Zilele trecute, jurnalista reșițeană Simona Mara a spus pe contul său de Facebook că sunt situații în care cei care beneficiază de locuințe ANL nu sunt întotdeauna (cei mai) îndreptățiți să o facă și că printre aceștia sunt și persoane care închiriază fără drept aceste locuințe. Ulterior, autoritățile au chemat-o la Direcția pentru Administrarea Domeniului…


După ce a sancționat cu somație SRR în luna decembrie pentru o presupusă lipsă de reacție a moderatorului Alex Rusu la afirmația actorului Dan Puric că România este „un cuib mafiotic” condusă de „o șleahtă de securiști”, CNA sancționează din nou dreptul la opinie.


Andreea, Înțelegem prin ce treci și suntem solidari cu tine. Știm cât e de nasol,  am trecut și noi, și ca organizație, și ca persoane (unii dintre noi) prin asemenea experiențe. Problema e că o reacție în cazul linșajului căruia i-ai fost victimă va presupune automat reacții la orice derapaj de genul ăsta, ca să…


Vă invităm la o dezbatere despre actualitatea a două demersuri alternative/complementare presei mainstream: presa independentă și jurnalismul cetățenesc. Evenimentul va avea loc pe 9 decembrie, orele 17:00, la Palatul Parlamentului (Sala Nicolae Bălcescu, intrarea C1 – Bd. Națiunilor Unite, colț cu Bd. Libertății), și este organizat în cadrul celei de-a XIII-a ediție a Forumului Național…


Scriitorul Vasile Ernu (autor al unor volume precum: „Născut în URSS”, „Ultimii eretici ai Imperiului”, „Inteligheția rusă azi” etc.) a fost la un pas să-și publice luna trecută noul volum, „Sunt un om de stânga”, la Editura Curtea Veche. Dar lucrurile s-au scurtcircuitat inexplicabil pe parcurs. În continuare, saga unei cărți care, până să vadă…


7 persoane au stat nemișcate timp de 7 minute în fața Ambasadei Turciei   Duminică, 28 iulie, Bucureștiul, alături de alte cinci orașe din lume, au comemorat cele 7 victime ale protestelor din Turcia. Protestele au replicat acțiunile de tip „standing man” din Turcia, denunțând violarea libertății de exprimare și reprimarea violentă a manifestațiilor pașnice….


Dreptul la libera exprimare este esențial pentru democrație, dialog și dezvoltare. Dreptul la libera exprimare trebuie să fie garantat și protejat nu doar offline, ci și pe Internet, inclusiv pe toate noile platforme media. Dar de aici, apar tot felul de întrebări și provocări. Care sunt politicile publice care au impact asupra dreptului la libera…


Redăm integral, în cele ce urmează, comunicatul de presă al galeriei petroliste: “Referitor la evenimentele petrecute in aceata seara pe arena “Ilie Oana”, noi, suporterii din Peluza Nord, cunoscuti si ca galeria LUPII GALBENI, facem urmatoarele precizari: 1. Nu ne extaziaza in vreun fel, ba din contra, faptul ca am fost nevoiti sa parasim stadionul,…


Pentru că, în spațiul public, pe fondul unor derapaje recente ale presei, a început să fie din nou vehiculată tema necesității une legi a presei, prezentăm câteva argumente împotriva acestei opinii.