Am discutat cu Daniel Caraivan, fondator și președinte al Asociației DANROM din Făurei, doctorand în sociologie și membru al Grupului De Dialog Şi Cooperare pentru Incluziunea Romilor (Roma Sounding Board), grup iniţiat de Banca Mondială. Daniel a povestit despre experiența lui ca elev de etnie romă în mediul preuniversitar românesc, despre perspectiva lui asupra reformelor…

Am discutat cu Marian Zamfir Enache, un român stabilit de 3 ani în Ottawa, Canada, care are o vastă experiență în comunicare, relații publice și scriere creativă, scenarist premiat la TIFF– Transylvania International Film Festival și Indie Short Fest LA International Film Festival pentru scurtmetrajul „Ionuț și Călin” (lansat în 2018). Aflați mai multe despre…

Am discutat cu Luiza Medeleanu, expertă în domeniul educației interculturale la Fundația Roma Education Fund, pentru a afla experiența ei ca elevă de etnie romă în mediul preuniversitar românesc, despre perspectiva ei asupra reformelor necesare din educație și despre cum putem să reacționăm într-un mod sănătos atunci când suntem martori la nedreptăți. Carte de vizită…

La începutul lunii februarie, presa internațională și din România au relatat pe larg sinuciderea fostei partenere a fotbalistului german Jerome Boateng. Subiectul dramatic a stârnit numeroase speculații în presă, mai ales că gestul Kasiei Lendhardt ar fi venit la capătul unei relații abuzive. Speculațiile au fost însoțite însă și de un val de ostilitate și…

Vă propunem următorul exercițiu de imaginație. Pe Facebook apare o știre despre o aplicație inedită, prima din România care abordează un anumit subiect. Odată ajunși pe Google Play, observăm zeci de recenzii, dintre care unele extrem de negative care sună în felul următor (în realitate, ele fiind cu mai multe greșeli gramaticale decât vom prezenta…

În primăvara acestui an, în premieră națională, o instanță din România a condamnat un tânăr la patru ani de închisoare cu executare pentru promovarea de mesaje instigatoare la ură pe Facebook. Sentința mai are o singură cale de atac, în apel, însă dacă judecătorii nu  vor revizui pedeapsa, vom consemna cel mai drastic și controversat…

În condiții de criză, pe lângă alte alimente de bază, unul de care nu ne putem lipsi este informația. Asta înseamnă, desigur, că producătorii de informație trebuie să-și vadă de lucru iar, în acest scop, să rămână sănătoși. Soluțiile adoptate de diferitele instituții media nu sunt identice, ceea ce poate să însemne că și eficiența…

Asociațiile ActiveWatch, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică și OPTAR – Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România au lansat azi raportul de analiză al celui de-al treilea an de mandat al actualei majorități din Consiliul General și al Primarului General. Raportul ”3 ani de mandat. PMB zero barat” este disponibil aici. Principalele domenii analizate…