti şi pentru mine Roşia Montană reprezintă, dincolo de o chestiune amplu controversată, acasă.

Am plecat în urmă cu cinci ani dintr-un loc sărăcit forţat, cu o comunitate despicată, cu oameni independenţi şi mândri transformaţi peste noapte în cerşetori la uşile unei companii apărute din senin şi de niciunde; dintr-un loc controversat în care planurile de viitor, principiile, valorile sau priorităţile fuseseră şterse ca prin minune şi înlocuite de un parvenitism şi o pierdere a verticalităţii ce păreau să convină ambelor părţi. Oamenii deveneau bogaţi peste noapte şi plecau dintr-un loc în care parcă nu fuseseră niciodată, în timp ce o companie străină fără vreo istorie sau responsabilitate, înghiţea, încetul cu încetul, o localitate întreagă şi făcea presiuni fantastice asupra oamenilor ce-şi păstrau încă scepticismul.

Mesajul devenise clar, sau sunteţi cu noi sau împotriva noastră, iar în lupta dintre o companie cu un capital puternic şi o comunitate de oameni simpli, tabăra era aleasă fără a sta prea mult pe gânduri; localitatea devenise astfel, un loc din care un tânăr pleca fără prea mult regret. Strategia tacită de marketing funcţionase perfect – oamenii se simţeau martorii neputincioşi ai propriului eşec, banul fără muncă în schimbul unei case, al unui pom sau … mormânt din cimitir, primea semnificaţia majoră, iar părinţii renunţau să mai investească în vreun fel în studiile copiilor lor, în condiţiile în care compania îi transforma, pe loc şi fără pretenţii, în falnici angajaţi ai unei structuri multinaţionale, la care ei – oameni simpli – nici nu ar fi visat. Mai mult, laptele şi mierea urmau să curgă feeric în noua localitate pe care compania urma să o construiască în vârful unui munte (că acel teren era probabil instabil, că nu era nici o posibilitate reală a unei vieţi normale într-o zonă ce nu fusese locuită niciodată din motive mult prea lesne de înţeles, sau că în jurul localităţii viitoare, pământul urma să fie dinamitat şi ciuruit de aceşti falnici salvatori-căutători moderni de aur, nu prea mai interesa pe nimeni). Pentru ceilalţi oameni, constituiţi de ceva vreme în minoritate, lucrurile erau ambigue, simţeau teamă pentru ceea ce urma să se întâmple şi intuiau că povestea minunată, povestită de cei mari şi cei mici deopotrivă, era o catastrofă camuflată de minciuni, reclame, sponsorizări ieftine şi autorităţi devenite impasibile. “Hopul” iniţial fusese depăşit – după vreo 10 ani de ştiri neoficiale şi zvonuri răspândite pe la colţuri, unii oameni implorau un loc de muncă în cadrul companiei (cei cu reale capacităţi de uitare a propriei verticalităţi, ajunseseră chiar directoraşi cu un job description pe care nu-l puteau nici traduce în limba română), ceilalţi aşteptau cu ardoare vânzarea proprietăţilor şi stăteau cu actele de proprietate la coadă, la uşile birourilor lor, în timp ce restul minoritar prefera să-şi trăiască în continuare viaţa, să meargă la serviciu şi să-şi trimită copiii la şcoală.

Peisajul social era discordant, ambiguu şi demn de a fi studiat la cursurile de sociologie. Se produsese o ruptură în toate aspectele vieţii, atât în cadrul localităţii, cât şi în jur; viaţa nu mai era demult normală şi transformările creaseră un cadru sufocant în care simţeai nevoia de a evada. Eroii salvatori ajunseseră deja, goliseră şcolile, bisericile şi casele de orice urmă de viaţă, şi mesajul care se prefigura era acela că, viaţa va deveni într-adevăr insuportabilă. Timpul a trecut, lucrurile s-au schimbat prea puţin, credinţa socială potrivit căreia singura şansă de salvare e reprezentată de depopulare şi ştergere de pe faţa pământului, este adâncită, iar speranţa că autorităţile îşi vor face treaba şi vor avea grijă de cetăţenii săi contribuabili, a fost deja îngropată.

Povestea de ansamblu a localităţii e cunoscută de toată lumea, însă poveştile mărunte ale oamenilor săi sunt trecute forţat în anonimitate de câte o strategie de marketing scumpă, şi totodată ridicolă, ce scoate în faţă roboţei fabricaţi, cu poveşti false şi vieţi vândute. În ceea ce mă priveşte, localitatea devenise un loc dezolant, în care viitorul şi alegerile lui nu mai aparţineau oamenilor şi în care dispăruse orice urmă a unei comunităţi sau a unei existenţe libere, necondiţionate sau asumate responsabil şi conştient de fiecare în parte. Nu m-a încercat nici un regret în momentul în care am plecat la Bucureşti sau la scurt timp, când am părăsit ţara cu o bursă de studii pentru SUA. Ironia a fost şi în acest caz, de o promptitudine fulgerătoare şi la nu foarte mult timp de când părăsisem ţara, jurându-mi să las în urmă toată controversa legată de acest proiect care se transformase deja în banalitate, un subiect răsuflat ce nu implica decât o opinie semi-analfabetă de tipul pro sau contra, îmi dădusem seama că dincolo de imagini ale caselor părăsite, oameni săraci şi îngrijoraţi, era singurul loc pe care îl puteam numi acasă şi pe care îl iubeam. Lucrul care trebuie totuşi subliniat, este că, presiunea exercitată asupra localnicilor şi asupra familiilor lor este enormă, sentimentele sunt de conştientizare a implicării şi afectării directe, dar şi de neputinţă absolută, de teamă că nimic nu va mai fi la fel şi că, orice posibilitate de alegere a viitorului va fi ştearsă. Este incredibil de simplu să cumperi un om; în schimbul a câtorva sute de euro şi a unui loc de muncă pentru un membru al familiei, omul apare la televizor şi spune tot ce vrei tu să spună, nu gândeşte, nu reflectează la conţinutul acelor cuvinte sau la posibilele lor implicaţii, proiectarea existenţei lor în viitor sau construirea unor obiective pe termen lung, devenind inaccesibile. Detaşarea este aproape imposibilă şi stabilirea obiectivelor şi a priorităţilor devine invariabil condiţionată de acest factor extern ce-ţi impune inclusiv limitele gândirii critice şi a capacităţii de a imagina un viitor pentru propria familie. Nu am fost deloc surprinsă când, după terminarea facultăţii aflându-mă în vacanţă la părinţii mei, descoperisem că aproape toţi tinerii din localitate deveniseră dependenţi de această companie. Nu eram surprinsă, şi nimeni nu ar fi fost, în condiţiile unei minime reflecţii asupra manierii lor de a acţiona.

Noi facem parte dintr-o generaţie care a crescut sub umbra şomajului, a posibilităţilor limitate sau a oportunităţilor muribunde. Un copil care creşte şi se dezvoltă cu teama poate inconştientă asupra unui pericol de sfidare a propriei libertăţi, a alegerilor viitoare şi, implicit, a vieţii în sine, ajunge un om cu prea puţină încredere în propriile forţe, în propria capacitate de a reuşi pe cont propriu, în libertatea de a gândi, de a alege şi de a visa. Privind în urmă, îmi dau seama că, manipularea exercitată a fost de dimensiuni înspăimântătoare şi a cuprins toate aspectele vieţii. Credinţa în propria libertate şi putinţă de a realiza lucruri de durată, de a aduce o mică contribuţie sau, de ce nu, o schimbare în lumea în care trăim, a fost sfărâmată. Sunt aşadar uşor de înţeles alegerile acestor oameni, alegeri ce cred că, nici nu le-au aparţinut vreodată. În aceste condiţii, luând în considerare influenţa şi puterea unei manipulări îmbrăcate în straie de bunăvoinţă, nu este greu de înţeles pesimismul adoptat de oameni, şi conul de umbră în care au ales să se refugieze, frustraţi, îndureraţi de simţul unei neputinţe insuflate forţat, luptându-se cu o dezbinare a propriilor alegeri şi decizii.

E atât de simplu să convingi un om că viaţa lui e lipsită de valoare şi că e lipsit de putinţa de-a schimba ceva. Nu ştiu dacă oamenii în general, au capacitatea de a schimba lumea, ştiu însă că, oamenii ambiţioşi şi încrezători în propria valoare şi propriile vise, pot face orice. E un lucru pe care nu l-am învăţat la Roşia Montană, ci departe, colorând banalitatea pesimismului şi inconsistenţa temerilor, cu oameni, vise, idei, posibilităţi, încredere. Sprijinită continuu de părinţii mei, cărora le voi fi recunoscătoare mereu pentru faptul că, pe de-o parte au considerat educaţia ca fiind pionul principal şi m-au sprijinit pe toată durata studiilor, iar pe de altă parte au avut suficientă încredere în a mă lăsa să iau propriile decizii, am avut prilejul de a avea ca mentori oameni remarcabili, de a călători, de a cunoaşte oameni de pe toate continentele, de a participa la proiecte importante în mai multe ţări şi de a încerca să creionez un viitor necondiţionat de cineva. Probabil am avut alte şanse, decât fostul meu coleg de clasă care vrea să ajungă miner la RMGC în binecunoscutele clipuri publicitare, dar asta doar datorită faptului că, părinţii mei care au muncit mereu din greu, şi-au păstrat încăpăţânarea de a nu cere ajutorul nimănui şi m-au învăţat importanţa asumării responsabilităţii în rezolvarea propriilor probleme.

M-am întors în ţară cu un altfel de sentiment şi mod de a privi lucrurile; merg la Roşia Montană de fiecare dată când am câteva zile libere, observ aceeaşi incertitudine şi chiar teamă în ochii oamenilor, şi îmi dau seama că miza e mult mai mare decât credem. Când un om ia decizia de a pleca oriunde în lume, este o decizie personală, când oameni care nu vor să plece sunt strămutaţi abuziv, fiindu-le smulse rădăcinile şi orice legătură cu trecutul, este o crimă. Iar dacă, această crimă e posibilă şi mai mult, rămâne nepedepsită datorită banilor, mesajul transmis celor de-acum şi celor ce vor fi, e de un tragism istoric.

Roşia Montană e mai mult decât un loc cu bogăţii istorice şi monumente ale naturii, e mai mult decât patrimoniu şi vestigii, e pentru unii oameni, acasă. E locul în care tinzi mereu să te întorci şi să ceri ajutor, e locul familiar şi prietenos în care ştii că îl vei primi. De aceea, roşienii nu scriu de obicei scrisori către România, nu imploră ajutor, nu cred în locuri de muncă ce nu vor exista niciodată, nu îşi deplâng la televizor soarta ce ei şi-au creat-o. Ei nu cer nimic, vor doar să fie lăsaţi în pace, să-şi crească copiii şi să îmbătrânească în unicul loc în care concep că ar putea să o facă. Pentru ei, Roşia Montană nu e subiect de controversă, ci acasă, iar sentimentul că acasă ar putea să nu mai existe, devine copleşitor. De aceea, anonimitatea şi refuzul de a apărea în public cu propria lor poveste, e drept, fără ciorăpei croşetaţi, ci cu fapte reale pe care le trăiesc în fiecare zi, devin mai prietenoase şi astfel, nu riscă să transforme într-o simplă bagatelă unul dintre cele mai importante aspecte ale vieţii lor. Ei participă activ la o altfel de Campanie Salvaţi Roşia Montană, îşi propun să rămână încăpăţânaţi în hotărârea lor de a-şi continua viaţa în casele lor, de a merge la biserica în care s-au căsătorit sau şi-au botezat copiii, de a colinda dealurile mereu aceleaşi şi de a povesti misterul fiecărui colţ de stâncă, deal sau mină turiştilor doritori; de a pretinde că, prin consecvenţă şi credinţă interioară, lucrurile nu se vor schimba. Iar aceste lucruri mărunte dealtfel, cred că salvează Roşia Montană în fiecare zi. Roşia Montană e salvată prin fiecare banner, prin fiecare articol, studiu sau eseu, prin fiecare conferinţă sau prelegere universitară, prin fiecare Fân Fest, clădire de patrimoniu restaurată, turist sau simplu gând bun. Astfel, e menţinută în viaţă şi continuă să supravieţuiască demonstrând că, oportunităţile de dezvoltare sunt nenumărate.

Nu ştiu exact motivul pentru care am exprimat în scris un alt punct de vedere, o altă faţă a acestei cunoscute şi totodată, obscure poveşti…La insistenţele prietenilor şi ale colegilor mei, care erau stupefiaţi de povestea şosetelor croşetate şi de imposibilitatea ca un copil să facă o şcoală fără ajutorul companiei, eram nevoită să explic de ce părinţii mei au avut o viaţă liniştită, de ce muncind au reuşit să acorde copilului lor toate şansele, sau de ce nimeni din familia mea nu este dependent de sforile trase de această companie. Din momentul în care m-am întors în ţară, am dorit să conving pe cât posibil, că forţele proprii devansează capitalul şi fondurile oricărei multinaţionale; că devenind conştient de propriul potenţial, devii liber şi independent, iar acest sentiment e tot ce poate fi mai frumos.

Şi totuşi, dincolo de provocări, riscuri sau inevitabile frustrări, rămâne formidabila mobilizare a societăţii civile, într-o perioadă în care mulţi o consideram imposibilă. Îmi amintesc uimirea pe care am avut-o în SUA când, stând de vorbă cu un grup de prieteni arheologi de la o universitate franceză, observam fascinaţia pe care o aveau faţă de istoria şi patrimoniul arheologic al Roşiei Montane, în timp ce îşi exprimau îngrijorarea cu privire la viitorul acesteia. Pe de-o parte, era surprinzător interesul unor oameni ce nu aveau nicio legătură directă cu localitatea, iar pe de altă parte, era prima dată când, într-un context legat de Roşia Montană, auzeam de patrimoniu, conservare, management al patrimoniului cultural, turism, dezvoltare…Ceea ce auzisem până atunci, era doar exploatare (a aurului, a oamenilor), şomaj, zonă defavorizată, vieţi şi şanse irosite… Iar din acel moment, am fost martorul unei agregări unice în România, între oameni şi organizaţii, în care obiectivul comun era transmiterea unuia dintre cele mai importante mesaje şi totodată, semnale de alarmă din perioada contemporană. Cred astfel că, lucrul acesta reprezintă un succes în sine şi un pas important în salvarea uneia dintre ultimele dovezi ale autenticităţii, valorii spirituale şi ale paşilor noştri în istorie, ale unei moşteniri unice ce nu-şi merita acest viitor incert. Sper ca aportul fiecăruia să aibă efectul pe care îl dorim cu toţii şi să devină o poveste frumoasă a încrederii, a valorilor comune şi a solidarităţii.

Mulţumesc pentru răbdarea de a citi până la capăt şi un an bun să avem cu toţii!”

Conţinutul acestei rubrici nu reflectă în mod obligatoriu poziția oficială a organizației ActiveWatch. Așteptăm articolele dumneavoastră. Aveți responsabilitatea să verificați informațiile pe care le publicați și să respectați valorile și misiunea ActiveWatch.

This article has 63 comments

  1. Bianca imi pare rau ca nu te gandesti si la oamenii din Rosia Montana care fara aceasta companie ar fi nevoiti sa isi caute un loc de munca in alta parte…sti bine situatia din RM…Din Bucuresti sau din SUA poti vorbi usor draga mea…tu poate ai un loc de munca,dar nu toti oamenii din Rosia au o viata usoara si de bine de rau aceasta companie le-a oferit un loc de munca si pot sa isi intretina familia.De ce dezimformezi lumea Alexandra aceasta companie a creeat si v-a mai crea locuri de munca, a ajutat comunitatea,a facut multe pentru zona….daca nu venea RMGC zona era moarta….Te inteleg ca tu vi acasa odata in an ,dar altu care sta zi de zi aici nu gandeste asa.Poti sa admiri peisajul,poti sa te plimbi pe toate dealurile,dar din frumusetea naturii chiar nu poti trai…oamenii au nevoie de un loc de munca pe care nimeni nu le-a oferit pana nu a venit rmgc sti prea bine lucrul asta sau ai uitat????ONG care sunt in Rosia mari salvatori de patrimoniu de ce nu ofera localnicilor locuri de munca…sau sa faca ceva in zona…sa urle numa stiu atat ii duce capu de marii opozantii si salvatori ai Rosiei Montane.Lor sa le meraga bine ca de restul…..chiar nu ma gandeam ca poti sa scri asemenea abureli lasa rosienii sa isi decida singuri soarta nu dezimforma pe nimeni….stai mult si bine in casa ta ca nu te obliga nimeni sa vinzi fiecare a facut cum a vrut RMGC nu a fortat pe nimeni sa isi vanda proprietatea dupa cum spui tu…!!!!!Mai gandeste inainte sa scri ALEXANDRA si gandestete si la prietenii pe care i-au avut in Rosia si care au nevoie sa lucreze in zona ca nu toti parintii au posibilitatea sa isi dea copiii la studii in Bucuresti cum au avut parintii tai.Noi stim cum e situatia actuala acum in Rosia si daca pleaca RMGC v-a fi VALEA PLANGERII!!!!Scrie doar adevarul care este in zona nu DEZIMFORMA!!!!!

  2. Si mie imi place scrisoarea Alexandrei. Imi place ca simt alaturi de ea trairile si sentimentele pe care le are atunci cand vorbeste de ‘acasa’.

    Am citi si comentariul referitor la dezinformare si mi se pare ca autorul acestui raspuns nu a captat intelesul adevarat al scrisorii. Aceasta scrisoare este mai mult o confesiune, o referire la locul de unde a pornit, unde s-a format, unde se va intoarce cu drag ori de cate ori are ocazia. Nu cred ca Alexandra a dorit sa puna accent pe faptul ca este superioara celorlalti tineri care, spre deosebire de ea, au ales sa ramana in localitate si sa se faca mineri la RMGC. De asemenea, nu cred ca Alexandra a dorit sa scoata ochii parintilor din Rosia Montana care nu au reusit, din motive lesne de inteles, sa iti trimita copiii la studii in Bucuresti.

    Eu as interpreta aceasta scrisoare mai mult din perspectiva unei persoane care s-a distantat de problema si o observa de la un alt nivel. Cateodata e nevoie sa te distantezi pentru a putea vedea si intelege mai bine unele lucruri.

    Fiecare localnic din Rosia Montana are dreptul sa isi aleaga soarta. Unii au ales sa isi vanda proprietatea in schimbul unui loc de munca pe care il considera etalon. Altii, isi pastreaza viata si obiceiurile de o viata pentru ca se simt legati de ele. Dar trebuie mereu sa ne gandim in afara cutiei, cum spune un proverb englezesc…cei care aleg sa munceasca in minerit, chiar cred ca aceasta ar fi singura solutie? Cum poate fi mineritul etalonul tuturor etaloanelor in Romania? Rosienii sunt cu siguranta niste oameni gospodari, harnici, muncitori. Intrebarea mea este, daca ar avea posibilitatea sa aleaga intre un loc de munca pentru RMGC si un alt loc de munca (la stat sau la o alta firma privata), ar alege tot RMGC?

    Si ca o nota finala- prima data cand am vazut acele reclame la televizor cu oamenii din Rosia Montana care isi doresc sa munceasca (unii fac prajituri, altii croseteaza etc), am plans. Dar apoi mi-am dat seama ca toate fenomenele astea fac parte dintr-o campanie de Marketing a firmei RMGC menita sa sensibilizeze populatia Romaniei. Ce drept au ei sa ma influenteze pe mine, cetatean al Romaniei care nu traiesc in Rosia Montana? Poate asa va veti da si dumneavoastra seama cat de important este pentru firma asta sa castige razboiul impotriva putinilor oameni care au mai ramas in lupta pentru protejarea locurilor dragi.

    Este patetic ca o firma care se respecta sa puna niste amarati de oameni sa apara la televizor cu povesti lacrimogene. Oamenii astia de la RMGC nu au coloana vertebrala.

  3. Totusi cei mai multi oameni din Rosia Montana vor sa inceapa proiectul ala, a recunoscut si in scrisoare. Asta de ce sa nu conteze? Ca nu i-a obligat nimeni nici sa fie de acord nici sa se mute nici sa vanda nimic. Doar pentru ca nu au avut toti posibilitatea sa-si faca studiile la Bucuresti si in SUA nu inseamna ca parerea lor nu conteaza sau ca trebuie sa ramana blocati in saracie!

  4. Draga Bianca, daca tot iubesti atata Rosia Montana, de ce nu ai stat si tu sa in contionuare acolo sa rezolvi probleme sa revolutionezi la timp aceasta situatie? Ai ales sa mergi ca si majoritatea in alta tara si acuma in alta localitate ca sa poti sa duci o viata normala, nu?? E uite ca sunt unii care vor sa aiba in Rosia Montana o viata buna!

  5. Interesant este faptul ca locuitorii din zona respectiva asteapta sa inceapa acest proiect inca de la inceput, de 15 ani buni, in care nimeni inafara de cei de la RMGC , nu a venit cu un alt proiect sau cu o propunere macar!! Mda, de aceea intreaga scrisoare mi se pare o mare ipocrizie!

  6. ehe, cu această ocazie postacii remegecişti sunt chiar mai jegoşi decât de obicei. Scuzaţi-mă pentru adjectivul destul de neacademic, reformulez: sunt insalubri, de-a dreptul septici. Semn bun pentru noi, ăştialalţi: se pare că scrisoarea atât de sinceră şi, în consecinţă, de convingătoare a Biancăi a forţat Companie să-şi bage sclavii în şedinţă de urgenţă 🙂

  7. oare numai eu am impresia ca toata nemernicia asta legat de RMGC nu are legatura numai cu Rosia Montana? Nu credeti, dragi,,someri” din Rosia Montana ca sunteti deja raspunzatori prin atitudinea oe care o aveti, voita, nevoita sau impusa, de soarta a peste jumatate din Ardeal? Chiar nu puteti intelege ca semnati mult prea usor condamnarea la moarte a unei bune parti din tara asta? Daca mai aveti un pic de constiinta, veti impartasii soarta iscarioteanului, va asigur, dar din pacate, doar dupa ce Rosia Montana va urca pe cruce… Si odata cu ea, o buna parte din Ardeal… Dumnezeu sa va ierte, pentru ca doar el o mai poate face, dar tare imi este teama ca veti fi ajunsi de blestemele copiilor vostri.

  8. Partea trista e ca cine cunoaste povestea Rosiei Montane si cine chiar e din localitatea respectiva stie ca absolut nicio fraza de mai sus nu e adevarata!!Spre ghinionul opozantilor . In priml rand ca minele de acolo s-au inchis ca sa nu fie nevoite sa dea faliment,pentru ca taxele erau mai mari decat productia,iar localitatea dintodeauna a fost una poluata , iar raurile au avut culoarea rosiatica, de unde provine si numele!!

  9. Vad un om lucid care vorbeste cu maturitate despre o problema internationala. Cei care o critica eu consider fie ca sunt limitati intelectual, fie ca au luat bacsis, dupa vechile naravuri, fie ca sunt chiar angajati RMGC. Un alt aspect pe care cei care o critica ar trebui sa il ia in seama: PROIECTUL NU ESTE IN LEGALITATE! Asa ca dragi tovarasi, stim ca vremurile interbelice au trecut, dar ascultati totusi un om vrednic si nu mai dati cu pietre (sau cu copitele, dupa caz).

    Domnisoarei Bianca Cobori: Sper ca reusesti sa nu iei in seama aceste critici nefondate si ironii voalate sau grosolane si nu iti risipesti energia pretioasa mahnindu-te peste masura. Iti urez un an bun, forta si sa ai parte de oameni buni in jurul tau cu care sa te ajuti. Doamne ajuta!

  10. Un articol de mare bun simt,foarte bine scris si care puncteaza onest toate problemele legate de acest subiect.Felicitari!Cit despre rosienii care dezaproba punctul de vedere al Biancai,ar trebui sa fie constienti de faptul ca Rosia Montana nu e proprietatea lor exclusiva si ca face parte din patrimoniul national.Asa ca “marii opozanti si salvatori ai Rosiei Montana ” pe care “ii duce capul doar sa urle” sint perfect indreptatiti sa-si expuna punctul de vedere,in calitate de cetateni cu drept de libera exprimare ai acestei tari.

  11. Si de ce asta e autentic si ce zice Sanda Lungu nu este? Ce, Sanda Lungu nu e din Rosia sau cum?

  12. Si eu ma intreb, sincer, de ce a plecat din Rosia Montana. Sigur, nu ii era bine si a plecat in Bucuresti, unde sa aiba o sansa reala la o viata mai buna. Ce a lasat in urma? o poluare cu acid sulfuric, care ajunge in Aries si de aici in alte rauri ale patriei,o saracie crunta (somajul e de 80% la o populatie de aproape 4000 de locuitori), patrimoniu lasat de izbeliste…cred ca n-ar deranj-o daca s-ar intoarce si ar vedea ca oamenii au unde munci,nu mai e poluare si are ce vizita, bucurandu-se de patrimoniul restaurat.

  13. @Mihaita: ce bine ai pus problema! pe sanda lungu toti o critica, desi se vede clar ca e disperata si are nevoie de ajutor. Pe Bianca asta toti o ridica-n slavi. Oare de ce? Cel putin, Sanda Lungu a rezistat in Rm toata viata, nu a fugit cu prima ocazie in Capitala! pentru asta, trebuie s-o respectam.

  14. BRAVOOOOOO BIANCA! Suntem alaturi de tine! Salvati Rosia Montana, spune NU cianurii si coruptiei. De 10 ani REZISTENTA la Rosia Montana e tot mai puternica. Zeci de procese castigate in instanta spun ca PROIECTUL RMGC este ILEGAL!

  15. Postacii nici n-o cunosc pe Bianca… De aia se agita. Preventiv. Poate se sperie…
    In alta ordine de idei : La multi ani Rosia Montana ! Guie Mabriel ! Si o sambata cat mai frumoasa tuturor Ioanelor si Ionilor.

  16. Felicitarile mele, Bianca !!!!

    Se vede ca vorbesti din suflet si apreciez asta enorm. Vad furia postacilor rmgc-isti si valul de mezerie pe care il arunca…. asta denota ca ii atinge si pe ei si poate isi dau seama ca si-au vandut sufletul satanei !!!!

  17. Eu pot sa muncesc in Rosia si pantru alta firma, da numa iaca … nu ne lasa alde Furdui asta, Primaru nos’, ca nu vrea sa sa faca alte firma la noi la Rosia… si noi suntem fortati sa muncim numa pantru Gold. Da’ daca s-ar face s-alte firme, eu m-as duce mane… sa gatesc, sa fiu receptioner la vreo pensiune, ca vine multa lume pa la noi sa ne vada galeriile romane antice, care tare-s frumoasa si-nterasante, stiu eu.. sa vand legume, carne sau as face orice altceva, nu numa minerit. Da daca dom’ primar o zas ca numa la RMGC tre sa muncim… acu nah… ce sa-i fac. Asteptam si noi poate s-o-ndura dom Primar si-o lasa liber sa vie la noi si alte firme si sa ne facem si noi pensiuni, restaorante, c-om trai mai bine dac-or veni si alte firme, fara minerit. No… atat mai aveam de zas. Sara buna!

  18. Pe de alta parte, e adevarat ca cei de la RMGC au spus ca acest proiect este pentru Romania, deci e drept ca cam toti romanii se pot exprima cu privire la acest proiect. Sunt monumente istorice, si RMGC le va reabilita, asa cum a reabilitat cele 150 de case darmate cu buldozerul. Auleu.. ce-am zis… ma taie astia de la leafa… haiiii… vaii.. . si nu ma mai plimba nici in Noua Zeelanda… Nu ma spuneti, va rog eu, da?

  19. Eu locuiesc in alta tara alt oras, da tot in Romania, ca am plecat si eu tot de printre saracisme, ca cat am fost mic mama mea, pe care o cheamasa Sanda, impleticirisa ciorapei si ma-mbraca cu ciorapei pana la nas.. si am plecat si eu de-aicisa.

  20. Si mai interesant e faptul ca locuitorii din zona respetiva astepta sa le cada para malaiata in gura lu’ natafleata. Este unii in Rosia care munceste la pamanturili lor si care nu mai asteapta para lu’ Ntafleata. Si ei oamenii, ca e mai multi, ar deschide de-o mica afacerica, da e zona industriala mai.. si atunci, desigur, RMGC e salvarea! E Dumnezeu pa pamaaant baaa…!!! Rmgc adicatelea!

  21. Partea bucuroasa e caci daca cunosti povestea Rosiei Montane si chiar cine nu esti din localitatea respectiva stiu ca absolut nicio fraza de mai sus nu e neadevarata!!! Spre ghinionul opozantilor! In primul rand ca minele nu dau faliment ele care e pe obiecte fizica, ci ca firmele de stat care sunt se dau in felimente, pentru ca texele ie mai mari decat productiili, iar localitatea nu e prea poluata, tre s-o polueze RMGC la maximus, s-o polueze ca la Africa, da da, ca sa castige ma si amarata aia cu ciorapeii de-o ciorba…

  22. Bianca, recunosc ca nu am fost niciodata la Rosia Montana. Pasiunea mea cea maladiva pentru acest proiect a venit in urma provocarii unui mai vechi coleg de breasla (adica expert de mediu). Se intampla prin 2004 sau 2005, si venerabilul ex-coleg (pe atunci tanar pensionar) mi-a lansat o provocare. Adica mi-a trimis toate documentele pe care le avea, si mi-a dat ragaz o luna (extrem de putin, pentru a analiza mii de pagini) ca sa le studiez. Fara a imi fi dat vreo sugestie. Dupa o luna, i-am spus doar atat: “Daca acest proiect va porni, Apusenii vor muri cu totul, munti, oameni… totul”. Tu esti din Rosia, si vezi lucrurile altfe, pentru acolo este casa ta, sunt parintii si strabunii tai, deci ai dreptul sa fii implicata sentimental. Eu nu sunt implicat sentimental, si nu am nici cel mai mic interes in vreun sens. Dar, analizand de la distanta celor cca. 500 km (distanta sigura pentru a fi obiectiv) toata amploarea acestui proiect, nu pot spune decat atat: PROIECTUL CRIMINAL AL RMGC. Nu o spun ca o “mitza biciclista” care a descoperit ieri ecologeala, ci in calitate de lector universitar, specializat pe probleme de mediu si colaborator la o firma de evaluatori de mediu. Adica, sunt pe meserie, cum s-ar zice. Si, ca evaluator de mediu, pot pune un singur diagnostic: daca proiectul RMGC va fi demarat, toata zona de sud a Apusenilor (nu numai valea aceea si localitatea Rosia Montana), precum si valea Ariesului si cursul mediu si inferior al Muresului se vor duce dracului. La propriu. Fara exagerari si fara sentimente, ci doar in urma unui calcul ingineresc. Las valorile sentimentale in sarcina rosienilor, las valorile de patrimoniu in seama arheologilor, pentru ca imi este clar un singur lucru: dezastrul de la Rosia Montana (daca demonii politici il vor lansa) va avea implicatii de mediu pe o scara foarte larga, ce va afecta nu numai Romania si Ungaria, ci si Croatia, Serbia, Bulgaria. Si, cu toate barajele de la Portile de Fier 1, 2 ,3 …. X, la un moment dat, acea poluare va atinge si Delta Dunarii, si mai apoi Marea Neagra. Nu stiu ce credeti voi, stimati comentatori, despre acest subiect. Dar vreau ca si copiii mei, si copiii lor si mai departe in timp sa se bucure de natura asa cum m-am bucurat si eu.

    PS. Un postac remegecist a afirmat ca denumirea de “Rosia Montana” provine de la culoarea rosie a apelor ce ies din minele parasite. Nimic mai fals, denumirea este veche de cel putin 500 de ani, ori acele ape rosii au aparut in urma cu 50 de ani. O problema de mediu ce ar fi putut fi rezolvata elegant si cu costuri minime prin programul european de finantare LIFE+. Dar de ce sa investim 750.000 € in Rosia Montana (la care s-ar fi adaugat cel putin dublu finantare de la Bruxelles), cand doamna Ridzi (ca tot e din zona) avea de platit cu acea suma datorii din campania electorala a Partidului Unic?

  23. Nu vreau sa jignesc ziaristii consacrati, dar scrisoarea asta cred ca e cel mai frumos si emotionant text scris despre Rosia Montana. Asta pentru toti avem cate un loc special pe care il numim “acasa” chiar daca nu locuim acolo de ani…. Te face sa te pui in “sosetele”ei, sa te intrebi cum ai reactiona daca s-ar intampla cu “acasa” ce se intampla cu Rosia Montana.. Nu am cuvinte! Rosienii ar putea sa traiasca si din scris, vad eu, daca ar scoate, o parte din ei, nasul dintre indoctrinarile remegeciste. Cred ca textul va face cel putin inconjurul Romaniei, si chiar al Europei.

  24. Marea majoritate de aici nici nu stiti,cred, ce inseamna defapt Rosia Montana, ce implica proiectul si care sunt consecintele sau avantajele acesuia.

  25. Alex, ai pus o intrebare interesanta. Te bagi la o analiza cost-profit sau risc-avantaje? Provocarea e buna, hai sa vedem ce castigam si ce pierdem. Parerea mea ramane ca pierderile pe termen lung depasesc la scor de maidan castigurile alea pe 17 ani. Este o tema demna de analizat, poate asa remegecistii vor vedea ce se ascunde in spatele spagilor platite de firma off-shore din Barbados

  26. cand postacii devin isterici, e semn ca-i doare pe rmgcei la imagine… felicitari Bianca pentru articol 🙂

  27. felicitări Binca,

    printre altele, într-adevăr contează şi gândurile bune.
    Fiindcă vorbele pesimiste, care duc la deznădejde, care întunecă orizonturile sunt la fel de periculoase. Mulţi tineri sunt atât de lipsiţi de încredere, de zici că au prins ambele războaie mondiale şi au văzut tot răul de pe lume.

    Eu cred că una va fi lupta noastră personală – în care suntem chemaţi să credem chiar şi atunci când realitatea nu ne dă şanse, şi una va fi lupta colectivă – pentru munţii Apuseni şi pentru Roşia. Ambele sunt la fel de importante.

    Succes tuturor celor care luptă pentru Roşia şi pentru identitatea noastră naţională.

    Doamne ajută-ne !

    Şi la mulţi ani de Ioan Botezătorul tuturor cu acest nume :).

  28. Totusi in 5 ani de cand a plecat ea de acolo lucrurile nu au ramas lafel. Lasand la o partea mineritul, o parte si mai importanta pentru toata romania este partea de reabilitare a monumentelor,de aici toti am avea de profitat, pentru ca din minerit la nivel national nu se stie cat de mult o sa se simta impactul

  29. Giani ideea e ca exploatezi cand ai nevoie, asa poate peste o suta de ani o sa fie mult mai profitabil aurul, o sa fie alte tehnologii si pretul o sa fie mai sus. Pe de alta parte poate pana atunci aurul nu o sa mai insemne nimic, sau partea cea mai plauzibila Romania o sa fie de multa vreme intrata in faliment. Nu zic ca proiectul asta salveaza economia, dar o mai ajuta si poate asa o sa mai aducem si alti invesittori

  30. Da, Vali, ai dreptate, dupa ce pleaca RMGC o sa ne putem si noi reabilita monumentele istorice, case-ostatici, pe care RMGC le tine in ultimul hal de degradare, cu o placuta pe ele: “daca porneste proiectul, aceasta cladire va fi reabilitata”…

  31. Pingback: Scrisoare pentru Romania, de Bianca Alexandra Cobori « respect Rosia Montana

  32. Simona, cum vrei sa se reabiliteze monumentele cat timp statul nu are bani ? Monumentele alea ori sunt reabilitate acum, daca se aprobap proiectul ori vor sfarsi precum restul din zona care nu mai exista. La capitolul minerit fiecare cu parerea lui dar la patrimoniu sa sti ca se vede ca au investit deja in el

  33. Da da… au investit… in daramarea celor 150 de case achizitionate de RMGC. Scriepe youtube New Eldorado si vezi acolo.

  34. Bai Simona bai, cu ce bani reabiliteaza Romania mai draga acele case, acele monumente istorice? Zi-mi si mie cu ce fonduri! Te rog frumos!

  35. Bai Mihaita bai, nu trebuie sa reabiliteze Romania mai draga acele case! Trebuie doar ca acei oameni sa fie lasati in pace, sa isi vada de ale lor. Zona a fost saracita intentionat in ultimii ani tocmai pentru ca localnicii sa vada ca ultima solutie RMGC! Sa zicem ca proiectul incepe (puschea pe limba!), ce crezi ca se va alege de casele alea? Vor fi consolidate, dar pentru ce? Nici palamida nu va mai creste acolo in cativa ani, cum crezi ca vor trai oamenii? Hai ca puteti mai mult decat asemenea emanatii puerile! Daca mai continuati asa, va taie compania din statul de plata! Succesuri!

  36. George, sunt de acord cu tine, acei oameni trebuie lasati in pace, sa aleaga singuri daca vor sa inceapa proiectul asta sau nu. Sau asta nu e ok, pentru ca vor cei mai multi de acolo sa inceapa exploatarea? Ca zona a fost saracita intentionat mi se pare asa… o zicala fara niciun fel de baza. Zona a fost saracita pentru ca s-a inchis mina neprofitabila a statului. Ca a disparut activitatea principala, care a fost activitate principala timp de 2000 de ani. Si eu zic ca trebuie sa reabiliteze acele case, centrul istoric, e una dintre cele mai vechi localitati din tara noastra si daca nu investeste nimeni nimic in ea (ca statul nu o face) atunci va disparea.

  37. calin: tu pe ce baza te bazezi cand spui ca ce zice george e fara niciun fel de baza…. ?sa declari zona monoindustriala…. cum ti se pare? nu e saracire….?

  38. Pingback: Interviu Bianca Alexandra Cobori « Diplomație și Cultură- Dragoș Preutescu

  39. Buna ziua,
    Ma numesc Andra Patru, am 24 de ani, m-am nascut si am trait la Rosia Montana, pana la 18 ani, cand am plecat la facultate. In prezent, lucrez ca si inginer de mediu, in Sebes.
    Am hotarat sa raspund acestei marturii a domnisoarei Cobori, deoarece unele lucruri spuse, nu mi se par relevante, altele nu sunt corecte, dar mai ales, nu toate sunt adevarate.
    Te referi, domnisoara Cobori, la ‘un loc saracit fortat’, si nu inteleg relevanta cu subiectul in cauza. Oare vrei cumva sa spui ca aceasta companie este responsabila de saracirea acestui loc ? Poate ca ar fi mult mai bine daca ai explica unele expresii pe care le folosesti in marturia ta, daca vrei cu adevarat sa fii considerata sincera, dar mai ales obiectiva. Ii faci cersetori pe cei care si-au dorit un loc de munca, si au apelat la RMGC pentru a il obtine. Dar oare nu toti oamenii de pretutindeni isi cauta un loc de munca ? Asta inseamna in opinia ta ca toti suntem cersetori ? Tu, ca si absolventa de studii superioare, daca iti cauti un loc de munca, si aplici pentru acesta, esti oare considerata o cersetoare ?
    Cand spui ‘banul fără muncă în schimbul unei case, al unui pom sau … mormânt din cimitir’, nu iti este putin jena sa iti jignesti consatenii intr-un asemenea hal? Adica acele case pe care si le-au vandut, nu au fost facute prin truda si prin munca? Tu asa crezi, ca au primit banii degeaba? Mai mult, cine a primit bani pentru morminte in Rosia Montana? Faptul ca au stramutat osemintele, nu inseamna ca au primit si bani pentru asta. In momentul in care sustii ceva, prezinta si dovezi, pentru ca stii bine, sau macar ar trebui sa stii, ca afirmatiile fara dovezi nu sunt prea bine vazute si mai ales, nu sunt acceptate cu usurinta de cei in cauza.
    Cand vorbesti despre ‚cei cu reale capacităţi de uitare a propriei verticalităţi’, care ‚ajunseseră chiar directoraşi cu un job description pe care nu-l puteau nici traduce în limba română’, la cine te referi oare? Din nou, ma simt fortata sa iti cer explicatii. In primul rand, domnisoara Bianca, cine te indreptateste pe tine sa te referi la propria verticalitate a unei persoane? Oare cine esti tu, ca sa iti dai cu parerea despre verticalitatea celorlalti? Nu cred ca esti in masura sa stabilesti principiile de viata ale tuturor. Consider ca iti poti stabili principiile propri de viata, poti sa te abati sau nu de la ele, este clar libera ta alegere. Dar asta nu inseamna ca poti sa alegi si pentru ceilalti. Asa ca evita folosirea expresiilor gen ‚propria verticalitate’ in momentul in care te referi la persoane straine de tine. Nu ai de unde sa le cunosti principiile de viata, si mai mult, chiar daca le-ai cunoaste, nu iti da nimeni dreptul de a le diseca si de a le judeca.
    Din cate observ ai o parere foarte proasta despre locuitorii Rosiei Montane, loc pe care il numesti acasa. Altfel, cum ai putea sa sustii faptul ca existau anumiti ‚directorasi’ care nu isi stiau traduce in limba romana functia? Folosesc acest cuvant, pentru ca totusi, suntem romani, suntem rosieni, si mai ales patrioti, sau nu asta vrei sa subliniezi in marturia ta? De ce nu lasi atunci expresiile folosite din alte limbi, si nu vorbesti pe intelesul tuturor? Sa nu care cumva sa existe cineva, care sa nu inteleaga ce inseamna ‚job description’, pentru ca, in opinia ta, se poate si asta, nu?
    ‚Povestea de ansamblu a localităţii e cunoscută de toată lumea, însă poveştile mărunte ale oamenilor săi sunt trecute forţat în anonimitate de câte o strategie de marketing scumpă, şi totodată ridicolă, ce scoate în faţă roboţei fabricaţi, cu poveşti false şi vieţi vândute.’ – cine este trecut in anonimitate domnisoara Bianca? Oare nu cumva toti locuitorii din Rosia Montana isi exprima intr-un fel sau altul parerea? Toata lumea are dreptul la libera exprimare, motiv pentru care s-au constituit atatea asociatii non-guvernamentale in Rosia Montana. Sunt atatea emisiuni televizate, in care sunt invitati oameni cu pareri diferite! Cum poti sa spui ca exista povesti trecute fortat in anonimitate? Din nou jignesti, in momentul in care iti faci consatenii ‚robotei fabricati, cu povesti false si vieti vandute’! Nu mai spune ca pentru cateva sute de euro si un loc de munca, oamenii apar la televizor si spun tot ce se vrea a fi spus! Oamenii isi spun povestea vietii. Spun cat de greu traiesc acolo, si ce asteptari au de la viata! Isi spun parerea proprie si personala!
    Da, sunt tineri din localitate, care sunt dependenti de aceasta companie. Si aceasta pentru ca nu toata lumea are posibilitati materiale sa se stabileasca in alta parte. Sunt si tineri care prefera viata de acolo, prefera evolutia in acea zona, nu isi doresc sa studieze in Bucuresti, sau in SUA, sau in oricare alta parte. Isi doresc o viata acolo! Doresc dezvoltare durabila in zona, doresc un loc de munca, doresc dreptul la viata. Iti este usor sa vorbesti din confortul Bucurestiului, dar mergi si stai la Rosia Montana, mergi si incearca sa iti cauti un loc de munca acolo, daca tot spui ca este acasa!
    Acel pesimism al oamenilor, la care tu te referi, este de fapt la nivel national, mondial chiar, pentru ca nimeni nu mai are siguranta viitorului. Nu doar rosienii sunt pesimisti! ‚Credinţa în propria libertate şi putinţă de a realiza lucruri de durată’, nu este sfaramata doar la nivelul Rosiei Montane. Vedem cu totii, dar mai ales simtim cu totii situatia la nivel mondial in care ne aflam.
    Vorbesti despre fostul tau coleg, si sustii ca, spre deosebire de tine, care ai avut alte posibilitati datorita parintilor, vrea sa fie miner. Din nou vorbesti in necunostinta de cauza, bazandu-te pe faptul ca oamenii citesc marturia ta, si se multumesc cu atat, fara sa verifice. Fostul tau coleg, spune clar in ‚scrisoarea lui’ ca este student, si ca vrea sa devina INGINER MINER, nu MINER, asa cum sustii tu cu atata hotarare! Si dupa cum spuneam mai devreme, ai aici si dovada: http://www.scrisoarecatreromania.ro/alin-croitoru/. Imi place sa dovedesc ceea ce spun , cu lucruri precise, dar mai ales adevarate.
    Si, discutand acum despre ‚mica ta greseala’, cum ca fostul tau coleg ar fi vrut sa devina miner. Este oare asta o rusine???? De cand este o rusine sa muncesti? Oare nu ne tragem din generatii si generatii de mineri? Oare familia ta, din ce a trait pana acum? Nu tot din minerit, sau activitati aflate in stransa legatura cu mineritul? Iti este rusine de unde ai plecat si de aceea subliniezi atat de apasat diferenta intre tine si fostul tau coleg?
    Toti cei care au plecat pana acum de la Rosia Montana, au plecat in urma unei decizii personale, pentru ca nimeni nu i-a fortat sa plece. Au luat aceasta hotarare, gandindu-se tocmai la viitorul lor si al copiilor lor!
    ‚Roşienii nu scriu de obicei scrisori către România, nu imploră ajutor, nu cred în locuri de muncă ce nu vor exista niciodată, nu îşi deplâng la televizor soarta ce ei şi-au creat-o. Ei nu cer nimic, vor doar să fie lăsaţi în pace, să-şi crească copiii şi să îmbătrânească în unicul loc în care concep că ar putea să o facă.’ – cu asta vrei oare sa spui ca cei pe care ii vedem in mass-media prezentandu-si povestile de viata, nu sunt rosieni? Sau ce vrei sa spui cu asta? Te referi oare la faptul ca nu ar fi rosieni adevarati? De ce? In aceasta situatie, tu, care traiesti atat de departe de Rosia Montana, si iti dai totusi cu parerea despre anumite aspecte de acolo, fara sa faci ceva concret in privinta asta, esti o rosianca adevarata?
    Cum este salvata Rosia Montana prin Fan Fest? Cu o serie de pasionati de muzica, ce vin sa participe la concerte? Sau, poate te referi ca asa se face cunoscuta problema localitatii? Am participat si eu la una din editiile Fan Fest-ului, si am vazut cum era salvata Rosia Montana, nu cred ca e nevoie sa explic. Cine a fost acolo, ma intelege. Da, intr-adevar, Rosia Montana, este salvata prin restaurarea cladirilor de patrimoniu. Dar, cine face oare aceste restaurari? Sau te referi cumva la singura cladire semi – restaurata de acei ‚rosieni adevarati’ pe care ii admiri atat de mult? Eu ma refer la toate celelalte cladiri de patrimoniu restaurate cu ajutorul RMGC.
    Iar cat despre sosetele crosetate la care te referi, sunt oameni care traiesc cu adevarat greu in Rosia Montana! Nu toti au posibilitatile tale, motiv pentru care, cu totii avem dreptul sa alegem in viata calea care sa ne ajute sa ne depasim conditia.
    Cuvintele marete pe care le-ai folosit in marturia ta, nu ajuta Rosia Montana, dar faptele concrete o fac! Citand-o pe domnisoara Ioana: ‚Daca vrei sa demonstrezi ceva, fa ce stii sa faci si ce ai invatat sa faci dar nu la Bucuresti unde oportunitatile curg, ci la Rosia Montana unde este o adevarata provocare.’. Abia atunci inseamna ca ai facut ceva pozitiv pentru acel loc pe care il numesti acasa, dar de unde totusi ai plecat, in cautarea unei vieti mai bune.
    Cu respect,
    Andra Patru

  40. Felicitari Andra!!!!!Nu te mai stresa noi locuitorii Comunei Rosiei Montane stim adevarul si cine a fost aceasta Bianca…cand era in Rm ,nu stia sa vb bine si sa circule pe drum si acum e mare poiata….si iubitoare de natura…pai mno a avut timp in 18 ani de stat tot in curte sa admire peisajul din Vaidoaia si poate s-a indragostit rau!!!!
    Are figuri de Bucuresti ce sa faci!!!!!Foloseste termeni de oras invatand cateva neologisme la Bucuresti si acum nu mai stie de unde a plecat!!!!!!!!!!!!
    ………………………….
    Revino-ti FATAAAAAAAAAAA !!!!!!!!!!!!!!

  41. Bianca are dreptate. Eu sustin dezvoltarea profesionala si ascensiunea in cariera.
    NU inteleg de ce Andra Patru o considera pe Bianca o rosianca falsa din acest punct de vedere, tocmai pentru ca nu doreste sa lucreze la Rosia Montana !!!! Absurd.

    Si da, principiile de viata nu pot fi cumparate! Bineinteles, daca sunt principii adevarate! Viata unui om nu o poti cumpara cu bani!

  42. Stimate domnule Giani, daca nu cunoasteti absolut nimic despre Rosia Montana, atunci cred ca ar fi elegant sa va abtineti de la comentarii; desigur ca dvs nici macar nu stiti de unde a aparut denumirea acestei localitati si faceti afirmatii false.
    Stimate domn, nu stiti nici macar ce minereu este exploatat acolo si in ce tipuri de roci este el cantonat si va mai si dati cu parerea? Stiti cel putin cum se numeste acea apa rosie? Oare de ce pana de cativa ani nu a interesat pe nimeni despre situatia din zona? Nici macar nu au auzit, multi dintre cei care acum fac comentarii gratuite, despre aceasta localitate si mai mult, nu puteau nici sa o localizeze pe harta. Ce au facut marii evaluatori de mediu pe timpul cand functiona Exploatarea RosiaMin? Va intreb in calitate de conferentiar universitar si sunt in domeniul mineritului, iar dvs sunteti lector universitar si va citez “sunteti pe meserie”.
    Si trebuie sa va mai fac o observatie: oare la ce distanta este Rosia Montana de localitatea unde este doamna Ridzi? Daca nu stiti, atunci va informez eu, care am avut ocazia sa parcurg aceasta distanta de 27 de ani si credeti/ma, sunt aproape 200 km. Si acum va intreb eu, aceasta doamna este din zona? sau probabil confundati zonele?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.